ĪNCONDEIERI SCANDALOASE  ...şi articolul care le-a generat

          Ceva nu e īn ordine. Am suportat īn tăcere ca de articolul meu, intitulat "Scandalul" Eminescu, din nr. 269 al Dilemei, să se atīrne o notiţă "redacţională", răutăcioasă şi cu flagrante ilogisme¹. Am aplicat chiar principiul din articol: guarda e passa! Mi-am zis că nu merită să mă angrenez īntr-o polemică pe fleacuri.
          Lucrurile īnsă se agravează. S-a ajuns, īn numărul trecut (273) la situaţia, cu totul neobişnuită, ca eu, un colaborator constant de ani de zile, deţinătorul unei rubrici permanente, să fiu pur şi simplu insultat de un membru al redacţiei īn coloanele revistei, fără ca redacţia să se distanţeze de acest gest măcar printr-o notiţă precum cea evocată mai sus. Īn asemenea condiţii, asupra colaborării mele īn continuare cu Dilema se pogoară norii unor triste semne de īntrebare.
          Iată, īn primul rīnd, minciunile, jignitoare la adresa mea, din articolul intitulat Caractere.

         1) "Articolele celor scandalizaţi de «atacul mīrşav īmpotriva lui Eminescu»...". Aşa īncepe articolul, printre cei "scandalizaţi" fiind, chipurile, şi eu. Iată, īnsă, ce scriam eu: "Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că azi, īn 1998, ele (opiniile extravagante) ar putea fi obiect de «scandalizare» a opiniei literare". Iar dacă īl preţuiesc, ca poet şi ca ins cu demon lăuntric ardent, pe Adrian Păunescu, sunt departe de viziunea sa catastrofist-apocaliptică, după care răutăţile la adresa lui Eminescu ar face parte dintr-un fel de "scenariu", un fel de "cabală" - şi o spuneam īncă din primul alineat al articolului meu.

         2) Urmează subtitlul Intoleranţa şi nostalgia după totalitarism. Aceste ticăloşii  m-ar caracteriza plenar, de vreme ce, scrie redactorul cu pricina, eu "nu permit diversitatea opiniilor nici măcar pe tărīmul gratuit al esteticului". A doua minciună. Nu "permit"? Iată ce scriam eu: "Ţinīnd seama de caracterul lor (al acelor opinii stridente) superficial (simple «impresii», nu studiu argumentat) şi de puţina autoritate a semnatarilor, un guarda e passa şi o ridicare din umeri mi s-ar fi părut īndeajuns". Asta se cheamă că "nu permit"? Iar ceva mai jos: "Īntrucīt nici sensibilitatea estetică, nici gustul, nici discernămīntul literar nu pot fi decretate ca obligatorii, omul (unul dintre contestatari) e profund nevinovat". Īntreb iar: unde sunt "intoleranţa şi nostalgia după totalitarism"?
     
        3) "George Pruteanu afirmă chiar că dacă nu-ţi place Eminescu eşti un handicapat (ocazie cu care se pretează la observaţii umilitoare la adresa «ologilor», /a/ surzilor şi /a/ orbilor)". Cum, oare,  nu-i este ruşine unui om al condeiului să mintă, īn scris, īn halul acesta?! Iată ce ziceam eu: "Pe cetăţeanul X.Y. īl lasă rece scrierile lui Eminescu. (...) Muritor şi rece, el īşi mărturiseşte la gazetă o infirmitate, un handicap. De ce să dăm cu piatra īntr-un biet surd şi orb?!" A se observa că "ologii" sunt o invenţie veninoasă a redactorului Dilemei, cuvīntul nu apare nicăieri īn cronica mea. După cum tot scorneală e că m-aş fi "pretat la observaţii umilitoare la adresa" etc. (asta vrīnd să fie un soi de political correctness). Nu m-am pretat deloc. Pe cel care nu aude şi nu vede marele freamăt şi marea vibraţie ale lui Eminescu l-am numit, cu o notă de compasiune, "biet", nu mai mult, īnsă am dezaprobat "īnfierarea" lui. Unde sunt "comentariile umilitoare"?

        4) De aici īncolo, născocelile vexante se amplifică. Moralistul de serviciu care a scris articolul Caractere afirmă, īn pur delir, că "următorul pas (al raţionamentului meu ar fi) internarea celor īncriminaţi īntr-un azil. Īn acest sens, ne putem aştepta ca dl Pruteanu, īn virtutea poziţiei pe care o are şi o va avea īn viaţa politică, să dea dispoziţiile corespunzătoare". Unde eşti, Andrei Pleşu?, tu o seduci pe Madeleine Albright, iar redactorul Dilemei mă denunţă ca pe o corcitură de Himmler, Beria şi Teohari! Halal de mine, Zigu Ornea, iată-mă-s şi torţionar de speţbaliniţī pentru eminescofobi! Oare conzult e, Augustin Buzura, ca dictatori de teapa mea să se zbenguie nestingheriţi?

        5) Urmează un subtitlu şi mai injurios: Laşitatea. Unul din "laşi" fiind eu, ce am făcut? Am "evitat polemicile deschise cu persoanele celebre. (...) Pentru a nu-i supăra pe cei puternici, George Pruteanu preciza īncă de la īnceputul articolului... că nu pune īn discuţie cele afirmate de N. Manolescu, I.B. Lefter, M. Cărtărescu, Z. Ornea şi Al. Paleologu...". E o răstălmăcire ordinară. Eu scrisesem cu totul altceva: "Aş minţi să spun că nu m-au frapat unele propoziţii, de o nonşalanţă dusă pīnă la obrăznicie. Precizez că acestea nu se găsesc īn articolele semnate de N.M..." şi urma lista de mai sus. E "laşitate" faptul că n-am descoperit propoziţii obraznice īn articolele acelor literaţi, scrise cu scaun la cap? Nu mai departe de coloana alăturată articolului Caractere, I.B. Lefter merge chiar mai departe decīt mine, mustrīnd redacţia care "a greşit neintervenind pentru a elimina punctele compromiţătoare ale numărului".

        6) Ceea ce urmează e atīt de josnic, īncīt sunt doar două posibilităţi: ori cel care a compus textul Caractere nu pricepe lucruri elementare, ori e tare lipsit de scrupule: "George Pruteanu se arăta nemulţumit de «dubiile» care planează «asupra etichetei poetul naţional», făcīndu-se a uita că articolele lui I.B. Lefter şi Z. Ornea se numesc, pur şi simplu, «Poetul naţional» īntre comunism şi democraţie şi, respectiv, Poetul naţional". Dar, pentru numele lui Descartes, adevărul e exact pe dos! Nu mă arătam nemulţumit de acele dubii, ci, dimpotrivă, exprimam eu īnsumi astfel de dubii, īn consens cu unii dintre semnatari. Citez: "E de analizat ce sens are această sintagmă (...) Acel articol hotărīt, din «poetUL naţional», poate inhiba sau crispa, dīnd impresia că vrea să spună «cel unic şi oficial», poziţie care şi pe dulcele Mihai l-ar mīhni peste măsură. Nu e mai «naţional» Eminescu decīt Arghezi, sau decīt V.Voiculescu, sau Blaga, sau Bacovia, sau Goga". Cel puţin pentru aceste 6 puncte, cred că redacţia Dilemei īmi este datoare o reparaţie morală.

          REMARCI SECUNDARE.
          1) N-am īnţeles violenţa d-lui C. Preda, ale cărui idei, plivite de durităţile de limbaj, le pot priza.
          2) Mircea Cărtărescu, pe care şi eu, la rīndul meu, īl socotesc un "om serios", nu are dreptate cīnd spune, īn Dilema, 273, că "nu este posibil să numeşti pe cineva infirm pentru că nu-i place un poet". Eminescu nu e "un poet" oarecare. A nu avea "organ" pentru un fenomen liric, intelectual şi sufletesc de asemenea grandoare este, pentru un om devotat literelor, un motiv de tristeţe, o lipsă, o incompletitudine, metaforic spus o infirmitate.
          3) Cam acelaşi lucru l-aş transmite şi d-lui R. Rădulescu, al cărui articol (Cum a fost?), scris cu destul umor, după ce repetă gīndul meu de refuz al "poetului unic", se auto-tachinează fantezist (plecīnd tot de la cuvīntul "infirm") cum că ar avea un picior amputat etc. Nu, d-le Rădulescu, nu un picior v-a lipsit cīnd aţi scris că poezia lui Eminescu vă lasă rece, ci cel puţin un ochi şi cel puţin o ureche. N-am să vă constrīng niciodată, īn nici un fel, să vă lase cald, n-am să vă compătimesc cu sila, dar nici n-am să vă admir pentru motivul că acolo unde oamenii cuminţi văd abisuri, dv. nu vedeţi nici gropile īn care vă poticniţi.
____________________

          1) Reieşea de acolo că eu n-aş fi īnţeles numărul "Eminescu" al Dilemei fiindcă, boier fiind, trimit articolele mele (pe dischetă) prin cineva şi nu vin personal, īn carne şi oase, īn redacţie, unde aş putea fi "lămurit" ce şi cum. Se postula astfel ideea că o publicaţie nu-şi atinge nivelul de claritate decīt prin tacla directă cu beneficiarii, pīnă şi telefonul fiind exclus.