DACĂ AR TRĂI AZI
EMINESCU...
Jurnalul național,
11
ianuarie 1999
Ar constata mîhnit că nici Iliescu n-a fost Ion cel Bun, nici Constantinescu
nu e Emil cel Mare.
Ar așterne rînduri care ar isca mare scandal. Ar spune, de
pildă, așa: "Dați-mi statul cel mai absolutist, în care oamenii să fie
sănătoși și avuți - îl prefer statului celui mai liber, în care oamenii vor fi
mizeri și bolnavi"
(Timpul, 23 dec. 1877)1.
Citind el prin gazete serioase că leafa medie de azi nu e nici
măcar o cincime din cît îți trebuie ca să mănînci într-o lună, ar scrie iar
negru pe alb: "Noi credem însă că un sistem care, oricît s-ar îmbogăți
«patrioții», are de rezultat moartea reală a unei nații, e tot ce se poate mai
rău și mai ucigaș ca sistem" (Timpul, 8 mai 1881). Ar fi la fel
de indignat de "augmentabilitatea discreționară a unui budget a/le/
cărui cheltuieli sporesc în realitate, a/le/ cărui venituri se îmflă fără
realitate" (Timpul, 22 febr. 1880).
Dezamăgit, dacă nu dezgustat, de "ficțiunea parlamentară",
ar observa și acum, în era ordonanțelor de urgență, că "regimul
parlamentar s-a viciat la noi din zi în zi mai mult, încît miniștrii au ajuns
astăzi în poziția de-a putea guverna după placul lor, fără control de jos, fără
control de sus"
(Timpul, 22 febr. 1880).
Ca tot omul cu scaun la cap, ar fi îngrețoșat de vagul și
poșirca "tranziției": "Chiar dacă epoca formelor goale, care domnește...,
s-ar putea explica, deși nu justifica, prin cuvîntul «epoca de tranzițiune», e
evident că sarcinile cu care tranzițiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne
dictează de a ne întoarce de pe calea greșită, de a privi în mod mai limpede
starea adevărată a țării, de-a judeca în mod mai limpede necesitățile ei" (Timpul,
17 febr. 1880).
Privind la servilismul cu care se adoptă modele și soluții care
nu ni se potrivesc organic ("o serie de fraze ieftene, copiate din gazete
străine, din discursurile unor politici/eni/ trăiți și crescuți în alte țări, a
înlocuit și înlocuiește încă silința de-a învăța singuri; raționamente străine,
răsărite din alte stări de lucruri, înlocuiesc exercițiul propriei judecăți" (Timpul,
17 febr. 1880), Eminescu ar clama din nou: "Ținta noastră a fost
totdeauna conservarea elementului național și ocrotirea acestui element contra
concurenței excesive și a propriei lui neprevederi" (Timpul,
6 dec.1881). Și, ca un corolar: "Sau țara aceasta să fie în adevăr
românească, sau nici nu merită să fie" (Timpul, 6
aug.1881). Multe jurnale însă l-ar beșteli amarnic pentru asta și l-ar acuza că
vrea să rupă coaliția și să ne scoată din Europa. Nu l-ar lua nici un ștab în
echipa de gazetari care-l însoțesc peste hotare.
Contemplînd mănoasele
holdinguri și reclamele galeșe care ne-ndeamnă pe englezește să make
things go better, într-o capitală atît de fandosită, încît nici hotelul
din buricul tîrgului nu se mai cheamă "București", ci "Bucharest", Eminescu ar
mai scrie o dată: "Chestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea
de desvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămîie cel
determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui,
înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, c-un cuvînt geniul lui să
rămîie și pentru viitor norma de desvoltare a țării și să pătrundă pururea
această desvoltare. Voim statul național, nu statul cosmopolit, nu America
dunăreană" (Timpul, 17 dec.
1881).
Nu era șovin
-
punea doar condiția elementară ca
individul, de orice viță ar fi, să fie loial, fidel și devotat țării:
"Noi credem că e mai mult ori mai puțin indiferent dacă oamenii care supun
desvoltarea lor proprie desvoltării naționale a României sunt, în
orice caz, de origină pură traco-romană
sau dacă, într-un număr de cazuri, această origine nu este atît de proprie" (Timpul,
17 dec. 1881).
Viziunea sa, nu etnocratică,
era una de demnitate și dominanță națională.
Dacă ar trăi azi Eminescu, ar fi foarte înjurat și probabil că
ar înnebuni mai repede.
________________________
1) Citatele sunt din ediția: M. Eminescu, Scrieri politice,
ediția a III-a, comentate de D.
Murărașu, Ed. Scrisul Românesc, col. "Clasicii
români comentați" (sub îngrijirea d-lui N. Cartojan), Craiova,
[1937].