OCOLUL LUI EMINESCU ĪN 300 DE PAGINI 

        Suntem ingraţi. Vorbim curent, apropo de Eminescu, despre "ediţia Perpessicius". Ar trebui s-o numim "ediţia Perpessicius-Oprea-Vatamaniuc-Creţia". Ctitor al monumentalei lucrări este Perpessicius, dar puţini ştiu că ultimele 10 volume (VII-XVI) au fost coordonate - ca principii, metode şi protocol - de Petru Creţia.
        Regretatul filolog, ale cărui dimensiuni īncă nu se văd la adevărata lor amploare, a lăsat o carte, unică īn felul ei īn lume: Testamentul unui eminescolog*. Lectura ei mi-a provocat o emoţionată admiraţie intelectuală, pe care īncerc s-o transmit cititorului.
        Pentru Petru Creţia, Eminescu este un "şantier" imens, cum a fost, să zicem (schimbīnd ce-i de schimbat şi rămīnīnd doar īn perimetrul muncii, al creaţiei şi al construcţiei, fără conotaţii politico-sociale) cel al Casei Poporului (dar la fel de bine puteam spune: cel al Domului din Milano). Petru Creţia, care a trăit īn Eminescu aidoma lui Perpessicius, scrie despre poet ca despre un conglomerat de probleme tehnice, "arhitectonice", materiale, estetice, istorice, "administrative" etc. Cu o minte de o claritate mai mult decīt cartesiană, Petru Creţia pune ordine īn acest conglomerat, aşternīnd un fel de lung "raport de şantier" īn care arată (nu fără o anume nelinişte: pentru că nu ştie exact cui) ce e de FĂCUT īntru Eminescu. Paradoxal să fie că, la 5 ani de la īncheierea singurei ediţii complete dintr-un scriitor romān, mai sunt enorm de multe de făcut asupra lui? Nu e paradoxal, īn ţara zidului părăsit / şi neisprăvit. Parcurgīnd cartea lui Petru Creţia, de o copleşitoare seriozitate, ai uneori chiar impresia că totul e de (re)făcut. Parcă ar fi o carte de "tranziţie". Parcă ar fi vorba de o "reformă Eminescu".
       "Şantierul" e īmpărţit īn două: editarea şi "dincolo de editare". Petru Creţia īncepe, reverenţios şi academic, dar ferm şi neprotocolar, cu ediţia Perpessicius. E, indiscutabil, grandioasă. E de o mare valoare. Dar nu e lipsită de o serie de cusururi grave: lipsesc multe texte poetice; teatrul e plasat inconsecvent; separarea poeziilor "de inspiraţie folclorică" e nejustificată; traducerile şi prelucrările sunt amestecate cu textele originale; ediţia e subdivizată īn multe secţiuni arbitrare. Petru Creţia merge mai departe şi avansează peremptoriu o idee de-a dreptul revoluţionară: pentru restituirea scrisului lui Eminescu, "opoziţia antum/postum este insubzistentă, nefuncţională şi chiar dăunătoare" (p.46). Un secol de tradiţie īn editare e pus, astfel, sub semnul īntrebării. O ediţie logică ar trebui să cuprindă "toate poeziile scrise de Eminescu īn ultima versiune existentă a fiecărei poezii şi īn ordinea cronologică a acestor ultime redactări. Īn această formulare este implicită renunţarea la tripartiţia actuală: poezii antume, poezii postume, poezii originale de inspiraţie folclorică" (p.26). De altfel, multe din poeziile socotite "antume" sunt astfel doar īn sens strict biologic, pentru că ele nu au fost date spre publicare din voinţa poetului, ci dintr-a altuia, exact ca şi postumele. Īn acest sens, postumele sunt chiar mai "sigure", deoarece avem manuscrisul şi suntem scutiţi de erorile de tipar sau de intervenţiile editorilor. La fel de importantă, īn acea ideală ediţie logică, va fi "determinarea unităţilor textuale" (p.55), pentru că, "oricīt ar părea de ciudat, nici astăzi nu s-ar putea spune exact cīte poezii a scris Eminescu" (id.). Multe trebuie desprinse din bruioane, "reconstituite", autonomizate. Lucru pe care Petru Creţia l-a şi făcut cu succes. De altminteri, īn cartea sa sunt citate nenumărate versuri superbe ale poetului, rar sau deloc vehiculate, un Eminescu quasi-necunoscut gustului larg.
        Dincolo de editare e la fel de mult teren viran. Nu avem un dicţionar integral al vocabularului lui Eminescu. Dicţionarul de rime din volumele VIII şi XV trebuie unificat şi completat pīnă la exhaustiv. Nu există un repertoriu al structurilor prozodice şi strofice eminesciene. Petru Creţia propune şi un indice a ceea ce se numeşte loci similes: seturi de versuri care revin īn contexte diferite, teme, motive, tipare, sintagme recurente. E incalificabilă lipsa unei bibliografii acreditabile a tot ce s-a publicat din Eminescu şi despre Eminescu.
        Īn zona memorialisticii, Petru Creţia (trecīnd īn revistă ceea ce există - n-a mai apucat să afle, cred, de Corpusul Eminescu, īn 10 volume, iniţiat de Anatol Vidraşcu, Mihai Cimpoi şi Victor Crăciun la Chişinău, din care au şi ieşit două volume) exprimă dezideratul unei grupări fără rest a amintirilor despre poet: "am avea, īn locul evidenţei filmate, mimici, gesturi, atitudini, particularităţi de comportament, stări de spirit..." (p.208).
        Īn planul exegezei, Petru Creţia deplīnge, mai īntīi, absenţa unei ediţii īn care fiecare poem să fie, pur şi simplu, bine explicat şi comentat. El salută aici progresul īnregistrat īn spiritul gloselor lui Eugen Negrici. Īn domeniul paradigmatic al exegezei, Petru Creţia tratează cu glacială luciditate autoflatările asupra universalităţii poetului: "īncercarea de a-l face cunoscut pe Eminescu peste hotarele limbii sale este o himeră. A ajuns să-mi fie silă de cuvīntul şi de  conceptul de universalitate atunci cīnd e vorba de literatura romānească. Uite, aşa au vrut zeii, să nu fim «universali» nici cīt albanezii" (p.217). Apoi, cu eleganţă, eminescologul dezavuează direcţiile abisal-bazaconială sau heideggerian-balivernică de interpretare a lui Eminescu.
        Un capitol excepţional este cel intitulat Cultul lui Eminescu. Ideea sa centrală, o idee incomodă şi curajoasă, este aceea că "Eminescu nu este reprezentativ pentru etnie īn nici una dintre trăsăturile lui şi ale ei. Ne recunoaştem īn el pentru că este mare şi pentru că este atipic īntr-un fel compensator" (subl lui PC, p.236). Cīt priveşte manifestările cultice rutiniere, Petru Creţia vituperează sobru lamentabilele lălăieli, zăngăneli şi trīmbiţări - lirice, patetice, nevrotice, mesianice, angelice, toate la diapazon īnalt - īn care "izbeşte izomorfismul, stereotipia, reţeta dată o dată pentru totdeauna īn veşnicia stearpă a acestor sărbători" (p.237), recomandīnd decenţă, profunzime, substanţă. 
__________________________

          1) Petru Creţia (21.01.1927-14.04.1997), Testamentul unui eminescolog, Ed. Humanitas, Buc., 1998, 304 p., 39.000 de lei