►Vezi şi  (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8)

Cuvīntare īn Senat:
PORCĂRIA DOMINĂ DOLIUL
15 martie 2004
 

Carnagiul care s-a petrecut īn Spania (şi care īşi poate, oricīnd, cred, găsi o ediţie īn Romānia, de ce ne-ar ierta pe noi?!)  a fost, după gīndul meu, unul din cele mai urīte lucruri din istorie, din istoria lucrurilor făcute de om, omului, alături de Inchiziţie, alături de masacrul indienilor, alături de sclavia negrilor, alături de Hiroshima, de Nagasaki, de Auschwitz, de Gulag şi, aş īndrăzni să spun, alături chiar de ceea ce s-a-ntīmplat īn Irak.
            Ceea ce ne doare mai mult este că acei romāni care nu mai sunt puteau să nu fie acolo.
           Dacă ar fi fost vilegiaturişti, dacă s-ar fi dus să vadă cerul albastru al Spaniei, poate că durerea din sufletul nostru avea o cītime redusă. Erau acolo, īnsă, nu ca vilegiaturişti. Erau acolo, mulţi dintre ei, de disperare. Nu toţi, dar foarte mulţi erau de disperare acolo. Nu-mi iese din minte, stimate colege şi stimaţi colegi, figura unuia dintre ei, un supravieţuitor, cu chipul īnsīngerat, cu ochii mari şi trişti privind către camere şi spunīnd: “Ce au avut cu noi ?! Cu trenul ăsta nu mergeau miniştri.” Cu trenul ăla nu mergeau miniştri.  Miniştrii merg cu alte mijloace de transport. Cu trenul ăla mergeau nişte amărīţi care nu aveau o pīine de cīştigat la ei acasă şi a trebuit să fugă acolo să o cīştige. Asta, pe unul ca mine īl doare şi mai mult. Acutizează durerea. De ce nu-şi putea cīştiga pīinea, aici, acasă ?!
            Vine prim-ministrul Romāniei, al acestei Romānii care nu e-n stare să-şi īntreţină fiii,  vine pe toate ecranele posibile şi, chiar īntr-o situaţie dramatică precum asta, gafează. Este vorba de sīnge romānesc aici. Şi domnul Năstase spune că īn această catastrofă (oribilă, īnfiorătoare, fără nici un dubiu), ar fi pierit cel mai mare număr de romāni de după Revoluţie. Dar asta nu este adevărat. Īn Transnistria s-au prăpădit 1200 de vieţi romāneşti, nu erau nici patagonezi, nu erau nici eschimoşi. La Baloteşti au fost multe zeci. Īn accidentele miniere, care s-au petrecut cu nişte ani īn urmă, au fost o dată 15 morţi, altă dată 10 morţi... Nu putem şterge cu buretele aceste pierderi de sīnge omenesc, chiar dacă ceea ce este mai recent pare mai dureros. Şi gafa nu s-a oprit aici: pīnă şi īn solemnitatea instituirii unui moment naţional de reculegere, pīnă şi acolo s-au produs bīlbe. Nu mai departe de acum cīteva ore, momentul de reculegere a fost ba la 14,00, ba, retroactiv, cu o oră īn urmă, şi aşa mai departe.
            Legat īnsă de ceea ce am spus pīnă acum este că, īn această ocazie, s-a manifestat, īncă o dată, criza penibilă de autoritate a Guvernului. S-a instituit, cum era firesc, o zi de doliu naţional. Un mare număr de mijloace de comunicare īn masă au dat, iertaţi-mi expresia populară, colocvială, au dat cu flit, cum se spune, acestei decizii. Puţin le-a păsat de decretarea stării naţionale de doliu, ca să nu spun că le-a lipsit  nu doar respectul faţă de Lege, ci şi bunul-simţ elementar de a nu pīngări sīngele vărsat şi amarul din sufletele multora din ţara asta.
            La posturi de televiziune, am văzut, cu aceşti ochi, nişte emisiuni de o golănie, de o josnicie, de o idioţie inimaginabilă. Mă refer la “Big Brother”. Asta īn timp ce meciuri de fotbal au fost suspendate, amīnate (am fost noi mai catolici decīt Papa!, īn Spania s-a jucat. Fotbalul e, totuşi, un sport relativ sobru. Nu se fac acolo nici comicării, nici giumbuşlucuri. Este o luptă īntre două echipe de bărbaţi care nu fac tumbe, nici clovnerii.) Deci, fotbal,  nu... ar fi prea frivol, īn schimb are loc idioţia asta sinistră, plină de o sexualitate debordantă şi greţoasă, cu nişte fiinţe, nişte aşa-zise domnişoare foarte īndoielnice, care apar şi declară că pentru ele sexul este ca fitness-ul, cu nişte flăcăi debusolaţi, şi cu ideea de bază īnsăşi a emisiunii, care este un fel de cuplăraie, un fel de fornicare, o promiscuitate incredibilă. Băgăm 12 oameni īntr-o cutie transparentă şi vedem cīt rezistă pīnă se cuplează, ca nişte şobolani, ca o experienţă pe cobai: “Ia să vedem, cīnd se vor īmpreuna?”, iar unii dintre ei declarau, hlizindu-se pīnă la pereţii sălilor, că au de gīnd să o facă repejor. Asta īntr-o zi de doliu naţional.
          Ceea ce spun acum aş vrea să se constituie şi īntr-o interpelare către Ministerul Culturii şi Cultelor şi, īn acelaşi timp, o exasperare către Consiliul Naţional al Audiovizualului. Toate acestea sunt puncte dintr-un crescendo. Deunăzi, o domnişoară īşi scotea chiloţii, la o oră de vīrf, pe un post de televiziune. Tot deunăzi, un tīnăr cu caş la gură vorbea despre organul genital masculin, la ora 10,00 seara, denumindu-l cu numele popular şi insista, după două zile, citīnd (cum să piardă aşa o pleaşcă) şi localitatea, cu... acelaşi nume, din fosta Iugoslavie. Asta īntr-o ţară īn care mai există oameni cu scaun la cap, stimate şi stimaţi senatori. Oare crede cineva că ne-am imbecilizat cu toţii, că e o ţară chiar de obsedaţi sexual, de sceleraţi, de pervertiţi? Nu mai există pic de autoritate īn această privinţă, care este domeniul decenţei? nu al cenzurii!, nu al pudibonderiei!, dar al decenţei elementare. Cred că s-au depăşit culmile grotescului şi ale nesimţirii. Această continuă neruşinare mediatică este profund nocivă. Unii pot spune că : “N-ai decīt să comuţi pe alt canal”. Nu-i adevărat. Dacă cineva otrăveşte apa de la robinet, nu poţi să spui că "Nu-i nimic, rămīne Prigat sau Coca-Cola”. Este un fel de crimă spirituală īn masă, ceea ce se īntīmplă la unele posturi de televiziune, este un fel de forţată sud-americanizare culturală a Romāniei, adică: o elită tot mai restrīnsă care să aibă parte de binefacerile spiritului şi ale cărţii, şi ale Ideii - şi un număr tot mai mare de nefericiţi care sunt condamnaţi la stupidizare. Pentru că o emisiune cum este aceasta (nu e singura!) face din oameni mărginiţi şi mai mărginiţi, īi adīnceşte īn lipsa de duh. Şi Guvernul suportă aşa o sfidare.
            Eu ştiu că o zi de doliu naţional īnseamnă o zi īn care se transmite muzică simfonică, muzică īnălţătoare, un Bach, orgă, se transmit reportaje, versuri, nu neapărat solemne, dar versuri liniştitoare, care să meargă la suflet, cultură, literatură, īn nici un caz ţopăieli şi deşănţări din acestea, dincolo de orice limită a civilităţii.                
            Acestea au fost gīndurile pe care am vrut să vi le comunic īn declaraţia mea politică. Mulţumesc pentru atenţie.

.