precum şi  NOTELE ULTERIOARE  din final.

George PRUTEANU
TELEVIZIUNEA: GENERATOR METODIC DE PROST-GUST ŞI VIOLENŢĂ
- o privire rapidă şi alarmată -
(comunicare ştiinţifică)

            În cercetarea noastră, am plecat de la premisa, elementară, că "televiziunea poate să adune în faţa jurnalului de ştiri de la ora douăzeci mai mulţi oameni decît toate cotidianele de dimineaţă şi de seară la un loc" [1] şi că, la mare distanţă faţă de alţi factori (familie, biserică, şcoală, anturaj, lecturi), televiziunea este cel mai activ modelator de atitudini şi mentalităţi.

 Mare parte dintre oameni nu citesc nici un cotidian şi se dedau trup şi suflet televiziunii ca unică sursă de informare. 95% dintre liceeni privesc zilnic la televizor, iar dintre aceştia, doar 8,70% citesc zilnic ceva [2]. “Televiziunea deţine un monopol de facto asupra modelării creierelor unei părţi foarte importante a populaţiei. Or, punînd accentul pe faptul divers (şi pe diversiunea divertismentului, am adăuga noi; n.GP), umplînd acest timp atît de preţios cu vid, cu nimic sau aproape nimic, televiziunea nu face altceva decît să elimine informaţiile pertinente necesare cetăţeanului” [3]. Vorbind de o „parte foarte importantă a populaţiei” (în general, nu doar vîrstele mici), P. Bourdieu nu exagerează, întrucît (un exemplu din multe posibile) cercetări sociologice româneşti recente, întemeiate pe date audimetrice ale lunii noiembrie 2001, evidenţiază că „tinerii petrec zilnic, în medie, 175 de minute în faţa televizorului, pe cînd adulţii, 240 de minute” [4].

            În prime time°, violenţa acoperă 90% din programe  [5]. Alternativa violenţei televizuale este divertismentul ieftin, delabrat, adesea grobian, cu glume licenţioase şi muzică uşoară care nu e decît o formă de lascivitate ritmată. 40% dintre liceeni preţuiesc manelele [6]. Sub pretextul „naturaleţei”, al „dezinvolturii” şi al „aplombului”, majoritatea animatorilor / prezentatorilor acestui tip de emisiuni, dar şi ai talk-show°-urilor, vorbesc (vocabular, ton, stil) şi au atitudini ce frizează sau chiar intră masiv în sfera vulgarităţii, a incivilităţii, a mahalagescului; unii escaladează constant culmile grotescului greţos şi deviant (cum e cazul unei emisuni Zero, prezentată de un tînăr dezaxat, V.Craioveanu, la ProTV). Valori morale ca decenţa, discreţia, delicateţea, gingăşia, tandreţea, solidaritatea sunt ca şi ridiculizate prin înlocuirea cu cultul succesului-cu-orice-preţ, al banului, al învingătorului prin orice mijloace (pumn, glonţ, viclenie), al individualismului cinic, al şmecheriei agresive. Emisiuni ca Vara ispitelor (în România, ProTV) sau Bachelorette, Joe Millionaire, Married By America, Without Prejudice, Blind Date sau Big Brother (SUA, Marea Britanie, România), propagă modelul „privirii pe gaura cheii” în intimitatea cuplurilor, tratate ca nişte cobai umani.
           Emisiunile de aşa-zis divertisment (sentimentaloide, umoristice, competiţionale etc.), care sunt marea majoritate, excelează – la unison – printr-un prost-gust oribil, o ţopîrlănie juvenilă exhibată cu şarjată dezinvoltură, o sexualitate obsedantă la modul mitocănesc-libidinos, o "veselie" grobiană – toate, emanaţii fireşti ale cruntei precarităţi culturale şi educaţionale. Aş putea afirma, cu tristeţe (transformînd un mai vechi slogan) că mitocănia domină România (cel puţin în plan mediatic).

S-a afirmat şi s-a dovedit, de către cercetători specializaţi în domeniu (e.g. Gerbner, în Televiziunea şi comportamentul social) că violenţa televizată influenţează comportamentul, prin modelarea convingerilor oamenilor, întrucît “telespectatorii ajung să se identifice cu ceea ce oferă imaginile şi transpun reprezentările «culturale» în practica situaţiilor lor de viaţă cotidiană" [7]. Un studiu efectuat recent, pe 707 familii cu un copil, de către un grup de cercetători americani şi publicat în revista Science,  a demonstrat că timpul petrecut în faţa televizorului este strîns legat de comportamentul agresiv de mai tîrziu, în special pe intervalul de vîrste 16-22 de ani [8]. Constatări perfect similare face, în Franţa anului 2002, raportul Kriegel: „Există efecte ale violenţei televizate asupra copiilor, tinerilor şi adulţilor (...). Efectul este net proporţional cu timpul petrecut în faţa micului ecran" [9]. Presa din România oferă frecvent exemple, mai ales din palierul non-adulţilor: în doar prima lună a anului 2003, un adolescent se spînzură după un model din filme, un puşti de 13 ani îşi înjunghie mortal surioara de 6 ani după vizionarea unui film horror, alt teenager atacă mascat o benzinărie, un june de 18 ani violează o fetiţă de 7 ani, apoi declară senin că "s-a jucat aşa cum a văzut la televizor" (Adev., 19 iulie 2005) etc. „Programele violente induc, construiesc şi potenţează agresivitatea unui copil. (...) În condiţiile în care copilul nu vede decît filme cu bătăi, bombardamentul agresiv îl «ajută» să treacă din normal în patologic” (dr. Elena Brănaru, medic primar neuropsihiatru la Centru de Criză pentru Copii şi Adolescenţi – Spitalul Obregia) [10]. Constatînd gravitatea situaţiei, raportul Kriegel propunea interzicerea absolută a imaginilor de violenţă între orele 6,30 şi 22,30, ca şi înăsprirea sancţiunilor penale pentru difuzarea violenţei şi a pornografiei [11]. ⁸

"Televiziunea e pusă în slujba unei forme de «viol psihic» asupra indivizilor" [12].  Un efect „colateral” al injectării cu durităţi televizate este indiferenţa în faţa violenţei înconjurătoare şi banalizarea violenţei, după cum un efect „colateral” al instilării vulgarităţii este proliferarea unui star-sistem derizoriu, în care capătă statut de „VIP” (cu poze în tabloide şi interviuri radio-tv la ore de vîrf) orice prezentator/prezentatoare de ştiri mai ingenios pieptănat(ă) sau orice practicant(ă) de ţopăieli cu vocalize exhibînd strip-tease-ic zone erogene. „Aceste false vedete sunt vîrîte pe gîtul oamenilor din nevoia de a aduce public, o audienţă cît mai mare, lipsită de orice scrupule” [13]. Corolarul acestui fenomen este o dramatică prăbuşire a sistemului raţional de valori. „Această invazie a prostului-gust duce la dispreţuirea culturii înalte. Oamenii nu numai că nu mai citesc cărţi şi nu mai văd filme de artă, dar au un sentiment de desconsiderare” [14]. Mult mai mulţi tineri vor şti unde e discoteca Why Not decît unde se află turnul Eiffel (pronunţat, desigur, aifăl) sau Gioconda, vor cunoaşte de zece ori mai multe nume de DJ (disk-jockey = comperi ai muzicii în discoteci) decît de genii româneşti sau străine.

            O rapidă scrutare a evoluţiei răului  (adică a subculturii, a violenţei, a grosolăniei, a prostului-gust) în televiziune va evidenţia, pe de o parte, în istoria globală a fenomenului, că, în secolul XIX, deja, Matthew Arnold (1822-1888), în Culture and Anarchy (1869), deosebea trei forme de cultură: rafinată, mediocră şi brutală.
             La mijlocul anilor ’40 ai veacului trecut, Adorno vorbea de anihilarea actului cultural, prin transformarea lui în “marfă”, valoare-preţ şi de degradarea rolului filosofico-existenţial al culturii. Habermas şi întreaga „Şcoală de la Frankfurt” observau că intruziunea legilor pieţei în sfera producţiei culturale refeudalizează societatea, masifică publicul.  Frank Raymond Leavis (1895-1978), în Mass Civilisations and Minority Culture (1930) sublinia inechivoc: capitalismul e nociv diverselor forme ale culturii tradiţionale (p. 79). Leavis a iniţiat ample “cruciade culturale şi morale” pentru ca adevărata cultură “să îngăduie indivizilor să supravieţuiască în societatea mecanizată a aşa numitelor soap-operas, a muncii alienante, a publicităţii stupide şi a mijloacelor de comunicare în masă îndobitocitoare” (p. 80). Gerbner folosea sintagma imperialism cultural (1983), referindu-se la răspîndirea internaţională a modelelor de emisiuni stupide [15]; detalii contemporane – anii 2000 – asupra unora dintre aceste emisiuni şi asupra caracterului lor evident nociv, într-o sinteză recentă a lui R. Căplescu [16].

            Reacţii intense au existat atît la nivel cultural („Artiştii, scriitorii şi cercetătorii – mai ales sociologii – sunt în măsură şi au datoria să combată efectele cele mai funeste pentru cultură şi democraţie ale acestei «mondializări» a răului...”) [17], cît şi la nivel politic (preşedintele SUA, Lyndon Johnson, a numit o comisie pentru studiul violenţei televizate. La rîndul său, Congresul american a efectuat o cercetare largă a cazurilor şi formelor de violenţă televizuală [18]. În anul 2002, Ministerul Culturii şi al Comunicaţiilor din Franţa încredinţa filosofului Blandine Kriegel, consilieră a şefului statului, misiunea de a evalua proporţiile impactului negativ ale violenţei televizate asupra publicului (am citat mai sus unele din constatările raportului). Şeful statului român, preşedintele Iliescu, afirma, într-o conferinţă de presă: „Televiziunile au demisionat de la viaţa culturală şi au alocat spaţiu din ce în ce mai larg unor emisiuni cu caracter trivial” (Adevărul, 4 aprilie 2002). Cel care semnează aceste rînduri, în calitatea sa de parlamentar, a vorbit de două ori, cu îngrijorare şi asprime, de la tribuna Senatului (3 mai 2001 şi 18 febr. 2002) [19] despre dezastrul spiritual provocat de vulgaritatea, violenţa şi pornografia tubului catodic. Şi de la nivelul publicului larg, reacţiile sunt vehemente; iată un fragment din scrisoarea unui cititor, adresată ziarului Adevărul: „Violenţa, promiscuitatea, tîlhăria, perversiunea şi homosexualitatea, ferocitatea, ura, cinismul şi crima sunt prezente zilnic pe micul ecran. Deunăzi, un tînăr declara pe un post TV că nu-i place muzica, nici cea cultă, nici cea populară, ci doreşte haosul. (...) Obiectivul principal al conducerilor televiziunii nu este instrucţia şi educaţia telespectatorilor, ci cîştigul financiar” (Adevărul, 9 aprilie 2002; opinii similare, în acelaşi ziar, din 22 aprilie 2002 sau 4 februarie 2003). Explicaţia sociologilor e fără echivoc: "«Oferta» de violenţă televizuală este, în România, dublă faţă de Franţa şi mai mult decît triplă faţă de reţelele americane de televiziune (cf. studiului CSA, Franţa, 1995 şi Cultural Indicators Project, pentru SUA şi Canada" [20]

            În ceea ce ne priveşte, cercetînd atent istoria şi fenomenologia locale, autohtone, româneşti ale problemei, combatem cu fermitate, fie şi în mod “donquijotesc”, “...cinismul profesional al producătorilor de televiziune...” [21], “supunerea demagogică la gusturile populare...” [22], care nu duc decît la proliferarea în masă a imbecilităţii zglobii, în favoarea a ceea ce este cu adevărat substanţial, formativ, săţios spiritului, în toate formele specific televizuale, inclusiv gaya scienza. Se insistă în mod fariseic, demagogic (de către producători şi unii comentatori partizani) asupra ideii că „publicul cere” această marfă, escamotîndu-se faptul că e vorba de necesităţi deliberat create şi că dezintoxicarea e nu doar posibilă, ci şi obligatorie dacă, ascultînd glasul raţiunii, încercăm să evităm marasmul şi barbaria.

Considerate la vostra semenza:                            (Scrutaţi-vă menirile fiinţii:
fatti non foste a viver come bruti,                        nu-s oamenii făcuţi să fie fiare,
ma per seguir virtute e conoscenza"                   ci pelerini ai binelui şi-ai minţii.)

             DANTE, Infernul, c. XXVI, 118-120                        (traducere: George PRUTEANU)

BIBLIOGRAFIE
(cu aldine – texte referitoare direct la realitatea românească) (V., la sfîrşit, note de "ultimă oră")

1. AMALOU, FLORENCE: Ecrans violents: Le rapport Kriegel veut bannir la violence de la télévision, în Le Monde, 15 nov. 2002, p.20

2. BOURDIEU, PIERRE: Televiziunea, jurnalismul şi politica • Întoarcere asupra televiziunii, în Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridiane, Buc., 1999, pp.76-94
          2b.  BOURDIEU, PIERRE: Despre televiziune, trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998

3. CĂPLESCU, ROMULUS: „Reality tv”: mistificarea şi indecenţa la rangul de virtuţi, în Adevărul literar şi artistic, 21 ian. 2003

4. DEFLEUR, MELVIN L. & BALL-ROKEACH, SANDRA: Teorii ale comunicării de masă, trad. de D. şi C. Harabagiu, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

5. DRĂGAN, IOAN: Adolescenţii de azi – o generaţie crescută cu televiziunea? în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
          5b.  DRĂGAN, IOAN: "Ce" şi "cum" privesc copiii la televizor în Dilema veche, nr. 64, 8 apr. 2005

6. GHIU, BOGDAN: Ochiul de sticlă – Texte privind televiziunea, 1991-1997, Ed. All, Buc., 1997

7. HAINEŞ, ROSEMARIE: Comunicarea televizuală, Ed. Eficient, Buc., 2000

8. JEANNENEY, JEAN-NOEL: O istorie a mijloacelor de comunicare, trad. de M. Calcan, Ed. Institutul European, Iaşi, 1997

9. LOCHARD, GUY & BOYER, HENRI: Comunicarea mediatică, trad. de B. Ceangălău, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999

10. LULL, JAMES: Mass-media, comunicare, cultură, trad. de Mihnea Columbeanu, Ed. Polity Press, Oradea, 1999

11. MATTELART, ARMAND & MICHELLE: Istoria teoriilor comunicării, Ed. Polirom, Iaşi, 2001

12. MIHĂILESCU, MAGDA: Lăsaţi-o pe Marylin în pace!, în Adevărul literar şi artistic, 21 ian. 2003

13. MILCH, DAVID: Războaiele culturale s-au sfîrşit: televiziunea a învins, trad. de A.Gorzo, în Dilema, nr. 481, 31 mai 2002

14. OANCEA, I. & SUBŢIRELU, L.: Psihiatrii avertizează: Televiziunea face din copii bestii violente, în Adevărul, 1 febr. 2003

15. PATAPIEVICI, H.-R.: Nu oricine trebuie să-l citească pe Kirkegaard, interviu de M.P.Buluc, în Cotidianul, 18 mai 2002

16. PEDLER, EMMANUEL: Sociologia comunicării, trad. de B. Ghiu, Ed. Cartea Românească, Buc.,
    2001

17.  VASILESCU, M.: Din nou despre violenţă, în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003

18. ***: Dilema, an. IX, nr. 460, 21 dec. 2001 (număr consacrat Faptului divers)

            [1] Bourdieu, Pierre: Despre televiziune, trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998, p.50
            [2] Drăgan, Ioan: Adolescenţii de azi – o generaţie crescută cu televiziunea? în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
            [3] Bourdieu, Pierre, op.cit., p.17
            [4] Drăgan, Ioan, op.cit.
            [5] Vasilescu, M.: Din nou despre violenţă, în Dilema, nr. 513, 24 ian. 2003
            [6] Drăgan, Ioan, op.cit.
            [7] Lull, James: Mass-media, comunicare, cultură, trad. de Mihnea Columbeanu, Ed. Polity Press, Oradea, 1999, p.84
            [8] Oancea, I. & Subţirelu, L.: Psihiatrii avertizează: Televiziunea face din copii bestii violente, în Adevărul, 1 febr. 2003
            [9] Amalou, Florence: Ecrans violents: Le rapport Kriegel veut bannir la violence de la télévision, în Le Monde, 15 nov. 2002, p.20
            [10] Oancea, I. & Subţirelu, L., id.
            [11] Amalou, Florence, id.
            [12] Lochard, Guy & Boyer, Henri: Comunicarea mediatică, trad. de B. Ceangălău, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999, p.7
            [13] Patapievici, H.-R.: Nu oricine trebuie să-l citească pe Kirkegaard, interviu de M.P.Buluc, în Cotidianul, 18 mai 2002
            [14] Patapievici, H.-R., id.
            [15] Mattelart, Armand & Michelle: Istoria teoriilor comunicării, Ed. Polirom, Iaşi, 2001
            [16] Căplescu, Romulus: „Reality tv”: mistificarea şi indecenţa la rangul de virtuţi, în Adevărul literar şi artistic, 21 ian. 2003
            [17] Bourdieu, Pierre: Televiziunea, jurnalismul şi politica • Întoarcere asupra televiziunii, în Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridiane, Buc., 1999, p. 92
            [18] Defleur, Melvin L. & Ball-Rokeach, Sandra: Teorii ale comunicării de masă, trad. de D. şi C. Harabagiu, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, pp. 262, 263
            [19] Cf. Monitorul oficial
            [20] Drăgan, Ioan: "Ce" şi "cum" privesc copiii la televizor, în Dilema veche, nr. 64, 8 apr. 2005.
            [21] Bourdieu, Pierre: Televiziunea, jurnalismul şi politica • Întoarcere asupra televiziunii, în Contraofensive, trad. de Aliza Ardeleanu, Ed. Meridian2, Buc., 1999, p. 84
            [22] Bourdieu, Pierre: Despre televiziune, trad. de B. Ghiu, Ed. Meridiane, Buc., 1998, p. 55

NOTE ULTERIOARE.
                1) V. şi FELICIA ANTIP, Drogul nostru cel de toate zilele, Adevărul literar şi artistic, 22 iulie 2003.
                2) ...Ca şi opinia eseistului MIRCEA MIHĂIEŞ:  “…De Crăciun şi Revelion (…), atacul violent asupra creierelor n-a prididit nici o clipă. Programele de televizor sunt concepute după mintea unor oligofreni, cu văditul scop de a cretiniza şi pe puţinii cetăţeni rămaşi imuni la atrocităţile morale pesediste.
            Vulgaritatea, superficialitatea crasă, exaltarea imbecilităţii, senzaţionalismul de coteţ, sexualitatea respingătoare sunt «ideile» promovate de absolut toate posturile de televiziune cu bătaie naţională. Dacă-ndrăzneşti să le spui c-au coborît sub nivelul dughenelor de cartier, îţi răspund acru: «Nu te pricepi! E un format împru­mutat din Occident!» Chestia asta cu «formatul» s-o spuie lu' mutu! Evident că şi la televiziunile occidentale se transmit multe tîmpenii. Dar nici una dintre ele nu va da în prime-time° ororile care fac ravagii la noi. În România se preiau dinadins «formatele» dubioase, şuşele sentimentaloide, imbecilităţile cu panaş, excentricităţile cu iz scabros. N-am prea observat ca vreun post românesc să imite modelele «main stream°» din Vest. Chiar şi atunci cînd cumpărăm un program de succes, o facem trăgînd cu ochii la Istanbul" ("Care e problema?", în România literară, nr. 1, 14 ian. 2004).
              3) ...Sau cea a lui OCTAVIAN PALER: "Mă uit din ce în ce mai puţin la televizor. Dar, atît cît mă uit, îmi ajunge pentru a observa că televiziunile noastre, aproape fără excepţie, nu mai vor să se schimbe nimic în România. Tot ce vor e să lărgească prostul gust, să extindă mitocănia, să consolideze vulgaritatea, pentru a stoarce din ele audienţă şi, în consecinţă, publicitate şi bani" (Cotidianul, 13 februarie 2004).
               4) Vezi şi: ROMULUS CĂPLESCU, America / "Toleranţă zero" la poluarea audiovizualului, Adevărul literar şi artistic, 9 martie 2004. O informare foarte relevantă pentru amploarea şi gravitatea fenomenului. Clicaţi  AICI  pentru ample citate.
               5) Vezi şi: CRISTIAN TEODORESCU, Asta vrea lumea?, Cultura, nr.4, 7 apr. 2004.
               6) Vezi şi: CRISTIAN TUDOR POPESCU, Heroina Ceauşescu, Adevărul, 15 apr. 2004, din care citez: "Aşa zisul «divertisment», bîlciul cretino-sexual care invadează mass-media..."
               7) Vezi şi: VALENTIN PROTOPOPESCU, Sutiene şi muşchi, Cultura, nr. 2 (43), 19 ian. 2005, din care citez: «Mai toate posturile TV din ţară ne-au oferit de sărbători enorm de   mult divertisment. Ba Antena 1 şi-a sporit procentual oferta, "dăruind" cu 20% în plus distracţie şi programe de recreere. Oricum ne-am răsuci, un lucru e sigur: esenţa acestei oferte explozive a constat neabătut într-o spectaculoasă etalare de... sîni şi muşchi. Cu sînii dezgoliţi atît cît să nu se supere CNA-ul, mai mari, din ce în ce mai mari, cu o "subtilă" predominare a celor naturali în dauna deja răsuflaţilor sîni siliconaţi, într-o cavalcadă muzicală care să stimuleze mişcările bruşte şi tresăririle voluptuoase, fete frumoase, din ce în ce mai frumoase (şi mai vide, scuzaţi răutatea). (...) Despre talentul de interpreţi, compozitori sau dansatori, despre vocaţia lor umoristică, despre cît de bine sunt obişnuiţi să evolueze "pe sticlă", comentariile sunt de prisos. Jena şi pudoarea mă împiedică să-i judec pe sărmanii şi pe inocentele care au încercat să se producă în zilele acestea din urmă. Toţi aceşti juni „făţoşi” (...)  reprezintă răspunsul la comanda pe care media video o fac zi de zi, de cîţiva ani încoace, printr-un program ticălos. Preluînd asemenea ideologie consumeristă din Occident, profesioniştii noştri din televiziuni au omologat şi supramediatizat un nou model uman, ale cărui coordonate sunt tinereţea extremă, frumuseţea spectaculoasă şi docilitatea confortabilă. Ei au constituit, prin forţa de manipulare şi de persuasiune a media, o nouă întrupare a ideii de vedetă. (...) Acesta este visul multora dintre tinerii de astăzi ai României. Iar vidul lăuntric ce însoţeşte adoptarea acestui model are drept consecinţă deraparea către alcool, droguri şi prostituţie.»
                 8) "Ce văd copiii din România: / 60-70 de scene violente pe oră la canalele de desene animate // (…) Un studiu comandat de Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost realizat de Centrul de studii media şi noi tehnologii de comunicare din cadrul Facultăţii de Sociologie a Universităţii Bucureşti în toamna lui 2004. Urmărind timp de 14 zile (29 octombrie -11 noiembrie) nouă posturi de televiziune generale (Acasă, Antena 1, Bl TV, Naţional, Prima, Pro TV, Realitatea, TVR 1, TVR 2) şi două destinate copiilor (Fox Kids şi Cartoon Network), studiul (…) a scos la iveală date îngrijorătoare cu privire la violenţa înregistrată exact în programele destinate copiilor, la posturile specializate ce difuzează desene animate. În cazul posturilor pentru copii, ponderea violenţei este de 7 ori mai mare decît la posturile generaliste, Fox Kids înregistrînd 69 de scene de violenţă pe oră, iar Cartoon Network 63 de scene violente pe oră. Deşi situaţia este îngrijorătoare, CNA nu poate interveni asupra acestor posturi, ele fiind licenţiate în afara României."  GH.I. (Adevărul, 20 ian. 2005)
                   9) Vezi şi RUXANDRA CESEREANU, Mahalaua România!, 22, nr. 781, 22 feb. 2005.
                 10) Vezi şi PAVEL ŞUŞARĂ, Ce este audienţa?, România literară, nr. 8, 2 mar. 2005.
                 10) Vezi şi CĂLIN CĂLIMAN, în Vînzarea sufletului la oră de maximă audienţă de Irina Budeanu, Luceafărul, nr. 10, 16 mar. 2005:
                 "Emisiuni de televiziune ca Big Brother, Marea provocare, Surprize, surprize sau Ciao Darwin pur şi simplu îţi netezesc creierul, apropiindu-te cu paşi repezi de o demenţă Alzheimer mai puţin cunoscută, cea a consumatorilor cronici de stupidităţi şi orori relaxante... Cu Ciao Darwin am văzut încă o dată negru şi am înţeles că anti-cultura nu are limite şi că bătaia de joc la adresa bunului-simţ (aplaudată cu frenezie) poate fi infinită. Sunt convins că ascensiunea prostului gust, a dimensiunii anti-culturale pe micul ecran poate şi trebuie să fie oprită"
                 11) Vezi şi ŞTEFAN IORDACHE, în Lumea s-a întors... (interviu realizat de A. Boboc), Luceafărul, nr. 10, 16 mar. 2005:
                 "...Televiziunea este o pacoste mare pe capul nostru. Mă uit cu stupoare la ce se întîmplă, se difuzează tot felul de emisiuni cărora nu le văd rostul. Ştiu că foarte multă lume se uită, dar eu nu cred că acesta este poporul român. Un gust se mai şi formează. Iar dacă noi oferim publicului numai manele, Ciao Darwin, Monica, Vacanţa mare ş.a., nu ajungem nicăieri. Am pus întrebări pe această temă la televiziuni, de ce nu sunt programate piese de teatru în locul acestor bazaconii şi mi s-a răspuns că nu ar avea audienţă... Televiziunea publică ar trebui să facă ceva."
                 12) Vezi şi MARIUS TUPAN, Fanta de lumină,  Luceafărul, nr. 11, 23 mar. 2005:
                 "Micile noastre ecrane consacră deja adevărate şcoli de imbecilizare. Şi, ca şi cum ar fi o campanie în acest sens - or fi programe subtile pe care noi nu le înţelegem, căci argumentele foşnitoare îşi au rostul lor! - aceiaşi indivizi populează undele magnetice, devenind modele pentru tineri şi pentru cei aflaţi în duşmănie cu limba română. E bine ştiut că se imită îndeosebi aberaţiile culturale şi vulgarităţile".
                 13) Vezi şi RADU PARASCHIVESCU, Vînătoarea de hormoni, Observator cultural, nr.4 (261), 24 mar. 2005.
                 14) Vezi şi CONSTANTIN ROMANESCU în dialog cu C. Ştefanache, Însemnări ieşene, 3/2005, din care ofer un citat, preluat din Ad. lit şi art., 760, 22 mar. 2005:
                 "...Presa, inclusiv televiziunea şi unele posturi de radio oferă imaginea unei uriaşe uzine de fabricat în serie tineri care, fermecaţi de mesajul noului, devin exponate vii ale degradării morale. (...) Spectacolele TV cu produse execrabile tip «Ciao Darwin», «Big Brother» etc. sunt cu siguranţă agresiuni nu atît la morala contemporană, cît la evoluţia antropologică. Expresia de «nebunie socială» devine cît se poate de potrivită..."
                 15) Vezi şi GHEORGHE GRIGURCU, Fişele unui memorialist, Luceafărul, nr. 12, 30 mar. 2005: "...Materia joasă, miza vulgară a programelor de «divertisment», influorescente parcă fără nici o speranţă... (...) licenţiozitate fără frîu, lubricitate agresivă..."
                 16) Vezi şi RADU PARASCHIVESCU, (Cronică TV = Folclorul contraatacă), Observator cultural, nr.5 (262), 31 mar. 2005.
                 17) Vezi şi MONIQUE CANTO-SEPERBER, Obscenitatea la televizor, în Esprit, nr. 293, martie-aprilie 2003, apud Observator cultural, nr.5 (262), 31 mar. 2005, din care ofer un citat (trad. L. Palanciuc):
                 "Despărţirea fundamentală, într-o societate a libertăţilor, este cea care salvează viaţa pri­vată. Necesitatea de a proteja viaţa privată, refuzul de a o pune la bătaia publică şi obligaţia de a prezerva intimitatea persoanelor se află la temelia liberalismului. Nenumărate aspecte ale culturii contemporane ameninţă viaţa privată. Programele de tele-realitate şi anumite emisiu­ni de platou sunt atacuri directe la viaţa intimă. Principiul însuşi al audienţei lor se sprijină pe intimitatea violată. Aceste programe dezvăluie o violenţă alcătuită din exhibiţie - cu cît este mai deşănţată prezentarea vieţii intime, cu atît este mai bine pentru audienţă -, la care se adaugă, în unele cazuri, dispreţul faţă de celălalt şi denunţarea publică a slăbiciunilor acestuia. Desigur, persoanele care participă la aceste emisiuni sunt benevole şi nimeni nu este obligat să le privească, însă este, în mod evident, din ce în ce mai dificil să rezişti incitărilor unei culturi a obscenităţii, care amestecă în permanenţă limitele vieţii intime pentru a o transforma în spectacol public.
                Televiziunea reprezintă astăzi, mai mult ca oricînd, un nemaipomenit vector al culturii populare. Dar a adera la cultura de masă nu înseamnă a renunţa la distanţare, la repre­zentare, la construcţia intrigilor, la despărţirea între locul spectatorului şi cel al actorului. Televiziunea obscenităţii care se răspîndeşte astăzi amestecă reprezentările menite să placă unui public larg şi confuzia deliberată între real şi fictiv. Este o impostură aici, deoarece pretinsa felie de viaţă brută pe care o prezintă nu este, adesea, alcătuită decît din clişee şi conţine, fără îndoială, mai puţin adevăr omenesc decît opera mai elaborată. A aşeza televi­ziunea în realul vieţii este o dorinţă lăudabilă, în pas cu lumea modernă, însă această dorinţă nu presupune nicicum opţiunea obscenităţii. Căci obscenitatea - revărsarea lipsită de orice restricţie - nu aduce cu sine decît un adevăr întru totul sărăcăcios."
                 18) Vezi şi DANIEL CRISTEA-ENACHE, Memento ALIA, în România literară, nr. 13, 6 apr. 2005:               
                 «Showbiz-ul, în variantă dîmboviţeană, îşi întinde jalnicele antenuţe în toate direcţiile, ameninţînd să acopere, cu o peliculă de scîrboasă prostituţie „comercială”, aproape tot ce mai înseamnă gazetărie profesionistă, artă veritabilă, cultură în înţelesul major al cuvîntului. Nu mă număr printre spiritele alarmiste şi nici printre acei sceptici incurabili ai lumii de azi, nostalgici după aurita epocă socialistă. Cred însă că libertatea ne-a fost dată tocmai pentru a face, în cadrul ei elastic, cuprinzător, lucruri de care să nu ne fie ruşine, fapte pentru care să ne respectăm pe noi înşine, texte şi cărţi care să meargă în sensul valorilor, nu în dispreţul lor. Ceea ce se întîmplă azi pe mari porţiuni din spaţiul public românesc, tabloidizarea ziarelor, manelizarea posturilor de radio şi televiziune, mareea de subcultură ce ar vrea să acopere întreaga noastră plajă existenţială: toate acestea vor avea efecte dramatice pe termen mediu şi lung, afectînd ireversibil inimile şi creierele conaţionalilor noştri, transformîndu-i uşurel în ceea ce un filozof numea, generic şi plastic, „imbecilul colectiv”!»
                 19) Vezi şi ION LUCIAN, (interviu luat de Dan Boicea), în Adevărul, 9 mai 2005:               
                 "Emisiunile pentru copii nu educă bine. Pînă şi în desenele animate, tot ce înseamnă poantă şi relaţie este profilat pe violenţă. Există un întreg comerţ cu violenţă în emisiunile pentru copii..."
                 20) Vezi şi MIRCEA MAIHĂIEŞ, (Terorismul prin "rating"), în România literară, nr. 22 , 8 iun. 2005.
                 21) Vezi şi GIOVANNI SARTORI, Homo videns - imbecilizarea prin televiziune şi post-gîndirea, trad. de Mihai Elin, Ed. Humanitas, Buc., 2005, 172 pp.
                 22) Vezi şi EUGEN CHELEMEN, Atacul nonvalorii, în Adev., 5 aug. 2005.