Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.


Vezi și  (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8)

 

Romulus Căplescu

„TOLERANȚĂ ZERO” LA POLUAREA AUDIOVIZUALULUI

     Confruntate cu un curent de indignare fără precedent (…), nu atât pentru incidentul în sine (scena de exhibiționism pe cât de vulgară, pe atât de inestetică), (…) ci pentru că a scos în evidență o situație tinzând să scape de sub orice control, autoritățile americane s-au hotărât să pună piciorul în prag, iar conducerile canalelor tv (nota bene: în imensa lor majoritate particulare, în vreme ce televiziunea publică, PBS, se mulțumește cu un rol periferic) să-și autoregleze mai bine sistemul de măsuri menit să preîntâmpine repetarea unor asemenea întâmplări nefericite.
     Comisiile pentru telecomunicații ale Camerei Reprezentanților și Senatului s-au întrunit, astfel, în ședință specială pentru a discuta poluarea crescîndă a audiovizualului. Deputata
Heather Wilson a acuzat deschis compania Viacom, proprietara rețelei CBS (Columbia Braodcasting System), că a provocat deliberat incidentul, ca o lovitură de marketing. Vicepreședintele Viacom, Mei Karmazin, s-a apărat, susținând că nimeni din conducerea companiei și a rețelei CBS nu a avut cunoștință de ceea ce solista intenționa să facă și că au fost la fel de șocați de gestul ei, „care încalcă toate normele acceptabile”. Recunoscând că responsabilii CBS nu au exercitat un control suficient asupra conținutului show-ului transmis în pauza meciului, și-a asumat răspunderea pentru cele petrecute. "E ca și cum am fi încredințat cheile mașinii unei persoane care nu știe să conducă", și-a turnat el cenușă în cap și a promis că vor fi adoptate schimbările ce se impun, între altele decalarea cu cinci minute a transmisiilor live, pentru a se permite intervenția pe loc acolo unde e cazul.

275.000 DOLARI AMENDA PENTRU ORICE ÎNCĂLCARE A DECENȚEI

     Michael Powell, președintele Comisiei Federale de Comunicații (FCC), CNA-ul american, care a fost chemat să dea explicații în Senat, a respins ideea că ar fi vorba de un caz izolat: „Este doar ultimul exemplu dintr-o listă deplorabilă de incidente a căror vulgaritate sporește preocuparea publică", dovada constituind-o și cele 200.000 de plângeri primite de comisie. Președintele FCC a propus majorarea de zece ori, de la 27.500 dolari la 275.000 dolari, a amenzilor pentru fiecare caz de indecență constatat pe canalele audiovizualului, recidiva de trei ori putând atrage automat ridicarea licenței canalului respectiv. Practic, asemenea măsuri echivalează cu adoptarea unei politici de „zero toleranță" față de actele de indecență care vor mai polua audiovizualul american (…)
     Primele rezultate ale
acestei politici s-au și văzut. Canalul MTV a reprogramat (…) mai multe clipuri cu conținut ofensator, inclusiv cel mai recent single înregistrat de B. Spears, în care solista, îmbrăcată extrem de sumar, simulează o partidă de sex în toaleta unui avion de pasageri. Rețeaua de televiziune ABC (American Broadcasting Corporation) a decis „desexualizarea" celui mai recent episod al cunoscutului serial NYPD Blue.

PREZENTATORII DECEREBRAȚI, TRIMIȘI LA PLIMBARE

     În cazul unor emisiuni radio s-a mers și mai departe. Compania Clear Channel din Texas, cel mai mare radio operator din SUA, cu peste 1.200 de stații locale, a hotărât să anuleze timpul de antenă acordat disc-jocheiului JBoward Stern, supranumit „the shock jock" una din personalitățile cele mai controversate ale radioului de peste Ocean, care obișnuiește să-și șocheze auditoriul cu cele mai triviale expresii și să-și agreseze interlocutorii cu insulte (modelul său și-a găsit, din păcate, imitatori - derizorii - și la noi). (…) Președintele companiei, John Hogan, a descris interviul ca „vulgar și insultător" și a anunțat pe ascultători că a stabilit reguli precise pentru a-i proteja de acum înainte de orice emisiuni cu conținut indecent, adăugând că vor fi renegociate contractele cu toți prezentatorii, care vor fi trași la răspundere din punct de vedere financiar pentru orice fel de comentarii obscene pe post.

VA AVEA EXEMPLUL AMERICAN ECOUL DORIT?

     Cu numai o zi înainte, aceeași companie concediase un alt prezentator, (…) pentru a fi transmis în eter „material cu conținut sexual explicit”. În plus, compania Clear Channel este bună de plată pentru o amendă substanțială care a stimulat-o, desigur, să adopte „regulile precise" amintite... O săptămână mai târziu, o altă stație de radio, KCRW-FM, de data aceasta din Los Angeles, a reziliat contractul realizatoarei Sandra Tsing Loh pentru a fi utilizat de două ori „un cuvânt de patru litere" în cursul unei emisiuni înregistrate. Dat fiind propunerea ca de fiecare dată când, în cursul unei emisiuni, se încalcă regulile decenței, să se aplice o amendă de 275.000 de dolari, înseamnă că stațiunea riscă să scoată din buzunar 550.000 dolari, iar dacă mai recidivează de două ori - ceea ce, firește, se va feri ca de foc - e pasibilă să-și piardă licența. Poate că nu ar fi rău ca CNA-ul nostru să popularizeze asemenea fapte în atenția acelor iresponsabili care din spirit ieftin de imitație, ca să nu spunem din maimuțăreală, poluează microfoanele, pe motiv că „așa se face și în America". Ei bine, iată că în America așa ceva nu se mai face sau dacă se face se plătește scump! Ca să nu mai vorbim de faptul că există și la noi așa-ziși „analiști media" care se grăbesc să ia apărarea comportamentelor indecente sub pretextul apărării „libertății presei". Ca și cum libertatea presei ar însemna libertatea injuriilor, a insanităților, a necuviințelor și scabrozității. Lecția care vine acum din America ar trebui să îi pună pe gânduri.
     Pe de altă parte, atitudinea hotărâtă a autorităților americane de resort ar trebui să constituie pentru CNA-ul nostru un imbold de a aplica cu mai mult curaj, acolo unde se impun, măsurile menite să ducă la depoluarea și demanelizarea audiovizualului românesc, mult prea îmbâcsit de trivialitate și grosolănie, plus supradozele cotidiene de violență.

REALITY SHOW-URILE ÎN IMPAS

     Revolta împotriva indecenței și impudorii e departe însă de a se limita numai la perimetrul american, unde pericolul vicierii iremediabile a spațiului audiovizual a impus măsuri de autoapărare. Semnale ale unei reacții salutare provin și din alte părți. Chiar în aceste zile, în Marea Britanie are loc o amplă dezbatere pe marginea revizuirii Cartei BBC. Presa londoneză a reluat pe larg nemulțumirile fostului premier John Major, făcute publice prin intermediul emisiunii Breakfast with Frost a celebrului teleast David Frost. El s-a plâns de numărul prea mare de „programe triviale, emisiuni-concurs și reality shows", în detrimentul emisiunilor distractive de calitate. Și trebuie să ținem seama că, în general, nivelul programelor BBC este socotit cu mult peste cel al altor canale tv. Anul trecut, un raport al Comisiei britanice de Standarde în domeniul Radioteleviziunii (Broadcasting Standard Comission), întocmit pe baza unor discuții cu peste 2.000 de persoane din rândul publicului și cu 14 grupuri profesionale, a evidențiat preocuparea față de „calitatea necorespunzătoare a unor programe" și tematica lor stereotipă.
     Mulți telespectatori britanici au obiecții fața de așa-numitele
reality shows, de tipul Big Brother sau Survivor, (…) reproșându-li-se că „îi umilesc și îi exploatează” pe participanți/concurenți. (…) S-a mizat prea mult pe sex pentru creșterea ratingului, a admis Mark Thompson (patronul canalului care transmite "BB"), recunoscând că uneori canalul s-a făcut vinovat de „opțiuni oarecum cinice". Chiar dacă programul nu va fi eliminat, accentul se va pune de acum înainte pe emisiunile de calitate, bazate pe fapte reale (a dat ca exemplu evenimentele tragice din 11 septembrie de la World Trade Center) și pe miniserialele care au dus faima studiourilor britanice de televiziune.
     În Germania, (…)
atmosfera exacerbată de sexualitate a determinat producătorii să interzică timp de două zile orice contact fizic unui cuplu prea înfierbântat, ceea ce nu a împiedicat, însă, după ridicarea interdicției, reluarea cu și mai multă ardoare a exhibițiilor amoroase în dormitor ale celor doi. (…)
     Încercările președintelui companiei care produce
Scalpel (aceeași care este răspunzătoare și pentru varianta italiană a Big Brother) de a argumenta că operațiile estetice constituie „o realitate a vremurilor noastre" și se încadrează, deci, în profilul reality show-urilor sună prea puțin convingătoare. De fapt, este un inutil efort de a justifica ori a „teoretiza" necesitatea acestui gen de emisiuni. Și sinuciderile, și crimele, și violurile în grup, și pedofilia sunt „realități ale vremurilor noastre" și atunci de ce să nu le provocăm și să le transmitem în direct? (…)

Adevărul literar și artistic, 9 martie 2004 
(Evidențierile în galben îmi aparțin. GP)