►Vezi şi Raport asupra obiectivului Patapievici
►Vezi şi Eseurile împotrivirii

(Pro TV, 24.VI.1996) [ Despre cîteva vorbe nechibzuite ale lui H.-R. PATAPIEVICI ]        

       Bună seara, stimaţi telespectatori. Deşi e duminică, regret că nu am un subiect mai comod şi mai liniştitor pentru astă seară. Va fi vorba de Horia-Roman Patapievici şi cîteva gînduri ale sale.

       Vreau să fie limpede pentru oricine mă ascultă că văd în acest autor una dintre vocile cele mai inteligente şi mai pătrunzătoare din spaţiul ideatic românesc la ora actuală - şi nu-mi ascund mîndria că, în calitatea mea de critic literar, am fost printre cei dintîi care au sesizat valoarea cu totul excepţională a acestui spirit. Vigoarea gîndirii sale, sinceritatea uneori disperată, frenezia carteziană a ideilor, stilul îndeobşte matur şi precis, inconfundabil în radicalitatea sa latin-neologistică - toate acestea nu pot să nu impună oricui e de bună-credinţă.

       Despre cartea sa cea mai recentă, conţinînd articole şi eseuri politice, am scris o cronică dublă în revista Dilema. Mai spun o dată şi din acest studiou : cu o foarte mare parte a judecăţilor politice sau istorice ale lui Horia Patapievici sunt de acord, văd lucrurile ca şi el, fie că e în cauză regimul actual, fie că e vorba de fapte din trecutul României.

       Unul din punctele în care mă despart de sagacele eseist este credinţa sa că o mîntuire pentru poporul nostru ar reprezenta-o soluţia VOTULUI CENZITAR, care mie mi se pare un mare pas înapoi; ideea că ar urma să voteze numai cei care au mulţi bani - printre ei aflîndu-se şi mulţi dobitoci, şi Patapievici ştie asta - mă sperie ireversibil.

       Dar subiectul acestei seri e un alt punct de divergenţă. Voi merge, în minutele pe care le mai am, pe linia indicată de Garabet Ibrăileanu într-una din cugetările sale din culegerea Privind viaţa: Celor pe care-i stimezi, fă-le onoarea intransigenţei tale.
       Încă de cînd i-am citit cartea, îmi bîntuie în cap cîteva aserţiuni ale lui Horia Patapievici privitoare la limba română şi la firea (la feldeinţa) românească. Şi Caragiale, şi Drăghicescu, şi Ralea, şi Mircea Vulcănescu, şi Cioran şi G.Călinescu au emis consideraţiuni aspre, neconvenţionale, neconcesive despre cusururi ale firii noastre ca popor, şi - ne place ori nu - trebuie să ni le asumăm. Numai abecedarele tîmpe şi naţionaliştii dezaxaţi ne văd ca pe un neam strălucitor, plin numai de calităţi. Deci, nu numai că nu resping de plano dezvăluirea defectelor noastre naţionale, ci dimpotrivă, văd în această acţiune mentală o şansă de cauterizare, de îndreptare. Cu condiţia să fie făcută raţional.
       Ei bine, sunt în paginile lui Patapievici cîteva fraze care au un caracter cu totul i- sau a-raţional, părînd scrise cu nechibzuinţă, la o furie oarbă. De vreme ce, însă, autorul le-a re-publicat acum, înseamnă că le acordă girul, chiar şi "la rece", după ce s-a calmat. Or, dacă suntem oameni care CRED în CUVINTE (şi dacă nu credem, de ce-am mai scrie şi vorbi?!), cum se poate afirma că

Nu se răsuceşte oare, în mormîntul de la Păltiniş, autorul Sentimentului românesc al fiinţei la auzul acestor monstruozităţi? Eu nu spun că suntem neapărat mai breji ca alţii: vorba francezului: Ni cet excès d'honneur, ni cette indignité!, nu vreau nici ridicare în slăvi, dar nici înjosire! Cum să compari cu excrementele (!) felul de a fi al unui popor care, bun-rău, a ieşit în mai puţin de 80 de ani din feudalitate (din 1850 pînă în 1930) şi s-a integrat civilizaţiei europene? şi de ce "fecalele" ca termen de referinţă?? Pot admite că suntem mediocri, mijlocii, călduţi, amestec de bun şi rău, dar NU josnici, NU murdari, NU ignobili ca dejecţiile!
       ?Are poporul român o "inimă ca un cur"? Iartă-mă, Horia Patapievici, dar asta e o prostie şi se pare (n-am spus-o eu) că prostiile oamenilor inteligenţi sunt pe potriva mărimii inteligenţei lor! Dacă aşa ar fi inima noastră, atunci inima Franţei de la Vichy cum e? dar a Germaniei care l-a votat liberă pe Hitler? dar a Rusiei care a îndurat 70 de ani de comunism? dar a Poloniei care a dispărut de atîtea ori de pe hartă?

       Iertată să-mi fie francheţea, dar un om de valoarea lui Horia Patapievici trebuie să-şi măsoare bine cuvintele, pentru că, de la autoritatea sa, cuvintele sunt fapte.
       Şi încă o vorbă, doar:

scrie el, fără să-i tremure mîna, într-unul din eseuri. Ce frază goală şi fără Dumnezeu, de vreme ce în chiar cartea sa se află doar una sau două "înjurături" şi, în rest, numeroase gînduri deştepte, exprimate în această rău famată limbă română.
       Stimaţi telespectatori, bună seara!
__________________
          NOTĂ DIN 2005. Am avut, după difuzarea acestei emisiuni, cîteva conversaţii, telefonic şi, apoi, faţă-n faţă, cu H.-R. Patapievici. Îi ceream, în esenţă, să iasă din metaforă şi să transforme acele insanităţi în concept (ce înseamnă "inimă ca un c..."? ce înseamnă "radiografie ca fecala"?) Era supărat şi insista mult pe diferenţa de "tiraj": cartea lui, cîteva mii de exemplare - emisiunea de la Pro TV, sute de mii de auditori. I-am oferit, ca "drept la replică", spaţiul întreg, de 5 minute, al unei emisiuni Doar o vorbă săţ-i mai spun. Nici pînă azi n-am înţeles de ce nu l(e)-a folosit.