|
►Vezi
și Eseurile
împotrivirii
►Vezi
și Despre
cîteva vorbe nechibzuite ale lui H.-R. Patapievici
RAPORT ASUPRA OBIECTIVULUI PATAPIEVICI
Raportez
cititorilor Dilemei următoarele:
- de la Călătorie în lumea formelor
a lui Andrei Pleșu, despre care Ion Frunzetti scria, în Prefață, că are o "mare
capacitate de a formula precis, clar și nuanțat" și o frapantă "amploare a
referințelor de istoria artelor și de istoria culturii în genere", o
"spontaneitate a ideilor și neașteptate asociații mentale" (aprecieri care i se
potrivesc întru totul și lui H.-R. Patapievici care, ce-i drept, e cu 10 ani mai
"bătrîn" decît era A.P. în 1974), n-a mai apărut în spațiul românesc un debut în
eseistică1 atît de matur, de spectaculos, de impunător;
- de la "debuturile" (întîrziate de
batjocura istoriei) ale lui Adrian Marino, Al. Paleologu ori Luca Pițu, sau de
la Jurnalul de la Păltiniș al lui G. Liiceanu, nu am mai avut cu aceeași
intensitate senzația de a mă afla în fața unei cărți de o asemenea densitate de
idei, a unui autor "născut bătrîn", cu o, vorba lui V. Ierunca,
"înspăimîntătoare" vigoare intelectuală;
- de la Cioran interbelicul încoace nu am
mai întîlnit o atît de patetică și violentă punere în discuție a "românescului"
și a "românității", cu accente dure și dureroase, cu o luciditate febrilă și un
"cinism" perfectamente științific al psihanalizei sociale: „Românul de azi
emite un discurs deopotrivă sigur de sine, incoerent și inflamat de mania
persecuției... Inexplicabilul delir românesc al omniscienței înțepate răspunde
de fapt unei manii a persecuției întărîtate: prin felul răstit, prin maniera
nevricoasă... stridența bășcălioasă, țîfna oțărîtă... prin flegma mitocană
promovată în relațiile sociale, românul caută să mascheze o sensibilitate
ulcerată, o slăbiciune aproape corporală...” (p. 89) „Bovarismul
metafizic căruia românii i s-au abandonat cu frenezie patriotică a avut drept
consecință pe termen lung consolidarea preeminenței grupului asupra
individului... În ciuda istețimii individuale, românul este dominat de
maleficiile inhibitoare și, în fond, generatoare de iresponsabilitate ale unui
mental colectivizat: disgrațios lăbărțat peste un suflet cu geografie
imprecisă... Românul încă se mai concepe pe sine in corpore, ca popor și
nu ca individualitate. Ceaușescu a făcut tot ce a vrut din noi și
datorită predispoziției noastre de a ne concepe în termeni de trib... Ceea ce
lipsește poporului meu este exact ceea ce e cu neputință unui mental tribal:
limbajul și atitudinile unui om liber. Românii continuă să se identifice în mare
măsură cu această trăncăneală inconsistentă despre virtuțile naționale...
(pp. 99, 100). Tot românul își imaginează că știe tot în virtutea darului de
a birui orice prin competența îndoielnică a bășcăliei" (p. 259). E de notat
că H.-R.P. se distanțează, totuși, răspicat de "naționalismul epileptic" (p.
259) al lui Cioran. Eseistul de azi nu scrie de pe culmile disperării, ci de pe
acelea, nu mai puțin panoramice, ale lucidității severe;
- de la traducțiunile (care nu fac o
literatură, dar o fecundează fericit) din McLuhan și Toffler încoace (păstrînd
proporțiile care trebuie păstrate și schimbînd ce-i de schimbat), n-am mai dat, în scrisul ideo-logic românesc, peste o atare capacitate de "teleportare" în
continuum-ul istoric, o similară facilitate de a face racursiuri între
evenimente despărțite de secole ori de regnuri (v. cele "5 bezne", pp. 106-8, v.
răscoala din '907 și fosilele lui Racoviță, pp. 130, v. "blugii" care au năruit
comunismul, p. 77, v. relația dintre babuini și bîrfă, p. 28, v. comparația
între preotul sirian Elogabalus și cîntărețul M. Jackson, p. 61); n-am habar
cîtă fizică știe fizicianul H.-R.P., dar în materie de istorie (băștinașă și
mondială) este năucitor, te complexează, îți vine să te arunci în bibliotecă și
să nu mai ieși; mai ales că acest tot (încă) june (n. 1957) Pico della Mirandola
(nu sunt ironic!), cunoscător de omni re scibili, se mișcă perfect
dezinvolt și în literatură, în politologie, în polemica mordantă (citiți cum îl
transformă în macaroane pe P. Everac, pp. 186191!), în Biblie, în
dialectica ideilor (v.p. 179 despre diversiunea alternativei Sartre, Marcuse,
Althusser!), în economie, în moralistică... et quibusdam aliis);
- de la G. Călinescu pînă acum, nu s-a mai
pomenit pe plaiurile paginii românești autor care să împlînte cu o asemănătoare
virilitate neologismul în galeșa și mlădioasa noastră limbă. Cei doi, Călinescu
și Patapievici sunt de departe campionii inegalabili (dar concurează și Ș.
Foarță, și Dan C. Mihăilescu) ai profuziunii neologistice, aducătoare de
rigoare, de spirit și geometric și de finețe, și de infinitesimală exactitate
(care nu-i întotdeauna adevăr, v. Noica). Mă grăbesc să atrag atenția că, minte
dedată cu scoborîșul la origini, H.-R.P. are o netă (și justificată
idiosincratic și principial, chiar dacă nu explicit, în eseul cu "Librăria
franceză") predilecție, în domeniul neologismelor elitare, pentru cele pe care
și le poate culege direct de pe Via Appia și nu de pe Champs Elysées:
flatulent, jaculatoriu, vitupera, haruspicii, vernacular, egregare, patibular,
turiferar, putativ, exacțiuni, uberitate ș.a. Vreau să spun că nicăieri ca
în textul lui H.-R.P. n-am găsit acea plăcere intelectuală a reîntronării
limbii-mamă (citatele în latină abundă, era să zic pululează), acea rîvnă de a
găsi cuvîntul originar (chiar dacă rar) - ceea ce dă paginilor celor mai bune
ale eseistului o splendidă rezonanță și claritate latine.
CONCLUZIE. Eu
am tras-o - o spun cu vanitatea de a-mi atribui fler axiologic - încă de la
primele articole publicate ale lui H.-R.P.: avem de-a face cu un cap
excepțional dotat. Un element periculos pentru liniștea noastră mentală.
PROPUNERI. A se
afla constant în atenția noastră operativă.
_____________________
1)
H -R Patapievici, Cerul văzut prin lentilă,
cuv. înainte de V. Ierunca,
Ed. Nemira, Buc. 1995, 382 p., 5000 lei.
Îmi îngădui să-i recomand, din subsol,
lui H.-R.P. un singur lucru: teșirea fastidiosului, a excesului.
Semnătura:
|