„EU PROPUN FEDERALIZAREA ROMÂNIEI”
(fragment din carte, pp. 146-152)

        – Domnule Petru Dumitriu, am auzit o teză a dv. privind „federalizarea” României (teză care v-a atras şi o anume răceală din partea unei importante redacţii literare bucureştene). În ce constă această idee?
         – E simplu. Eu propun să se facă un parlament la Iaşi, unul la Cluj, unul la Craiova, unul la Timişoara   şi unul (al Munteniei) la Bucureşti sau Tîrgovişte, plus cel naţional la Bucureşti. Ăsta e sistemul american, sistemul elveţian, sistemul german. Şi eu văd că America e ţara conducătoare a omenirii azi!
        – Adică să facem „landuri”...?
        – Sau cantoane, ca-n Elveţia. Dar de ce „landuri”? „Ţări”: Ţara Ardealului, Ţara Moldovei...
        – Riscante opinii.
        – De ce riscante? Ce, o să se rupă-n bucăţi? Ce, sunt tîmpiţi?
        – E genul de idee care provoacă scandal în România.
        – Ştiu, îmi pare rău, eu sunt un om îndrăzneţ în gîndire.
        – Dar răspundeţi-mi la cîteva obiecţii. Unu: asta nu va pulveriza viaţa politică?
        – Nu, dar ce, în Germania e pulverizată?
        – Şi n-ar amplifica enorm birocratismul politic şi aparatul parazitar (al atîtor noi instituţii)?
        – Da, şi ce? Nu e mare lucru. Elveţia e mică, e cît Banatul.
        – Noi avem acum cîteva sute de parlamentari, dar cîţi sunt cu adevărat oameni cu gîndire politică?! Şi dacă vom avea mii...?!
        – Gospodari există, nu trebuie să fie genii politice. De ce Elveţia e cea mai fericită ţară din Europa?
        – Că n-are „istorie”... Să revenim la „landurile” mioritice. Cum le delimitaţi?
        – Istoria le-a delimitat.
        – Dv. aţi enumerat cinci. Dar de ce să nu aibă parlament şi Ţara Bîrsei, şi Ţara Oaşului, şi Maramureşul şi Bucovina...?
        – Locul Bucovinei e în Moldova. Ea a fost ruptă de austrieci, dar ţine de Moldova.
        – Să sperăm că asta o va consola că rămîne fără parlament. Dar Maramureşul?
        – În Ardeal.
        – Şi Basarabia?
        – În Moldova. Şi nici nu-i spune Basarabia, asta e o invenţie a  ruşilor.
        – Cum invenţie, neamul Basarabilor noştri e invenţie?
        – Numele corect e Moldova. Basarabia i-au spus ruşii, ca s-o diferenţieze.
        – Ba tocmai, că ruşii-i spun Moldova, ca să persiste confuzie. Dar să trecem. Altă obiecţie: care ar fi folosul acestei puzderii de parlamente?
        – N-ar fi o puzderie, doar 5 sau 6: Ţara Românească, Oltenia, Banatul, Ardealul, Moldova.
        – Şi Dobrogea?
        – Face parte din Ţara Românească, de la Mircea cel Bătrîn.
        – Şi folosul?
        – O activare, o intensificare a gospodăririi ţării. Construcţii, şosele, amenajări în oraşe: spitale, creşe etc. De ce de la Bucureşti? De la Bucureşti, doar ce-i priveşte pe toţi cei 23 de milioane, cum e Washingtonul pentru cei 250 de milioane de americani...
        – Şi cum se vor numi aceste... „ţări”: provincii, principate?
        – De ce nu?
        – Păi „nu”, fiindcă n-au principe.
        – Principele e preşedintele acelui principat.
        – Sună cam... Dar nu ne-am întoarce cu 150 de ani înapoi? Nu ne-am bătut atîta pentru unire? Italia, de-o altă pildă, nu s-a bătut şi ea secole-n şir pentru unificare?
        – Şi uite că vrea să se rupă.
        – Ceea ce nu-nseamnă că e bine.
        – Sigur că nu e bine, fiindcă ar trebui să fie federală. Provinciile nu trebuie unificate cu tăvălugul.
        – Nici nu e cazul la noi. Provinciile româneşti nu sunt unificate cu tăvălugul.
        – Perfect, de acord, ele sunt în armonie.
        – Şi atunci, de ce să le dezunim?
        – Dar nu e dezunire! E organizare! E structurare! Ce, S.U.A., nu-s un stat unitar? Sau Germania?
        – Vin din istorii atît de diferite de-a noastră!
        – Istoria noastră ne pune federalismul în palmă! Principatele Unite – asta suntem noi în fond. Ce, vouă, românilor, vă place uniformitatea, omogenizarea?
        – Ei, nu trebuie să vă simţiţi singur contra „noastră”...
        – Eu vreau diversitatea României, structurarea ei. Vreau ca prefectul să nu capete ordin de la Bucureşti.
        – Asta vrea şi prefectul şi populaţia.
        – Păi despre asta e vorba. Nu-i lasă iniţiativa! Totul vine de la centru. Centrul nu ştie ce-mi trebuie mie aici, la Urlaţi. Supracontrolul centralizat paralizează. Francezii de-aia sunt în coada nemţilor, că nu sunt federalişti! Şi-şi bat joc de elveţieni, ha! Or, dă-mi voie, cine-şi bate joc de elveţieni e un tîmpit, elveţienii sunt fruntea Europei, cei mai chibzuiţi. E bine? Şi cei mai bogaţi. Toate ţările Europei ar trebui să-i imite. Şi românii în primul rînd.
        – Şi noţiunea de stat unitar, ce conţinut ar mai avea?
        – Acelaşi ca pentru Germania federală, S.U.A. şi Elveţia. Şi ce bine le merge! Ce podoabe de ţări! Aşa vreau şi România.
        – Dar uitaţi-vă la Uniunea Sovietică, ce tare era conglomeratul acela, forţat cum era!
        – Era o monstruozitate şi acum e acelaşi lucru. Ruşii sunt un popor ciudat.
        – Uitaţi-vă la Iugoslavia.
        – Era mai bună federaţia iugoslavă. E o crimă că au distrus-o.
        – Şi atunci, noi abia să punem „graniţe” interioare?
        – Ce „graniţe”?! Cîtă graniţă e acum între Dolj şi Gorj, atît! Crezi că între cantonul Berna şi cantonul Zürich e graniţă? Iar ungurii din România să aibă administraţia lor în judeţele unde-s majoritari.
        – Dar nu ca nişte „Vaticanuri”, state-n stat, nu?
        – Nu, judeţe, nu mai mult, cu ambele limbi obligatorii oficial.
        – Cum vi se pare dorinţa unor maghiari din România de a avea universităţi în limba maghiară?
        – Inadmisibilă. Eşti român, trebuie să ştii limba ţării. Maică-mea era unguroaică, şi încă ce unguroaică, dar mi-a spus: Taică-tu e român, eşti român. Şi nu ştiu nici 20 de cuvinte ungureşti. Nu ştiu dacă în S.U.A. există universităţi în spaniolă...
        – Sau în chineză... Bun, am înţeles. Să închid cu o mică întrebare: dv. unde locuiţi de fapt, în Germania sau în Franţa?
        – În amîndouă.
        – Dar ACASA dv., în care din ele e?
        – În nici una. ACASA mea e în Baziaş. Sau la Bucureşti. Deşi nu mai ştiu ce e acolo. Şi ce aud...
        – Sunteţi pentru revenirea „imediată” a Basarabiei la România?
        – Nu. O să te miri: nu. Şi cred că nici basarabenii nu sunt. Ştii de ce? Pentru că lipseşte prosperitatea. Unirea, reîntregirea se face în prosperitate. Atunci, da. Acum ar fi, mă tem, o cădere în gol. 

                                                                            *
         – Vreau neapărat să-ţi citesc un pasaj din Souvenirs ale lui Alexis de Tocqueville. E cel mai mare gînditor politic al Franţei şi, poate, al secolului al 19-lea. Ascultă-l cît e de clarvăzător: „Cînd mi se spune că la noi, în Franţa. nimic nu scapă de revoluţii, eu spun că nu e adevărat şi că există un lucru neatins de nici o revoluţie: centralizarea. O singură instituţie nu poate fi cu nici un chip distrusă: centralizarea. Cum o să piară ea?! Opoziţia o îndrăgeşte, guverenele o adoră. Chiar dacă, din cînd în cînd, le aduce dezastre neaşteptate şi cumplite, nici nu se gîndesc s-o dispreţuiască. Plăcerea pe care centralizarea le-o provoacă, aceea de a se amesteca în toate celea şi de a dispune de oricine, îi face să suporte orice pericol”. Ni se potriveşte şi nouă, românilor!