Franēois Villon
.

De junghi să aivă parte şi de lance.
De bītă noduroasă şi de spată°,
De paloş zdravăn, de cīrlig de cange,
De ghiont cu ghioagă-n ghinturi fericată,
De suliţă călită, de săgeată,
De furcă, de ţapină, de baltag,
De furi pīndind la coturi de drumeag
Să-i hăcuie, să-i jefuie de pungă,
Să-i spintece, īn inimi să-i īmpungă.
La beregăţi să-i sīngere puţin;
Īn beciuri de Ghehenă° să ajungă,
Crīşmarii care toarnă apă-n vin !

De arc păgīn, de iatagan, de prăştii,
Să aivă lotrii° parte, şi de bardă ;
Tu, creierii lor, trăsnet, să-i īmprăştii!...
Iar părul, elinescul foc li-l ardă;
Īn ştreang le-atīrne hoitul, rug să-i piardă :
Mă rog la cer să piară de podagră,
Ori şi mai bine, bată-i buba neagră ;
Scurma-i-ar ţepi īncinse-n măruntaie,
Şi zece gīzi, de vii să mi-i jupoaie,
Să-i fiarbă īn oloi la focul lin,
Sirepi° să-i rupă, face-s-ar gunoaie,
Crīşmarii care toarnă apă-n vin !

Să-i prinză vijeliile pe uliţi;
Le farme, balimezul°, căpăţīna ;
Orbească-i ale fulgerelor suliţi:
Zăvozii° facă-i una, cu ţărīna,
Le rupă beregata, şoldul, mīna ;
Īngheţe-i gerul bocnă, bată-i grindeni,
Şi ploaia biciuiască-i pretutindeni;
Să n-aivă mantii, nici dulame groase ;
Īi sfīşie-ascuţişe lungi de coase,
Şi leşul prăvălit le fie-n Rin;
Zdrobiţi să fie de-op'zăci de baroase,
Crīşmarii care toarnă apă-n vin !

ĪNCHINARE:
Crăpa-le-ar Domnul, – Principe, – ficaţii
Şi setea ogoi-le-ar cu venin,
Căci n-au păreche-n lume blestemaţii:
Crīşmarii care toarnă apă-n vin !

De suliţă, de lance aruncată,
de ghioagă şi de buzdugan strunjit,
de bardă, de săgeată ferecată,
de paloş, de baltag şi de cuţit,
de ţeapă şi de furcă otrăvită,
de iatagan, de cange, de custură°
şi de bandiţi pīndind la cotitură
să fie daţi grămadă la pămīnt,
străpunşi īn inimi, sfīrtecaţi pe rīnd,
tăiaţi la beregăţi să-i rupă chinul
şi-n fund de iad să stea cīt mai curīnd
crīşmarii care ne botează vinul !

De arc turcesc, de spadă-ncovoiată
le fie-mpuns burtoiul ghiftuit ;
de foc grecesc le ardă chica toată
şi creierii le urle-n nesfīrşit ;
 īn ştreang le-atīrne hoitul īmpuţit
şi ciuma bată-i cu vătămătură ;
ba m-aş ruga să fie traşi, cu ură,
īn ţepi aprinse, să-i aud zbierīnd ;
beli-i-ar zece gīzi° de vii, rīnjīnd
şi īn ulei īncins să-şi uite cinul ;
legaţi de patru cai să văd crăpīnd
crīşmarii care ne botează vinul !

Plesni-le-ar tunul căpăţīna boată°,
lovi-i-ar trăsnetul pe drum, cumplit
şi-apoi o haită de dulăi, turbată,
le rupă hălci din trupul hăcuit ;
orbească-i fulgerul ca un cuţit,
zăpezi şi grindeni bată-i pe căldură,
uda-i-ar ploile fără măsură
cīnd umblă goi şi-n preajmă n-au veştmīnt
să piară de pumnal făr 'un cuvīnt
şi hoitul lor să-l vălurească Rhinul ;
de optzeci de ciocane piară-n vīnt
crīşmarii care ne botează vinul !

ĪNCHINARE:
Stăpīne, blestema-i-ar Domnul sfīnt
să sugă, pīnă or crăpa, veninul,
că necinstiţi şi fărdelege sīnt
crīşmarii care ne botează vinul !