DESPRE NAŢIONALISM
 

            ...După opinia mea, naţionalismul serios conceput nu este, hic et nunc, doar absolut onorabil, ci şi necesar. Într-o lume care suportă, cu mai mari sau mai mici convulsii, consecinţele – nu întotdeauna fermecătoare – ale globalizării, naţionalismul aduce inexorabila contrapondere. Naţionalismul este factorul de echilibru dialectic al mondializării³. Aşa cum într-o societate democratică, puterea e de neconceput fără opoziţie, în mod simetric, în lume, teza  globalizării impune antiteza  naţionalistă. În faţa valului de omogenizare, naţionalismul nu face decît să proclame dreptul fundamental la diferenţă specifică⁴. Cu cît se vor spiritualiza mai mult graniţele, cu atît naţiunile vor resimţi nevoia de a se defini mai pronunţat...⁵

             E nevoie, din capul locului, de o definire severă a noţiunii. Convingerea pe care o nutresc este aceea că nu există, aprioric, nimic peiorativ/nociv/blamabil în conceptul  de “naţionalism”. Ca şi în cazul altor concepte esenţiale ale doctrinelor politice (liberalism, socialism), prin încărcături inadecvate se poate produce glisarea spre negativ. Aşa cum liberalismul (motor economic al societăţii capitaliste) poate deveni “liberalism sălbatec”, aşa cum socialismul (dominant în cele mai civilizate părţi ale Europei) poate decădea în “naţional-socialism” (nazism) sau “socialism multilateral dezvoltat”, recte “naţional-comunism” (ceauşism) – tot astfel naţionalismul, încăput pe mîini grosolane, poate lua aspecte groteşti ori deşănţate. Într-o lucrare relativ recentă (Doctrine politice – Concepte universale şi realităţi româneşti, 1998), redactată sub egida unor instituţii şi a unor personalităţi ce nu pot fi bănuite de populism sau naţionalism (Fundaţia Soros, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), Alina Mungiu-Pippidi scrie fără echivoc: “un element pe care îl putem elimina din start este încercarea de a defini naţionalismul astfel încît acesta să fie un fenomen «pozitiv» sau «negativ». Discuţia despre naţionalismul «bun» sau «rău» trebuie redusă la discuţia mai modestă despre naţionalismul «adecvat» sau «inadecvat» (...). Naţionalismul nu este nici bun, nici rău, ca orice fenomen inevitabil (...). Naţionalismul democrat, în orice caz, nu este de sorginte totalitară sau şovină” (pp. 112, 113, 117).
         Cu toate acestea, o tendinţă manifestă şi cu mare recurenţă este aceea de demonizare a naţionalismului. Subterfugiul la care se recurge este identificarea sa (frauduloasă) cu manifestările marginal-extremiste ori cu cele xenofob-şovine.
 

       George PRUTEANU                                  

      Mon opinion est que le nationalisme bien conçu, hic et nunc,  n’est pas seulement tout à fait honorable, mais bien nécessaire. Dans un monde qui supporte, avec des convulsions plus ou moins visibles, les conséquences – pas toujours charmantes – de la globalisation, le nationalisme apporte le contrepoids inexorable. Il n’est que le facteur d’equilibre dialectique de la mondialisation. Si, dans une société démocratique, le pouvoir est inconcevable sans l’opposition, de même, sur notre planète, la thèse de la globalisation impose l’antithèse nationaliste. Devant la vague de l’homogénéisation, le nationalisme ne fait que proclamer le droit fondamental à la différence spécifique. Plus les frontières vont se „spiritualiser”, plus les nations ressentiront le besoin de se définir d’une manière plus prononceé…
        Il faut trouver, dès le début, une sévère définition du terme. Ma conviction ferme est qu'il n'y a rien de péjoratif / nocif / réprouvable dans le concept de nationalisme. Bien comme dans le cas d'autres concepts essentiels des doctrines politiques (libéralisme, socialisme), on peut produire un glissage vers le négatif par une charge inadéquate. Le libéralisme (moteur économique du capitalisme) peut devenir "libéralisme sauvage", le socialisme (dominant parmi des zones des plus civilisées de l'Europe) peut se dégrader en "national-socialisme" (nazisme) ou "socialisme multilatéralement développé", c'est-à-dire "national-communisme" (tchéaouchisme) - de même, le nationalisme, grossièrement manipulé, peut prendre des visages grotesques ou délirants, insensés. Dans un ouvrage récemment paru (Doctrines politiques - Concepts universels et réalités roumaines), redigé sous l'égide d'institutions et de personalités qu'on ne peut pas soupçonner de populisme ou de nationalisme (la Fondation Soros, la Fondation pour le Développement de la Société Civile), Alina Mungiu-Pippidi écrit sans aucun équivoque: "un élément que nous puvons éliminer dès le début est la tentative de définir le nationalisme d'une manière qui le fasse devenir un phénomène soit «positif», soit «négatif». La discution sur le nationalisme «bon» ou «mauvais» doit être réduite à la discution plus modeste sur le nationalisme «adéquat» ou «inadéquat». (...) Le nationalisme n'est ni bon, ni mauvais, comme tout phénomène inévitable. (...) En tout cas, le nationalisme démocrate n'est point d'origine totalitaire ou chauvine" (pp. 112, 113, 117).
      Quand même, une tendance bien manifeste et très récurente est celle de la "démonisation" du nationalisme. Le subterfuge qu'on emploie est son identification frauduleuse avec les manifestations d'un extrémisme marginal ou celles xénophobes-chauvines.

            In my vision, the seriously defined nationalism is not, hic et nunc, just honoring, but also necessary. In a world that supports, with minor or major convulsions, the consequences - not always delightful – of globalization, nationalism brings the necessary counterweight. Nationalism is the dialectic balance factor of globalization. Just as in a democratic society, power is not conceived without opposition, symmetrically in the world, the thesis of globalization needs the antithesis of nationalism. In the front of the wave of homogenization, the nationalism is only proclaiming the fundamental right to specific differentiation. The more the boundaries will become “spiritual”, the more the nations will feel the need to define themselves more clearly.

       We must offer, from the beginning, a ”severe” definition of the main term that it is dealing with: ”nationalism”. My firm belief is that there is nothing a priori, nothing derogatory / harmful / blameworthy in the concept of “nationalism”. As in the case of other essential concepts of the political doctrines (liberalism, socialism) by inadequate “loading”, the glide towards negative can occur. Just as liberalism (propeller of the capitalistic society) can become “wild-liberalism”, or just as socialism (dominant in many of the most civilised parts of Europe) can become “national-socialism” (the Nazi doctrine) or “multilateral developed socialism” (national-communism), specific to Ceausescu’s doctrine, so viciously manipulated, nationalism, can take grotesque and indecent aspects. In a recent work (Political Doctrines – Universal Concepts and Romanian Realities, 1998) published under the aegis of some institutions and personalities that can not be suspected of populism or nationalism (Soros Foundation, The Foundation for the Development of the Civic Society) Alina Mungiu-Pippidi says unequivocally: “an element we can eliminate from the beginning is the attempt to define nationalism in such a manner that this would be a «positive» or «negative» phenomenon. The discussion about the «good» or «bad» nationalism must be reduced to the more modest discussion, about the «adequate» or «inadequate» nationalism (…). Nationalism is neither good nor bad, just as any inevitable phenomenon (…). The democratic nationalism, in any case doesn’t have its roots in any totalitarian or chauvinistic origin” (pp. 112, 113, 117).
     With all these, a manifest and recurrent tendency is the one trying to demonize the nationalism. The subterfuge used is to fraudulently identify it with marginal-extremist and xenophobe-chauvinistic manifestations.

Voi continua să dezvolt textul în zilele următoare.