(716-02.03.1999) LATINA CEA DENSĂ

          Bună seara, d-nelor şi d-lor. Īntreruperea emisiunii īmi creează o stare īntrucītva deosebită, aşa, ca o  panică sau ca o precipitare de a acoperi ce a rămas descoperit. Fireşte că aşa ceva e imposibil, nu "īngraşi porcul de Ignat", ce n-am reuşit īn doi ani zi de zi, n-am să izbutesc īn ultima săptămīnă. Dar īncerc, cu voia dv., cel puţin să onorez unele promisiuni rămase īn suspensie, īntrucīt le gīndisem pe termen ceva mai lung. Iată, de pildă, frumoasele şi atīt de condensatele  dictoane latineşti, etern subiect de admiraţie pentru lapidaritatea lor, etern subiect de meditaţie īn faţa polivalenţei lor ideatice.

          Am ales pentru azi – după poezia Dacă…, a lui Kipling, de ieri, nu īntīmplător – am ales două dictoane, pe cīt de scurte ca formă, pe atīt de pline de viaţă. Nu exagerez dacă spun că fiecare din ele conţine sugestii cīt un roman. Īmi vine să le compar, patetic, cu atomul: infim ca dimensiune, dar īncărcat cu energii imense. Primul din cele două aparţine lui Publilius Syrus, care, sclav la origine, ajunsese, prin talentul său, autor şi actor de teatru mimat: sub Cezar, era considerat "stăpīnul scenei la Roma". El este şi autorul unei culegeri de sentinţe (adică maxime, cugetări), 857 la număr, dintre care multe au fost preluate şi citate de autori mai celebri ca: Seneca, Aullus Gellius, Macrobius, Quintilian. Maxima pe care am ales-o eu (atīt de populară, īncīt e simţită ca şi "folclorică") sună astfel: "Bis dat qui cito dat", adică, īn traducere: "Dă de două ori (sau: dă dublu) cel care dă repede”. Vi s-a īntīmplat, mai mult ca sigur, īn viaţă dv., să fiţi nevoiţi să cereţi cuiva ceva şi e posibil să fi trecut, īn acea īmprejurare, prin clipe oribil de stīnjenitoare, cīnd cel rugat īncepea să stea pe gīnduri, să se mute de pe un picior pe altul, să se scarpine īn cap, să se uite sceptic şi īntrebător la dv. (ca īn istorioara povestită de Liiceanu: !"Dacă pe tine te calcă tramvaiul, ce-o să se aleagă de cartea pe care ţi-am īmprumutat-o?"), să vă  pună tot soiul de īntrebări scormonitoare, să vă  explice cīt de strīmtorat e şi el şi ce  vremuri nesigure trăim – īncīt, după toate astea, vă treceau toate sudorile, vă venea să intraţi īn pamīnt, numai să scăpaţi de situaţia aceea penibilă. Ei bine, la astfel de momente trimite maxima pe care o comentez: Bis dat qui cito dat, !care se poate aplica nu numai relaţiilor īntre oameni, ci chiar şi relaţiilor īntre state: dacă tot vei da, nu-l ţine pe solicitant īntr-o umilitoare asteptare, cu mīna īntinsă, ci scurtează-ţi la maximum ezitările, protejīnd astfel sufletul, demnitatea celui dependent de tine.

          Al doilea dicton pentru azi este şi el ca şi folcloric, deşi provine din dreptul roman, unde reprezenta un fel de formulă a trocului, a schimbului de bunuri contra bunuri sau contra servicii, fără intermediul banilor. Dictonul este "Do ut des", īn traducere: Dă ca să ţi se dea! Eu nu īl voi comenta īn planul juridic, ci īn cel moral, īn care văd două direcţii diametral opuse de interpretare: una cinică, cealaltă generoasă. Īn registru "cinic" (e un fel de a spune), do ut des (dă ca să ţi se dea) reaminteşte dur că viaţa e nemiloasă, că nu primeşti nimic doar fiindcă ai tu ochi frumoşi, că pe acest pămīnt nimic nu se obţine fără o "plată", īntr-un fel sau altul. E, īn acest sens, un īndemn la luciditate şi la lepădarea de iluzii romantice, romanţioase.
          Celălalt registru, īnsă, īn care maxima aceasta poate fi citită, īi dă o cu totul altă culoare. Dacă simţim accentul logic pe primul verb (adica dă TU, ca să ţi se dea!), atunci īnţelesul ei este o deschidere a orizontului generozităţii. Dictonul te īndeamnă astfel să nu fii egoist, crezīnd ca totul ţi se cuvine, să faci TU primul pas, să fii tu cel care dă (poate fi vorba de valori materiale, ca şi de afecte, de sentimente, de căldură sufletească), īnainte de a cere altora să fie buni cu tine, fii TU bun cu ei şi e posibil ca binele să ţi se īntoarcă. Nu altceva, īn altă formă, spune vorba aceea a unui preşedinte american: Nu te-ntreba ce-a făcut ţara pentru tine, ci ce ai făcut tu pentru ea.     
          Stimaţi telespectatori., uite că nu mai avem decīt 5 zile şi eu vă spun vorbe mari. Iertare, seară bună!

(717-03.03.1999) CĂRŢI

          D-nelor şi d-lor, bună seara. Īncet-īncet, această emisiune, care – bună-rea, cum o fi fost – este īn felul ei un record mondial: doi ani, zi de zi, e ceva fără precedent īn istoria televiziunilor, se apropie de sfīrşit. Un sfīrşit pe care eu īl vedeam ceva mai īndepărtat, mai īncolo, mai erau destule de spus, dar, dacă gazda noastră, Televiziunea romānă, aşa a decis, voi păstra sub tăcere obiecţiile.
          Pentru azi, mai īntīi, conform unui vechi obicei al emisiunii, vă voi prezenta cīteva cărţi noi al căror conţinut e īn directă legătură cu ceea ce a fost coloana vertebrală a acestor zilnice 5 minute. Doar că, apropiindu-se sorocul, va trebui, azi, să fiu ceva mai lapidar īn prezentarea cărţilor. Iată-le:    

          Lingvistul Ion-Popescu Sireteanu, şeful catedrei de limba romānă pentru studenţii străini de la Univ. "Al. I.Cuza" din Iaşi, vine cu al doilea volum din lucrarea Memoria limbii romāne (l-am prezentat şi pe primul), scoasă de Editura Bucovina din Iaşi. Cartea conţine studii etimologice şi cercetări aprofundate despre trecutul şi evoluţia unor cuvinte care au dat mari bătăi de cap lingviştilor.
          Profesorul Theodor Hristea a publicat, la Ed. Petrion din Bucureşti, volumul Limba romān㠖 teste rezolvate, texte de analizat şi un glosar de neologisme – īn sprijinul celor care (se) pregătesc pentru admiterea īn īnvăţămīntul superior, pentru olimpiade şi bacalaureat. Testele sunt de o mare varietate şi de o desăvīrşită competenţă; multe sunt chiar cele care au fost date la examene de admitere.
          La editura Univers Enciclopedic, un colectiv coordonat de Mioara Avram, Marius Sala şi Ioana Vintilă-Rădulescu a alcătuit volumul Institutul de lingvistic㠓Iorgu Iordan” – 50 de ani de existenţă, cu o prefaţă de Eugen Simion. Nu trebuie să vă  īnchipuiţi că e o carte convenţională, strict omagială. Nu e, īntrucīt, dincolo de paginile de cronologie şi bibliografie, o bună parte a ei conţine evocări ale marilor personalităţi care au luminat acest institut (Iorgu Iordan, Ion Coteanu, Al. Graur, Dimitrie Macrea, Al. Rosetti, Tudor Vianu) precum şi rememorări detaliate ale avatarurilor lingvisticii romāneşti, ale perioadelor de calvar şi umilire pe care a trebuit să le īndure. Cu toate acestea, vorba lui Eugen Simion, chiar īn anii cei mai negri s-a făcut carte serioasă īn spaţiul filologic romānesc. Pasionaţii de istorie a culturii romāneşti au ce citi īn acest volum.
          La Ed. Teora, Ilie Ştefan Rădulescu propune un grupaj de comentarii sub titlul Vorbiţi şi scrieţi corect – Erori frecvente īn limbajul cotidian, ordonate pe capitolele: erori de punctuaţie, erori de ortografie, erori gramaticale, erori de vocabular şi un capitol de glose, cuprinzīnd abrevieri uzuale, elemente de argou, neologisme, expresii latineşti şi anglicisme curente.
          Īn traducerea semnată de Ducu şi Cătălina Harabagiu, la Ed. Polirom din Iaşi a apărut volumul Teorii ale comunicării de masă, al autorilor americani Melvin DeFleur şi Sandra Ball-Rokeach. Numeroase capitole şi paragrafe, īncepīnd cu cele despre istoria semnelor şi a scrisului, se ocupă de rolul, funcţiile şi "efectele" vorbirii īn activităţile de comunicare īn masă (cred că e mai adecvată sintagma "comunicare īn masă", nu de masă). Īn ciuda unor anume stīngăcii ale traducerii, cartea e solidă şi foarte utilă cui se preocupă de scris, jurnalistică, mass-media, comunicare.
          Tot Ed. Polirom din Iaşi a scos şi cartea profesorului Const. Parfene: Metodica studierii limbii şi literaturii romāne īn şcoal㠖 Ghid teoretico-aplicativ. Se adresează studenţilor, profesorilor (proaspeţi absolvenţi sau īnscrişi la examenele  pentru grade didactice), dar şi elevilor de performanţă.         
          Īnchei aceste rapide semnalări cu o carte frumoasă de tot: o nouă ediţie, foarte temeinic īngrijită de Grigore Brāncuş (care semnează şi studiul introductiv), a dicţionarului lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae – Dicţionarul limbei istorice şi poporane a romānilor. După cum poate vă amintiţi, Hasdeu n-a apucat să redacteze decīt primul volum, conţinīnd litera A īn īntregime, şi o parte din cel de-al doilea, din litera B. Ceea ce am eu īn mīnă este primul volum al noii ediţii, care cuprinde aproximativ jumătate din litera A. Dicţionarul lui Hasdeu este, īn felul său, o carte genială. E mult mai mult decīt un dicţionar, e o carte de lectură. Autorul a  vrut ca fiecare cuvīnt să fie un prilej de a descrie viaţa romānilor, īn trecutul şi prezentul ei.

          D-nelor şi d-lor, iată că, semnalīndu-vă aceste opuri pentru pătimaşii limbii romāne, s-a mai scurs una din ultimele noastre īntīlniri. Unii s-ar putea mira, ?de ce prezint cărţile altora şi nu profit să-mi spun gīndurile mele. Le-aş răspunde scurt: pentru că aşa se cuvine, să nu te crezi buricul pămīntului. Plecăciune, mai avem 4 seri.

(718-04.03.1999) NAŢIONALISM

          Bună seara, stimaţi telespectatori. N-aş vrea să ne despărţim fără să vă  spun cīteva gīnduri despre cuvīntul, noţiunea şi ideea de NAŢIONALISM. Primul lucru pe care simt nevoia să vi-l comunic este că trebuie scos acest cuvīnt de sub lumina mustrătoare īn care īncearcă unii să-l plaseze. Dacă naţionalismul este un mod de a vedea politic, o doctrină politică, atunci el, ca şi oricare altă doctrină politică, se poate īnălţa īn grandoare sau se poate scoborī īn mizerie. Repet: ca şi oricare altă doctrină. Liberalismul: e īn sine o doctrină pozitivă, un motor al progresului. Prost aplicat, se transformă īn liberalismul sălbatec, care-mbogăţeşte un pīlc de oameni şi sărăceşte puzderii. Creştin-democraţia: e o soluţie de echilibru. Aplicată după ureche, duce la vraişte şi marasm. Socialismul: o sumedenie de state europene de azi, din cele mai puse la punct, au guverne socialiste – īn timp ce, transformat īn stupizenie, ştiţi īn ce hal a dus  Republica Socialistă Romānia. Absolut la fel e şi cu naţionalismul: īn sine şi bine utilizat e un filon de stabilitate şi unitate, de solidaritate amplă şi de comuniune cu ceilalţi concetăţeni – īn timp ce, dacă e asociat cu şovinismul, cu vulgaritatea şi cu agresivitatea, naţionalismul devine o porcărie insuportabilă.

          DAR – să nu se supere nimeni: oţelul nu e de vină că din el se pot face şi piese de microscop, şi piese de tun. Eu vă vorbesc de accepţia civilizată, onestă, cuminte a noţiunii de naţionalism – şi īn această accepţie, sustin că este o viziune eminamente onorabilă asupra lumii īn general şi asupra ţării tale īn special. A fi european (cum suntem īn esenţă şi se cuvine să fim şi īn fapt) nu īnseamnă a fi, vorba lui Paler, "de nicăieri". Īnsusi marele Montesquieu concepea unitatea Europei nu ca pe un amalgam indistinct, ci (īl citez), ca pe o "naţiune a naţiunilor", cu alte cuvinte: a naţiunilor bine distincte şi conştiente de specificul lor. Cu atīt mai mult e adevărat acest lucru īn zona noastră de Europă, care a trăit mult şi urīt sub internaţionalismul comunist, unificator şi anihilant al particularităţilor.
          Asta nu īnseamnă īnsă că naţiunile occidentale nu sunt pătrunse de simţămīntul inteligent al naţionalismului. Americanii? Păi americanii sunt īn stare să se şi acopere cu steagul lor, īn loc de plapomă. Francezii? cīnd am cīntat, la o masă, Marseieza īn ritm de tango, unul dintre convivi, un parizian cu mustaţă, pīnă să-nţeleagă gluma mea, era să mă provoace la duel, nu alta. Adorata lor Mireille Mathieu are un cīntec pe care, la noi, anumiţi scrobiţi l-ar considera "ceauşist" pur şi simplu: “Quand on revient / aussi bleu qu'il soit/ le ciel bleu d'oł l'on revient / il fait toujours mieux chez soi!" (Cīnd te īntorci, / oricīt de albastru ar fi  / cerul de unde vii / tot mai bine e la tine acasă). Nu spuneau şi anticii că nu poţi să iei patria pe tălpile pantofilor?

           D-nelor şi d-lor, subiectul e lung şi e lat. La noi a suscitat multe discuţii, şi am să vă  citez, cu grăbire, numai cīteva dintre numele proeminente care s-au pronuntat: Alexandru Paleologu, Laurenţiu Ulici, Daniel Vighi, Alexandru Zub, Sorin Antohi, Gabriel Andreescu, Oct. Paler, Alex. Ştefănescu, Adrian Marino, Lucian Boia, Sorin Mitu, Virgil Nemoianu, Liiceanu, Patapievici, Buduca şi alţii. Efectiv n-am timp să vă  citez, ca bibliografie minimală, cărţile relativ recent apărute (nu şi recent scrise, toate) consacrate subiectului de Aurel Popovici, Oct. Goga, Romulus Seişanu, Gab. Andreescu, Ad. Marino, Guy Hermet. Dar īngăduiţi-mi să vă  dau doar două extrase (desigur, pro domo, nu neg), apropo de justeţea naţionalismului īnţelept. Un istoric şi un filosof al istoriei de talia lui Al. Zub, afirma, īn '97, negru pe alb: "A fi naţionalist acum, īn această zonă, unde identităţile etnoculturale au fost grav afectate timp de generaţii şi unde lipsa de solidaritate subminează adesea corpul social, nu e decīt firesc" (din prefaţa la Istoria naţiunilor şi a naţionalismului īn Europa, de Guy Hermet). Alexandru Paleologu propovăduia şi el, īntr- un interviu din '95, necesitatea "naţionalismului luminat".

          D-nelor şi d-lor, cinci minute nu sunt un timp pentru filosofie. Mă pregătesc să īnchei, cu un gīnd simplu. Ce e naţionalismul (īn care eu nu introduc nici etnocraţie, nici xenofobie)? E pulsiunea dominantă, īn gīnd şi īn acţiune, ca ţării tale să-i fie bine. Naţionalism īnseamnă cămaşa, care-i mai aproape de trup decīt orice haină, oricīt de bine ar fi croită. Naţionalism, la noi, īnseamnă ca, īn limitele Adevărului şi ale Bunului-simţ, şi cu deplin respect faţă de străinul cuviincios, să-ţi pese de sus şi pīnă jos de orice este romānesc.

          Stimaţi telespectatori., mai avem 3 zile, dreptate şi frăţie!

(719-05.03.1999) AUTO-PARODIE

          Bună seara, stimaţi telespectatori. Īn atītea sute de emisiuni (ultima de la TVR va fi a 721-a), admiteţi şi o emisiune care să fie o auto-parodie a emisiunii DOVSMS.
          !Cu această ocazie, īn urma multelor scrisori şi apeluri primite, voi corecta şi greşeala de pe generic, care a sta-a-at aşa doi ani de zile, dar măcar acum, īn ultimele 3 emisiuni, să fie corect. Aşadar:

          D-nelor şi d-lor (CEAS), din acest moment mai avem... 262 de secunde. Primele 19 secunde aş vrea să le consacrăm relaţiilor dintre genitivul īn limba romānă şi dativul cu tumbe īn limba triburilor mumbo-iumbo. D-nelor şi d-lor, relaţiile au fost foarte subţiri, obscure şi indefinibile, aşa că nu mai am timp să insist asupra lor. Mergeţi dv. la Biblioteca Academiei, cereţi Claude Lévi-Strauss şi o să vă  descurcaţi. Aşa.

          Īn următoarele 23 secunde, mi-am propus să vă  prezint lista celor 250 de cărţi pe care trebuie să le citiţi neapărat pīnă īn anul două mii, fiindcă altfel, dac-o ţinem aşa, s-ar putea ca atunci, cu o leafă īntreagă, să nu puteţi cumpăra decīt o singură carte. Asadar, aveţi un creion şi zece foi de hīrtie? Copiaţi repede acolo (LISTA), repede, lista care se derulează acum pe ecran. Aţi scris, da? Buun. Ne-au mai rămas 208 secunde. Berechet. Ne vom adīnci acum īntru descifrarea unor gīnduri foarte profunde pe latineşte. Ciuliţi urechile: Alea jacta semper nula dies in extremis non omnis mutatis irreparabile est. După cum vedeţi, seamănă foarte mult cu limba romānă, aproape că nici nu e nevoie să vă  traduc: ireparabil, est, in extremis – aţi īnţeles. Eu doar am să vă descifrez tīlcul moral ascuns, īntrucīt mi-am propus īncă de pe 17 martie 1997 să vă  fac mai buni, mai adevăraţi, mai frumoşi: tīlcul moral īl putem echivala cu binecunoscutul proverb romānesc: "Cine sapă groapa altuia, departe ajunge". ?Ei şi ce dacă ajunge departe? La această īntrebare vom răspunde īn altă emisiune.

          Īntrucīt stăm bine cu timpul, mai sunt īncă 156 de secunde, nu strică să vă  familiarizez cu niscaiva capodopere ale poeziei universale: am să vă  recit o poezie de Mihai Ursachi şi un Bocet de Emil Brumaru: Mihai Ursachi: Un om din Tecuci avea un motor / Dar nu i-a folosit la nimic. Emil Brumaru: Poate c-ar fi trebuit / de cīt sīnt de amărīt / să-mi dau drumu-n infinit / c-un flutur legat de gīt! / Vai de păpădia mea, / ce-n abis se scutura, / suflată de oameni răi / Reparată hăi!

          Acum, că mai avem 121 de secunde, īmi dau seama că trebuie să vă  prezint iute nişte cărţi noi (LE IAU DE JOS). Editurile noastre  sunt foarte harnice, aşa că vindeţi-vă casa şi maşina şi daţi fuga la librării ca să mai prindeţi următoarele cărţi foarte interesante: (CĂRŢI mari şi mici, repede, 10-15 sec).

          Ne-au mai rămas 90 de secunde bune, (PLICURI) īn care mai īntīi voi răspunde acestor telespectatori (vă daţi seama că n-am timp să le citesc numele, dar sper că şi-au recunoscut plicurile): -Da, stimaţi corespondenţi, aveti dreptate, e lată rău!
          Gata cu corespondenţa, ce-i prea mult, strică.

          Sunt convins ca acum sunteti curioşi să vedeţi ce am mai găsit prin jurnalele noastre. N-am mai cules perle ca de obicei, ci m-am uimit ce limbă sucită se vorbeşte, aşa de sucită, īncīt uneori īntoarce pur şi simplu realitatea pe dos, după cum vedeţi foarte bine īn imagine. (INVERS - nu-mi amintesc ce imagine venea aici) Orice eforturi am face, ei tot pe dos o prezintă.

          Acum, niţică etimologie. Azi vom analiza cuvintele "tramvai" şi "tra-la-la". Tramvai vine din engleză: tramway. Īn engleză, venea din scoţiană: tram şi way. Tram īnseamna şină plată; way īnseamnă drum. Deci şină plată īngropată īn drum. Zgīrciţi cum sunt, scoţienii n-au mai vrut să risipească īncă un cuvīnt şi pentru vehicolul cu pricina, aşa că, !din cauza lor, noi cīnd spunem că aşteptăm tramvaiul, de fapt spunem că aşteptăm şinele. Asta e.
          Etimologia lui tra-la-la e mult mai complicată; unii savanţi spun că vine din franceză. Oricum, pīnă la ora actuală, nimeni nu ştie ce īnseamnă "tra"; cīt despre primul "la", nu există nici cel mai vag indiciu. Īn schimb, despre cel de-al doilea se ştie precis că e repetarea primului.

          Stimaţi telespectatori, īntrucīt am terminat introducerea, permiteţi-mi să intru īn  subiect: mai avem 3000 de miimi de secundă: seară bună, ne mai vedem mīine şi poimīine.

(720-06.03.1999) NE PREGĂTIM DE DESPĂRŢIRE

          Bună seara, stimaţi companioni, bună seara, stimaţi prieteni ai emisiunii. N-am mai folosit niciodată acest apelativ ("prieteni"), m-am temut să nu vă par dulceag şi linguşitor – dar acum, īn pragul despărţirii, īmi īngădui să-l spun, bizuindu-mă pe miile de scrisori īn care dv., fără nici un interes, fără nici o solicitare, arătaţi prietenie ideilor mele şi ciclului meu de scurte cozerii televizate. Pe līngă acceptarea, īn plan intelectual, a aserţiunilor mele, nenumărate epistole mi-au făcut onoarea şi bucuria de a-mi acorda ceva mai mult, incomensurabil mai mult: o con-simţire morală, o īncredere sufletească. Foarte mulţi, extrem de mulţi dintre dv. au fost pe "lungimea de undă" prietenoasă a acestei emisiuni şi i-au răspuns cu aceeaşi monedă. Nu v-am oferit apartamente, nu v-am oferit automobile, nu v-am oferit milioane: v-am transmis, uneori pisălog, nişte simple informaţii, gīnduri, idei. Le-aţi primit aşa cum vi le-am īntins – cu căldura francheţei.         
         Trebuie să vă  spun un lucru, ca să alung echivocul: stoparea emisiunii NU mi se datorează mie. Sunt conştient că orice pe lumea asta are un sfīrşit, e foarte posibil ca şi emisiunea şi dv. să fi "obosit", DAR, pentru cei dintre dv. care ar mai fi vrut să continuăm această stare de comunicare caldă, spun limpede: decizia de a pune capăt emisiunii DOVSMS aparţine Televiziunii Romāne, care o fi avīnd raţiunile ei, sunt gata să le respect dacă sunt respectabile (dragoste cu sila nu se face), dar NU e hotărīrea mea. Rămīn cu sentimentul, baladesc, al unui "zid părăsit / şi neisprăvit". Vorba lui Esenin tradus de Lesnea: Nu mă vaiet, nu jelesc, nu strig! – dar nici nu vreau să mi se spună că mi-am părăsit eu postul. (Dar, dacă tot am evocat-o, ce-ar fi să vă  spun poezia lui Esenin pīnă la sfīrşit? Se potriveşte şi e dintre cele mai frumoase ale lui: "Nu mă vaiet, nu jelesc, nu strig: / toate trec ca floarea spulberată. / Veştejit de-al toamnei mele frig / nu voi mai fi tīnăr niciodată. // N-ai să mai zvīcneşti ca pīn-acum / inimă răcită prea devreme. / S-o pornesc din nou desculţ la drum / stamba luncii n-o să mă mai cheme. // Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar, / pui pe buze flacăra pornirii! / E pierdut al prospeţimei har / cu vioiul clocot al simţirii! // īn dorinţi īncep zgircit să fiu: / te-am trăit? sau te-am visat doar, viaţă? / Parcă pe un cal trandafiriu / vesel galopai de dimineaţă. // Toţi suntem vremelnici pentru veci, / rar ning fagii frunzele deşarte... / Binecuvīntat să fie deci / că trăiesc şi că mă duc spre moarte").

          Fiindcă mīine ne vom lua rămas bun (şi am să vă  spun, cum bănuiţi, sonetul lui Edmond Haraucourt), fiindcă mīine ne vom lua rămas bun şi fiindcă n-am făcut singur (sub aspect tehnic) emisiunea asta, găsesc că e decent să vă  prezint echipa cu care am lucrat. Ea a fost alcătuită (lăsīnd deoparte sprijinul, adesea substanţial, al soţiei mele Nina) din doi colaboratori, de cele mai multe ori harnici, Vili Costescu şi Dragoş Penca, pe care īi aveţi acum īn imagine agitīndu-se cam fără rost, şi dintr-un mic grup de la Studioul Tofan Video Est, coordonat de Mihai Gheorghiu, grup īn care tot ce a īnsemnat efecte speciale, montaj, giumbuşlucuri şi alte litere şi steluţe a fost asigurat de Mihai Tănase, iar īn spatele camerei de luat vederi a stat cuminte fie Florentin Iuga, fie Silviu Marianciuc, pe care nu reuşim să facem claritatea, uite c-am reuşit!, fie George Oprea, care ne tot iese din cadru – ştiţi cum e: cizmarul umblă cu ciubote rupte. Pe ideea muzicală la care eu am ţinut cu tot dinadinsul (şi pe care am īmprumutat-o din My Fair Lady), Nora Kaloş, Mihaela Orzea şi Petru Mărgineanu, de la Depart. Tehnic al TVR au realizat sprinţarul generic, şi tot din TVR, s-au ocupat, ca redactori, de această emisiune, d-na Ioana Catrinescu şi d-na Ecaterina Ţarălungă.

          Stimaţi telesp., urmează genericul – iar pentru mīine, cīnd ne vom despărţi de-adevăratelea, īmi las un minut īn plus, că-s păţit cu minutele! Seară bună!

(721-07.03.1999) FINAL

          D-nelor şi d-lor, bună seara. Ceea ce va urma nu mai este o emisiune DOVSMS, ci un moment de rămas bun. E ultima noastra īntīlnire din cadrul acestui lung serial care a durat 2 ani, fără 6 zile, şi a avut 721 de episoade. Puteau fi şi mai multe, dar, vorba lui Dante: "Vuolsi cosi cola dove si puote / cio che si vuole, e piu non dimandare" (Asa fu vrerea unde stă-n putinţă / tot ce se vrea, şi nu-i loc de-ntrebare!)

          Nici dv. nu mai sunteţi cei din 17 martie 1997, nici eu nu mai sunt acelaşi. Am acumulat cu toţii oboseală, dezamăgire, mīhnire. Nu cred că vă las mai bogaţi decīt v-am găsit – nici la propriu, nici la figurat. Acest ciclu de emisiuni, care a mers īntr-o parcă aranjată progresie geometrică (fix 6 luni la Tele 7 abc īn 1995, fix 1 an la Pro TV īn ’95-96 şi aproape fix 2 ani la Televiziunea Romānă, din martie ’97 pīnă-n martie ’99), m-a marcat, desigur, enorm.  Comunicarea zilnică, 365 de zile pe an, sīmbete, duminici, fie Paşte, fie Crăciun, fie Revelion, (am petrecut, īn fond, cu dv., două sărbători de Paşti, două Crăciunuri, două Revelioane şi nu mai ştiu cīte schimbări de guvern!) comunicarea aceasta REALĂ cu cīteva milioane de oameni, m-a tulburat profund şi efectul nu se va stinge uşor. Cu atīt mai mult cu cīt am avut parte de mii de reacţii de răspuns: scrisorile. A fost, pentru mine, această emisiune, ca o obsesie permanentă: şi noaptea visam subiecte posibile şi n-au fost puţine momentele cīnd mă consideram idiotul-idioţilor, convins c㠓s-a terminat, sunt stors ca o lămīie, nu mai am nimic de spus, gata, mīine mă fac de rīs!” Mă adunam, reuşeam să merg mai departe, şi uneori, din timp īn timp, chiar mi se-ntīmpla să fiu mulţumit de ce mi-a ieşit. Nu-mi fac iluzii. Ce am reuşit, nu ştiu. Ştiu ce nu am reuşit: īncă nu am publicat o carte cu textele mai de Doamne-ajută ale emisiunii, nu am scos īncă o casetă video cu episoadele demne de a fi revăzute, la mii de scrisori nu am răspuns (īncă mai sper s-o fac, fie şi prin presă), dantura n-am găsit timp să mi-o pun la punct, pe hotelul din buricul Bucureştiului tot pe englezeşte scrie, Bucharest, de parcă noi am face parte din Commonwealth, greşelile pe care le-am găsit īn mass-media le găsesc şi acum şi le las mostenire urmaşilor mei Văcăreşti, accentul anumitor spicheri tot fals şi artificial este, traducerile filmelor, tot catastrofale, majoritatea politicienilor tot plicticos, tot agramat şi tot mincinos vorbesc. Apropo de politicieni: mi-am permis, foarte rar, cīteva secunde īntr-o lună, să fac, īn emisiune, şi aluzii politice: sper că veţi accepta că n-au fost niciodată partizane, niciodată veninoase, niciodată īn interes personal. Dar am fost mereu persuadat de gīndul că vorbesc de la principalul post de televiziune al ţării, o ţară īn care – şi asta nu uitam niciodat㠖 alegerile au fost cīştigate cu 54 la 46, nu cu 99 la 1, un post de televiziune care ar trebui să fie īn mod egal agreabil şi celor care simpatizează cu Constantinescu, şi celor care simpatizează cu Iliescu.

          E o datorie de onoare să mulţumesc aici, īn faţa dv., īn ordine: lui Mihai Tatulici, care īn ’95, ca director la Tele 7, a simţit rostul ideii mele; apoi lui Adrian Sīrbu care a īmbrăţişat-o şi el, la ProTV, cu profesionalism, şi lui Stere Gulea, care mi-a adresat invitaţia de a realiza emisiunea pe canalul naţional. Voi pomeni acum (e pentru prima oară cīnd o fac, īn 721 de emisiuni), şi numele omului de afaceri Gelu Tofan, tot cu mulţumiri, pentru că a asigurat cadrul financiar al emisiunii, cum a făcut-o şi cu alte iniţiative culturale. O reverenţă datorez şi d-nei Lucia Hossu Longin, fără vigilenţa căreia n-aş fi candidat şi n-aş fi obţinut (uite că mă laud singur), īn 1996, onorantul premiu al Asociaţiei Profesioniştilor din Televiziune. Mulţumesc de asemenea, tuturor acelora, scriitori, ziarişti, moderatori, care, īn ziare sau la radio şi televiziune, au comentat, majoritatea favorabil, eforturile mele: le mulţumesc īn mod egal atīt celor care m-au lăudat, cīt şi celor care m-au criticat cu bună-credinţă.

          Şi mai presus de toate, cu o emoţie pe care cu greu mi-o ţin īn frīu, vă mulţumesc dv., milioane de compatrioţi care v-aţi interesat, seară de seară, de gīndurile mele despre binele, adevărul şi frumosul Limbii şi ale Vieţii, care nu vă puneau nici mai multă pīine pe masă, nici mai mulţi bani īn buzunar. Am fost veseli şi trişti īmpreună, patetici şi sobri, ghiduşi şi gravi, riguroşi sau jucăuşi. Vă mulţumesc pentru tot suflul şi sufletul pe care mi l-aţi dat. Şi vă spun, la despărţire, cu vorbe mai bune decīt ale mele, un fragment din poezia scrisă de Arghezi pe motivul "Partir c'est mourir un peu" (A pleca, īnseamnă a muri puţin) al lui Edmond Haraucourt:
          "La orice despărţire murim cīte puţin. / Te simţi mai singuratec, mai strein. // E un adio dragostei lăsate, / un cīntec īngīnat pe jumătate, / Un doliu-al legămīntului făcut, / Zăbranicul nădejdii jurate la-nceput, / o amintire goală-a zălogului pierdut. // Te-ai despărţit odată, ca din glumă, / cu-o-mbrăţişare parcă şi postumă. // La fiece plecare, pīnă la cea din urmă, / cīte ceva din tine, rămas īntreg, se curmă".

          Stimaţi telespectatori, cei doi ani se īncheie aici.
          Doar o vorbă vă mai spun: rămīneţi cu bine şi fiţi senini.
          Birui-va gīndul!
.