►Vezi şi (Şcoala), ("Miss")

        Am fost, zilele trecute, într-un sat din Ardeal. Un sat vechi, atestat de pe la etc. etc. Eram invitat (în calitatea mea oficială, de vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţămînt a Senatului) la un “Bal al Bobocilor”, bobocii fiind nişte proaspăt intraţi la o şcoală profesională. Ghirlande, confetti, muzici, veselie. Sala plină cu săteni, părinţi, profesori, elevi.
        După un lung moment, în care vreo 7-8 cupluri elev-elevă au fost întrebate de prezentator “care e idolul lor preferat” (şi ei răspundeau că idolul lor preferat e Madonna sau formaţia locală “Hali” sau unul Ricky Nuştiucum), a apărut pe scenă un alt elev, care ne-a anunţat că ne va spune glume.
        Contorsionîndu-se, strîmbîndu-se şi rîzînd singur de ceea ce zicea, elevul a emis la microfon următorul banc (îl citez... textual):
        “-Mărie, vino să te regulez în ureche! -Ba nu, că oi rămîne surdă! -Da’ ce, după ce am făcut ieri, ai rămas mută?”
        Sala (părinţi, profesori, profesoare, elevi, săteni) se prăpădeşte de rîs.
        Încurajat de succesul orbitor, elevul de pe scenă continuă, hîţînîndu-se şi bălăngănindu-se mereu, cu un fel de scheci, al cărui text era cam aşa:
        “Mărie, tu să mă apuci de pu... lpana de la palton, şi să mă tragi de coa... te, şi eu am să te caut la pi... tpalac într-un copac, şi după aia am să te fu... găresc prin curte” etc.
        Sala (părinţi, profesori, profesoare, elevi, săteni) se prăpădeşte de rîs.
        Eu scriu acest text, mă întreb pe ce lume trăiesc şi am sentimentul că n-am să fiu crezut. Şi totuşi asta s-a întîmplat deunăzi, în aprilie 2003, în România, într-un sat, în Ardeal. Într-o şcoală de ţară, în Ardeal.