Stimate domnule Pruteanu,
am citit scurtul dvs. articol “Glume în Ardeal”, care m-a intristat şi mi-a trezit şi unele amintiri asemănătoare, nu foarte plăcute.

[UN CONCURS UNIVERSITAR DE “MISS”]

            Dintr-o ambiţie de boboacă şi – de ce să nu recunosc – dintr- un orgoliu feminin, m-am decis să particip la concursul de Miss Boboc la facultatea mea (de stat). (…). Balul (…) a fost organizat de Asociaţia Studenţilor (…) şi, cel puţin la o prima vedere (ori poate eram eu prea naivă), promitea să fie un spectacol interesant. În juriu, pe afis erau trecuti, în proportie de 80%, profesori universitari din (…) şi intr-adevar aşa a fost, la concurs au fost în juriu domnul (…) şi încă 2-3 sefi de catedre de la (…), astfel incat am ignorat şi am luat drept rauvoitoare toate vocile care sustineau ca toate concursurile de miss sunt un fiasco şi ca ceea ce se premiaza nu este feminitatea, ci goliciunea. 
            Voi sari peste detaliile irelevante, rezumandu-mă  la a spune doar ca fiecare candidată trebuia să îşi aleaga o proba de “talent”, prin care să faca dovada unor aptitudini deosebite. (…) Ce "aptitudini" si ce "talente"...?
            Locul III l-a ocupat concurenta care a facut striptease ajutată de un partener masculin, locul II, concurenta care a venit într-o “rochie de seara” formată din sutien şi vreo 2-3 centimetri de material peste bikini şi locul I – “creme de la creme” – concurenta care a venit imbracată într-o bluza cu buricul gol şi cu un simplu fular infasurat în jurul mijlocului şi s-a asezat cu spatele la public, aplecandu-se deasupra mesei pe care trebuia să-şi demonstreze talentul facand un... tort. Ah... iar titlul de “Miss (…)” a fost primit de concurenta care a dansat din buric în fata profesorilor pe muzica arabeasca. 
            In acea seara am plecat de acolo cu un gust amar... nu pentru timpul pierdut cu pregatirile, nu pentru ca tineam la vreun titlu, ci pentru ca mi se zdruncinase tot sistemul de valori şi tot ceea ce asteptam eu de la aceasta facultate. Deja nu mai era vorba de orgoliu sau de simpla dezamagire a infrantului ci de o amaraciune venita din ceea ce avusesem ocazia să văd în acea seara. Acel striptease vulgar (credeti-mă... scena era tipica pentru un cabaret de trei lei unde se “produc” în fiecare seara starlete de mahala), acea goliciune de prost-gust (pentru ca era clar ceva exagerat pentru a intarata hormonii celor prezenti), acel dans de harem pe o muzica execrabila (undeva, “mama” manelelor noastre), toate astea mă oripilasera profund şi pe parcursul concursului chiar mă gandeam – de abia acum îmi dau seama cat am fost de naiva – oare acei domni profesori din juriu... cat de socaţi trebuie să fi fost în fata unui asemenea spectacol dezolant...
            In final, mi-am dat seama ca exact acele lucruri care mie îmi dadusera fiori de scarba erau la mare cinste, ca acele fete care îşi vandusera demnitatea cu atată usurinţa pentru a primi o biată bucată de hartie ca diploma...acele fete exprimau pentru dascalii mei toată frumusetea şi feminitatea studentelor de anul I. Marturisesc ca un asemenea sentiment de tristete rareori am experimentat. Iar omul cel mai socat din toată aceasta poveste a fost mama mea, care venise să mă vada şi să mă sprijine şi care, va rog să mă credeti, chiar şi după mai mult de un an, vorbeste despre acel spectacol ca despre cel mai infiorator moment pe care l-a incercat vreodata. Nici ea nu se astepta ca nivelul unui concurs de miss, la care participa doar studente şi care este jurizat de profesori, de universitari, să fie atat de ingrozitor de redus.
            In aceasta scurta relatare am omis să amintesc de “prezentatorul”, de la postul de radio (...), angajat de facultate să “faca atmosfera” şi să prezinte candidatele (…), care a facut de la început şi pana la sfarsit numai bancuri porcoase (…). Mi-e şi rusine să spun care a fost intrebarea cu care mi s-a testat mie “perspicacitatea”, pot spune doar ca avea un continut pur sexual şi explicit. A fost un moment în care m-am simtit ingrozitor de prost.

            V-am scris toate acestea pentru ca citirea articolului dvs. despre Ardeal mi-a trezit aceste amintiri, toate expresii ale unei realitaţi crude şi ingrozitor de triste. Din nefericire, genul de eveniment la care dumneavoastra aţi fost martor nu este singular si... ceea ce este şi mai trist, se intampla şi în acele locuri unde, cel puţin teoretic, ar fi normal să domneasca bunul-gust şi valorile morale. Traim o realitate lipsita de valoare, de frumos, de orice umbra de inocenta. Dramatic este ca nici macar oamenilor carora ar trebui să le pese, celor care ar trebui să apere morala şi să ridice stacheta, să impuna un anumit standard în randul tinerilor, nici macar lor nu le mai pasa....  

            Va multumesc pentru rabdarea de fi citit aceste randuri. V-am scris aceste lucruri şi pentru ca simteam nevoia să exprim revolta aceasta a mea unei persoane capabile să o inteleaga, pentru ca mi se pare o stare a lucrurilor care nu poate continua şi care trebuie, într-un fel sau altul, remediata. Asta dacă dorim ca România să mai aiba un viitor, eventual unul fără eticheta de “tara de tigani ignoranti”. (…)
                                        Cu respect,
                                                      Monica Sandi