(541-7.IX.1998) BIBLIOTECI

            (Continuarea scrisorii deschise către cei care decid soarta bibliotecilor)
            Acolo unde se hotărăşte destinul bibliotecilor, nu e, în mod cert, nici o ură împotriva bibliotecilor, Doamne fereşte!, ci un deplin jemanfişism, care aplică imperturbabil prevederile principalelor articole ale Legii Junglei şi ale imparţialei Selecţii Naturale: dacă buticul e mai tare, buticul să învingă. Mă simt aproape sadic în neputinţa de a-mi reprima un citat din Orbirea al lui Elias Canetti: "Orice om are nevoie de o patrie... Cea mai bună definiţie a patriei este biblioteca". În acelaşi roman, despre un alt personaj se spune, la un moment dat: "Pentru el, despărţirea de cărţi era ca şi cum ar fi orbit".
            În mintea mea de modă veche, cu cît se scumpesc cărţile şi sărăceşte populaţia, cu atît ar fi trebuit să fie mai la-ndemînă bibliotecile, ca să profităm în continuare de pofta-de-lectură pe care a sădit-o relativ-vechiul regim în cele 23 de milioane de "deţinuţi" din Republica Socialistă România, şi ca să frînăm propagarea orbirii şi în noile generaţii. Dar se vede că, în linia de "Baba-Oarba" a guvernărilor din ultimii opt ani, intenţia e cea contrară: desţărarea desăvîrşită a mulţimilor şi imbecilizarea lor prin îndepărtarea de carte. Borges vedea Paradisul ca pe o bibliotecă, dar el era un moşneag îmbrobodit de himere, care habar n-avea că adevăratul Paradis e un loc într-un Consiliu de Administraţie sau într-o A.G.A.
            Un om de rang înalt (strict social vorbind), de acum 650 de ani, Richard de Bury, cancelar al Angliei, scria în cărţulia sa, intitulată Philobiblon ("iubirea de cărţi") că "nici un sacrificiu nu e prea mare pentru achiziţionarea cărţilor, şi nici o grijă nu trebuie neglijată pentru a le păstra". Noi acum suntem păstoriţi printr-o tranziţie, adică un ev de mijloc. Şi pe atunci, tot ev mediu era, dar mentalităţile, ne spune Albert Flocon, erau mai puţin jegoase: "Carol cel Mare dispune, în testamentul său, de cărţile pe care le avea, în favoarea sărmanilor, recomandînd distribuirea lor". Geoffroy de Beaulieu povesteşte că Ludovic cel Sfînt, primul rege al Franţei care "CITEŞTE şi SCRIE curent" (o, tempora! o, mores!), "auzind vorbindu-se de un mare sultan al sarazinilor care îndemna stăruitor pe cheltuiala lui la căutarea şi aşezarea într-o bibliotecă a cărţilor de orice fel - a hotărît ca imediat să se facă în Franţa ceva similar". Dar asta se-ntîmpla acum 700 de ani, în vremuri obscure, de dragul cărora striga un înfocat ca G.Călinescu "ah, întunecat ev-mediu, plin de măreţe catedrale, de superbe mînăstiri, de sublime clopotnite, de impunătoare ceremonii, de aurite manuscrise, de gălăgioase universităţi, de blînde depravări goliardice, de mari linişti cetăţeneşti, cît regret că nu m-am născut în bezna ta!"
            Cărturarul scria aceste rînduri în 1939. Acum, în 1998, armele nu zăngăne la fel de tare, în schimb aerul e tot mai irespirabil, atmosfera tot mai încinsă. Mă tem că, sub focul acesta continuu, ea se apropie de temperatura de 451 de grade Fahrenheit¹. 
_____________________
        1) Temperatura la care ard cărţile. E titlul unui celebru roman de Ray Bradbury.

(542-9.IX.1998) MARIA

            Bună seara, Maria şi, te rog, iartă-mi întîrzierea. Prietenoasă şi amabilă cum eşti, n-ai să te superi că-ţi voi bate capul în legătură cu îndepărtatele rădăcini ale  frumosului tău nume.
            !Iar dacă totuşi te vei supăra, Mărie şi Mărioară, ia un par şi mă omoară, dar ai grijă, parul să fie de soc, să nu mă omori de tot!
            Numele tău este încă, din punctul de vedere etimologic, cel mai discutat şi mai controversat dintre toate. Nu mai puţin de 60 de interpretări posibile au fost propuse, apropo de ce va fi însemnat, la începutul începuturilor, numele tău. Desigur că eu nu am timp aici decît pentru puţine dintre ele. De pildă, în cursul Evului Mediu a avut mare succes interpretarea propusă de Hieronim, primul traducător al Bibliei în limba latină (traducere cunoscutã sub numele de Vulgata). Ţi-o voi expune, pe scurt, dar înainte de asta trebuie să-ţi spun că în forma ebraică a Noului Testament, numele tău apare mai des sub forma Myriam, iar în cea greacă, în Septuaginta, apare sub forma Mariam. Preluată de români, această din urmă formă a fost percepută de ei ca un acuzativ, după care au reconstituit ipoteticul nominativ care a devenit Maria. Dar, revenind la ce-ţi spuneam despre varianta anterioară, învăţatul Hieronim a considerat că în cuvîntul "Mariam" poate descifra un compus al cuvintelor ebraice "mar", adică picătură, şi "yam", adică mare, cu alte cuvinte: picătură de mare. Asta în latină sună: stilla maris. Din cauza obişnuitelor erori ale copiştilor de texte, "stilla maris" a devenit "stella maris", adică stea de mare. De aici şi popularitatea internaţională a numelui "Stella".
            De fapt, însă, specialiştii au stabilit că numele "Mariam", de la bază, nu este de origine ebraică, ci egipteană, aşa că interpretările sprijinite pe ebraică nu sunt valide. Pornind de la limba egipteană, într-ale cărei străvechimi se pare că i se află sursa, frumosul tău nume, dragă Maria, ar fi purces din verbul al cărui miez este "mri", care însemna "a iubi". De aici, e posibil să se fi format "mrimn", adică "mărit Amun", ceea ce înseamnă "iubit de Amon", cel mai mare dintre zei. Din acest probabil "m(a)rimn" din egipteană e de bănuit că ar fi derivat forma "Maryam" şi tot din el se poate să se fi tras şi numele "Mariana". În vestul Europei, după răspîndirea creştinismului, deşi numele tău, Maria, poate fi găsit încă din secolul al IV-lea, răspîndirea sa a fost veacuri de-a rîndul foarte mică (pînă pe la 1500), deoarece, tocmai pentru că era foarte respectat, utilizarea sa pentru oameni de rînd a fost socotită o impietate.
            Un amănunt interesant, legat de cultul Neprihănitei Fecioare al cărei nume îl porţi şi tu, este legat de denumirea actualei capitale a statului Argentina. Exploratorul spaniol Pedro de Mendoza a botezat aşezarea întemeiată de el pe malurile fluviului La Plata "Nuestra Seňora del Buen Aire", de unde "Buenos Aires", adică "bunele vînturi", întrucît Fecioara Maria era considerată ocrotitoarea navigatorilor cu pînze.
            Şi încă un detaliu privitor la numele tău, detaliu specific doar Occidentului. Acolo se practică alăturarea, în semn de mare respect, a numelui Maria la nume de botez masculine, obţinîndu-se acele nume duble ca Jose-Maria, Xavier-Maria Îţi amintesc două personalităţi mai cunoscute care poartă astfel de nume: politicianul francez Jean-Marie le Pen sau scriitorul Rainer Maria Rilke. E de semnalat că şi în literatura română, un scriitor, bărbat, a folosit pseudonimul cu aparenţă feminină Maria Arsene.          
            Draga mea Maria, după ce-ţi voi mai preciza că principalele informaţii de azi le deţin din enciclopedia lui Cristian Ionescu, nu-mi rămîne decît să-mi iau rămas bun şi să te mai rog să-i transmiţi lui MARIUS că, îmi pare rău, dar în ciuda aspectului asemănător, numele său nu are nici o legătură etimologică cu al tău. Astea fiind spuse, îţi sărută mîna, preaplecatul tău slujitor. 

(544-11.IX.1998)  CUM VORBEŞTE UN DEPUTAT

            Bună seara. Doi ziarişti, bine cunoscuţi, din Tîrgovişte, mi-au trimis cîteva exemplare ale ziarului local la care ei robotesc. În paginile acestuia, cei doi ziarişti îmi atrăgeau atenţia asupra transcrierii unor declaraţii ale unui important om politic din localitate, care este şi deputat al unui partid de guvernămînt. Transcrierile - dacă ele sunt realizate cu deplină bună-credinţă şi exactitate - evidenţiază un limbaj destul de rudimentar şi cu prea multe incorectitudini pentru un om public, cu înalte însărcinări. Înainte de a da cîteva exemple, trebuie să fac o foarte necesară paranteză, în care să vă spun că nu e deloc regulă sacrosanctă că un om care vorbeşte corect este un om cumsecade. Acurateţea exprimării e doar o condiţie de decenţă a personalităţii, poate fi şi semnul unei bune instruiri, poate denota chiar un anume nivel de cultură - dar asta nu înseamnă că avem de-a face cu un om admirabil şi demn de urmat. Gramatica asigură omului, dacă e deştept, un plus de logică, de claritate, de coerenţă - dar în nici un caz nu-i conferă şi caracter. Acordul între subiect şi predicat nu e totuna cu acordul între vorbă şi faptă. Personal, unei exprimări spilcuite şi impecabile pe un fond care miroase a făţărnicie, îi prefer o vorbire mai împiedicată, mai greoaie, sub care însă pulsează francheţea.
             Asta, în general. În cazul omului politic apare ceva în plus. La el, o exprimare măcar conformă cu regulile elementare (dacă nu e capabil şi de expresivitate) este o obligaţie, "sarcină de serviciu", aş spune. El este un om public, adică un exponent al mulţimii. Or, cum ai putea avea pretenţia că-i reprezinţi, dacă vorbeşti mai şleampăt şi mai prost decît mulţi dintre ei?!
            Cu aceste gînduri, revin la citatele, într-adevăr surprinzătoare (repet: dacă sunt cinstit transcrise) din declaraţiile respectivului deputat. Omul se pare că spune "tomnai" în loc de tocmai, "ezact" în loc de exact, "espropiere" în loc de expropiere, "dimisie" în loc de demisie, "trimes" în loc de trimis, "esprimare" în loc de exprimare, "procenţi" în loc de procente, "a poletiza" în loc de a politiza, "ezistă" în loc de există, "o nemulţumire a lu' PNL" în loc de o nemulţumire a PNL-ului şi altele de acest fel. Omul scapă şi incredibil de multe dezacorduri, atît în privinţa numărului, cît şi în privinţa genului, ca de exemplu: "pregătirea şi educaţia îi permite", "membrii PNŢCD-ului îl cunoaşte pe...", "dacă apare ceva probleme deosebite", "jocurile democraţiei ne permite", "este bani pentru pasaj" ş.a. Dacă transcrierea efectuată de ziariştii din Tîrgovişte este absolut corectă, pot spune că multe enunţuri ale respectivului deputat sunt anacoluturi٭ crase (adică fraze fără cap şi coadă) sau nonsensuri hilare. De pildă: "Am acceptat această funcţie numai după ce am fost numit" • sau: "Medicul X este o persoană psihică foarte puternică" • sau: "conferinţa de presă am ţinut-o în termeni foarte scurţi" • sau: "fiecare formaţiune şi-a exprimat dorinţa CE ar dori să obţină" • sau: "oameni de calitatea asta au pătruns în presă şi de fapt dau o palmă în ansamblul LUI" • sau: "au apărut oameni care, pentru mine, îi consider neprofesionişti" • sau: "Conferinţele de presă de fapt noi nu le-am ţinut şi de cîte ori s-a ţinut o conferinţă de presă am ţinut-o în termeni foarte scurţi pentru că a trebuit să dăm răspuns la unele acuze sau jigniri care ni s-au adus şi a trebuit imediat să ieşim şi să le organizăm!"
            Şi mai sunt exemple, dar mă opresc aici. Evident, ştiu că între omul politic cu pricină şi cei doi gazetari este o zîzanie mare de tot, al cărei fond nu are legătură cu emisiunea noastră. Ceea ce însă are legătură e faptul că un om politic se exprimă atît de împleticit şi şubred, compromiţînd, într-o anumită măsură, chiar ideea de parlamentar - dacă transcrierea a fost cinstită!
            Seară bună în continuare

(545-12.IX.1998)  CUM SCRIE UN LECTOR UNIV. DR.  (I)

            Stimaţi tel., bună seara. Sper că ştiţi despre mine că nu sunt un om "negru în cerul gurii". Nici măcar răutăcios nu sunt. Prima mea atitudine faţă de ceva nou este buna voinţă, simpatia. Numai dacă sunt profund dezamăgit şi contrariat, trec la o reacţie de rezervă şi, dacă e cazul, chiar de ironie.
            Am făcut acest preambul pentru că mi-au căzut în mînă - cum-necum - nişte articole publicate de cineva în săptămînalul Economistul, un săptămînal, mă grăbesc s-o spun, sobru, echilibrat şi bine mulat pe specificul publicului căruia i se adresează. Cu atît mai mult m-au surprins articolele cu pricina care, hai s-o spun din capul locului, au un caracter mai mult decît bazaconial şi fac o figură cu totul distonantă în coloanele respectivei publicaţii. În articolele la care mă refer, limba română este în aşa hal contorsionată şi torturată, încît, pe multe pasaje, e aproape nimicită, adică redusă la neputinţă, altfel spus: nu se poate înţelege nimic.
            Dar, să fiu mai concret, atît cît se cuvine. Despre ce articole e vorba? E vorba de articolul intitulat "Principalele funcţii ale comunicării întreprinderii", apărut în Economistul din 10 august a. c. şi de articolul "Etica de comunicare a întreprinderii", apărut în numărul din 17 aug. Amîndouă sunt semnate de, atenţie, lector univ. dr. Daniela P., de la Universitatea din Craiova. (Din motive pe care sper că le acceptaţi, nu am dat numele de familie întreg, ci doar iniţiala). Bănuiala mea este că aceste articole au fost traduse din limba franceză. E o supoziţie pe care mi-o întemeiez pe cîteva fragmente, sintagme, întorsături specific franţuzeşti, prezente, ca atare, în text; iată exemple: "Funcţia de integrare cuprinde internul, dar şi persoane periferice ale întreprinderii, vezi clienţii" (în franc.: "voir les clients", ceea ce înseamnă nu "vezi clienţii", ci: “adică clienţii”, sau: “cu alte cuvinte, clienţii”; sau, alt exemplu: "la ora actuala, forţa este de a constata" (stîngăcie jalnică! în franc.: "force est de constater", adică: “trebuie să constatăm”), sau: "cumpărători la mare suprafaţă" (ce-nseamnă asta "cumpărători la mare suprafaţă"?! nu înseamnă nimic, doar n-avem cumpărători la suprafaţă şi cumpărărători la adîncime! în franc., "les grandes surfaces" înseamnă "marile supermagazine" - sau (eu nu am originalul la dispoziţie, aşa că merg pe ipoteze) ar putea fi vorba de "cumpărători DE mare suprafaţă", adică inşi cu mare putere financiară; sau, alt exemplu: "(cutare chestiune) e atît de dezvoltată azi, încît ea nu necesită o prea mare întîrziere" - frază fără nici un sens, ?care întîrziere?, de ce să necesite "o întîrziere"? în original e vorba, desigur, de cu totul altceva, şi anume că acea funcţie e atît de dezvoltată, încît nu e cazul să zăbovim prea mult asupra ei.
            Prima supărare pe care o provoacă aceste penibile stîngacii de traducere se naşte din împrejurarea că autoarea, d-ra sau d-na lector Daniela P. de la Universitatea din Craiova, nu mărturiseşte nicăieri că e vorba de o traducere şi nu-şi precizează în nici un fel sursele, ceea ce echivalează cu o procedură nu chiar... ortodoxă. Dar supărarea cea mare de tot e stîrnită de faptul principal, anume acela că d-ra sau d-na lector univ. dr. stăpîneşte la fel de rău limba română ca şi limba franceză, ceea ce e cu atît mai grav cu cît e vorba de un cadru al învăţămîntului superior. Cele cîteva exemple de pînă acum au putut face o idee - şi de fapt primul exemplu ar fi trebuit să fie chiar titlul: "Principalele funcţii ale comunicării întreprinderii". Asta nu e în bună românească, pentru că s-ar înţelege că noi comunicăm... întreprinderea, ceea ce n-are nici o noimă! Ideea e că întreprinderea comunică, şi această acţiune are mai multe funcţii.
            Alte exemple de limbă română bizară şi opacă, din aceleaşi texte, voi da mîine seară. Pînă atunci, toate cele bune. 

(546-13.IX.1998)  CUM SCRIE UN LECTOR UNIV. DR. (II)

            Bun găsit, amabili telesp. Începusem ieri să vă prezint un caz întrucîtva ieşit din comun. Era vorba de două texte, aparţinînd (!mă rog, e un fel de a spune "aparţinînd"!) d-nei sau d-rei lector univ.dr. Daniela P. de la Univ. din Craiova (căreia, din motive ce se pot bănui, nu-i dau numele întreg de familie). Cele două articole par o traducere foarte proastă (şi nemărturisită ca atare, ca traducere) şi, mai ales, sunt redactate într-o limbă română atît de stranie şi de incomprehensibilă, încît iţi vine să te apuci cu mîinile de cap. Neştiind bine nici limba din care probabil a tradus (franceza) şi nici româna, d-na sau d-ra lector univ. dr. Daniela P. aşterne enunţuri care nu pot fi înţelese în nici un chip şi care sună, după o celebră expresie, "ca dracu'".
            Iată, pe lîngă cele de ieri, alte exemple: "întreprinderea dă salariaţilor impresia de a fi învestiţi de valorile societăţii lor" (?să ne mai întrebăm: cum vine asta, "să fii învestit de valorile societăţii tale"?! nu are rost;
            • alt exemplu: "întreprinderile care dezvoltă un mare coeficient de simpatie pentru telurile înconjurătoare generează multe candidaturi spontane din partea tinerilor diplomaţi căutaţi pe piaţă". E complet obscură chestia cu "simpatia pentru ţelurile înconjurătoare", iar în finalul frazei e clar că autoarea, !lector univ.dr., totuşi!, confundă noţiunea de "titrat" sau "licenţiat" (adică absolvent cu diplomă al unei instituţii de învăţămînt superior) cu cea de "diplomat", adică lucrător în diplomaţie, în afacerile externe (de vină în această confuzie e tot limba franceză).
            • Altă frază: "Este vorba de valorile caricaturale (?!) definite în afara proiectelor întreprinderii inaccesibile (?!): dinamism, risc, spirit pionier". Întîi că nu se spune "spirit pionier", ci spirit de pionierat, dar chiar şi aşa, fraza e imposibil de descîlcit: de ce "valori caricaturale"? de ce "întreprindere inaccesibilă"?
            • Să mai luăm o frază: "Acestea (valorile) se fac (?!)  fiind vorba de o manieră pozitivă asupra (?!) coeziunii şi continuităţii întreprinderii care merge să influenţeze (?!) asupra exteriorului". Talmeş-balmeş pur! Cum să se "facă" valorile? Şi cum să se "facă" "fiind vorba de o manieră pozitivă asupra coeziunii"? n-are nici un sens formularea "o manieră asupra coeziunii"! şi, mai departe: cine "merge" să influenţeze asupra (iar asupra) exteriorului? întreprinderea??? o ia din loc şi merge, ca Lazăr din mormînt? sau "merge" coeziunea? sau continuitatea "merge"? Oricum am încerca să citim, iese o aiureală, ca-n bancul acela cu maşina de cusut pe care oricum ai monta-o, iese mitralieră!
            • Pe aceeaşi coloană dăm şi peste dezacorduri şcolăreşti: "aproximarea şi împărţirea valorilor permite", dar astea-s fleacuri faţă de babilonia textului. Iată alt exemplu de traducere şuie a d-nei lector univ Daniela P. din Craiova, care traducere şuie a dat un nonsens hilar: "Dar cum să impun schimbarea? Sociologii sunt astăzi siguri că comunicarea este unul din mijloacele folosite pentru a parveni".  ?"A parveni?"?!? Ca Dinu Păturică sau ca Julien Sorel? Adică a te cocoţa pe scara socială prin şmecherii? Nici vorbă de aşa ceva în original, unde fireşte că sensul era "comunicarea e unul din mijloacele folosite pentru a atinge acest scop".
            • Să vă mai citez o frază care vă poate lăsa cu gura căscată, chiar prima din articolul al doilea, cel cu "Etica de comunicare a întreprinderii": "La momentul cînd esenţialul comunicării se pune pe publicitatea produs, se poate permite a fi distanţat în raport cu realul". ???"Esenţialul se pune"? Cum se pune: cu, pardon, funduleţul? Şi: se poate permite "a fi distanţat" cine anume? Nu se poate deduce.
            • De "etica" întrepriderii se ocupă o agenţie. Auziţi ce spune autoarea, lector univ. Daniela P. din Craiova, despre ea: "întreaga artă a agenţiei constă în a face măreaţă maxim adevărata sa personalitate". Adică agenţia să-şi facă măreaţă, la maximum, propria personalitate!
            • Şi, în final, auziţi ce mai face întreprinderea: "întreprinderea şi-a creat o anumită ordine biologică care face să circule sîngele circulaţiei (!), accelerează transmisia nervilor (?), face să se mişte în mod armonios muşchii şi mlădiază articulaţiile".
            Exemple mai sunt cu duiumul, dar nu mai e timp. Dacă primesc un răspuns la cele spuse de mine, de la lectorul univ. Daniela P. sau de la Universitatea din Craiova, vi-l aduc la cunoştinţă, stimaţi telesp. Pîn-atunci, vă salut, cu tristeţea că aşa ceva e posibil! 

(547-14.IX.1998)  PRACTICI ŞI PRINCIPII LA MĂGARI

            Stimaţi telesp., bună seara. Vreau să vă prezint o carte apărută de curînd, chiar dacă nu e în deplină coincidenţă cu liniile emisiunii noastre. E vorba de reeditarea, la Nemira, a volumaşului lui Ştefan Zeletin (autorul monografiei despre Burghezia română), volumaş din 1916, intitulat Din ţara măgarilor - Însemnări, o lucrare care a produs scandal la vremea ei şi ar mai putea produce şi azi. Este o carte despre metehnele multora dintre noi, românii, şi  e scrisă în stilul unui pamflet "fabulistic", foarte ironic, dureros de ironic pe alocuri.
            Iată, de pildă, un pasaj despre înzorzonatele şi dulcile pompozităţi care ies pe gura unor oameni politici: "Se vorbeşte frumos în ţara măgarilor. Sunt prin ei de aceia, şi nu deloc puţini, de pe ale căror buze curg vorbe mai dulci decît mierea. Ei te înalţă în acele sfere de neîntinat albastru, unde domneşte virtutea, se practică dezinteresul, se caută adevărul şi se sorb cu nesaţ razele dătătoare de fiori sacri ale frumuseţii... E drept, fără a fi mare patriot, înfocat iubitor de măgărime, ţi se umple totuşi inima de nesfîrşită mîhnire de a vedea pe aceşti minunaţi stăpînitori ai graiului renegîndu-şi cu atîta uşurinţă pe dinafară realitatea lor măgărească de dinăuntru".
             Iată, din alt capitol, ce scria (la 1916) Şt. Zeletin despre justiţia  din Ţara Măgarilor, mai exact despre principiile care par s-o guverneze (ascultînd cuvintele lui Şt. Zeletin, vă rog să vă gîndiţi, dacă vedeţi vreo legătură, la ce păţesc unii ziarişti azi): Principiul 1. "Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie. Căci cel dintîi rămîne credincios principiului adînc al justiţiei măgăreşti, ţinîndu-şi măgăria ascunsă, cel din urmă însă calcă acest principiu, dînd-o la iveală". Principiul 2: "Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei creşte în măsură cu murdăria ce are la suflet făptaşul măgăriei. Căci numai astfel se poate da învăţătură gurilor rele, spre a-şi ţine pe viitor limba în pace şi a nu mai călca principiul sus-zis, sfîşiind vălul în care orice măgar de treabă are grijă să-şi ascundă murdăriile". Principiul 3: "Orice măgărie, de orice soi şi mărime, nu alcătuieşte o vină dacă se poate dovedi că pîrîtorul e un măgar tot atît de mare ca şi pîrîtul. Asta e, în forma ei scurtă, facla ce luminează aleşilor ţării calea dreptăţii".
            Să mai răsfoim puţin, şi să vedem ce scrie Şt. Zeletin despre altă meteahnă bine înfiptă în Ţara Măgarilor: "Două lucruri sunt pe lume, acum şi de-a pururea, nesuferite pentru tot ceea ce e suflet de măgar; doua lucruri pe care întreaga suflare măgărească le urmăreşte cu ura de moarte, le înăbuşă şi le taie din rădăcină oricînd se ivesc pe pămîntul străbun: talentul şi cinstea. Căci ele se înalţă în mijlocul murdăriei obsteşti ca două coloane strălucitoare şi stau înaintea urechiaţilor în chipul unei mustrări solemne, mute, pentru îndoita lor măgărie mintală şi morală".
            Despre cei care încearcă prin mijloace mai modeste, nu neapărat talent, să iasă din aceasta condiţie de turmă venală, Şt. Zeletin are următoarele cuvinte sardonice: "Se poate ca unor măgari să le vină pofta nu numai să vorbească, ci totodată să şi lucreze omeneşte. Faţă de asemenea rătăciţi, morala măgărească arăta o îngăduinţă destul de dulce. Ea îi priveşte ca idealişti, capete neguroase, fiinţe lipsite de simţul realităţii, ce ar putea s-o ducă ceva mai bine în viaţă, dacă ar şti să se poarte ca orice măgar de treabă".
            Şi, în final, două strofe din parodia pe care o face Şt. Zeletin la o celebră poezie a lui Coşbuc, cu trimitere la un păcătos obicei, amplificat azi la cote enorme: "Vor şti străinii toţi de noi / că-s sfinte cele ce-auzişi: / Ţinem la datină morţiş! / Răbdăm ocări de orice soi, / chiar ham de cai şi jug de boi,/ dar vrem bacşiş! // Ne vom căli copita-n foc, / ţi-om da la cap cu-al ei tăiş / străine,-n lung şi-n curmeziş / şi mintea ţi-o veni la loc: / să ştii de-acum (că nu e joc!) / să dai bacşiş!"
            Stimaţi telesp., vă mulţumesc pentru atenţie, bună seara! 

(549-16.IX.1998)  FELLATIO ŞI CUNNILINCTUS (subiect nepotrivit pentru minori)

            Bună seara. Ar fi de dorit ca, la această emisiune, copiii să nu fie de faţă, să părăsească pentru 5 minute camera unde e televizorul. Abordez astăzi un subiect care (nu glumesc) nu e deloc potrivit pentru cei mici, şi care, poate, chiar pentru unii dintre cei mari va fi şocant.
            Din cauza aberantei idei de a se da publicităţii detalii de-a dreptul lubrice (şi inutile!) ale Raportului lui Kenneth Star (în acel stupid scandal Clinton-Lewinsky), am fost bombardat cu mesaje care-mi cer să lămuresc... cum să spun eu? chestiunea aceea a folosirii gurii în moduri mai puţin "standard" în jocurile dragostei. Concret, ştiinţific vorbind, în discuţie este ceea ce, cu termeni latineşti, se numeşte "fellatio" şi, respectiv, "cunnilinctus".
            Un amic m-a abordat mustrător:
            -Bine, dragă, dar astea sunt nişte perversiuni!
            Amicul meu se sprijinea şi pe sumedenie de jurnale care numesc cu acelaşi cuvînt infamant aceste practici ale senzualităţii. Să vedem ce zic dicţionarele, la pervers: DEX, 1975: "care este înclinat spre fapte rele, gata oricînd să facă rău". Petit Robert, 1983: "care e înclinat spre rău, căruia îi place să facă rău sau să-l încurajeze". Larousse, 1995: "Care săvîrşeşte din plăcere acte imorale". Or, în domeniul erotic, ceea ce doi oameni liberi, sănătoşi şi cinstiţi practică, în deplin acord şi cu plăcere reciprocă, n-are cum să fie nici rău, nici imoral.
            Să-i ascultăm pe specialişti. Deschid cea mai veche enciclopedie a practicilor erotice, Kama Sutra (am o ediţie în franceză), la capitolul "De L'Auparishtaka ou congrès buccal": "Această practică pare să fie foarte veche. Se găsesc scene de Auparishtaka în sculpturile multor temple din Shaiwa, Buwaneshwara, lîngă Katak, în Orissa etc.". Nu se formulează nici o restricţie, dimpotrivă: "În aceste chestiuni de dragoste, fiecare procedează după propria înclinaţie".
            Iau din raft şi Lery-Lenz, Costler, Willy, Enciclopedia vieţii sexuale, Paris, 1934. La pag. 157 citesc: "Suntem de acord cu opinia lui Van de Velde, după care sărutul în cele mai intime părţi ale fiinţei iubite nu are nimic reprobabil nici din punctul de vedere etic, nici din punctul de vedere igienic, cu condiţia, fireşte, ca partenerii să fie sănătoşi şi curaţi".
            Ca să fim siguri că nu suntem atraşi într-o capcană perversă, să mai consultăm o somitate în materie, celebrul sexolog Havelock Ellis. În volumul Mic manual de psihologie sexuală, tot din 1934, la p.54, el scrie: "Cunnilinctus şi fellatio nu pot fi privite ca anti-naturale. Ele sunt naturale şi sunt considerate adesea de către cele două sexe ca forme chintesenţializate ale plăcerii sexuale". În alt capitol al aceleiaşi cărţi, la p.339, vorbind tot de fellatio şi cunnilinctus, Havelock Ellis o citează pe Rebeca Dickinson, coautoarea lucrării O mie de căsătorii, care spune: "Nimic, în nebunaticele vîrtejuri ale pasiunii, nu e incompatibil cu cele mai nobile idealuri ale iubirii spirituale, şi tot ceea ce un bărbat şi o femeie fac cu plăcere în intimitate e bine".
            Mai vreau doar să subliniez că toate lucrările sau numele pe care le-am citat sunt autorităţi reale, pe plan pur ştiinţific în acest domeniu, al erotologiei, şi nu autori de baliverne libidinoase şi comerciale, de care e plină piaţa. Kama Sutra, Enciclopedia vieţii sexuale, Van de Velde, Havelock Ellis sunt, în materie de sexologie, cam ceea ce ar fi Platon, Montaigne, Hegel şi Heidegger în materie de filosofie. N-aş mai avea de adăugat decît că, în această scurtă discuţie, nu am introdus şi punctul de vedere al religiei, care nu este de neglijat, dar care ar da problemei un caracter prea complex pentru cele nici 5 minute la dispoziţia mea.
            Iertaţi-mă, vă rog, dacă subiectul v-a fost neplăcut. Nu pot încheia decît cu urarea: să fiţi iubiţi!