Cuvîntare în Senat:
UNDE ŞI DE CE A DISPĂRUT MONUMENTUL "1907" DIN OBOR?
3 mai 2004
 

Bune colege şi buni colegi,

Voi încerca astăzi să fac un experiment. Voi folosi, adică, în cuvîntul meu, într-o anumită parte a sa, şi cuvîntul celor fără de cuvînt, cuvîntul celor cărora, recent, premierul Adrian Năstase a declarat că le va... dubla lefurile şi pensiile (!).

Nu pot să nu încep cu această paranteză preambulară, în care să spun că este una dintre cele mai gogonate afirmaţii pe care le-am auzit în ultimii zece ani. Mă întreb dacă domnul Adrian Năstase a găsit cumva, sub localitatea Tărtăşeşti, un ocean de petrol, pe care, vînzîndu-l, să obţinem bănetul acesta necesar pentru a dubla lefurile şi pensiile. A le dubla – atenţie! – nu a le mări cu 10% sau 20%, sau 30% - deja cifre exorbitante pentru un economist cu scaun la cap! Nu! Să le dubleze!

Să fi găsit acest ocean de petrol?! Mă îndoiesc.

O fi găsit domnia-sa, sub Cornu, vreo pepită de aur, milioane de tone de aur, pe care, vînzîndu-le, să devenim cea mai bogată ţară din Estul Europei, în aşa fel încît să putem şi tripla? Nu cred că a găsit aşa ceva şi de aceea spun, cu toată francheţea şi cu toată fermitatea, că este o afirmaţie de un populism josnic, o gogoriţă nedemnă de un intelectual şi, cu atît mai puţin, nedemnă de un prim-ministru.

Subiectul de astăzi este tot o statuie. Nu sunt specializat în acest subiect, dar sunt sensibil la artă, sunt sensibil la reacţiile opiniei publice şi coincidenţa face că în ultima vreme dispar statui.

Iată subiectul. Pe forumul saitului meu – www.pruteanu.ro – am lansat acum cîteva zile, o întrebare care mă frămînta realmente, nu era una retorică, şi care suna aşa: exista în Parcul Obor, lîngă Magazinul Bucur Obor, un grup statuar amplu, numit “1907”, care nu era rău, ca lucrare de artă. Nu era la nivelul monumentului din Parcul Carol, dar, repet, nu era o lucrare rea. De curînd, să fie vreo săptămînă, zece zile, de cînd am constatat eu că lipseşte – s-ar putea să fi dispărut de mai mult timp – am constatat că nu mai există, pur şi simplu, s-a evaporat.

A fost pentru mine ceva incredibil, pentru că nu putea fi furat – a fost un monument mai mare, cred, şi mai greu decît statuia lui Lenin, de la Casa Scînteii. Deci, a fost scos de către autorităţi. Dar de cine şi de ce, nu ştiu.

Între timp, am făcut o vagă investigaţie, primăria a mormăit ceva, în sensul că ar fi un monument comunist… şi aici ajung la ce vă promisesem, şi anume voi folosi vocile celor care, absolut aleatoriu, au răspuns, spunîndu-şi deschis părerea pe acel forum.

Iată cîteva din mesajele sosite, care sunt ca un mic test psiho-sociologic despre cum gîndeşte populaţia (sigur, un anumit sector al ei, cel care simte nevoia să se exprime pe acest mijloc de comunicare, care este Internetul).

O opinie semnată L.I.: “Părerea mea este că monumentul închinat Răscoalei din 1907 a fost dezmembrat, deoarece incomoda vederea spre clădirea care se ridică lîngă Halele Obor, care nu ştim proprietatea cărui baron postrevoluţionar este şi, după cum bine este ştiut, după evenimentele din 1989, nu mai există nici un fel de respect faţă de lege şi singura lege care guvernează în momentul de faţă România este fărădelegea. Monumentul n-a fost mutat, ci, pur şi simplu, demolat. Altfel, se ştia de la început unde va fi reamplasat, dar nu s-a dorit mutarea lui.”

Am terminat citatul. Fac o precizare. Din cîte ştiu, este dus la gunoi, ca să mă exprim pe şleau, dus undeva la A.D.P., ca un fel de... nu fier vechi, ci  piatră veche şi bronz vechi.

Altă opinie: “În Parcul Obor se construieşte Primăria Sectorului 2. A fost dărîmată, egal distrusă, statuia 1907, ca să se vadă clădirea, ce frumoasă şi, mai ales, ce luxoasă e. În prezent, Parcul Obor nu prea mai există.” Semnat, Georgeta.

Altă opinie: “Deci, precedentul este creat. Sacrificăm monumentele pentru construcţii opulente. Nu credeţi că se răsuceşte împuşcatul în mormînt, cînd vede făţărnicia prezentă?” Din nou L. I.

Altă opinie: “Era odată un boier. Într-o zi, vine la el un tinerel şi îi zice: «Boierule, angajează-mă pe mine vătaful dumitale, că ăla pe care-l ai te fură. Uite ce casă şi-a construit din banii dumitale, uite ce vie frumoasă are din banii dumitale şi aşa mai departe». Boierul îl ia pe vătaful cel bătrîn, îl leagă de un copac, îl unge cu miere, să-l înţepe albinele şi viespile, drept pedeapsă că l-a furat. Spre seară, gîndindu-se mai bine, i se face milă şi se duce la copacul unde era bătrînul. Era umflat de înţepături, dar trăia. Cum îl vede pe boier, îi zice: «Boierule, boierule, dumneata ai trăit mai mult la Paris, bănişorii veneau, să ai ce cheltui. Eu ţi-am îngrijit casa şi via şi ţi-am gospodărit averea. Te-am furat, e drept, dar puţin cîte puţin. În răstimpul de 35 de ani, de cînd îţi slujesc şi îţi chivernisesc averile, mi-am făcut o căscioară, dar uite ce conac mîndru ai dumneata, că m-am muncit să-l ai. Tinerelul acela, care a venit la dumneata cu pîra, e ca viespile astea la miere. N-o să aştepte 35 de ani, ca să aibă casă şi gospodărie. E sărac şi vrea să le înhaţe repede. Aşa că, într-un an-doi, praful se alege de averea dumitale, boierule». Boierul i-a dat dreptate, l-a dezlegat, l-a spălat, şi-a cerut iertare şi i-a mulţumit bătrînului că s-a îngrijit ca el să trăiască fără griji”... scria pe forumul de care v-am vorbit o doamnă care semnează – am mai citat-o – Georgeta.

Altă opinie: “Harabaia de Primărie Sector 2 se ridică în Parcul Obor de ceva vreme, dar povestea cu statuia e recentă. Eu trec cam de două ori pe săptămînă pe acolo. De aceea nu ştiu dacă motivul e acela pe care îl sugerează mesajele de mai sus. E posibil. În fond, ce să facă şi oamenii ăia la serviciu? Cu ce să compenseze trebăluiala, dacă nu cu o privelişte minunată, ce se deschide spre blocurile de pe Mihai Bravu? Asta e una. Eu ţin la statuia asta, fiindcă mă cocoţam pe ea, cînd eram mică, iarna, mă suiam la capul ţăranului căzut. Parcă se schimbă prea repede locurile copilăriei noastre. Dar să încerc să găsesc un motiv. Nu prea citesc ziarele, primesc newsletter-ul de la Adevărul şi mai citesc o revistă săptămînală. Nu mă uit la «tembelizor», dar parcă ţin minte că şi în legătură cu statuia asta s-au făcut eforturi de a justifica măsura  - edilitară sau disciplinară? Se pare că intră în categoria monumentelor indezirabile, fiind «ruşinoase», «o pată pe obrazul neamului» etc. sau «monumente comuniste», dintre care enumăr bustul lui Antonescu, cel cu cagula pe cap, de la Vergului, Mausoleul Eroilor (Fruntaşilor) Comunişti şi altele. Acum, de ce să fie şi ăsta indezirabil? Sau, dacă nu indezirabil, deranjant, că «de pus, îl punem noi undeva, prin vreun dos, ceva»? Pentru cei ce nu ştiu statuia, trebuie să spun că era compusă din două figuri, reprezentînd doi ţărani răsculaţi, una uriaşă, în picioare, cu pumnul ameninţător, a doua, prăvălită, frîntă, la picioarele primei, cu capul în prim plan. Grupul statuar avea o înălţime – estimez – de 10-16 m, cu tot cu soclu. Cam greu să n-o iei în seamă. Cheia misterului… ? Cheia misterului cred că e pumnul acela. În subsidiar, adică. Cine ştie ce răsuciri mentale, ce temeri în subconştientul unora? Şi atunci e clar. Cum să lăsăm un aşa memento tocmai în faţa unor reprezentanţi ai noştri? Adică să-i responsabilizăm? Adică să-i stresăm? Adică să le punem pumnul în gît?” Semnat Alina Stănculescu.

Comentez eu acum. Oamenii, în ce au scris pe acel forum, au perfectă dreptate. Nici n-ar fi multe de adăugat. Procedura, în privinţa acestui grup statuar – “1907” – din Obor, este una tipică, în stilul pesedismului brutal şi arogant. Ne trebuie parcela din Parcul Carol? O declasăm  -  ce stupidă expresie, ce lipsită de noimă! – o "declasăm"… Şi vine din partea unui om atît de cult, atît de rafinat, cum este ministrul Răzvan Theodorescu! Dacă ar avea şi caracter pe măsura culturii sale, ar fi un mare om! Nu e! O declasăm cît ai zice peşte şi facem un troc politic cu ea. Fiindcă despre asta e vorba, se ştie prea bine.

Vrem să construim o hardughie în Parcul Obor? Radem monumentul, fără nici o consultare -  care, legal, era obligatorie – a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără nici o consultare a comunităţii. Habar n-au cetăţenii zonei unde a dispărut statuia lor şi de ce a dispărut. Repede şi pe furiş. Şi nu pot să nu observ că “furiş” vine de la “a fura”.

De observat că în ambele cazuri, victime "colaterale", cum se spune într-un jargon de lemn al diplomaţiei internaţionale, victime colaterale cad opere de artă. Şi putem să nu constatăm sinistra simetrie? Ministerul Culturii ridică la Arad o statuie călăilor de români, care nu e decît un scuipat de bronz pe obrazul nostru de români, în timp ce admite să fie dusă la gunoi o statuie închinată ţăranului român, care e chinuit de cînd se ştie el.

Trăim, stimate colege şi stimaţi colegi, vremuri de batjocură. Dar sfîrşitul nu e aici, toamna se vor număra escrocii. (Aplauze)

.