SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE MINISTRUL CULTURII SAU/ŞI  MINISTRUL FINANŢELOR SAU/ŞI MINISTRUL AŞA-ZISEI PROTECŢII SOCIALE - CĂTRE  ORICINE, CĂ TOT DEGEABA

După cum, probabil, aţi  aflat, presa ultimelor zile a difuzat informaţia că bibliotecarii din īntreaga ţară sunt īn grevă. Īn cuprinsul aceleiaşi ştiri, s-a făcut cunoscut că, sub īnţeleapta dumneavoastră conducere, s-au īnchis, īn anii din urmă, nu mai puţin de 150 de biblioteci.  Sunt convins că măsura a avut , īn ultimă instantă, un caracter de milostenie eutanasică, pentru că fiecare din aceste biblioteci, īnainte de a fi oblonită, fusese nimicită lent prin inaniţie. Nu aş fi departe de adevăr dacă aş spune acelaşi lucru şi despre bibliotecari, ale căror salarii de o sută de mii şi cīţiva lei sunt numai bune pentru o alimentaţie raţională īntemeiată pe o formulă de compromis "Auschwitz-Canal".
        Nu aş vrea să luaţi scrisoarea mea drept o formă de a pune beţe īn roate elanului dumneavoastră īnnoitor. Sculptoriţa Muhina, din īnaltă sugestie, a pus īn bronz īndemnul "Să transformăm săbiile īn pluguri!" Cu aceeaşi viguroasă abnegaţie, dumneavoastră trudiţi la statuarea, la traducerea īn viaţă, la implementarea adagiului tranziţiei romāneşti "Să transformăm bibliotecile īn taverne!"
        Primul (şi, de altfel, singurul) inamic pe care partea bizară a revoluţiei  l-a doborīt a fost Biblioteca din inima Capitalei. Ulterior, şirul victoriilor a sporit cu 150 de trofee şi bănuiesc că pregătiţi noi izbīnzi.
        Nu sunt un naiv absolut. Ştiu că nodalul cusur al acestei epistole e că şi-a greşit adresantul. Dumneavoastră nu aveţi nici o vină, aşa cum nici Securitatea n-a avut nici o vină, nici un miner sau organizator-de-mineri n-a avut nici o vină pentru iunie ’90 - īn genere, nici o fiinţă nomabilă* nu e culpabilă de nimic īn mioritica noastră ţară de la gurile hulpave ale Orientului, īn care Poincaré arăta că totul e imponderabil, iar Iorga, că orişice s-ar  īntīmpla, nimeni nu se compromite.
        Tocmai fiindcă ştiu astea, nu vă acuz de rea-credinţă ori de biblioclastie*. Dumneavoastră sunteţi oameni cumsecade,  vă revendicaţi  de la economia de Obor, nu de la babilonieni ca Nabonassar (care, socotind că lumea īncepe cu el, a distrus toate cronicile īnaintaşilor), de la patriarhi ca Teofil (care īn anul 390 a ras ce mai rămăsese din Biblioteca din Alexandria) sau de la bizantini ca Leon Isaurianul zis şi Iconoclastul (care a pus un foc bun şi mistuitor Bibliotecii din Constantinopol). Dumneavoastră nu luptaţi cu ură īmpotriva bibliotecilor, Doamne fereşte!, ci cu deplin jemanfişism, aplicīnd imperturbabil prevederile principalelor articole ale Legii Junglei şi ale imparţialei Selecţii Naturale: dacă  buticul e  mai  tare, buticul  să  īnvingă.  Dumneavoastră n-aveţi nimic personal nici cu Cetatea Făgăraşului; o lăsaţi, cu indiferenţă, să-şi urmeze, vorba poetului, cărarea-n codru, destinul: dacă i-a fost scris să ajungă cīrciumă, dumneavoastră, bieţi muritori sub vremi, n-o să vă puneţi de-a curmezişul fatidicei Vreri. 
        Este, probabil, de un patetism de prost gust din partea mea  că vă īmpui capul cu futilităţi* acum, īn amurg de mandate, cīnd şi aşa creierii vă sfīrīie  de īncinşi ce sunt īn căutarea combinaţiilor auto-salutare*. Mă simt aproape sadic īn neputinta de a-mi reprima un citat din Elias Canetti:
        "Kien privi īn jur şi respiră uşurat, ca scăpat dintr-o puşcărie şi redat libertăţii. Da, asta e patria lui. Aici nu i se poate īntīmpla nimic... Orice om are nevoie de o patrie... Cea mai bună definiţie a patriei este biblioteca" (Orbirea, trad. Mihai Isbăşescu, Ed.Univers, 1973, p.78).
        Īn aceeaşi carte, despre un alt personaj se spune, la un moment dat:
        "Pentru el, despărţirea de cărţi era ca şi cum ar fi orbit" (ed.cit., p.37; precizez, poate superfluu, că e vorba de cărţile de citit, nu de cele de joc).
        Īn mintea mea de modă veche, cu cīt se scumpesc cărţile şi sărăceşte populaţia, cu atīt ar fi trebuit să fie mai la-ndemīnă bibliotecile, ca să profităm īn continuare de pofta de lectură pe care a sădit-o relativ-vechiul regim īn cele 23 de milioane de deţinuţi din Republica Socialistă Romānia (lipsiţi, pe atunci, de altă supapă de aerisire reală a spiritului) şi ca să  frīnăm propagarea orbirii şi īn noile generaţii. Dar se vede că, īn linia de "Baba-Oarba" a guvernărilor, intenţia e cea contrară: desţărarea desăvīrşită a mulţimilor şi imbecilizarea lor prin īndepărtarea de carte. Borges vedea Paradisul ca pe o bibliotecă, dar el era un moşneag īmbrobodit de himere, care habar n-avea că adevăratul Paradis e un loc īntr-un Consiliu de Administraţie sau īntr-o A.G.A.
        Un om de rangul (strict social vorbind) dumneavoastră, de acum 650 de ani, Richard de Bury, cancelar al Angliei, scria īntr-unul din cele 20 de capitole ale opusculului său Philobiblon ("iubirea de cărţi") că " nici un sacrificiu nu e prea mare pentru achiziţionarea cărţilor şi nici o grijă nu trebuie neglijată pentru a le păstra". Dumneavoastră dirijaţi (sau vă faceţi că dirijaţi) o tranziţie, adică un ev de mijloc. Şi pe atunci, tot ev MEDIU era, dar mentalităţile erau mai puţin jegoase: "Carol cel Mare nu dispune oare, īn testamentul său, de cărţile pe care le avea,  īn favoarea sărmanilor, recomandīnd distribuirea lor...?" Geoffroy de Beaulieu povesteste că Ludovic cel Sfīnt, primul rege al Franţei care "citeşte şi scrie curent" (o, tempora! o, mores!), "auzind vorbindu-se de un mare sultan al sarazinilor care īndemna stăruitor pe cheltuiala lui la căutarea, transcrierea şi aşezarea īntr-o bibliotecă a cărţilor de orice fel ce puteau fi de folos - a hotărīt ca imediat să se facă īn Franţa ceva similar" (Albert Flocon, L’Univers des livres).  Dar asta se-ntīmpla acum 700 de ani, īn vremuri obscure, de dragul  cărora clama un  īnfocat ca G.Călinescu "ah, īntunecat ev-mediu, plin de măreţe catedrale, de superbe mīnăstiri, de sublime clopotniţe, de impunătoare ceremonii, de aurite manuscrise, de gălăgioase universităţi, de blīnde depravări goliardice, de mari linişti cetăţeneşti, cīt regret că nu m-am născut īn bezna ta!" Cărturarul scria aceste rīnduri īn 1939. Acum, īn 1996, armele nu zăngăne la fel de tare, īn schimb aerul e tot mai  irespirabil, atmosfera tot mai īncinsă.
        Mă tem că, sub focul dumneavoastră continuu, ea se apropie de temperatura de 451 de grade Fahrenheit.