45 DE GÎNDURI DESPRE NICOLAE MANOLESCU

           1.      I   LIBRĂRIE / BIBLIOTECĂ: Principala contradicţie a lui Manolescu este aceea dintre  Librărie şi Bibliotecă.
           2. Foiletonistul e înjugat la carul actualităţii hebdomadare, eseistul (istoricul literar) zburdă printre rafturile bibliotecii, de la Tacit la Proust, de la Dosoftei la Călinescu, în căutare de idei şi semnificaţii.
            3. O dată cu Barthes, el trăieşte deosebirea dintre "lectura de plăcere" şi cealaltă, "la care ne silesc (s. GP) operele contemporane" (T 4, 180¹). 4. Ar trebui să ne întrebăm: NM este, esenţial, un eseist, obligat să practice, à contre-coeur°, de aproape un sfert de secol, cronica literară – sau, dimpotrivă, e structural un foiletonist care şi-a găsit "mîntuirea", ori şi-a impus-o, în meditaţia montaignescă pe filele cărţilor sigure?
            5. Ar fi ca un personaj al lui Conan-Doyle, care noaptea era un asasin feroce, iar ziua, pentru compensaţie, un gentleman boem şi filantrop. 6. A comentat, în cronici, peste, cred, 1000 de titluri, în timp ce în zecile de eseuri din Teme, dacă apar 5-6 nume de contemporani. De ce fuge de ei în cărţi? "Nu e bine ca scriitorul să trăiască între scriitori" (F, 218). 7. Arhimede - noli turbare circulos meos° - împins (să ne-nchipuim) a-şi folosi stiletul cu care desena cercuri, pentru a se apăra, cu succesul unui muschetar, de soldaţii romani - iată-l pe NM.    
            8. Dar mai sunt şi alte dualităţi.
            II SLĂBICIUNE / SIGURANŢĂ: "Sunt de felul meu un om slab, în sensul că mi-e foarte greu să spun cuiva «nu» în faţă" (F, 226). Acest "om slab" a spus nu, pînă acum, la zeci de autori, şi este, incontestabil, criticul cu cea mai consolidată audienţă şi autoritate (o ştie: v. T 1, 14), e aproape o "instituţie". 9. Criticul e un om care iubeşte cărţile, dar critica nu e iubire. 10. Aici e grăitor paradoxul lui Wilde despre femei: pe autori ori îi înţelegi, ori îi iubeşti.
            11. III  ÎNFRUPTARE / EVALUARE: "Criticul nu preferă (...) Pentru mine nu există grade de valoare (sau nu acesta e lucrul care mă interesează), există numai poeţi şi poezie" (P, 312). 12. Întrucît ştim că în cronicile lui NM nu lipseşte niciodată judecata de valoare clară (bun, rău, excepţional etc.), trebuie să ni-l imaginăm ca pe un ins care ar vrea doar să miroase şi să mănînce portocale, dar slujba-l obligă să le măsoare, cîntărească şi evalueze. 13. E drept că mai "trişează", dar, totuşi, ce chin tantalic! Te gîndeşti la botniţa din Desculţ. 14. Dar chiar nu vrea NM să scrie cronică? L-a condamnat G. Ivaşcu  la 25 de ani muncă silnică? Nu. 15. Acest om fin, de carte şi de catedră, a "păstrat un spirit juvenil" (G), de “aventură spirituală" (G) şi în cronici se "simte permanent pe un promontoriu avansat, unde vînturile suflă cu mai multă putere decît înlăuntrul ţării, unde valurile lovesc ameninţător şi de unde începe necuprinsul" (G). 16. De aceea-i şi place să scrie întotdeauna primul despre o carte: e pionier, întemeietor de opinie.            
            17. Dar unde e rezultatul aventurilor acestui Cagliostro, acestui Heathcliff, acestui Cook? O mare parte din fascinaţia literară pe care o exercită NM se datorează, cred, "misterului" cronicilor, prestigiului operei ascunse, în unic de lunga ei durată. 18. Abisul celor 24 de ani de cronicariat, avec lui se mouvant°, dă adîncime figurii lui NM.19.
            IV IMPRESIONIST / TEORETICIAN: "Adrian Marino mi-a aplicat alternativ două rînduri de caracterizări (măcar aparent) contradictorii: după ce, de exemplu, mi-a citat 13 articole teoretice în  Introducere în critica literară, m-a făcut neoimpresionist (adică incapabil de teorie critică)" (P, 314). Ca să fii teoretician, trebuie să ai ce sistematiza, adică impresii; altfel e ca şi cum ai face ordine în casa altuia. 20. Adolescentul NM a jubilat cînd a descoperit tabelul lui Mendeleev (T4, 72), adultul a alcătuit şi el unul, cu trei mari compartimente: doric (autorul ştie tot şi nu se bagă nicăieri), ionic (autorul se bagă în sufletul personajului), corintic (autorul se bagă în ochii cititorului).
            V. ALTUL/ EU: "I-am folosit [pe Maiorescu, Sadoveanu etc.] ca să vorbesc despre condiţia criticii, ori a literaturii, despre mine însumi, cel de aici şi de acum într-o măsură poate mai mare decît despre ei înşişi, cei de altădată" (A, 125). Cu cît sunt mai adevărate paginile despre alţii, cu atît criticul se apropie de adevărul despre sine. Căci scrisul e "invenţie de sine" (T3, 65).
            22. VI  INTRUS / GAZDĂ: "Criticul nu se supune în totul structurii lumii în care intră, deşi, întocmai ca personajul din Scrisorile persane, are el însuşi unele din trăsăturile acestei lumi" (F, 223). A privi din afară spaţiul în care e profund implicat, iată o aporie a lui NM, în teorie. Practic, el (criticul) e şi Străinul (judecător detaşat) şi Băştinaşul (solidar cu ai săi).
            23. VII  ZID / DEPOZIT: "Am încercat (...) să-mi construiesc cărţile pe o idee. Mă obsedează logica superioară a unei cărţi (...). Aşa se explică probabil «fobia» culegerilor de articole" (G). Autorul celor mai multe cronici din literatura română refuză să le re-publice. 24. Nu vrea să existe literar prin acestea şi le lasă în praful memoriei şi al colecţiilor de reviste. 25. Să uite el că: o minge, compusă din bucăţi de piele perfect plate, devine sferică prin asamblare coerentă şi presiune lăuntrică? 26. E o prudenţă? Dar "efemeridele", "temele'' nu-s mai mari nici mai profunde decît foiletoanele; sunt doar mai libere. 27. Să ne gîndim, deci la fabula lui La Fontaine Le loup et le chien: "Le collier dont je suis attaché / De ce que vous voyez est peut-être la cause°". 28. Zgarda, aşadar. NM preferă condiţia lupului, nu pe a cîinelui. El "court encor°". 29. Sau e o strategie, pe principiul maximei clasice conform căreia forţa celui dorit - citeşte: cronicii - stă în absenţă?
            30. VIII  VOCAŢIE / OCAZIE: A. "Nu ştiu dacă un critic trebuie să aştepte prilejul să spună anumite lucruri: trebuie să şi-l creeze" (F, 221). – B. "Nu ştiu dacă nepublicat de G. Ivaşcu, respins pe la redacţii, aş mai fi scris critică" (P, 314). 31. Cronica e ocazie, eseul e vocaţie. Prima e hazard, celălalt e prilej creat: "Am un prea mare orgoliu al libertăţii mele, aş vrea să-mi croiesc singur hainele pe care le port" (O, 134).
            32. IX HOINAR /AGENT: "Eu sunt un teoretician care se foloseşte de analize. Un om care nu se poate niciodată decide între «plăcerea» literaturii şi «ideile» pe care literatura i le pune la dispoziţie ca să teoretizeze" (A, 127). 33. E bine spus: între plăcere şi idei? Le simte NM opuse? 34. Contradicţia din Manolescu este aceea dintre (parabolic spus) un hoinar care se duce unde i se năzare, pentru a contempla ce-i place şi a-şi scrie "jurnalul", şi un agent trimis în recunoaştere pentru a întocmi un raport.
            35. X AGRESIUNE / RĂZBOI CIVIL: Un critic atît de impregnat de spirit polemic, a polemizat, în. fapt, arareori, în timp ce, constant, s-a aflat în polemică cu sine-însuşi: "Am polemizat (...) la urma urmei cu mine însumi" (A, 126). 36. Fie din raţiuni pur axiologice: "Niciodată după ce scriu un lucru nu mi se pare bun" (P, 311) sau: cărţile mele "nu-mi plac cîtuşi de puţin" (F, 225); cu cine a mai fost NM atît de aspru? 37. Fie din raţiuni de manieră: "Recitesc paginile despre Utopia umanistă a lui Sadoveanu din cartea pe care i-am consacrat-o (...) Ce neinspirat e pusă problema contemporaneităţii scriitorului...!" (T3, 95). 38. Adevăratul critic începe prin a fi rău cu el însuşi.
            39. XI SIGURANŢĂ / ÎNDOIALĂ: A. "Spun ce am de spus din capul locului, ilustrez cu două-trei exemple şi pun punct" (G). – B. "Ce să mă fac cu. îndoielile care mă asaltează clipă de clipă, (...) cu fraza care ieri mi se părea exactă iar azi îmi sună ca o vorbă goală (...)? Şi cum de n-am remarcat că versurile poetului despre care scriam aşa de sever (..) sunt totuşi foarte frumoase?" (T2, 30). 40. NM ilustrează bine disputa dintre "democraţia" îndoielii şi "tirania" certitudinii. Vezi şi 8.
            41. Criticul, născut la 27 IX 1939, a fost, în anii '60, criticul marii generaţii lirice: Nichita, Ioan, Ion, Marin, Adrian, Ana, Cezar. Avînd vocaţia iuventuţii, este şi azi tot criticul ultimei generaţii de poeţi apărute. 42. NM reeditează situaţia lui Maiorescu măcar prin aceea că, începînd să existe public de foarte tînăr, avea, la 30 de ani, o autoritate singulară, de lider. 43. Cît aduce omul cu ceea ce scrie? Mai mult mic decît mare, el seamănă cu un Puck. Ochii negri sunt atît de vioi şi agili încît parcă ar avea patru, nu doi. O indicibilă jovialitate maliţioasă îi stăruie mereu pe figură. 44. Din tot alfabetul, de la Roland Barthes n-a luat decît o consoană, "rh"-ul, şi nici pe-acela nu-l pronunţă bine. 45. În viaţa literară, NM e o prezenţă necesară şi-i urez să rămînă aşa.
_____________________________________

                1) NOTĂ. Siglele trimit la: A = George Arion, Interviuri II, 1982; F = Florin Mugur, Profesiunea de scriitor, 1979; G = George Pruteanu, Dialog  cu Nicolae Manolescu, în Cronica, 10/6. II.1971; O = N. Manolescu, Introducere în opera lui Al. Odobescu, 1976; P = Adrian Păunescu, Sub semnul întrebării, ed. II, 1979; T (1,2,3,4) = N. Manolescu, Teme (1971, ’75, ’78, ’83). Cifra ce urmează indică pagina.