[O INIŢIATIVĂ BINEVENITĂ]

Despre stricarea limbii

Datorita mass-media, de catva timp limba noastra se vorbeste uniform pe intregul cuprins al tarii: orice „enclava lingvistica” este pe cale de disparitie. Ceea ce nu inseamna nicidecum ca nu vor persista anumite regionalisme, anumite jargoane, anumite limbaje de specialitate: fie mediul geografic, fie mediul social, fie mediul profesional vor crea si mentine inca diferentieri de pronuntie, de lexic, de sintaxa etc.
Din pacate, limba romana nu se vorbeste corect peste tot. In situatia prezenta a societatii noastre, cand o limba literara tinde sa fie practicata de toti locuitorii Romaniei, mi se pare regretabil ca graiul romanesc sa fie alterat, cu voie sau (de cele mai multe ori) fara voie de catre persoane care au acces la radio si televiziune, sau care scriu in presa. Daca nu putem lupta, in mod absolut eficient, impotriva invadarii spatiului nostru lingvistic de catre neologisme, macar sa nu contribuim noi insine la „stricarea limbii” noastre.
Poate ca ar trebui sa incep prin a divulga pronuntia gresita a cuvantului prevedere de catre balbaitul „geniu al Carpatilor” care a incercat sa tiranizeze cultura nationala. Inca si azi, chiar in Parlament, exista „reprezentanti ai poporului” care nu stiu ca acest cuvant – prevedere - are accentul pe silaba penultima (prevedére), si pe cea dinaintea ei. Se pare ca nici macar batjocura facuta (se spune!) de Titus Popovici (care s-ar fi despartit de Ceausescu spunandu-i „La revédere, tovarase secretar general!”) n-a dat rezultat. Incultura are radacini rezistente.
Pe mine ma supara, de pilda, cateva abuzuri lingvistice curente in presa noastra. Folosirea cuvantului cazatura in limbajul cronicarilor sportivi este un astfel de abuz. Desi in dictionar cazatura e definit ca „faptul de a cadea”, dupa mine, „faptul de a cadea” este echivalent cu substantivul cadere, nu cu cadere, nu cu cazatura. Acesta din urma indica nu o activitate, ci rezultatul acestei activitati. Astfel, frunzele cazute (a cadea) formeaza cazaturile padurii; un om decazut, moral si fizic, este o cazatura. Asa cum substantivele stransura, batatura, curbura, tonsura, uscatura, statura etc. nu arata actiunea verbelor de la care deriva (a strange, a bate, a curba, a tunde, a usca, a sta), ci rezultatul acestor actiuni, nici cazatura nu poate inlocui verbul a cadea. Trebuie oare sa imping pana la absurd acest uz pentru a se vedea ca este un abuz, pe cat de gresit, pe atat de ridicol? Putem, oare, sa zicem ca in anul 1453 a avut loc cazatura Constantinopolului, iar in 1789 cazatura Bastiliei? Sau sa scriu ca „interesul meu merge cu precazatura (in loc de precadere) spre „literatura”, de pilda?
Ma supara de asemenea crearea unor noi barbarisme. In lumea literara se spune a juriza (pentru a sublinia ca o opera a fost examinata de un juriu) si de a debuta pe cineva (fara a se retine ca a debuta nu este un verb tranzitiv).
La fel, am auzit infioratorul verb a uzina!...
O recenta initiativa legislativa a senatorului George Pruteanu, menita sa „apere limba romana” de abuzuri si intruziuni, sa reglementeze uzul neologismelor (indeosebi in sectorul comercial), mi se pare binevenita.
Fara indoiala, o serie de discipline noi isi impun limbajul lor specific. Se stie foarte bine ca o stiinta adevarata incepe prin a-si crea un set de termeni de specialitate, fara de care nu ar putea sa-si vehiculeze descoperirile. Orice incercare de a ne impotrivi unor asemenea fenomene este zadarnica si nu poate dovedi decat lipsa de cultura si obtuzitate de gandire. Termenii unei noi stiinte nu pot fi echivalati cu ceea ce gasim intr-un lexic deja format, adica nu pot fi „tradusi”: o data cu imbogatirea cunostintelor noastre, ni se imbogateste, in mod firesc, vocabularul.
Limba este un organism viu, ea isi are viata sa proprie, legile ei de dezvoltare, practicile care ii asigura eficienta. Nu putem interveni in sfera acestor realitati, care sunt mereu in plina evolutie, fara a pacatui impotriva unui simt al limbii nationale, a carui functie consta in obligatia de a-i ocroti fiinta proprie in ceea ce aceasta are specific. In plan spiritual, as indrazni sa spun ca a nu respecta viata limbii tale materne echivaleaza cu o „tradare nationala”.
Stilul personal al unui scriitor, care „ultragiaza” de multe ori limba literara curenta, este un fenomen de cu totul alt ordin, care contribuie la sporirea expresivitatii limbii, care se constituie in valoare artistica.

NOTĂ. Am păstrat grafia de pe saitul ziarului, de unde am preluat textul.