(224-26.X.1997) MITICĂ (I)

          Stimaţi teleconvivi, bună seara, să vedeţi tărăşenie! Trebuie să încep cu oarece scuze! Fiind azi Sf. Dumitru (fondul sonor pe care-l auziţi e din Simfonia a 6-a de Dmitri Şostakovici), aş fi vrut să le spun La mulţi ani: actorului Mitică Popescu, liderului sindical Dumitru Iuga, scritorului D.R. Popescu... şi, în genere, oricărei Dumitra, Dumitriţa, Dumitrina sau oricărui Dimitrie, Dimcea, Demetru, Dumitrache, Dumitrică, Dumitraş, Dumitraşcu, Duma, Duncea, Mitru, Mitrea, Mitrache, Mitache, Tache, Mitrică, Mitică, Trică, Tică, Mitriţă, Triţă, Mitran, Mitu, Miti, Mitea, Medrea, Matache etc. etc. - voiam, deci, să le urez cele cuvenite şi să le povestesc ceva despre etimologia numelui lor - dar cine credeţi că mă boicotează şi-mi taie bunătate de continuitate?! Păi cine?! MITICĂ al lui Caragiale! Poate nu ştiaţi că are şi el preocupări lingvistico-culturale şi se bagă peste mine. Tocmai cînd ţintesc şi eu să fac o bună impresie şi să-mi moi tocul în călimara erudiţiei, presimt că pîrdalnicul Mitică al lui Caragiale, zeflemist cum e, o să-mi pună piedică şi o să-mi taie macaroana.

...Mda. Tu eşti o dulce calamitate naţională, Mitică! Numele tău, care este aproape un simbol al românismului (sau în orice caz, al unei bune jumătăţi) vine de la...

...Fireşte că te cheamă Mitică, nici nu poate pentru ca să te cheme altmintrelea, şi numele tău vine de la Dumitru, unul dintre cele mai vechi nume româneşti, care, la rîndul lui, vine de la gr. Demetrios. O sumedenie de regi, din Atena pîna-n Macedonia şi Siria au purtat numele acesta, atestat încă din veacul al IV-lea înainte de Cristos. Dar nici acest apelativ nu este ultima treaptă în stabilirea etimologiei. Demetrios este o formă adjectivală...

...Demetrios e o forma adjectivală care provine de la numele zeiţei Demeter. Povestea ei este foarte frumoasă şi, dacă mă lasă Mitică, am să v-o spun. Dar, staţi să vedeţi, că încă n-am ajuns la capăt cu etimologia.
          Chiar din Antichitate, cuvîntul Demeter era tradus prin "pămîntul-mamă", interpretare acceptată şi azi de specialişti. Cuvîntul se descompune în de şi meter, partea a doua fiind în mod clar, indubitabil, o deformare de la mater ="mamă". Prima parte, de, provine, după unii cercetători, de la gr. ga, ulterior ge, cu sensul de "pămînt" (geologie, geografie, George); după alţii, de la varianta eolică do, ieşită din radicalul indo-european gdo- de unde a derivat gr. hton = pămînt şi lat. humus, cu acelaşi sens, adică pămîntul care rodeşte sub ploaie.

          Mitică, prea te izmeneşti!

          Mitică, eşti incorigibil!
          Prima atestare a numelui în texte româneşti este la 1387 sub forma Dimitru; varianta Dumitru o găsim pentru prima oară la 1429. După 1500, apar şi variantele (hipocoristicele) Mitru, Mitrea, Mitiţă ş.a. (Datorez aceste informaţii lui Cr. Ionescu şi lui Al.Graur). Denumirea populară a sărbătorii, Sămedru, Sîmedru, Sînedru se pare că vine [SE AUD CLOPOTE] direct din forma latină, Sanctus Demetrius.
          De ce trag clopotele, Mitică?

          Stimaţi telespectatori, povestea zeiţei Demeter şi alte minunăţii prin autobuze, pe mîine. Hai noroc, Mitică!
_____________________
             1) Citatele din casete provin din: I.L. Caragiale, Opere, vol. II, ed. critică de Al. Rosetti, Şerban Cioculescu şi Liviu Călin, ESPLA, 1960. Cifrele mici din paranteze indică pagina.