George Pruteanu: <"CĪTE CĂRŢI TREBUIE, MERITĂ SĂ AI? CĪTE SĂ CITEŞTI?">1 VOI REALIZA DIN NOU EMISIUNEA DOAR O VORBĂ SĂ-ŢI MAI SPUN
|
Interviu acordat revistei Exces (alăturat: două din imaginile care au īnsoţit interviul) |
(Īntre compiuter şi bibliotecă) |
|
|
Şaisprezece, poate şaptesprezece mii.
Cam 70%. Restul sunt albume, tratate, dicţionare, enciclopedii sau... alte cărţi care īşi aşteaptă rīndul să fie citite.
Cum a apărut pasiunea pentru cărţi?
Mi s-a pus cartea īn mīnă de mic
Primele cărţi pe care mi le amintesc erau
cărţile de aventuri ale lui Jules Verne, tata a fost iscusit, a ştiut ce să-mi dea, a găsit ceva potrivit, cu ocazia aceasta īnvăţam şi franceza
Erau ediţii Hetzel, cu nişte ilustraţii seducătoare, fermecătoare (gesticulează, descriind)
cu nave, cu valuri, cu furtuni, cu insule, deci exotismul acesta care īnnebuneşte imaginaţia unui puşti, īncīt mă stimulau să iau dicţionarul să văd ce īnseamnă cutare sau cutare cuvīnt, ca să īnaintez īn descifrarea acţiunii aceleia
palpitante.
Apoi a īnceput pasiunea pentru propria mea bibliotecă, pe care o gestionam cu puerilă pedanterie (fişiere, cote etc.). Puştan fiind, eram foarte migălos. Aveţi īn spatele
dvs. un dulap pe care mi l-a făcut cadou tata, īnainte de a lua bacalaureatul; este un fişier, īn sensul clasic al cuvīntului: dulap cu cutiuţe pentru fişe de hīrtie sau de carton. Īmi ţineam evidenţa cărţilor pe grupe, pe clase, am
descoperit şi clasificarea zecimală a biblioteconomiei. Bineīnţeles că erau mofturi de copil, că īn total aveam şi eu, să zicem, nu ştiu
două sute de cărţi şi le răs-clasificam īn toate felurile posibile. Cu vīrsta, această migală a
dispărut, dar plăcerea de a avea cartea īncă mi-a rămas, deşi acum mi-o blamez. Ţin minte că īn tinereţe eram atīt de pasionat, īncīt dacă īncepeam să citesc la cineva o carte din biblioteca lui şi simţeam că-mi place, n-o mai citeam
mai departe şi īncepeam să mă zbat, mă dădeam peste cap, pīnă mi-o procuram, să fie a mea. Recunosc, am şi slăbiciunea de a face adnotări, pe margini de pagini sau la sfīrşitul cărţii, iar cu una străină nu poţi face asta
Sună puţin patetic, dar dacă ar fi să īmi asum vorba aceasta da, a devenit un
mod de a trăi, pentru că simt că voi trăi făcīnd cărţi. La rīndul meu īnmulţesc - deşertăciune să fie? - miliardele de cărţi care există
Simt īncărcătura filosofică a acestei probleme: de ce aşa de multe? Cīte cărţi trebuie,
merită să ai? Cīte să citeşti? Mă uit la ele şi mă īntreb: Sunt ele un zid care mă apără, sau, dimpotrivă, o povară care mă apasă? Uitaţi-vă la ele ce multe sunt
Şi vin şi eu cu gīndurile mele şi mai adaug un paralelipiped de
hīrtie
Deşi īntre noi sunt două calculatoare, deşi am făcut multă televiziune şi am să mai fac, pe amīndouă calculatorul şi televiziunea le consider secundare. Textul
rămīne fundamental pentru formarea minţii. Īn acest sens deplīng tendinţa actuală a ghidării tineretului pe o pistă frivolă. Nu fac pe moralistul, dar nu era o glumă puerilă calamburul Televizor Tembelizor. Televizorul este o
cultură orală, instabilă, evanescentă, extrem de superficială, un fel de balon de săpun. Diluează minţile. La noi, televiziunile au acum ore īntregi īn care dau numai Loterie, iar sute de mii, poate milioane de oameni, stau la televizor
ahtiaţi, punīndu-şi nădejdea īn Zeul Hazard.
Publicul şi Televiziunea sunt ca un angrenaj. Cine pe cine antrenează? Televiziunea īi atrage pe oameni acolo, sau ei īşi doresc, iar televiziunea doar le satisface o cerere?
Publicul se formează. Publicul prinde gustul a ceea ce īi dai. Le dai numai loterie, īi transformi īntr-un fel de personaje din nuvela Jucătorul de Dostoievski, nişte maniaci ai hazardului. Cum i-am spus şi regretatului Iosif Sava, īntr-o "serată" a lui la care m-a invitat, īn legătură cu muzica simfonică trebuie să porneşti cu oferta de la lucruri digerabile, şi formezi astfel, īn timp, un public educat.
Mă uitam la televizor (īn general la jurnalele de ştiri) şi observam starea extrem
de precară a limbii vorbite. Parcă, īnainte de 89, tocmai crisparea pe care o provoca vorbirea īn public nu spun că era bună crisparea aceea dădea un control suplimentar. Acum starea de libertate a generat şi libertatea stupizeniei,
libertatea tonţilor, libertatea vulgarităţilor şi, īn prea multe minţi, senzaţia că o vorbire cīt se poate de butucănoasă, de mojică, e mai expresivă. Nu e aşa. Mahalagismul rămīne mahalagism şi e la fel de blamabil īn comunism ca şi īn
capitalism
Asta e una. Doi. Auzeam o limbă incorectă chiar la profesionişti ai vorbitului crainici, prezentatori, moderatori sau o citeam īn gazete. Oricum, mai făcusem lucrul acesta, corectarea vorbirii, chiar īnainte de 89. Īn revista
Astra din Braşov avusesem o rubrică, timp de cīţiva ani, īn care mă luam de gafele de exprimare
uneori mi se mai cenzurau textele, dacă atingeau persoane tabu. Rubrica se numea Găuri negre īn Galaxia Gutenberg. După
Revoluţie, am avut īn presa scrisă rubrici de comentariu al erorilor de exprimare, al gafelor de stil (Gogomănii şi gogoriţe).
Şi, īntr-o zi, am găsit că o cale mai bună este catedra aceasta cu cīteva milioane de elevi. M-am dus la Tele7abc īntr-o joi, iar luni īncepea emisiunea. Fără alte
birocraţii, tergiversări, negocieri
Mereu īmi spuneam: Atenţie, e televizor! Nu e radio cu poza ta! Nu moare
lumea să te vadă pe tine, că nu eşti nici Leonardo DiCaprio, nici Alain Delon. Tu trebuie să fii expresiv, trebuie să treci ecranul, şi să faci un mic show. N-are romānul, chinuit şi plictisit cum este, chef de sintagme, de desinenţe şi
explicaţii gramaticale «ştiinţifice». Atrage-l! Altfel, se uită la tine numai cīţiva filologi, cīţiva cărturari, cīţiva lingvişti.
Şi eu zic că am reuşit īntrucītva. Se uitau la mine ţărani, muncitori, frizeri, şoferi de taxi, academicieni, contabili
Asta era o mare victorie de televiziune: că, īn
fine, toţi aceştia, din straturi sociale de jos pīnă sus, se uitau la o emisiune de tip spun eu 95% cultural. Spărsesem cercul filologic cu această obsesie pe care o aveam de a fi mai expresiv, de a nu face radio cu poza mea.
Cum aţi dispărut din Televiziunea Romānă?
E un an de cīnd s-a īntrerupt emisiunea şi oamenii mă īntreabă, īncă, de ce n-o mai realizez. Lucrul acesta mă flatează, recunosc. Īn TVR am īnceput emisiunea cīnd director general era Stere Gulea. Eram la Sala Palatului, la o premieră. Stere Gulea s-a ridicat īn picioare şi arătīnd cu degetele spre el īnsuşi, mi-a dat de īnţeles că la el, la TVR, voi face emisiunea. Am dat din cap: de acord. Īn cīteva zile i-am dat drumul la TVR, care nu plătea nimic pentru realizare: emisiunea era produsă la Tofan, cu recuzita mea. Cărţi, muzică, obiecte aduceam eu de acasă, chiar şi faţa de masă era a mea După doi ani īn care a mers zi de zi, deodată (dar nu īntīmplător), īn martie 99 am primit notificarea că īn şase zile emisiunea va fi sistată. Director general devenise domnul liberal Hadjiculea. Bietul Titus Munteanu primise sarcina să mă execute şi minţea, săracul, privind īn jos: că ar trebui să găsim altă formulă, că nuştiuce... Īl priveam īn faţă şi-i spuneam: Domnule Munteanu, emisiunea are audienţă Nu se scoate o astfel de emisiune Primisem de la AGB Data Research rezultatele unui studiu asupra audienţei emisiunilor TVR. Emisiunea Doar o vorbă se afla pe locul trei, după ştiri şi telenovele, şi nu dădea semne de oboseală.
Motivul era politic. Era concepţia că Televiziunea aparţine Puterii. Eu, īn acea
perioadă, mă pronunţasem īmpotriva unor acţiuni ale Puterii precum acţiunile de o violenţă stupidă faţă de mineri şi declaraţiile preşedintelui Constantinescu īn cazul atacului NATO (legitim şi necesar!) asupra Iugoslaviei. Şi le
mai spusesem īn faţă că e o prostie şi ne facem de rīs cīnd propuseseră ca Victor Ciorbea să fie şi prim-ministru, şi primar al Capitalei. Am zis: noi am anunţat că avem 15.000 de specialişti şi nu avem nici măcar doi, pentru funcţii atīt
de separate? Vroiau să facă şi o Ordonanţă specială pentru asta, Ordonanţa 22. Le-am spus că nu am nimic cu Victor Ciorbea, dar mă īmpotrivesc din principiu. E caraghios ca īn ţara asta să stabilim prin lege că prim-ministrul poate să fie
şi primar. Mă īmpotrivisem un an de zile ca īn Romānia să existe universităţi de stat īn limba maghiară (ar fi putut urma, apoi, de ce nu?, judecătorģi īn limba maghiară, frizerii, spitale - dar noi nu suntem īn Republica
Ungaro-Romānă!) şi supărasem UDMR-ul. Drumurile noastre se despărţeau clar; declarasem: Mai bine pierd partidul decīt să pierd partida! M-au dat afară din PNŢ-CD, ceea ce mă aşteptam, forţasem eu īnsumi acest fapt,
dar nu m-aşteptam să nici nu mă invite măcar la şedinţa de excludere, să aflu din ziar
Devenisem persona non-grata pentru Putere, şi Puterea a dat ordin domnului Hadjiculea să curme emisiunea. Dumnealui a fost laş şi a executat smerit
acest ordin, īn ciuda popularităţii emisiunii. Am primit sute de semnături pentru menţinerea emisiunii. Eu ziceam īn glumă că emisiunea are 40 de ani, nu 70, ca să-i spui: Hai, du-te şi īngrijeşte-ţi grădiniţa! Am luat de două ori premiul
APTR cu emisiunea aceasta (a doua oară, īn urma insistenţei doamnei Lucia Hossu-Longin de a mă īnscrie la concurs).
Am fost foarte mīhnit de īntreruperea emisiunii. A fost pentru mine un şoc psihic
şi politic
şi de toate naturile foarte mare. Luni īntregi l-am resimţit. Nu-mi venea să
cred că e posibil aşa ceva. Nu făceam politică īn emisunea asta, nici ţărănistă, nici pedeseristă. Aveam conştiinţa că mă adresez, oarecum, īntregii naţiunii: şi lui 52% şi lui 48%. Şi să fie īntreruptă hodoronc-tronc, aşa
O
porcărie. I-am spus-o īn faţă lui Hadjiculea.
Aţi dat liniştea unui atelier, liniştea creaţiei, pe implicarea īn politică
Mă consider esenţialmente un intelectual, vorba lui Lovinescu nici mai mult, dar
nici mai puţin decīt atīt. Ţin enorm de mult la condiţia aceasta, de om care trăieşte prin ideile sale, nu doar că are o patalama
Poate că nu-s un intelectual foarte tipic, īn sensul că sīnt un intelectual care ştie să repare o ţeavă de
apă sau să schimbe segmenţii la pistoanele maşinii. Ştiu să ţin īn mīnă o şurubelniţă şi o cheie franceză şi mă mīndresc cu treaba asta... Apoi, sunt un intelectual foarte paşoptist, foarte populist, dacă vreţi. Am fost umilit de puterea
de dinainte de 89, cīnd ceream o slujbă şi nu o primeam, pentru că nu eram membru de partid
şi am rămas cu chestia asta, că Puterea trebuie să facă bine oamenilor. Sună foarte populist. Copilăresc, aproape. Concepţia mea e că puterea
trebuie să facă bine nu unei clientele restrīnse, ci la măcar două treimi din populaţie. Acelea sunt cauze demne de o activitate politică. De aceea am rămas extrem de dezamăgit de politica ţărănistă. Mi-am dat seama, din iarna lui 97, că e
o politică de clientelă īngustă. Şi făcută de oameni sub-mediocri, cīnd nu de-a dreptul lamentabili. Problemele de talie naţională sunt prioritatea, cele care afectează milioane de inşi, nu zeci de mii!
De aceea am intrat īn politică: aveam īn mine pofta paşoptistă de a face bine mulţimii. Intenţia mea a fost să intru īn Parlament ca independent. M-am dus īn Piaţa
Universităţii cu o măsuţă pliantă, apoi am mai avut cīteva filiale, adică alte măsuţe. Cele 8.000 de semnături necesare depunerii candidaturii le-am strīns īn cinci zile. Mă ajutau Ilinca Tomoroveanu, Traian Stănescu, Mişu Fotino
De
fapt, aveam 12.000 de semnături. Am fost sfătuit de cineva, care mi-a spus: Ce vrei să faci ca independent? Nu poţi face nimic, nu eşti luat īn seamă. Īţi iei doar salariul. Asta vrei? Dacă nu, atunci trebuie să intri īntr-un partid. Şi
avea dreptate. Am fost doi ani de zile independent, şi ştiu cum e
Eşti o mobilă, acolo. Am zis, bine, merg cu Convenţia. M-am dus la preşedintele Constantinescu, a doua zi m-am īnscris īn PNŢ-CD
Apoi, din 97, a urmat distanţarea.
(Tace cīteva clipe) Că e adevărată. E adevărată. Dar nu eşti obligat să ai contact cu ea, ca să spun aşa, nu te obligă nimeni Suntem cīţiva care am făcut politică din acest idealism. Fac o paranteză. Cīnd spun idealism sunt conştient că idealismul e bine răsplătit, chiar peste de măsură. Am o leafă de 10 milioane, mai mare decīt a unui profesor universitar, ceea ce nu e corect. Revin. Pe mine politica nu m-a murdărit cu nimic. Nu m-am băgat īn AGA şi īn absolut nici o combinaţie materială. Unii spun, chiar, că sunt un pic nătăfleţ. S-au dat nişte terenuri, īn judeţul Constanţa, cu o chirie simbolică, avīnd obligaţia de a construi ceva īn trei ani. Am fost patru ani senator de Constanţa. Dacă nu la Neptun, măcar la Eforie Sud şi tot aş fi putut să fac rost de un petec de pămīnt, şi să construiesc o coşmelie. Nici măcar asta n-am făcut.
Nu regret că n-am averi. Eu mă simt un om cuminte din punct de vedere financiar. Am pus ceva deoparte cīnd am făcut emisiunea. Am un Cielo (second hand) şi nu-mi doresc altă maşină. Singurul lucru pe care mi-l doresc e... să am o cotieră la mīna dreaptă, la schimbător. La drumuri lungi e plăcut să-ţi sprijini mīna dreaptă. Am să-i fac eu, artizanal. Glumesc, desigur. Dar efectiv mi-e scīrbă de pofta de avere a multora, de goana după miliarde.
Deloc. Putere Dacă am avut vreodată o anumită influenţă, am avut-o datorită prestigiului meu, şi reputaţiei mele strict personale. Nici datorită partidului, nici datorită Parlamentului. Trafic de influenţă cinstit am făcut şi eu! Face parte din munca de Parlamentar. Se plīnge careva, şi atunci tu pui mīna pe telefon şi suni la un ministru, la un prefect, şi spui: Domnule, sunt senatorul Pruteanu. Uite, mi se plīnge un om care aşa şi pe dincolo. Nu vreau decīt să respectaţi legea. Verificaţi, şi faceţi dreptate! Punct. Vă mulţumesc, să trăiţi. N-am cīştigat niciodată nici un leu pe chestia asta. Nu spun că sunt sfīnt īn mărunţişurile cotidiene Dar īn chestiile mari mi-e ruşine.
Aţi atins un punct nevralgic. Mă simt folosit sub 1%. La ora actuală nu sunt aproape deloc folosit, şi mă sīcīie lucrul acesta.
Din păcate, nu. Am şi spus īntr-o şedinţă, era şi Iliescu de faţă, am spus: Domnilor, nu-mi place sloganul acesta folosit īn alegerile pentru Primărie, e stupid, parcă e elaborat de un student arab care a īnvăţat limba romānă de trei luni. SORIN OPRESCU PENTRU PRIMAR. Cum adică pentru Primar? Parcă ar fi un pachet pe care scrie de la Sorin Oprescu pentru Primar. SORIN OPRESCU LA PRIMĂRIE sau SORIN OPRESCU PRIMAR, asta īncă e romāneşte, dar Sorin Oprescu pentru primar nu-i limbă romānă! Au zis: Da, da, da, aveţi dreptate! Dar n-a mai schimbat nimeni nimic. Un exemplu. Nu, nu sīnt consultat.
Corect. Nu m-a schimbat PNŢ-CD-ul, n-o să mă schimbe nici PDSR-ul.
M-am īnscris īn PDSR pentru că am zis că partidul acesta ia Romānia aşa cum este.
Nu doreşte, īn economie, nici operaţii dure fără anestezie, nu are fumuri nici prea naţionaliste, nici prea europene īn īnţelesul rău (adică snob) al cuvīntului pentru că nu e de ajuns să vrem să ne aliniem şi ţac-pac, suntem exact ca
Europa Occidentală. Nu e posibil aşa ceva. De asemenea, partidul nu doreşte nici reīncălzirea ciorbei din 46. Sīnt de acord că Romānia a fost victima unui viol istoric, dar am fi nerealişti dacă am ţine-o una şi bună, talibanic, că
noi vrem īnapoi, in integrum, fecioara din 46...
Am fost īntrebat de ce nu m-am retras, īn plină glorie, din politică. De ce aş fi făcut-o? Numai fiindcă m-a dezgustat un partid? Văd īn politică o modalitate de a
influenţa binele mulţimii mari şi de aceea vreau să merg mai departe. Nu m-am făcut de rīs īn politică. Īn chestiunea universităţilor de stat īn limba maghiară, de exemplu, 80% din populaţie gīndea cum gīndeam şi eu. La fel, īn cazul
Kosovo-Iugoslavia. La fel, īn privinţa Legii de Protecţie a Limbii Romāne, pe care am propus-o...
Li se varsă lături īn cap. Aşa este. Mă aşteaptă şi pe mine, la toamnă.
Sunt un profesor sever. Sunt obsedat de ideea de a fi drept. Că studentul e bogat, e sărac, e fată sau băiat, nu importă contează un singur lucru: dacă ştie. Eu dau examenele oral, şi numai cu martori. Dacă un student ştie pe de rost, īl iau la bani mărunţi, să văd a şi īnţeles? Şi atunci, nota e notă. Stau şi o zi īntreagă īn examen, nu m-am mişcat 18 ore de pe scaun. Īn ultimii zece ani am dat cinci de 9. Unul l-a luat Adrian Halpert, de exemplu (pe atunci era un necunoscut). Altul: Gheorghe Voicu. Aşadar, mulţi studenţi sau studente pot ieşi din examen nemulţumiţi. De aici se pot naşte felurite răutăţi. Dar cīinii latră şi caravana trece. Vom trăi şi vom vedea.
Esenţialmente, mă simt profesor, pentru că această calitate nu ţi-o ia nimeni. Calitatea de senator e temporară, depinde de vot, de jocuri politice... Profesoratul e profesorat, şi chiar asta mă simt, īmi place să explic. Am o vocaţie, īn sensul latinesc al cuvīntului (chemare). Mă simt chemat. Īmi place să explic.
Libertatea de spirit, dezinvoltura cerebrală, pragmatismul intelectual, luciditatea. Să plecăm īn străinătate?, m-au īntrebat unii studenţi. Nu le-am răspuns patriotic, īn sensul prăfuit al cuvīntului. Bineīnţeles!, dacă vă vine să plecaţi şi nu vă puteţi stăpīni, bineīnţeles! Doar n-o să vă reţin aici cu Vai, aceasta este ţara voastră, puneţi umărul, trebuie s-o ridicăm, hei-rup! Da de unde! Acestea sunt vorbărie. Tīnărul, dacă are spiritul acesta americănesc, de a-şi căuta norocul, pleacă. Trei sferturi se īntorc. Īncropesc un cheag undeva şi, īn cele din urmă, se īntorc.
Am avut variantele aproape finisate a trei cărţi pe un laptop care mi s-a furat. Am reuşit să le rescriu - iar īn această vară voi lansa cărţile Partidul şi partida şi Cronica unei mari dezamăgiri politică īntre da şi nem, care reflectă experienţa mea politică de pīnă īn acest moment. Tot īn vara aceasta voi relua emisiunea Doar o vorbă să-ţi mai spun la Tele7abc.
La modul optimist lansīnd cărţi şi făcīnd emisiuni de televiziune. La modul pesimist pesimistul e un optimist care s-a īnvăţat minte (rīde amar) la fel Nu vreau să fac profeţii. Vreau să fac televiziune. Vreau să fiu excepţia aceea care să arate că se poate face cultură, chiar cultură, şi nu pisălogeală culturală, pentru 3 4 milioane de telespectatori deodată. Am avut, īn experienţa mea, dovada că se poate lucrul acesta.
Mihai Dragnea |