Mijloacele stilistice predilecte în proza d-lui Ion Iliescu (Revoluţie şi reformă¹) sunt metafora, comparaţia, personificarea. Majoritatea acestora - datorită formaţiei de inginer hidroenergetician a autorului - este inspirată din universul apei, sub toate formele ei de agregare: lichidă, gazoasă şi solidă.
        Metafora/comparaţia cea mai dragă d-lui Ion Iliescu este cea a VALULUI: "valul schimbărilor est-europene" (p.11), "valul m-a antrenat" (p.16), "să mă elimine fără a stîrni valuri" (p.40), "alţii se lasă duşi de val" (p.54), "val de revendicări" (p.87), "valul ascendent al revendicărilor" (p.116); "mişcările de masă...ca un val" (p.16), "oamenii s-au ridicat ca un val" (p.26), (istoria îi susţine pe unii) "ca pe acei sportivi care-şi potrivesc scîndura pe firul valului" (p.78).
       Se unduiesc în scrisul acestui autor efecte oarecum literare prin identificarea metaforică a multor lucruri cu CURSURILE DE APĂ: "nostalgiile (ideologice) constituie un fel de contracurent care, departe de a limpezi apele, mai mult le învolbură... şi le izbeşte din mal în mal" (p.242); "există momente cînd se aleg apele istoriei" (p.9): acelea sunt "puncte de confluenţă" (p.242). Apă înseamnă şi FLUX: "fluxul civilizaţiei" (p.29); "ne încadram în fluxul general" (p.147), dar ne aflam într-un "context geopolitic fluid" (p.12). În naraţiunea confesiv-meditativă iliesciană totul curge: "sîngele continua să curgă" (p.80), "a curs multă cerneală" (p.124), "cursul reformei" (p.172).
       Trecutul e e scrutat  în cheie hidroenergetică: Ceauşescu a dezvoltat economia "fără să ţină seama...ce e în amonte şi în aval" (p.193). Curgerea nu se petrece tot timpul  în linişte şi consens; un topos care traduce acest fapt este VÎLTOAREA: "vîltoarea evenimentelor" (p.8), "în acea vîltoare de bucurie" (p.55), "prinşi în vîltoare" (p.70), "vîltoare politică" (p.238), cu varianta VÎRTEJ: "în vîrtejul acţiunii" (p.17). E metaforizată şi denumirea ştiinţifică a acestora: "România separă două mari zone de turbulenţă" (p.269). Fireşte că în asemenea bulboane, totul se tulbură: "situaţia era tulbure" (p.70), dar unora le place "să pescuiască în ape tulburi" (p.129). Ce e de făcut cu aceste şuvoaie care se revarsă anarhic, cum ar fi "mulţimea care umplea străzile" (p.71) sau "puhoiul indivizilor violenţi" (p.133), de se ajunsese că "spaţiul C.C. era plin-ochi" (p.57)? Sunt necesare amenajările, hidro-ameliorările, de unde metafora FĂGAŞULUI ("lucrurile intrau într-un făgaş normal", p.110; "pe făgaşul normalităţii", p.189) sau a MĂTCII ("pentru a ne aşeza în matca echilibrului", p.148; "o nouă matcă de evoluţie", p.206). Tot aici intră BARAJELE, recte metafora stăvilarului şi cea a zăgazului: "să stăvilească explozia mulţimii" (p.57), "Vatra Românească, spre a stăvili agresiunea" (p.116), "ruperi de zăgazuri politice" (p.147). Nu sunt neglijate nici PODURILE: "(se luau hotărîri) aidoma cuiva care fuge...pe un podeţ foarte îngust" (p.78). Imaginea e bucolică, dar nu trebuie conchis că dl Ion Iliescu anvizajează numai zone mărunte, numai "irigaţii" (p.229) sau "ochiuri de apă" (id.).  D-sa vede global (una din pasiunile intelectuale ale d-sale) şi ne atrage luarea-aminte, prin altă metaforă, că "suntem pe punctul de a străbate un ocean necunoscut" (p.275), ceea ce ne conferă "şansa de a naviga în larg" (p.256), dar şi bătaia de cap de a "ieşi din strîmtorile istoriei" (p.256). Aşa încît, "cei de la cîrma statului" (p.137) trebuie să fie atenţi cum manevrează "pentru a ieşi la liman" (p.275). Important e să nu fim din nou "insulari" (p.20)...
        "Realist şi pragmatic", cum se auto-defineşte, condeierul Ion Iliescu nu uită foloasele apei în viaţa de zi cu zi a poporului, între care SPĂLATUL ocupă un loc de frunte: "pentru a-şi spăla biografiile" (p.90). Lichidul cheamă recipientul: "cazanul social a explodat" (p.87), "am aşezat pe toată lumea în aceeaşi oală" (p.124). Dacă e încălzit, urmează "o uriaşă fierbere politică şi socială" (p.274) sau binecunoscuta "fierbere în suc propriu".
        Atenţia stilistică (în acelaşi registru umed) a scriitorului Ion Iliescu este distributivă, în toate direcţiile: "Occidentul îşi varsă darurile încoace" (p.220), "ştiri îngrijorătoare plouau de pretutindeni" (p.70). Un paliativ* la îndemînă, umbrela: "mulţi invocau revoluţia ca pe o umbrelă" (p.16).
        Cum spuneam, nu lipsesc celelalte stări de agregare a apei: "revoluţia pornise ca un bulgăre de zăpadă" (p.55), "ordinea îngheţată timp de 50 de ani" (p.206), "înlăturarea dictaturii era partea vizibilă a aisbergului" (p.51), "aceste idei ne-au dezgheţat gîndurile" (p.39).
        Nu cred că, din punctul de vedere psiho-stilistic, aceste figuri de stil sunt lipsite de relevanţă.
_________________
          1) Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, 280 p., 2700 de lei