(55-10.V.1997) KITSCH (I)
Buna seara, simpăticuţi telespectatoraşi şi telespectatoraşe. Mă
īncearcă doruleţul să vă vorbesc despre un cuvīnt internaţional şi īnţelesurile
lui īntortocheate.
Dar
īnainte de a vi le īmpărtăşi, trebuie să vă iau un pic mai pe depărtişor.
Uitaţi-vă la această drăgălaşă bărcuţă, care de fapt nu este o
bărcuţă, este o gondoluţă: uitaţi-vă ce drăguţ felinăraş are aici, ce mīndri
sunt căluţii de pe mărginuţe, uitaţi-vă la cei doi omuleţi, ce finuţi sunt şi
păcat
că nu puteţi vedea cum se ţin de mīnuţe cu dragoste curată, parcă-i simţim cum
tresaltă inimioara lor de plimbărica pe vălurelele Veneţiei; uitaţi-vă şi la
micuţul gondolier, cu pălăriuţa lui, ce dulcic e, nu-i aşa? şi ce aurie
şi strălucitoare e toată, de-ţi vine s-o mănīnci, nu alta, chiar de la Veneţia
am adus-o, 3000 de lire m-a costat, dar face! Păcat că nu are şi un
termometruleţ la capăt, ca gondoluţa asta, care ne aminteşte şi minunate
suveniruri din Veneţia şi ne arată şi gradele, sau să fi avut măcar o
baterie ascunsă undeva, cu un beculeţ care să ardă. Cu luminiţa lui īn noaptea
adīncă, obiectul ar fi fost şi mai frumuşel şi ar fi corespuns şi cerinţei de a
fi
"gadget"°, adică şi folositor ca lampă de veghe, şi minunat lucruşor de pus īn
vitrina bufetului...
Mda. Am reuşit oare să vă păcălesc, să vă insuflu vreun dram de
admiraţie pentru bucata asta de plastic poleit care nu valorează (estetic
vorbind) nici cīt curentul electric pe care-l consumăm ca s-o vedeţi? Mă
īndoiesc. Aţi şi ghicit, probabil, că vocabula internaţională de care vreau să
vă vorbesc este:
|
La īnceput, n-a fost chiar internaţională. Kitsch e un cuvīnt german, el
vine din verbul kitschen, foarte obişnuit īn sudul Germaniei, īn Bavaria,
unde aparţinea limbajului familiar şi avea sensul de "a face ceva de mīntuială"
sau "a fuşeri", cum se mai spune azi. Pe aproape se află şi verbul
verkitschen, cu īnţelesul de "a substitui, a măslui", adică a da cuiva
altceva decīt crede el că primeşte, a-l trage-n piept, cum glăsuieşte argoul.
Substantivul kitsch, spune Abraham Moles, a apărut prima oară, cu sensul
de azi, la München, īn 1860. Dar care e sensul de azi? Acela de produs cu
intenţii artistice, dar de prost gust. Un lucru ieftin din
toate punctele de vedere, făcut să īnlocuiască adevărata artă şi să satisfacă
nevoia vulgară de frumos-derizoriu, adică de drăgălaş. Nu īntīmplător am folosit
īn descrierea acestui flecuşteţ o
sumedenie
de diminutive. Am vrut să vă sugerez că o dominantă īn definirea kitschului este
noţiunea de drăgălaş, de frumuşel, de drăguţ, de dulcic, de bălăior şi rumeior -
adică nivelul pricăjit şi pueril al frumosului.
Uitaţi-vă dvs. la gondoluţa asta aurie, pe care eu o ţin distins,
cu-n degeţel īn sus! Vedeţi īn ea beţivul de porţelan (sau de ghips vopsit) care
stă tolănit pişicher
cu o sticlă īn mīnă, pe o bancă, sub un felinar? Vedeţi īn ea ciobănaşul, ahh!!,
ciobănaşul, cu opincuţe şi chimiruţ, cu o căciulă mică-mică, dar juri că-i
adevărată, cu iţari şi iie cu altiţe, totul īntr-o cutie de celofan rigid? Sau
ţărăncuţa aşijderea, aceleaşi opincuţe şi iie cu altiţe, dar cu o năfrămioară īn
loc de cuşmă - stīnd şi ea galeşă şi radios-păşunistă, īn cutiuţa ei de celuloid-"welcome°-in-Romania"?
Străpungeţi cu privirea gondoluţa de pe ecrănuşul dvs.!: Nu zăriţi īn ea o
ţigăncuşă
ochioasă şi cīrlionţată, cu o floricică prinsă-n părul ei ca abanosul, cu nişte
buze ca o canapea Mae West, cu ochi languroşi şi cu bluziţa lunecīnd promiţător
īn josul umărului? Sau o doamnă, o stăpīnă a casei, aşteptīndu-şi bărbăţelul
tolănită dulce, decoltat şi armonios, īnconjurată de un sobor de īngeraşi care
veghează să-i fie totul şic? Ia mai uitaţi-vă o dată! Nu vedeţi un pepene
verde-verde, cu miezul roşu-roşu, pe o tavă argintie-argintie, cu mulţi sīmburi
negri-negri şi aşa de adevăraţi că-ţi vine să te repezi să muşti din tabloul
care-ţi lasă gura apă?
Nu
vedeţi dvs. aici o junglă cu multe-multe liane şi crengi şi frunze şi flori din
care apare un leu pe care stă călare o fragedă vestală sumar īnveşmīntată, cu
ochi albaştri care spun totul şi nimic?
Ei bine, dacă le-aţi văzut, veţi avea motivaţia şi bunăvoinţa de a
mă urma mīine īn cīteva sumare teoretizări. Pīnă atunci, ca să fiu īn tonul
subiectului, stiţi ce vă zic?: PA! VĂ PUP!
NOTĂ. Imaginile (īn ordinea apariţiei) 2 şi 4 sunt reproduse din Gavril Mįté,
Universul kitschului (O problemă de estetică), Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1985, iar 3 şi 5, din Abraham Moles, Psihologia kitsch-ului (Arta fericirii),
trad. de Marina Rădulescu, Ed. Meridiane, col. "Curente şi sinteze", Buc.,
1980.
V. ŗi alte imagini kitsch. |
Bun găsit. Am īncheiat aseară cu "pa, vă pup", o
formulă cu totul nepotrivită din partea mea
către dumneavoastră (asemănătoare cu mofturile vedetelor şi mai
ales ale
semivedetelor, de genul "Good bye, ve yubesk!, ve yubym!"), spre a
insinua ideea că fenomenul kitsch nu ţine doar de
lumea obiectelor cu fumuri artistice, ci şi de cea a comportamentului. Există un
comportament kitsch, aşa cum există statuete kitsch, tablouri kitsch, muzică
kitsch, mobilă kitsch, arhitectură kitsch, texte kitsch... Un text kitsch? Mai
ţineţi minte cīntecul acela care ne īnvăţa că dragostea trebuie apărată, cu
săbii de-oţel, şi de ea şi de el, la fel? Iată kitsch-ul. Politică
kitsch? Ohoho! Lac să fie, că broaşte, destule!
Dar, să ne īntoarcem la teorie. Una din năzuinţele profund
caracteristice kitsch-ului este să facă frumuşel
funcţionalul şi să facă hibrizi, corcituri. Dacă eu iau 3 scīnduri şi le pun cap
la cap ca să-mi īncropesc un fel de scăunel improvizat, nimeni n-are de ce să
rīdă. Dacă, īnsă, nu mă rabdă inima să-l las aşa simplu şi mă apuc - fiindcă
urlă Rembrandt-ul şi Grigorescu-l īn mine - să-l
pictez tematic cu baltă, stuf, pestişori, broscuţe, nuferi, pescari şi nelipsita
damesă īn slip, obţin un obiect kitsch. Dacă mie nu-mi place că partea dinspre
lunetă de la maşină e prea pustie şi o populez cu o mīnuţă care se mişcă
, cu
un animăluţ care dă
din cap, aşezat pe un mileu multicolor, sau, mai nou, cu un
set de luminiţe care
fug aiurea
- sunt īn plin kitsch.
Nici măcar cele sfinte nu sunt scutite de kitsch-ul monstruos.
Uitaţi-vă dumneavoastră cum din trupul Mīntuitorului se pot face plăsele de
briceag!
S-ar putea ca acum, după ce am spus astea, la ieşirea din
Pangrati să mă aştepte un batalion de cetăţeni indignaţi, care să mă ia de guler
şi să mă īntrebe: - Ce pofteşti, mă musiu? Să nu se mai fabrice bibelouri şi
brelocuri? Să nu mai folosească poporul romān mileuri? Să
stăm pe scaune urīte din 3 leaţuri şi două cuie? Să se
facă tablouri cu un pepene ca o balegă, de să ne vină rău
cīnd ne uităm la el? Să se picteze ţigănci rase īn cap, īmbrăcate īn uniforme
chinezeşti īnchise pīn-la gīt?
Dar eu nu m-aş pierde cu firea şi zice aşa: - Stai, nu da! Să ne
desluşim! E chestie de traducţie! Şi apoi aş contra
astfel: - Ba vreau să se fabrice bibelouri, dar frumoase şi rafinate, iar omul
să īnveţe īncet, cu timpul, din şcoală, din cărţi, din ziare-şi-reviste, de la
televizor, UNDE şi CUM să le pună, unde se brodesc şi unde nu, care-s valori şi
care-s orori! BA VREAU să folosească poporul romān
mileuri, dar nu anapoda! Mileurile, macrameurile sunt
elemente decorative graţioase, convenţionale, de interior cu alură
mic-burgheză, niţel retro, şi ele nu merg decīt īn spaţii de acest gen, şi aici
cu măsură, o sufragerie nu e expoziţie de dantele. Iar la un automobil,
categoric n-au ce căuta, maşina e prin excelenţă un obiect
tehnic, ce-ar fi atunci să punem volănaşe
şi ciucurei la calculator şi danteluţe pe strunguri?
Scaunele? Sigur că trebuie
să fie reuşite estetic, dar ca scaune, nu ca fresce. Frumuseţea nu e doar
īmpodobire, ea ascultă şi de legile interioare ale obiectului. Laleaua e
frumoasă, cine spune altfel?, dar daţi dumneavoastră unui Volkswagen sau unei
Dacii formă de lalea - şi iese o poşircă, un kitsch.
Cu tablourile e ceva mai complicat. Un tablou cu pepeni care
stīrnesc pofta de mīncare nu e frumos ca pictură, ci, poate, ca reclamă pentru
cutare producător de pepeni. Scopul reclamei e să te facă să salivezi şi să
pofteşti să cumperi marfa. Perfect. Pictura, īnsă, e o artă, nu o reproducere, o
artă care nu se adresează cerului gurii, ci cerului minţii şi al sufletului.
Tabloul trebuie să delecteze ca armonie a culorilor şi formelor, să te facă să
simţi şi mireasma unei semnificaţii DINCOLO de subiectul şi povestea sa, şi nu
să aţīţe glande şi simţuri. E la fel ca īn pictura
nudului. Rostul unei pīnze care prezintă un corp gol e să fie o sugestie
psihologică, o īncarnare a unui mister şi o meditaţie asupra alcătuirii omeneşti
- nu să stīrnească cheful de a ne īmperechea, pentru asta există pornografia şi
afrodiziacele.
Am citat exemplele cu tablouri cu ţigănci spanioloase şi pepeni
mustoşi pentru că sunt din cele mai "industrializate" ca obiecte kitsch.
Kitsch-ul are şi această trăsătură - de a se plia servil pe
gustul pieţei, el lucrează cu materialul, cu dorinţele, cu obişnuinţele
clientului. Dar trebuie să spun iute că nu chiar orice pictură cu valuri
īnspumate (ah, milioanele de Aivazovski!), jungle luxuriante (ah, carpetele!) -
nu orice tablou cu vreunul din aceste subiecte e egal cu "Soţioara
drăgăstoasă/ Face mīncare gustoasă" sau "Curăţenia
cīnd domneşte / Toate īn casă sporeşte" (sau oricare din celelalte două), nu. Nu subiectul īn sine decide, ci
numai ochiul, mintea şi mīna estetului, ale omului de gust.
Gata, cred că v-am făcut capul gondolă cu calendar şi barometru cu
tirbuşon. Vă adresez un respectuos servus.
V. ŗi alte imagini kitsch. |
NOTĂ. Imaginea pixului este reprodusă din din Abraham Moles, Psihologia kitsch-ului (Arta fericirii),
trad. de Marina Rădulescu, Ed. Meridiane, col. "Curente şi sinteze", Buc.,
1980, iar cea a briceagului, din ziarul Ziua, nr. 850, 5 apr. 1997, unde
fotografiile lui Dan Marinescu ilustrau un articol de Răzvan Bucuroiu. Celelalte
imagini (din Kitsch I şi Kitsch II) sunt din colecţia personală.
PRECIZARE INUTILĂ. Cititorul a
īnţeles, desigur, că atīt culorile, cīt şi animaţiile din aceste două texte s-au
lăsat impregnate de kitsch, fiind de un prost-gust desăvīrşit.
George PRUTEANU |