APRECIERI CRITICE 
(referitoare, cu precădere, la emisiunea "Doar o vorbă săţ-i mai spun"; în ordine cronologică)

“O cuceritoare detectivistică de limbaj face, la Tele 7 ABC, George Pruteanu (...) dovedind o bună stăpînire a limbii române. După mine, asemenea emisiuni îndeplinesc un rol uriaş în democratizarea societăţii noastre”.
                        (CRISTIAN TEODORESCU, Crima de limbaj, în România literară, nr. 7 din 1 martie 1995) 

            “...Cea mai bună rubrică de televiziune din cîte s-au văzut vreodată în România: este vorba, evident, de Doar o vorbă să-ţi mai spun...”
                                (FELICIA ANTIP, Audiovizualul..., în Adev. literar. şi artistic., 17 dec. 1995) 

            “«Perfecţionistul» poliglot George Pruteanu, instruit pînă în vîrful unghiilor, susţine una dintre cele mai captivante emisiuni din toate soiurile de televiziuni, publice şi private, de care dispunem la ora actuală...”                                     
                                (C. STĂNESCU, Dinspre Balta Albă, în Adevărul, 23 decembrie 1995)

            “George Pruteanu, criticul de cărţi (...), analist crud, dar totdeauna adevărat, ţine, la ProTV, o emisiune de limbă cu un mare număr de pasionaţi. E cea mai neconvenţională din cîte rubrici de vorbire şi scriere corectă se pot închipui. (...) «Genul lui Pruteanu» e, de fapt, genul celor care trăiesc convingerea că ştiinţa merită să devină o bucurie publică. (...) Nimic mai incitant ca apariţiile lui Pruteanu...”
                                 (TUDOR OCTAVIAN, În genul lui Pruteanu, în Rom. liberă, 18 ian. 1996) 

            “Dezinvoltură, umor, inteligenţă, iată trei calităţi ale scrisului pe care acest cronicar literar a reuşit să le aducă pe micul ecran. Doar o vorbă..., emisiunea sa, este o reuşită... care a ridicat la înălţime entuziasmul telespectatorilor români”
                                (LAURE HINCKEL, “O vorbă” din România, în La Croix (Franţa), 23 febr. 1996) 

“Eu susţin că domnul Pruteanu ne pune în fiecare seară, vreme de cinci minute, faţă în faţă cu imaginea noastră arhetipală. Domnul Pruteanu întruchipează arheul [s.a., n.GP] poporului român, icoana vie a vieţilor noastre. (...) Succesul d-lui Pruteanu se explică tocmai prin gravitatea [s.a., n.GP] care se ascunde la prima vedere. (...) Lucrurile grave pot fi spuse pe multe tonuri, nu neapărat patetic, pot fi rostite alb, dezinvolt sau chiar cu zîmbetul pe buze. (...) Ei bine, dl Pruteanu se aşează aici, în locurile acestea în care îşi au obîrşia actele fundamentale ale vieţii: vorbitul, gînditul, iubitul [s.a., n.GP]. (...) Există un «amestec-Pruteanu», unul de inteligenţă, iubire şi umor. Cinci minute în fiecare seară, dl Pruteanu face gimnastică de recuperare cu poporul meu. Dl Pruteanu ştie că zeii nu vor reveni printre noi decît atunci cînd oamenii acestui popor vor reînvăţa actele fundamentale ale vieţii: vorbitul, gînditul, iubitul. Dl Pruteanu (...) îi face să creadă din nou în cuvinte, în adevăr şi în sentimente. Şi o face cuviincios, fără gravitate pedagogică tîmpă...”
                                (GABRIEL LIICEANU, Arheul Pruteanu, în 22, nr. 10, 6-12 martie 1996, p.5) 

“Am o violentă simpatie pentru domnul George Pruteanu. (...) Emisiunea sa Doar o vorbă să-ţi mai spun este fascinantă, iar densitatea spirituală a celor cinci minute mă uimeşte. Erudiţia, umorul subţire, ironia graţioasă, fineţea nuanţelor (...) sunt calităţi care îl propulsează în topul preferinţelor mele. Dar mai ales îi sunt recunoscător pentru marele serviciu pe care îl face limbii române”.
                                (RADU BELIGAN, “Mult e dulce...”, în Actualitatea, luni 6 mai 1996, p.2) 

            "Dl Pruteanu este un mare seducător tocmai acolo unde nu te aştepţi, pentru că succesul său în rîndul intelectualităţii nici nu mai are rost să-l menţionăm"
                        (MARCEL TOLCEA, Fenomenul Pruteanu, în Orizont (Timişoara), 26 iunie 1996)

                    "Succesul cu totul ieşit din comun al emisiunii Doar o vorbă să-ţi mai spun... stupefiază şi provoacă dorinţa arzătoare de a-l explica (...). Opţiunea sutelor de mii de telespectatori pentru emisiunea lui George Pruteanu exprimă într-un mod direct şi dramatic nevoia de educaţie a populaţiei din România de azi. Urmărind emisiunea, asistăm la o demonstraţie de virtuozitate pedagogică"
                        (ALEX. ŞTEFĂNESCU, Criticul literar ca vedetă, în Rom.lit., nr. 27, 10 iulie 1996)

            “George Pruteanu posedă un geniu satiric, un geniu special, fiind omul cel mai spiritual al Televiziunii Române"
                       (MIRCEA DINESCU, în La Universitatea "Al.I.Cuza" / Mircea Dinescu a vorbit despre geniul lui George Pruteanu, interviu de C.Cîrstea şi Nichita Danilov - Monitorul, nrr. 78 şi 79 din 5, 6, 7 aprilie 1997)

“Nimic nu-i lipseşte d-lui George Pruteanu. Inteligenţa briantă, instrucţia temeinică, o fină notă de umor, hărnicia, promptitudinea, fantezia şi, nu în ultimul rînd, o capacitate de întrupare comunicativă a datelor (...). Dl George Pruteanu e ca o lumină albă ce poate fi descompusă în cele şapte culori. Dar la ce bun s-o descompunem? Preferăm a o contempla şi pe mai departe în plenitudinea ei seducătoare, culturalizatoare, generoasă, civilizată, bonomă, pedagogică, strălucitoare”.
                                (GHEORGHE GRIGURCU, La revedere, d-le G. Pruteanu, în Rom. liberă, 9 mart. 1999, p.1) 

“Emisiunea d-lui Pruteanu însemna o picătură de cultură vie în oceanul de ignoranţă şi mitocănie în care înotăm, erau cinci minute de desfătare spirituală şi de asanare a limbii române”.
                                (SANDA FAUR, În apărarea «vorbei» de la 8 fără 5, în Ordinea, nr. 9 din 12 martie 1999) 

“Este de semnalat şi o altă victorie a statului de drept: Televiziunea Română a condamnat, în sfîrşit, la moarte una din puţinele ei emisiuni excelente – Doar o vorbă «săţ-i» mai spun! Dl George Pruteanu nu este numai un intelectual strălucit, ci şi unul strălucitor. (...) Emisiunea d-lui Pruteanu era un amestec de ştiinţă cu farmec, inteligenţă, umor subţire şi uriaş teletalent. Cu vremea, ea ar fi putut ajuta ca limba românească (...) să iasă un pic din colţul în care este înghesuită”.
                                (DORIN TUDORAN, A venit impersonalul, în Rom. literară, nr. 15 din 14 aprilie 1999, p.11) 

“George Pruteanu, cu a sa de neuitat «Doar o vorbă să-ţi mai spun» (...) era o minişcoală pentru toate vîrstele, toate categoriile, toate gusturile telespectatorilor. Un curs miniatural de limbă şi artă, de istorie şi eleganţă, de ştiinţă şi conştiinţă, ţinut de unul dintre cei mai talentaţi oameni de televiziune din cîţi mi-a fost dat a cunoaşte. Poate – să cutez a-mi rosti gîndul integral? – cel mai talentat din cîţi avem. Fantezia şi bonomia pe care le vădea se sprijineau pe o cultură temeinică, pe rafinamentul criticului literar. Vorba de spirit care-i venea pe buze spontan se logodea cu o acribie٭ şi cu o conştiinciozitate a pregătirii fiecărui episod de un caracter exemplar. Dl Pruteanu pătrundea în nenumărate case din România şi din Republica Moldova, în chipul unui filament incandescent de bec. Făcea, preţ de cîteva minute, lumină în suflete, informa, delecta, consilia, corecta, glumea, visa alături de noi. dar poate că tocmai eclatanţa manifestării d-sale – aşa cum se întîmplă... –  a dus la suprimarea acesteia”.
                                (GHEORGHE GRIGURCU, Răzbunarea d-lui G. Pruteanu, în Cotid., 22 iunie 1999, p.1) 

“...Ca să nu mai vorbim de apostrofările grosolane ale d-lui Laszlo Alexandru (...). George Pruteanu, omul care a pledat la televizor, ani la rînd, pentru absorbirea culturii în viaţa de fiecare zi şi pentru regăsirea nobleţii în relaţiile dintre oameni – investind în acest demers un adevărat geniu pedagogic – are parte de un asemenea tratament!”
                                (ALEX. ŞTEFĂNESCU, Viermele din măr, în Rom. literară, nr. 41 din 13 octombrie 1999)

            "Regret nespus suspendarea acelor emisiuni ale domnului George Pruteanu care, pe lîngă ştiinţă, mai adăuga şi spirit, contribuind astfel la învăţarea mai lesnicioasă a vorbirii şi scrierii corecte".
                                (COSTACHE OLĂREANU, Nota bene, în Ad. lit. şi art., nr. 26 din 13 iunie 2000)

"George Pruteanu a rămas (...) un experimentator. (...) Locul lui real de manifestare rămîn cinematografia, televizia, învăţămîntul. (...) El e un bun vorbitor, un agil persuador (...) model de gramaticalitate ori de discursivitate bună”.
                                [LUCA PIŢU, Divagînd despre Georgel Pruteanu, în Familia (Oradea), nr. 11-12/2000] 

 “Austeritatea omului studios şi dorinţa de spectacol a omului de lume coexistă în personalitatea lui G. Pruteanu. Şi se regăsesc, tot asociate, şi în cărţile lui, care se remarcă deopotrivă prin valoare documentară şi spirit ludic, prin rigoare şi ingeniozitate. (...) Este un autor mereu plin de vervă. Ultimele sale două cărţi constituie un recital atrăgător prin ritmul alert, prin imprevizibilitate (o imprevizibilitate calculată) şi prin umor. (...) Compunînd texte – indiferent de ce natură: discursuri, eseuri, pamflete, însemnări etc. – G. Pruteanu nu se repetă niciodată. Născoceşte mereu altă formulă, recurge, cu o ameţitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate docte, la demonstraţii prin reducere la absurd... George Pruteanu n-a scris niciodată ceva plictisitor. (...) G. Pruteanu e un pedagog – mai exact spus: un scriitor cu geniul pedagogiei – care explica prietenos şi cu umor (...), cu seninătate de intelectual umanist”.
                                (ALEX. ŞTEFĂNESCU, Recital G. Pruteanu, în Rom. literară, nr. 19 din 16 mai 2001, p. 4)

            “Am fost, cititorule, unul dintre cei care l-au simpatizat pe George Pruteanu - şi cine n-a făcut-o? Era pe vremea emisiunii Doar o vorbă să-ţi mai spun, vremea articolelor sale de ziar şi vremea în care el însuşi avea un umor atît de bine etalat... (...) Era vremea în care era (...) un intelectual cu farmec, haios cu măsură, serios în doze rezonabile şi teatral atît cît mintea şi ochiul telespectatorului care-i eram nici să nu sufere, nici să nu fie ofensate. (...) Scria în Dilema şi, după gustul meu cu totul subiectiv, scria bine. (...) Un Ulise politicianizat, inteligent, vorbăreţ şi scăpărînd mănunchi de artificii, unele iluminatoare..."
                               (ADRIAN CIOROIANU, Cum s-a ratat Ulise sau www.pruteanu punct, în Dilema, nr. 552 din 31 octombrie 2003, p. 4)

          “...Ceea ce ni se oferă sub genericul  «emisiune culturală» este, de regulă, un amalgam cenuşiu, plicticos şi prăfuit. În anii anteriori, emisiuni culturale făcute cu har ( «Profesiunea mea, cultura», a lui N. Manolescu,  «Seratele» lui Iosif Sava sau  «Doar o vorbă săţ-i mai spun» a lui George Pruteanu) se bucurau nu doar de audienţă, ci şi de un prestigiu de neimaginat azi".           
                       (MIRCEA MIHĂIEŞ,  Terorismul prin "rating", în Rom. literară, nr. 22 din 8 iunie 2005, p. 2)

          "...Trebuie să-i recunoaştem lui George Pruteanu meritul că se pricepea să facă emisiuni de cultură vii şi accesibile..."           
                       (CRISTIAN TEODORESCU,  Cultura ca un ceai călduţ, în Cotidianul, 9 ianuarie 2006)