|
Ca pe un animal rănit, urlînd la
soare
Cu lanţ de gît şi blana de murdării pătată,
Să-şi plimbe cine-o vrea inima-însîngerată
Prin faţa ta, o, public lipsit de îndurare!
Pentru a cerşi rîsul sau mila ta
netoată,
Pentru-o sclipire-n ochiu-ţi, năucă şi puţină,
Să-şi sfîşie cine-o vrea cămaşa de lumină
Ce-ascunde şi pudoarea şi voluptatea toată.
De-ar fi să mă înghită pe-o neagră
veşnicie
O groapă fără glorie şi muta-mi superbie,
Tribut nu ţi-aş plăti nici vis, nici jale-amară,
Vïaţa
nu ţi-aş da-o distracţie să-ţi fie
Şi n-aş dansa nicicînd pe scena ta vulgară.
|
Tel qu'un
morne animal, meurtri, plein de poussière,
La chaine au cou, hurlant au chaud soleil d'été,
Promène qui voudra son coeur ensanglanté
Sur ton pavé cynique, ô plêbe carnassière!
Pour mettre
un feu stérile en ton oeil hébété,
Pour mendier ton rire ou ta pitié grossière,
Déchire qui voudra la robe de lumière
De la pudeur divine et de la volupté.
Dans mon orgueil muet, dans ma tombe sans gloire,
Dussé-je m'engloutir pour l'éternité noire,
Je ne te vendrai pas mon ivresse ou mon mal,
Je ne
livrerai pas ma vie à tes huées,
Je ne danserai pas sur
ton tréteau banal.
|
