|
CANTO V
Cosi discesi del cerchio primaio
giu nel secondo, che men loco
cinghia,
e tanto piu dolor, che punge a guaio.
4 Stavvi Minos
orribilmente, e ringhia:
essamina le colpe ne l'intrata;
giudica e manda secondo ch'avvinghia.
7 Dico che quando l'anima mal nata
li vien dinanzi, tutta si confessa;
e quel conoscitor de le peccata
10 vede qual loco d'inferno e da essa;
cignesi con la coda tante volte
quantunque gradi vuol che giu sia
messa.
13
Sempre dinanzi a
lui ne stanno molte;
vanno a vicenda ciascuna al giudizio;
dicono e odono, e poi son giu volte.
16
"O tu che vieni al doloroso ospizio",
disse Minos a me quando mi vide,
lasciando l'atto di cotanto offizio,
19
"guarda com'entri e di cui tu ti fide;
non t'inganni l'ampiezza de
l'intrare!".
E 'l duca mio a
lui: "Perché pur gride?
22 Non impedir lo suo fatale andare:
vuolsi cosi cola dove si puote
cio che si vuole, e piu non
dimandare".
25 Or incomincian le dolenti note
a farmisi sentire; or son venuto
la dove molto pianto mi percuote.
28 Io venni in loco d'ogne luce muto,
che mugghia come fa mar per
tempesta,
se da contrari venti e combattuto.
31 La bufera infernal, che mai non resta,
mena li spirti con la sua rapina;
voltando e percotendo li molesta.
34 Quando giungon davanti a la ruina,
quivi le strida, il compianto, il
lamento;
bestemmian quivi la virtu divina.
37 Intesi ch'a cosi fatto tormento
enno dannati i peccator carnali,
che la ragion sommettono al talento.
40 E come li stornei ne portan l'ali
nel freddo tempo, a schiera larga e
piena,
cosi quel fiato li spiriti mali
43 di qua, di la, di giu, di su li mena;
nulla speranza li conforta mai,
non che di posa, ma di minor pena.
46 E come i gru van cantando lor lai,
faccendo in aere di sé lunga riga,
cosi vid'io venir, traendo guai,
49 ombre portate da la detta briga;
per ch'i' dissi: "Maestro, chi son
quelle
genti che l'aura nera si gastiga?".
52
"La prima di color di cui novelle
tu vuo' saper", mi disse quelli
allotta,
"fu imperadrice di molte favelle.
55 A vizio di lussuria fu si rotta,
che libito fé licito in sua legge,
per torre il biasmo in che era
condotta.
58 Ell'e Semiramis, di cui si legge
che succedette a Nino e fu sua sposa:
tenne la terra che 'l Soldan
corregge.
61 L'altra e colei che s'ancise amorosa,
e ruppe fede al cener di Sicheo;
poi e Cleopatras lussuriosa.
64 Elena vedi, per cui tanto reo
tempo si volse, e vedi 'l grande
Achille,
che con amore al fine combatteo.
67 Vedi Paris, Tristano"; e piu di mille
ombre mostrommi e nominommi a dito,
ch'amor di nostra vita dipartille.
70 Poscia ch'io ebbi il mio dottore udito
nomar le donne antiche e ' cavalieri,
pieta mi giunse, e fui quasi
smarrito.
73 I' cominciai:
"Poeta, volontieri
parlerei a quei due che 'nsieme
vanno,
e paion si al vento esser leggeri".
76 Ed elli a me:
"Vedrai quando saranno
piu presso a noi; e tu allor li
priega
per quello amor che i mena, ed eiverranno".
79 Si tosto come il vento a noi li piega,
mossi la voce: "O anime affannate,
venite a noi parlar, s'altri nol
niega!".
82 Quali colombe dal disio chiamate
con l'ali alzate e ferme al dolce
nido
vegnon per l'aere dal voler portate;
85 cotali uscir de la schiera ov'e Dido,
a noi venendo per l'aere maligno,
si forte fu l'affettuoso grido.
88
"O animal grazioso e benigno
che visitando vai per l'aere perso
noi che tignemmo il mondo di
sanguigno,
91 se fosse amico il re de l'universo,
noi pregheremmo lui de la tua pace,
poi c'hai pieta del nostro mal
perverso.
94 Di quel che udire e che parlar vi piace,
noi udiremo e parleremo a voi,
mentre che 'l vento, come fa, ci
tace.
97 Siede la terra dove nata fui
su la marina dove 'l Po discende
per aver pace co' seguaci sui.
100 Amor, ch'al cor gentil ratto s'apprende
prese costui de la bella persona
che mi fu tolta; e 'l modo ancor
m'offende.
103 Amor, ch'a nullo amato amar perdona,
mi prese del costui piacer si forte,
che, come vedi, ancor non
m'abbandona.
106 Amor condusse noi ad una morte:
Caina attende chi a vita ci spense".
Queste parole da lor ci fuor porte.
109 Quand'io intesi quell'anime offense,
china' il viso e tanto il tenni
basso,
fin che 'l poeta mi disse:
"Che
pense?".
112 Quando rispuosi, cominciai:
"Oh lasso,
quanti dolci pensier, quanto disio
meno costoro al doloroso passo!".
115 Poi mi rivolsi a loro e parla' io,
e cominciai: "Francesca, i tuoi
martiri
a lagrimar mi fanno tristo e pio.
118 Ma dimmi: al tempo d'i dolci sospiri,
a che e come concedette Amore
che conosceste i dubbiosi disiri?".
121 E quella a me:
"Nessun maggior dolore
che ricordarsi del tempo felice
ne la miseria; e cio sa 'l tuo
dottore.
124 Ma s'a conoscer la prima radice
del nostro amor tu hai cotanto
affetto,
diro come colui che piange e dice.
127 Noi leggiavamo un giorno per diletto
di Lancialotto come amor lo strinse;
soli eravamo e sanza alcun sospetto.
130 Per piu fiate li occhi ci sospinse
quella lettura, e scolorocci il viso;
ma solo un punto fu quel che ci
vinse.
133 Quando leggemmo il disiato riso
esser basciato da cotanto amante,
questi, che mai da me non fia diviso,
136 la bocca mi bascio tutto tremante.
Galeotto fu 'l libro e chi lo
scrisse:
quel giorno piu non vi leggemmo
avante".
139 Mentre che l'uno spirto questo disse,
l'altro piangea; si che di pietade
io venni men cosi com'io morisse.
142 E caddi come corpo
morto cade. |
CHANT V
Traducere de André
Pézard
Ainsi suis-je plongé du premier cercle
au second, qui retient par moindre enceinte
douleur tant plus poignante et plus hauts cris.
4 Au seuil trône Minos horriblement
qui des dents grince ; il enquiert toutes coulpes,
juge, et bannit par ses enlacements :
7 quand vient à lui, dis-je, une âme mal née,
elle lui fait confession plénière;
et ce démon connaisseur des péchés
10 voit quel lieu de l'enfer sied à icelle;
il tord sur lui sa queue autant de fois
que de degrés il veut que l'âme tombe.
13 Sans fin par devant lui d'autres se pressent.
A son tour va chacune au tribunal,
parle,
entend un mot seul, et roule au gouffre.
16 " O toi qui viens à l'hôtel des douleurs
",
dit Minos à ma vue, laissant d'emplir
son haut office, " avant d'entrer, prends garde !
19 Vois l'aventure où tu te veux fier,
et que l'ampleur de l'huis trop ne t'abuse!... "
Mais mon guide : " A quoi bon telles clameurs ?
22 Ne mettre empêche à son fatal voyage :
quelqu'un le veut ainsi là où l'on peut
ce que l'on veut : ne demande pas outre. "
25 Or plus et plus les dolentes musiques
ouïr se font; ore suis-je venu là
où me frappe une masse de plaintes.
28 Un lieu muet de toute clarté s'ouvre
qui mugit comme fait mer en tempête
si de contraires vents elle est battue.
31 La tourmente d'enfer, qui onc n'a trêve,
prend dans sa rage et emporte les morts,
et les tourne et les heurte et les harcèle.
34 Mais approchant la venteuse ravine,
là sont perçantes voix et geindre et plaindre,
et blasphémer contre la Dieu vertu.
37 Lors, j'entendis qu'à si faite géhenne
sont condamnés les pécheurs de la chair
qui font raison céder aux appétits.
40 Et tels les passereaux que les frimas
chassent en vol épais, battant des ailes,
ce souffle arrache un tas d'esprits mauvais,
43 et ça et là, et haut et bas les rue;
onc ne les vient conforter nul espoir
d'un peu de cesse, ou de peine moins âpre.
46 Et comme grues vont chantant leurs complaintes,
par l'air faisant de leurs corps longue raie,
je vis venir à traînantes huées
49 les ombres charriées par cet estrif.
Je demandai ; " Maître, qui donc sont-elles
ces gens que le vent noir ainsi châtie ? "
52 Et lui alors : " La première d'iceux
dont tu voudrais " dit-il " avoir nouvelles
fut emperière en vingt langues criée.
55 Tant fut rouée à vice de luxure
que pour ôter le blâme qu'on lui jette,
sa loi jugea bon plaisir pour bon droit.
58 Elle est Sémiramis, qui prit la place
de Ninus son époux, disent les livres,
et tint la ville où règne le soudan.
61 L'autre est Didon qui s'occit par amour
et qui trahit les cendres de Sichée;
puis vient Cléopatras luxurieuse.
64 Vois Hélène,par qui si rude orage
roula sur Troie; et vois le grand Achille
qui guerroya contre Amour en sa fin.
67 Ci vois Paris, Tristan... " Disant leurs noms,
il me montra du doigt plus de mille ombres
qu'Amour de notre vie a retranchées.
70 Quand j'eus ouï mon dofteur remembrer
dames et chevaliers du temps jadis,
pitié m'en vint, si fus comme égaré.
73 Je commençai : " Poète, volontiers
parlerais-je à ces deux qui vont ensemble,
et dans le vent si légers apparaissent. "
76 Et lui à moi : " Quand ils seront plus proches
de notre abri, vois toi-même, et les prie
par cet amour qui les mène : ils viendront. "
79 Si tôt comme le vent à nous les ploie,
" Venez parler à nous, âmes navrées ",
fis-je,
" si loi d'en haut ne le dénie. "
82 Comme à l'appel du désir les colombes
s'appuyant sur la brise, ailes tendues,
vers un doux nid vont par leur gré portées,
85 ils quittèrent la file où Didon glisse,
venant à nous parmi l'ore maligne,
si forte fut l'amitié de mon cri.
88 " O créature gracieuse et bénigne,
qui vas cherchant dans les pourpres ténèbres
nous autres dont le sang teignit la terre,
91 si nous étions en grâce au roi des cieux,
nous le prierions de t'accorder sa paix
pour la pitié que tu as de nos peines.
94 De tout ce qu'il vous plaît ouïr et dire
nous parlerons à vous et entendrons,
puisqu'en ce point le vent semble se taire.
97 Sur la marine où descend et s'apaise
le Pô suivi d'un large train de fleuves
est assise la ville où je fus née :
100 Amour qui tôt s'enflamme en gentil cœur
éprit cestui des beautés qui me furent
arrachées; et sa force encor me blesse.
103 Amour qui onque à l'aimé ne fait grâce
d'aimer aussi, aux plaisances de lui
me prit si fort qu'encore n'en suis quitte.
106 Amour nous conduisit à même mort :
Caïne attend celui qui nous meurtrit. "
Ce dit la voix qui pour les deux parlait.
109 Quand j'eus ouï ces âmes offensées,
tant longuement restai-je le front bas
qu'enfin mon maître dit : " Que songes-tu ? "
112 Quand me revint la voix: "Las!" murmurai-je,
" combien de doux pensers, quel haut désir
mena ceux-ci au douloureux trépas! "
115 Puis à eux me tournai, voulant répondre,
et commençai : " Françoise, tes martyres
me font triste à pleurer piteuses larmes.
118 Mais dis : en la saison des doux soupirs,
à quel signe et comment permit Amour
que connussiez vos incertains désirs ? "
121 Et elle à moi : " II n'est plus grand douleur
que de se remembrer les jours heureux
dans la misère; et ton docteur le sait.
124 Mais si tu as affection tant vive
à suivre notre amour dès la racine,
bien sais-je l'art de pleurer et de dire.
127 Ensemble, un jour, nous lisions par plaisance
de Lancelot, comme Amour l'étreignit :
seulets étions, et sans soupçon de nous.
130 A plusieurs coups nous fit lever les yeux
cette lecture et pâlir le visage;
mais seul un point fut ce qui nous vainquit.
133 Quand la riante lèvre et désirée
vîmes baiser par un si preux amant,
cestui, dont il n'est sort qui me délie,
136 la bouche me baisa, tremblant d'angoisse.
Galehaut fut le livre et son trouvère :
et ce jour-là ne lûmes plus avant. "
139 Tandis que ce disait l'une des ombres,
l'autre pleurait; si bien que de pitié
je me pâmai, cuidant la mort sentir;
142 et chus, comme corps mort à terre tombe. |
CANTO V
Traducere de Allen Mandelbaum
So I descended from
the
first enclosure
down to the second circle, that which girdles
less space but grief more great, that goads to weeping.
4 There dreadful
Minos stands, gnashing his teeth:
examining the sins of those who enter,
he judges and assigns as his tail twines.
7
I mean that when the spirit born to evil
appears before him, it confesses all;
and he, the connoisseur of sin, can tell
10 the depth in hell appropriate to it;
as many times as Minos wraps his tail
around himself, that marks the sinner's level.
13
Always there is a crowd that stands before him:
each soul in turn advances toward that judgment;
they
speak and hear, then they are cast below.
16
Arresting his extraordinary task,
Minos, as soon as he had seen me, said:
"O you who reach this house of suffering,
19
be careful how you enter, whom you trust;
the gate is wide, but do not be
deceived!"
To which my guide replied: "But why protest?
22
Do not attempt to block his fated path:
our passage has been willed above, where One
can do what He has willed; and ask no more."
25
Now notes of desperation have begun
to overtake my hearing; now I come
where mighty lamentation beats against me.
28
I reached a place where every light is muted,
which bellows like the sea beneath a tempest,
when it is battered by opposing winds.
31
The hellish hurricane, which never rests,
drives on the spirits with its violence:
wheeling and pounding, it harasses them.
34
When they come up against the
ruined slope,
then there are cries and wailing and lament,
and there they curse the force of the divine.
37
I learned that those who undergo this torment
are damned because they sinned within the flesh,
subjecting reason to the rule of lust.
40
And as, in the cold season, starlings' wings
bear them along in broad and crowded ranks,
so does that blast bear on the guilty spirits:
43
Now here, now there, now down, now up, it drives them.
There is no hope that ever comforts them--
no hope for rest and none for lesser pain.
46
And just as cranes in flight will chant their lays,
arraying their long file across the air,
so did the shades I saw approaching, borne
49
By that assailing wind, lament and moan;
so that I asked him: "Master, who are those
who suffer punishment in this dark air?"
52
"The first of those about whose history
you want to know," my master told me,
"once ruled as empress over many nations.
55 Her vice of lust became so customary
that she made license licit in her laws
to free her from the scandal she had caused.
58
She is
Semiramis, of whom we read
that she was Ninus' wife and successor:
she held the land the
Sultan now commands.
61
That other spirit killed herself for
love,
and she betrayed the ashes of Sychaeus;
the wanton
Cleopatra follows next.
64
See
Helen, for whose sake so many years
of evil had to pass; see great
Achilles,
who finally met love--in his last battle.
67
See
Paris, Tristan..."--and he pointed out
and named to me more than a thousand shades
departed from our life because of love.
70
No sooner had I heard my teacher name
the ancient ladies and the knights, than pity
seized me, and I was like a man astray.
73
My first words: "Poet, I should willingly
speak with those two who go together there
and seem so lightly carried by the wind."
76 And he said to me: "You'll see when they draw closer
to us, and then you may appeal to them
by that love which impels them. They will come."
79
No sooner had the wind bent them towards us
than I urged on my voice: "O battered souls,
if One does not forbid it, speak with us."
82
Even as doves when summoned by desire,
borne forward by their will, move through the air
with wings uplifted, still, to their sweet nest,
85
those spirits left the ranks where Dido suffers,
approaching us through the malignant air;
so powerful had been my loving cry.
88
"O living being, gracious and benign,
who through the darkened air have come to visit
our souls that stained the world with blood, if He
91
who rules the universe were friend to us,
then we should pray to Him to give you peace,
for you have pitied our atrocious state.
94
Whatever pleases you to hear and speak
will please us, too, to hear and speak with you,
now while the wind is silent, in this place.
97
The land where I was born lies on that
shore
to which the Po together with the waters
that follow it descends to final rest.
100
Love, that can quickly seize the gentle
heart,
took hold of
him because of the fair body
taken from me--how
that was done still wounds me.
103
Love, that releases no beloved from
loving,
took hold of me so strongly that through his beauty
that, as you see, it has not left me yet.
106 Love led the two of us unto one death.
Caina waits for him who took our life."
These words were borne across from them to us.
109
When I had listened to those injured souls,
I bent my head and held it low until
the poet asked of me: "What are you thinking?"
112 When I replied, my words began: "Alas,
how many gentle thoughts, how deep a longing,
had led them to the agonizing pass!"
115 Then I addressed my speech again to them,
and I began: "Francesca, your afflictions
move me to tears of sorrow and of pity.
118 But tell me, in the time of gentle sighs,
with what and in what way did Love allow you
to recognize your still uncertain longings?"
121
And she to me: "There is no greater
sorrow
than thinking back upon a happy time
in misery--and this your teacher knows.
124 Yet if you long so much to understand
the first root of our love, then I shall tell
my tale to you as one who weeps and speaks.
127 One day, to pass the time away,
we read
of Lancelot--how love had overcame him.
We were alone, and we suspected nothing.
130 And time and time again that reading led
our eyes to meet, and made our faces pale,
and yet one point alone defeated us.
133 When we had read how the desired smile
was kissed by one who was so true a lover,
this one, who never shall be parted from me,
136
while all his body trembled, kissed my mouth.
A Gallehault indeed, that book and he
who wrote it, too; that day we read no more."
139 And while one spirit said these words to me,
the other wept, so that--because of pity--
I fainted, as if I had met my death.
142 And then I fell as a dead body falls. |
CÎNTUL V
Din primul
cerc, lăsatu-ne-am în vale,
pe
coasta unei mái strîmte zănoage,
cu mai
mult vaier şi mai cruntă jale.
4
Cu-un rînjet crud în rîpă Minos rage
judeţ
vinovăţiilor intrate,
verdicte dînd după
cum coada-i trage;
7 iar
cînd un duh din cele blestemate
nainte-i stă, tot sufletu'-îşi desface
şi-acel cunoscător întru păcate
10
un loc din iad alege, şi-apoi face
din
coadă-atîtea vrejuri, care spun că
într-acea bolgie-îi este dat a zace.
13 În
faţa lui stau pururi la poruncă
cohorta celor ce-au trăit în viciu:
vorbesc, aud, şi-apoi în hău i-aruncă.
16
"-Ei, tu, ce calci lãcaºul de supliciu,"
răsti
Minós cu-un ochi căscat la mine,
întrerupînd cumplitul său oficiu,
19 "tu, unde eşti şi cui te-încrezi, vezi bine!
E largã poarta,
însã-înºelãtoare!"
Dar ghidu'-i spuse: "-Urli-în van, haíne!
22 Nu
stăvili sortita sa cărare:
aşa e
vrerea unde stă-în putinţă
tot ce se vrea, ºi
lasã-orice-întrebare!"
25 Ci
jeluiri, atunci, de suferinţă,
şi
plînsete-auzii, fără hodină,
lovind
în tulburata mea fiinţă.
28 Era
o lume mută de lumină,
vuind
ca valul mării-în vijelie,
cînd
vînturi învrăjbite o dezbină.
31
Drăcescul vifor, ce nu stă-în vecie,
înşfacă duhuri fără osebire
şi-învolburat le-aruncă-în silnicie.
34 Cînd
le prăvale cruda-învîrtejire,
poartă
boceli şi urlete crivăţul
şi
blésteme spre sfînta stăpînire.
37 În
zbucium, înţeles-am, e dezvăţul
acelor
ce iubiră desfrînarea
şi
mintea le-o înstăpîni dezmăţul.
40 Ca
nişte paseri care-întunec zarea,
mînate-în stol, cînd bîntuie năprazna,
aşa,
pe-aceste spirite, vîltoarea,
43 în sus şi-în jos, încolo,-încoace, razna
le
zbate şi speranţă n-au c'-odată
le-o
fi nu stinsă, ci mai blîndă cazna.
46
Şi cum plutesc cocorii-în lungă ceată,
umplînd văzduhul cu-a lor litaníe,
aşa
văzui venind, îndurerată,
49
cohorta-acelor umbre în urgie;
şi-am întrebat: "-Maestre, cine-s oare
cei hăituiţi în ceaţa plumburie?"
52
"-Întîia din cortegiul despre care
ai
vrea să afli şi mai multe",-îmi zise,
"pe
multe graiuri fost-a domnitoare.
55
Dezmăţu'-atît de-adînc o-împătimise
că din
nelegiuiri făcuse lege
pentru-a nu fi şi ale ei proscrise:
58
Semiramida e, şi-în cărţi se-alege
că i-a
urmat lui Nin şi i-a fost soaţa,
stăpînă ţării-unde sultanu-i rege.
61 Din
dragoste, cealaltă şi-a luat viaţa,
cenuşii lui Sicheu necredincioasă.
E
Cleopatra,-apoi, curvăsăreaţa,
64 mai
e Elena, prícină frumoasă
năpastelor, şi-Ahil, bărbată fire,
cuprins, în urmă,-într-a iubirii plasă,
67
París apoi, Tristan..." şi alţii, şire
de
umbre-îmi arătă şi nume-apuse,
ce
viaţa şi-au pierdut-o din iubire.
70 Cînd
bunul dascăl toate astea-îmi spuse
de doamne şi bărbaţi din alte ere,
mila
m-a prins şi-aproape mă răpuse.
73
Şi-am zis: "-Poete, mult mi-ar fi plăcere
să le
vorbesc acelor doi, pe care
îi poartã vînt uºori ca o pãrere."
76 El
mi-a răspuns: "-Sunt încă-în depărtare
pe dragostea ce-i mînă tu-i conjură
ºi înspre noi îndatã au sã zboare."
79
Chemare-am slobozit atunci din gură,
cînd
vîntul i-a adus: "-Voi, duhuri stinse,
veniþi, vorbiþi, dacã Cel Drept se-îndurã!"
82 Ca
doi hulubi cu áripile-întinse
spre
dulce cuib gingáş plutind deodată,
se-apropiau, de-acelaşi suflu-împinse:
85 ieşind dintr-a Didonei sumbră ceată,
zburau
spre noi, prin aerul ce plînge,
atraşi
de ruga mea înflăcărată.
88
"-Eşti suflet bun, din cele ce le frînge
durerea, dacă vii în neagra ceaţă
la
noi, ce lumea-am înroşit-o-în sînge;
91 de
ne-ar privi altcum cereasca faţă,
noi
ne-am ruga smerit pentru-a ta pace,
căci
chinul nostru inima ţi-o-îngheaţă.
94 Dacă acum, să ne asculţi ţi-ar place,
ori să
vorbeşti, vom face cum ţi-e gîndul
atîta
timp cît vîntul, iată, tace.
97 O coastă-a mării, acela e pămîntul
ce m-a
născut; acolo Po coboară
şi
rămurit îşi varsă-în val avîntul.
100
Iubirea-în inimi tandre jar pogoară,
şi-o
luă şi celui drag în stăpînire,
dar cum ne-am fost răpiţi, şi azi mă-înfioară.
103
Iubirea naşte-în cel iubit iubire:
de
chipul lui am fost robită foarte,
şi-acum, la fel, îmi bîntuie-în simţire.
106
Iubirea ne-a condus spre-aceeaşi moarte:
fãptaºul în adînc de iad
sã piarã!"
Atît
au spus, şi n-au spus mai departe.
109 Cum desluşeam povestea lor amară,
privirea mi s-a frînt. Ca să mă-adune,
poetul
spuse: "-Gîndul unde-ţi zboară?"
112 Cînd i-am răspuns, am fost grăit:
"-Oh,
spune,
ce gînduri dulci, ce
aprigă tandreţe
i-au dus pe-aceştia-în crîncena genune?"
115 Întors din nou spre-acele albe feţe:
"-Francesca,-am zis, calvarul tău, în mine
izvor
de lacrimi e, şi de tristeţe.
118
Dar spune,-în vremea dulcilor suspine,
cînd ce era, nu se vădea să fie,
iubirea - cum o ai simţit că vine?"
121 "-Cînd eşti căzut, durere nu-i mai vie
decît
să-ţi aminteşti de fericire",
răspunse ea, "şi-al tău maestru-o ştie.
124 Şi dacă de a dragostei ivire
vrei
să auzi, voi stinge-a' tale jînduri,
dar
plînsul mi se va-împleti-în vorbire.
127 Pe cînd tihniţi citeam, ca-în alte rînduri,
de Lancelot şi fiorul ce-l cuprinse,
singuri eram şi fără alte gînduri.
130
Cititu'-ades obrajii ni-i aprinse
şi
ochii se-întîlniră-în căutare:
dar un
pasaj anume ne învinse.
133
Citind despre rîvnita sărutare
ce-amanţii peste-un zîmbet şi-o dădură,
el, ce
pe veci cu mine o soartă are,
136
de freamăt plin, mă sărută pe gură.
Fu,
cartea, Galeott, şi cel ce-o scrise.
Din ziua-aceea, n-a mai fost lecturã."
139 În timp ce-o umbră-aceste lucruri zise,
plîngea cealaltă-atît, încît, de jale,
eu,
ca-într-un somn de moarte fără vise,
142 căzui cum cade mort un corp în cale. |
