V. şi  ? (Radu Vasile, Fabricius)

POEZIILE LUI RADU VASILE

            Nu mă prăpădeam de dorinţa de a mă pronunţa asupra acestei cărţulii - dar am cedat insistenţelor Adevărul-ui literar şi artistic. Am cetit-o şi am rămas cu următoarele impresii:

            Textele lui Radu Mischiu (alias Radu Vasile, actual prim-ministru) datează. Parcă-ţi vine a te gîndi la soldatul acela, care stătea ghelamt în post, neştiind că al doilea război mondial luase sfîrşit de vreo 20 de ani. Nu numai că azi, în 1999, nu se mai scrie astfel poezie, dar şi în, să zicem, 1988, asemenea versuri aveau ceva desuet, déja vu, erau din pluton. O discursivitate lăbărţată, în care filonul de lirism (cîte o metaforă reuşită, ca: "dantura albă a munţilor") e îngropat în verbiaj. Întorsături dulceag-calofile ("cuvîntul poartă buchetul adînc al sufletului") alternează cu ziceri imposibile ("descoperitor al aurului / Zilelor întortocheate ale perspectivei / viitorului imaginii!"). Lipsa de personalitate poetică se trădează în amabile şi diluate pastişe după Prévert (pp.12-14: "Am spus bună ziua frumos / spre colegi şi colege / mi-a luat servieta / să merg la masă / am stat la coadă / şi m-am aşezat / cu o farfurie de ciorbă" etc.) sau după Sorescu (pp.15-24, 60 ş.a.: "A stat el (instalatorul) în baie / reparînd / preţ de o săptămînă / Timp în care / Noi / neavînd nimic de pierdut, / Ne-am format o nouă speranţă / Despre cum va fi / Cînd apa va curge" etc. Nu se poate spune de ce unele versuri încep cu literă mare şi altele nu). În spiritul unui cenaclu de amatori, autorul experimentează şi inflexiuni folclorice (poate după lecturi din Botta, ceea ce e bine; iată un pasaj care sună onorabil: "Ne doare aşteptarea / departe în zări / ni se roagă sfinţii / prin  lumînări" - s.GP) sau pică în sămănătorism filosofard ("Cu sentimente-adînci din ceasuri milenare / ne pavoazăm durerea în ceruri zmeurii"... "Natura în cînt de jale se duce dinspre noi" etc., plus vîntoase, catapetesme, troiţe, nenufari, restrişte, vălătuceală, strămoşi ş.a.m.d.).

            În concluzie, ce să zic? De ruşine nu e. Faţă de ordonanţele de urgenţă, sigur e un progres. Dar în materie de premieri-poeţi, rămîn la Goga.

V. şi  ? (Radu Vasile, Fabricius)