|
V. şi
"CARTEA ALBĂ" A LUI AL. PALEOLOGU
V. şi
UN
GENTLEMAN MELANCOLIC, IRONIC ȘI VECHI
V. şi
"CULTURA
ȚINE DE INIMĂ, FIREȘTE"
(dialog
Al.. P - G.P.)
V. și Despre naționalism,
precum și în Indicele de nume (
)
NAȚIONALISMUL "BOIERESC" AL LUI AL. PALEOLOGU
Alexandru Paleologu are
inteligența absolută. Așa cum se spune ureche absolută. Gentlemanul
numit de intimi "conu’ Alecu" primește și emite idei cu o prospețime mereu
genuină. Numesc inteligență absolută capacitatea lui Alexandru Paleologu
de a gîndi spontan și liber, nedeterminat de scheme anchilozate, asupra oricărui
subiect pe care-l stăpînește. Această carte1,
pe care mi-a oferit-o acum un an, alcătuită din, cum singur spune,
"interviuri, prefețe și articolașe, adică din mărunțișuri", dă la iveală o
splendidă coerență. Coerența unei vivacități spirituale impresionante. Tocmai
pentru că e un "bric-à-brac"
(cuvîntul aparține
tot autorului), firul roșu e mai vizibil, iar dezinvoltura profundă a trecerilor
de la una la alta, mai spectaculoasă.
Cartea începe cu un "Bildungsroman",
o autobiografie-spirituală, moșită de întrebările lui Mircea Vasilescu. "Pe
la 16-17 ani, au intrat în viața mea, unul după altul, Baudelaire și Nietzsche" (p.21). Au urmat "Balzac, Stendhal, Merimée, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, Rabelais, Cervantes, Shakespeare, Molière, Ion Ghica, Mateiu Caragiale, Proust",
apoi Eminescu, Sadoveanu, Caragiale, Călinescu...
Cîteva interviuri, prefețe sau
postfețe vădesc o admirație bine motivată pentru Soljenițîn și esența mesajului
său: "Antioccidentalism? Ce înseamnă asta? (...) Cineva poate fi perfect
european... fără a fi epatat și căzut în șezut în fața Occidentului" (p.60).
Pe Huntington și tezele sale despre
ciocnirile civilizațiilor nu dă prea multe parale, văzînd în acestea din urmă
niște speculații arbitrare: "Nu pot exista linii de fractură și șocuri de
civilizații în lumea creștină... Așa încît aroganța și privirea suficientă,
superioară, ale Occidentului noi ar trebui să le privim cu oarecare indulgență,
cu politicos dispreț și cu o toleranță de profesor care îi învață cu duhul
blîndeții pe ignoranți ce trebuie să afle" (pp.64,65).
Elogiază temeinic marile valori
izvorîte din clasa adevăratei boierimi române (și nu pro domo!). Ia
clișeul cu păcătosul nostru balcanism și-l scutură bine, afirmînd răspicat că
noi suntem europeni, nu balcanici, dar că, oricum, nu e nimic peiorativ în a fi
balcanic: Socrate, Platon și Aristotel nu erau altceva decît niște balcanici.
"Din fericire, avem foarte puternice și vechi inducții balcanice care dau
spiritului nostru - valah, în principal - toată sarea și piperul, subtilitatea,
vioiciunea și toată această extraordinară putere de metabolism intelectual"
și lucrul e evident într-un șir ca: Pann, Filimon, I.Ghica, Caragiale, Mateiu,
I.Barbu, Arghezi.
Își revede, fără larmoaianță, anii
petrecuți "sub obroc". Nu presimte, în deschiderea dosarelor Securității, o
mîntuire morală: "Nu trebuie să stabilim o contraofensivă a dosarelor. Ideea
de dosar, de investigație în părțile tăinuite, mai puțin onorabile, ale
oamenilor, ideea de delațiune trebuie să se șteargă din conștiința și din
reflexele oamenilor" (p.144). Privește cu blîndă îngrijorare
superficialitățile și împleticelile Parlamentului din care face parte; fire
adînc democrată, pledează, cu citate din Churchill, pentru respectarea
Opoziției. Filosemit declarat, este acuzat de "naționalism vehement" pentru că
subscrie la o frază a lui Sorin Dumitrescu, care spunea că, dacă în cușca de la
Tiraspol ar fi fost evrei, nu români, s-ar fi cutremurat toată planeta.
Ajunși aici, asupra filonului
naționalist al gîndirii lui Alexandru Paleologu nu strică un bob zăbavă în plus.
În 1997, socotea "problema națională o problemă vitală pentru orice țară
europeană"
(p.328) și regreta lăsarea ei pe mîna țrîmbițașilor și a industrioșilor
fanfaroni (p.331). În 1995, numește opinia d-lui Martinez, cum că n-ar avea rost
să se pună problema alipirii Basarabiei la România, drept o "măgărie
incalificabilă" (p.247), pentru că una e să vorbești despre agresarea
frontierelor, și alta să vorbești despre un teritoriu care e al tău. Despărțind
ortodoxia de naționalism, apreciază că "astăzi, naționalismul are o motivație
reală, pentru că timp de jumătate de secol am fost supuși unui regim de
extirpare a ființei naționale - și deci trebuie să recuperăm" (p.253), chiar
dacă "naționalismul e necesar nu ca o formulă permanentă, ci ca o formulă
dictată de circumstanțe" (p.330). Alexandru Paleologu operează disocieri
esențiale și înlăuntrul noțiunii de naționalism: "Occidentul repudiază toate
formele de naționalism, occidentalii mergînd la o idee internaționalistă, mă rog
[de remarcat scepticismul ironic al acestui "mă rog"; n.GP]
, a unei Europe
concepute după modelul Tratatului de la Maastricht, un fel de societate anonimă
europeană în care naționalismul e o piedică sau o stavilă. (...) Se confundă
naționalismul de tip pluralist cu naționalismul demagogic, patriotard,
gargaragiu, declamator și profitabil"
(p.261). Eseistul nu ezită să postuleze necesitatea și legitimitatea
naționalismului cumpătat: "Nu este de conceput ca un cetățean al uneia din
Țările Baltice sau un polonez, sau un ungur, sau un bulgar, sau un român, sau un
ucrainean să nu fie naționalist. (...) Nu poți fi european fără a aparține unei
națiuni și istoriei ei reale ori fără sentimentul de reabilitare istorică a
națiunii" (id.). Frondeur subtil ca-ntotdeauna, Alexandru Paleologu trage o
linie fermă și conchide: "În acest sens, a nu fi naționalist înseamnă
a fi un imbecil" (id.; s.AP), adică, etimologic, un neputincios, un
bicisnic. Sau, în altă parte, la fel de categoric: "Acum, dacă vrem să fim
europeni, trebuie să fim naționaliști" (p.330). Discuția intră și în
chestiuni mai concrete: "Ideea de autonomie locală, adică de regiune autonomă
maghiară, care a fost ideea lui Petru Groza sau Gheorghiu-Dej, mi se pare o
aberație" (p.327); la replica interlocutorului, care-i spune că "Acum, se
vorbește de o separare a Transilvaniei de restul țării pe principii economice și
de apartenență la spațiul european", Al. Paleologu răspunde casant: "Astea
sunt idei emise de oameni inculți" (p.329). Cu această ocazie, citînd și
frumosul micro-eseu al lui Paul Zarifopol, Regățeanul (găsibil în
Eseuri, Ed. Minerva, 1988, vol.II, p.83), Paleologu combate teza
superiorității întru europenitate a Ardealului față de Vechiul Regat:
"Regatul român a fost factorul de constituire și integrare a Transilvaniei în
spațiul european" (id.).
Așa gîndește unul dintre cei mai de
bun-simț cărturari de care ne-a fost dat să avem parte în ultima jumătate de
veac. Strălucitor în cele mici ca și-n cele mari, Al.Paleologu este, efectiv, o
lumină.
___________________________
1)
Al. Paleologu,
Interlocuțiuni, Biblioteca "Viața Românească", 2, Buc., 1997, 406 p.,
14.000 de lei