Info  Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Viaţa din cărţi"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.  

V. şi "CARTEA ALBĂ" A LUI AL. PALEOLOGU
V. şi  UN GENTLEMAN  MELANCOLIC, IRONIC ȘI VECHI
V. şi "CULTURA ȚINE DE INIMĂ, FIREȘTE"  (dialog Al.. P - G.P.)
V. și Despre naționalism, precum și în Indicele de nume ( Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Viaţa din cărţi"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate. )

NAȚIONALISMUL "BOIERESC" AL LUI AL. PALEOLOGU
 

        Alexandru Paleologu are inteligența absolută. Așa cum se spune ureche absolută. Gentlemanul numit de intimi "conu’ Alecu" primește și emite idei cu o prospețime mereu genuină. Numesc inteligență absolută capacitatea lui Alexandru Paleologu de a gîndi spontan și liber, nedeterminat de scheme anchilozate, asupra oricărui subiect pe care-l stăpînește. Această carte1, pe care mi-a oferit-o acum un an, alcătuită din, cum singur spune, "interviuri, prefețe și articolașe, adică din mărunțișuri", dă la iveală o splendidă coerență. Coerența unei vivacități spirituale impresionante. Tocmai pentru că e un "bric-à-brac" (cuvîntul aparține tot autorului), firul roșu e mai vizibil, iar dezinvoltura profundă a trecerilor de la una la alta, mai spectaculoasă.
        Cartea începe cu un "Bildungsroman", o autobiografie-spirituală, moșită de întrebările lui Mircea Vasilescu. "Pe la 16-17 ani, au intrat în viața mea, unul după altul, Baudelaire și Nietzsche" (p.21). Au urmat "Balzac, Stendhal, Merimée, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski, Rabelais, Cervantes, Shakespeare, Molière, Ion Ghica, Mateiu Caragiale, Proust", apoi Eminescu, Sadoveanu, Caragiale, Călinescu...
        Cîteva interviuri, prefețe sau postfețe vădesc o admirație bine motivată pentru Soljenițîn și esența mesajului său: "Antioccidentalism? Ce înseamnă asta? (...) Cineva poate fi perfect european... fără a fi epatat și căzut în șezut în fața Occidentului" (p.60).
        Pe Huntington și tezele sale despre ciocnirile civilizațiilor nu dă prea multe parale, văzînd în acestea din urmă niște speculații arbitrare: "Nu pot exista linii de fractură și șocuri de civilizații în lumea creștină... Așa încît aroganța și privirea suficientă, superioară, ale Occidentului noi ar trebui să le privim cu oarecare indulgență, cu politicos dispreț și cu o toleranță de profesor care îi învață cu duhul blîndeții pe ignoranți ce trebuie să afle" (pp.64,65).
        Elogiază temeinic marile valori izvorîte din clasa adevăratei boierimi române (și nu pro domo!). Ia clișeul cu păcătosul nostru balcanism și-l scutură bine, afirmînd răspicat că noi suntem europeni, nu balcanici, dar că, oricum, nu e nimic peiorativ în a fi balcanic: Socrate, Platon și Aristotel nu erau altceva decît niște balcanici. "Din fericire, avem foarte puternice și vechi inducții balcanice care dau spiritului nostru - valah, în principal - toată sarea și piperul, subtilitatea, vioiciunea și toată această extraordinară putere de metabolism intelectual" și lucrul e evident într-un șir ca: Pann, Filimon, I.Ghica, Caragiale, Mateiu, I.Barbu, Arghezi.
        Își revede, fără larmoaianță, anii petrecuți "sub obroc". Nu presimte, în deschiderea dosarelor Securității, o mîntuire morală: "Nu trebuie să stabilim o contraofensivă a dosarelor. Ideea de dosar, de investigație în părțile tăinuite, mai puțin onorabile, ale oamenilor, ideea de delațiune trebuie să se șteargă din conștiința și din reflexele oamenilor" (p.144). Privește cu blîndă îngrijorare superficialitățile și împleticelile Parlamentului din care face parte; fire adînc democrată, pledează, cu citate din Churchill, pentru respectarea Opoziției. Filosemit declarat, este acuzat de "naționalism vehement" pentru că subscrie la o frază a lui Sorin Dumitrescu, care spunea că, dacă în cușca de la Tiraspol ar fi fost evrei, nu români, s-ar fi cutremurat toată planeta.
        Ajunși aici, asupra filonului naționalist al gîndirii lui Alexandru Paleologu nu strică un bob zăbavă în plus. În 1997, socotea "problema națională o problemă vitală pentru orice țară europeană" (p.328) și regreta lăsarea ei pe mîna țrîmbițașilor și a industrioșilor fanfaroni (p.331). În 1995, numește opinia d-lui Martinez, cum că n-ar avea rost să se pună problema alipirii Basarabiei la România, drept o "măgărie incalificabilă" (p.247), pentru că una e să vorbești despre agresarea frontierelor, și alta să vorbești despre un teritoriu care e al tău. Despărțind ortodoxia de naționalism, apreciază că "astăzi, naționalismul are o motivație reală, pentru că timp de jumătate de secol am fost supuși unui regim de extirpare a ființei naționale - și deci trebuie să recuperăm" (p.253), chiar dacă "naționalismul e necesar nu ca o formulă permanentă, ci ca o formulă dictată de circumstanțe" (p.330). Alexandru Paleologu operează disocieri esențiale și înlăuntrul noțiunii de naționalism: "Occidentul repudiază toate formele de naționalism, occidentalii mergînd la o idee internaționalistă, mă rog [de remarcat scepticismul ironic al acestui "mă rog"; n.GP]
, a unei  Europe concepute după modelul Tratatului de la Maastricht, un fel de societate anonimă europeană în care naționalismul e o piedică sau o stavilă. (...) Se confundă naționalismul de tip pluralist cu naționalismul demagogic, patriotard, gargaragiu, declamator și profitabil" (p.261). Eseistul nu ezită să postuleze necesitatea și legitimitatea naționalismului cumpătat: "Nu este de conceput ca un cetățean al uneia din Țările Baltice sau un polonez, sau un ungur, sau un bulgar, sau un român, sau un ucrainean să nu fie naționalist. (...) Nu poți fi european fără a aparține unei națiuni și istoriei ei reale ori fără sentimentul de reabilitare istorică a națiunii" (id.). Frondeur subtil ca-ntotdeauna, Alexandru Paleologu trage o linie fermă și conchide: "În acest sens, a nu fi naționalist înseamnă a fi un imbecil" (id.; s.AP), adică, etimologic, un neputincios, un bicisnic. Sau, în altă parte, la fel de categoric: "Acum, dacă vrem să fim europeni, trebuie să fim naționaliști" (p.330). Discuția intră și în chestiuni mai concrete: "Ideea de autonomie locală, adică de regiune autonomă maghiară, care a fost ideea lui Petru Groza sau Gheorghiu-Dej, mi se pare o aberație" (p.327); la replica interlocutorului, care-i spune că "Acum, se vorbește de o separare a Transilvaniei de restul țării pe principii economice și de apartenență la spațiul european", Al. Paleologu răspunde casant: "Astea sunt idei emise de oameni inculți" (p.329). Cu această ocazie, citînd și frumosul micro-eseu al lui Paul Zarifopol, Regățeanul (găsibil în Eseuri, Ed. Minerva, 1988, vol.II, p.83), Paleologu combate teza superiorității întru europenitate a Ardealului față de Vechiul Regat: "Regatul român a fost factorul de constituire și integrare a Transilvaniei în spațiul european" (id.).
        Așa gîndește unul dintre cei mai de bun-simț cărturari de care ne-a fost dat să avem parte în ultima jumătate de veac. Strălucitor în cele mici ca și-n cele mari, Al.Paleologu este, efectiv, o lumină.    
___________________________
         
1)
Al. Paleologu, Interlocuțiuni, Biblioteca "Viața Românească", 2, Buc., 1997, 406 p., 14.000 de lei

         George PRUTEANU
Dilema, nr. 335, 9 iul. 1999