O PATĂ DE SÎNGE INTELECTUAL

          Ceea ce îngrozeşte - printre atîtea altele! - în această carte*, este amestecul de profesionalism (poliţienesc) şi imbecilitate (crasă) din activitatea Securităţii R.P.R. Altfel spus: imbecilizarea programatică a profesionalismului. Oamenii sinistrei instituţii o urmăreau pas cu pas, în anii '50, pe fosta soţie a lui Eugen Lovinescu, mama Monicăi Lovinescu, îi ascultau convorbirile şi tăcerile din apartamentul de pe bulevardul Elisabeta, redactau ample rapoarte, desfăşurau, deci, forţe teribile, în ciuda faptului evident că acea femeie de 70 de ani nu avea nici o altă putere decît pe cea morală şi nu intenţiona nici o acţiune "subversivă". Dacă întreaga poveste nu ar sta sub semnul tragicului, ai fi stupefiat de ridicolul migalei cu care agenţii consemnează deplasările ei, de la poştă la cofetărie, de la cofetărie la alimentara, unde cumpără 100 de grame de salam cu suma de 4 lei şi 50 de bani, totul fiind notat cu precizie, de parcă şi în acel gramaj, şi în preţ, şi în traseul urmat, s-ar ascunde un "cod".
          Am salutat talentul deosebit al Doinei Jela de la prima ei apariţie şi entuziasmul meu are temeiuri să crească. O carte cum e cea de faţă nu putea fi scrisă decît de cineva care "dispune" de viziunea calm-cuprinzătoare, de romancier clasic, asupra vieţii; de un simţ acut al desfăşurării unei naraţiuni, căreia i se conferă continuă tensiune, în ciuda absenţei ca şi totale a epicului; şi, o spun simplu, cu riscul de a părea demodat, de o mare doză de omenie, de acea bogăţie sufletească generatoare de sim-patie şi em-patie. Doina Jela are aceste calităţi (cred că ar putea scrie roman competitiv), aşezate pe o tenacitate documentară implacabilă şi pe o cuminte inventivitate compoziţională. E aproape superfluu să adaug că "scrie bine", cu o frază mlădioasă şi niciodată calofilă, cu o "obiectivitate" vascularizată de buna înţelegere şi, atunci cînd se cuvine, cu o moderată ironie tristă: "Trei zile mai tîrziu, securistul «inteligent» şi-a făcut datoria, arestînd-o, şi un an mai tîrziu, ea şi-a făcut datoria murind, îţi vine să spui în încheiere" (p.48)...
          Aşadar: în 1947, Monica Lovinescu părăseşte România şi, după un timp, vocea îi va putea fi auzită la radio. Mama ei rămîne în ţară, singură, dă meditaţii de limba franceză şi întreţine relaţii mic-burgheze cu văduva lui Toto Rosetti, cu Maria Botta, Anda Gheorghiu, Ion Caraion. Corespondează zilnic, prin cărţi poştale, cu fiica ei. Securitatea îi cere s-o convingă pe Monica să tacă. Ridică prea multă lume împotriva Republicii Populare Romîne. Să tacă, şi va fi bine. Dar Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu nu poate să facă aşa ceva. Refuză. I se pun microfoane în casă şi agenţi mereu pe urme. În cele din urmă, în ziua de joi, 23 mai 1958, este arestată. Avea 71 de ani. E acuzată că "a transmis în străinătate, prin corespondenţă, în mod convenţional, ştiri nedestinate publicităţii (?!), a ascultat emisiunile unor posturi de radio imperialiste şi a comentat în mod tendenţios cu alte persoane ştirile tendenţioase transmise de aceste posturi, precum şi de a fi cunoscut scrierile cu caracter contrarevoluţionar ale unora dintre persoanele cu care întreţinea legături" (p.219). Primeşte, prin sentinţa din 12 februarie 1959, o condamnare de 18 ani temniţă grea. Uranus, Malmaison, Jilava. I se flutură din nou ispita de a fi eliberată, dacă o face pe Monica să vină în ţară. Nu acceptă. Moare în ziua de 8 iunie, la Văcăreşti, după ce i se refuză cu bestialitate asistenţa medicală.

          În jurul acestei ticăloşii, emblematice pentru un regim ilegitim şi feroce, Doina Jela aşterne o carte formal heteroclită, dar perfect omogenă în fond şi în ton. Unghiurile de abordare sunt multiple:

          § personalitatea Ecaterinei Bălăcioiu, reconstituită din documente, din amintiri, din scrisori;
          § dosarul apartamentului (istoria procurării, documente ale procesului de retrocedare din 1995, dialog cu avocatul d-nei Monica Lovinescu, prof. univ. Doru Cosma, dialoguri la Circa de Poliţie nr. 17 etc.) din bulevardul Elisabeta, 95A, vizavi de Facultatea de Drept, ocupat, după arestare, chiar de anchetator, care tăia porcul pe masa de lucru a lui Eugen Lovinescu şi punea borcane cu alimente în rafturile fostei biblioteci (în pofida demersurilor în justiţie, încununate - pe hîrtie! - cu succes, nici azi, cînd scriu aceste rînduri, locuinţa unuia din cei mai mari literaţi români din toate timpurile, nu şi-a căpătat, aşa cum se cuvine, statutul de muzeu, ci este în continuare ocupată de acelaşi anchetator, care se pare că ar fi făcut parte şi din completul de aşa-zisă judecată a lui Nicolae Ceauşescu. Această infamă, scandaloasă tergiversare e o pată pe obrazul justiţiei româneşti de după 1989);
          § mărturii ale unor colege de detenţie ale Ecaterinei Bălăcioiu, atestîndu-i demnitatea şi bunătatea firii;
          § rapoartele de urmărire şi înregistrare ale Securităţii, unele comentate (în partea mediană a cărţii), altele nude (în final);
          § "dosarul" literar, politic şi uman,cu ignobilele sale dedesubturi, al lui Ion Caraion, cel care a constituit unul din pretextele întemniţării Ecaterinei Bălăcioiu;
          § pagini ample din corespondenţa către Monica a doamnei Bălăcioiu, ca un jurnal;
          § pagini din jurnalul propriu-zis (de "investigaţii") al Doinei Jela: drumuri la Procuratură, la SRI, la Jilava, tîrcoale în jurul imobilului din b-dul Elisabeta;
          § fragmente din manuscrisul memorialistic al Monicăi Lovinescu, intitulat Repere;
          § un substanţial dialog cu Monica Lovinescu;
          § un capitol despre o altă victimă tipică a terorii comuniste, Adrian Hamzea (Jilava, Aiud, Peninsula, Poarta Albă), "ultimul bărbat care i-a oferit doamnei Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu braţul, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 1959, la ieşirea din sala de judecată a Tribunalului Militar Teritorial Regiunea II Bucureşti" (p.281);
          § un tabel sinoptic cu ceea ce a putut afla despre anchetatorii implicaţi în cazul Bălăcioiu.

          Perfect închegate, toate cele de mai sus dau un mozaic unitar şi tulburător pînă la disperare. Ar fi nedrept ca această carte să nu primească un premiu. Între minţile angajate în punerea în operă (răvăşitoare) a unui proces moral al infamiilor comunismului stalinist, Doina Jela se află în rîndul întîi.   
______________________

                 *) Doina Jela, Această dragoste care ne leagă - Reconstituirea unui asasinat, Ed. Humanitas, 1998, col. "Procesul comunismului", 352 p.