Cititorule, īţi prezint azi o carte al cărei titlu e foarte īnşelător: Personalitatea limbii romāne¹. Ai spune că vei da peste comentarii impresioniste despre "supleţea", "farmecul", "inefabilul" graiului străbun sau, īn cel mai bun caz, peste comparaţii empirice cu alte limbi, din care să "ieşim" bine. Nici urmă de aşa ceva. O răsfoire superficială e suficientă pentru a avertiza că nu e un op zămislit din palavre şi impresii. Pagina burduşită cu formule algebrice, tabele şi grafice va īnspăimīnta pe cel căruia matematica nu i-a sucit niciodată minţile. Eu sunt sensibil la vraja ei de rigoare şi cristal, şi cu toate astea, la primul contact, am avut temerea că nu voi īnţelege nimic, că textul īmi va rămīne impenetrabil, deşi subiectul mă atrăgea intens. A fost īnsă de ajuns să pătrund cu atenţie īn miezul demonstraţiei şi, cu ceea ce-mi rămăsese din liceu plus vagi dobīndiri din lecturi de para-matematică (Görke-Lorenz, Kordemski, Perelman, Cāmpan, Păun, Rademacher, Radian, Andonie, Boll, Lăzărescu, Gamow, Bobancu, Constantinescu, Gardner, Weaver, A.Dumitriu, Trigg, Steinhaus²), am descoperit o construcţie intelectuală de o rară originalitate şi relevanţă. 

            Mihai Dinu este şi matematician şi lingvist. Cu această dublă curiozitate şi cu mijloacele ambelor ştiinţe, el şi-a propus să facă o călătorie spre centrul, spre nucleul limbii romāne, ca să evidenţieze CE se află acolo şi DE UNDE PROVINE. Dar care este "nucleul" unei limbi? Fără doar şi poate, cuantumul ei de cuvinte cele mai importante, cele mai vii. Foarte clar, dar aceste sintagme sună īncă prea literar. Ce īnseamnă "cuvintele cele mai importante, cele mai vii", cine şi cum le desemnează?

            Acesta e punctul nodal īn care aportul creativităţii cercetătoare a lui Mihai Dinu este esenţial. Pīnă la studiul său, singurul criteriu care a fost aplicat īn mod ştiinţific īntru a depista acel grup-de-cuvinte-fundamentale a fost frecvenţa. S-au luat diferite texte, s-a socotit numărul total de cuvinte, apoi numărul de cuvinte diferite şi acestea din urmă au fost aşezate īn ordinea descrescătoare a frecvenţei, adică a numărului de apariţii īn text. Cu cīt numărul total de cuvinte e mai mare şi e extras din texte mai diferite, cu atīt rezultatele sunt mai plauzibile. (Un exemplu: explorīnd presa - doar presa - anilor 1920-1939 şi 1950-1959, Gh.Bolocan a constatat că substantivul cel mai frecvent utilizat a fost "partid", ceea ce poate spune ceva despre viaţa politică a perioadelor respective şi despre dominantele stilului gazetăresc, dar concluzia că acesta e "substantivul nr. 1 al limbii romāne" ar fi ridicolă). E drept că īn lucrarea, de pionierat, a lui Al.Graur, Īncercare asupra fondului principal lexical al limbii romāne, autorul menţiona drept criterii pe baza cărora şi-a alcătuit lista: a) polisemia (bogăţia de sensuri a cuvīntului); b) productivitatea (numărul de derivate de la cuvīntul de bază), şi c) prezenţa īn expresii şi locuţiuni. Dar Al.Graur a aplicat aceste criterii īn exclusivitate intuitiv. Cartea lui Mihai Dinu īşi propune şi reuşeşte să le dea o dimensiune cuantificabilă şi, implicit, ilustrabilă grafic, decelīnd şi formula matematică ce guvernează relaţia dintre rangul īn ierarhie şi numărul de cuvinte. Rezultatul depăşeşte aşteptările, pentru că modelele matematice astfel create permit (aşa cum s-a īntīmplat demult īn astronomie sau, mai recent, īn tehnica detectivistă) şi găsirea (sau aproximarea apropiată) a unor elemente NEcunoscute iniţial, cum ar fi datarea pătrunderii unor cuvinte īn limbă.

            Cum procedează Mihai Dinu? Stabileşte mai īntīi lista cuvintelor din cadrul fiecăruia dintre cele 3 criterii, īn ordinea descrescătoare a rangului, adică īncepīnd cu cuvintele cele mai productive/cele mai polisemantice/cele mai prezente īn expresii. De pildă, sub primul aspect, "campioanele" sunt următoarele 5 cuvinte: moş (38 de derivate), faţă (35), bun (32), a vedea (30) şi alb (25). Sub cel de-al doilea (cuvinte cu sens plin): a ţine (46 de sensuri), a face (45), a da (36), a trage (30), a trece (30). Sub cel de-al treilea: a ţine (aflat īn 84 de expresii), ochi (82), a da (71), cap (69), a lua (63). Dacă se combină, după o formulă matematică adecvată (v.p.283), cele  3 criterii, lista celor mai "importante" 17 cuvinte romāneşti ar arăta cam aşa (īn paranteză e punctajul obţinut): a ţine (97), ochi (87), a da (81), cap (71), a lua (69), a face (67), a pune (57), a bate (54), a trage (54), bun (53), vorbă (49), a sta (45), faţă (43), parte (38), a veni (38), a strīnge (28), cruce (24).

            După această etapă, īn cadrul fiecăruia din cele 3 criterii (productivitate, polisemantism, prezenţă), autorul īntocmeşte liste separate, tot īn ordinea descrescătoare a rangului, după originea cuvintelor. Īn interiorul acestor capitole se petrec cele mai şocante analize şi corelări, care īncep cu migăloase, severe, pe alocuri masive corijări ale datelor provenite de la predecesori īn domeniu (Graur, Juilland, Macrea, Maneca, L.Seche, V.Şuteu). Aici devine vizibilă (cifric şi grafic), de pildă, legătura directă īntre sorgintea latină ori autohtonă a cuvintelor şi supremaţia lor īn oricare din cele 3 criterii de ierarhizare. Aici se operează spectaculoase deducţii, pe cale algebrică, referitoare la vechimea vocabulelor. Aici elaborează Mihai Dinu o legitate matematică proprie, cea a "liniarităţii", referitoare la corelaţia dintre rangul cuvintelor/numărul lor (īn cele 3 clasificări) şi originea acestora. Cu modestia profanului, nu pot afirma decīt că m-au convins şi impresionat claritatea şi funcţionalitatea ei.

_________________________

           1)  Mihai Dinu, Personalitatea limbii romāne - fizionomia vocabularului, Ed. All şi Cartea romānească, Buc., 1996, 368 p., 7000 de lei
             2) Pentru cei cu slăbiciuni similare, dau, alfabetic, lista, ceva mai detaliat: G.Andonie, Varia mathematica,1969, 1977; V.Bobancu, Caleidoscop matematic, 1979; M.Boll, Certitudinile hazardului, 1978; Fl.T.Cāmpan, Povestea numărului PI, 1977; Probleme celebre, 1967, 1972, 1976; Povestiri cu proporţii şi simetrii, 1985; P.Constantinescu, Probleme distractive, 1971; A.P.Domoread, Probleme distractive de matematică,1965; A.Dumitriu, Soluţia paradoxelor logico-matematice, 1966; G.Gamow, Unu, doi, trei...infinit, 1967; M.Gardner, Amuzamente matematice, 1968; Alte..., 1970; L.Görke-G.Lorenz, Īn jurul Matematicii, 1974; E.Guran, Matematică recreativă, 1985; Iosub, Geometrie recreativă, 1954; B.A.Kordemski, Matematica distractivă, 1959; D.Lăzărescu, Paleoaritmetică, 1981; Gh.Păun, Din spectacolul matematicii, 1983; I.I.Perelman, Aritmetica distractivă, 1963; H.R. şi T.J.Radian, Recreaţii matematice, 1973; H.Rademacher-O.Toeplitz, Despre numere şi figuri, 1868; H.Steinhaus, Caleidoscop matematic, 1961; C.W.Trigg, Ingeniozitate şi surpriză īn matematică, 1975; W.Weaver, Doamna Şansă, 1969.

            NOTĂ. Īn acest articol apar īn total 1048 de cuvinte. Cuvinte cu sens plin sunt ___. Cuvinte diferite: ___. Dintre acestea, cele cu frecvenţa īn text pīnă la 3 sunt: 1.cuvīnt (18) 2.matematică (18) 3.număr (9)