Info  Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Viaţa din cărţi"). Nu figurează toate numele menţionate īn text, ci doar acelea substanţial comentate.   


V. şi
LIMBA ROMĀNĂ: PRIMA ŞI ULTIMA ORĂ (Florica Dimitrescu, Dinamica lexicului romānesc)  

CUVINTELE A DOUĂ LUMI

        De cīnd mă ştiu, mi-au plăcut dicţionarele, dar să CITESC unul, aproape pe de-a-ntregul, aşa cum am făcut-o cu acesta1, nu mi s-a mai īntīmplat. Mă īntreb, de aceea, din capul locului acestor īnsemnări, ce m-a determinat şi ce m-a susţinut.
        Răspunsul sună aşa: Acest dicţionar (cu destule imperfecţiuni ca dicţionar-īn-sine) este o carte, o scriere, grozav de atrăgătoare pentru un intelectual. Se confruntă, īn cele 250 de pagini, format mare, ale ei, două lumi. Lumea lingvistică a socialismului, biruitor īn lupta cu bunul-simţ - şi lumea lingvistică a bravei societăţi noi, īn curs de coagulare şi aşezare, plină de bīlbe şi imitaţii de prost-gust, plină de tatonări şi balcanisme puturoase, dar īnviorată, tonifiată de o inefabilă a adiere, (cea lăudată şi de La Fontaine īn fabula cu cīinele şi cu lupul care fuge şi acum de cīnd a auzit de zgardă), adiere ce se naşte atunci cīnd īşi flutură aripa dulcea pasăre a libertăţii.
        Dincolo de scopul pur ştiinţific, acela de a consemna ultima oră, cea neatestată de dicţionarele de tip mai tradiţional, a vocabularului romānesc din 1960 pīnă azi, lucrarea Floricăi Dimitrescu e ca un fel de īnregistrare pirat a vocii celor două sisteme sociale pe care aria sa de cuprindere le acoperă. Spun asta pentru că socot că tocmai cuvintele de ultimă oră definesc o societate. Cele din fondul principal şi celelalte din jurul lui, larg uzuale, sunt "neutre", prin universalitatea şi atemporalitatea lor. Īn schimb, cele de ultimă oră ale unui anumit moment, spun enorm despre emanaţiile acelui timp. Pronunţaţi dumneavoastră, domnule, care aveţi peste 60 de ani, cuvintele sovhoz, economat, colhoz, chiabur, sovrom, mărfuri pe puncte, stahanovist - şi veţi simţi imediat aerul cenuşiu şi ghimpat al anilor
'50...
        Se bat, aşadar, īn opul Floricăi Dimitrescu, vocea comunismului ipocrit cu vocea capitalismului bījbīitor. Īn ceea ce o priveşte pe prima, poţi să-i reproşezi lexicografului (care-şi face doar datoria de īnregistrator) falsitatea unor formaţiuni ca bărbat-cavaler, bucătărie-tip, dovadă-tip (de altfel, cuvīntul tip făcuse o carieră măreaţă sub comunişti, nu numai īn administraţie, unde tronau tipizatele, sau comerţ, ci şi īn exegeză: literatura gemea de tipuri), dramă-spectacol, expo-elevi, factor-cheie, gestionar-īndrumător, unitate-etalon, spărgător de gheaţă-institut, şofer-īncercător...? Cītuşi de puţin. Ele fac parte din stilul de combinare kitsch
٭, gadget°, al epocii - lume ce gīndea īn basme şi vorbea īn indicaţii. Azi ne sună ca nişte stranii arhaisme. Din spaima de "cosmopolitism", socialismul se prostea născocind gīt-legăuri lătăreţe cum ar fi cinematograf-adevăr, ca să nu spună ca toată lumea ciné-vérité°. Se prostea şi mai abitir cīnd venea vorba de ultra-egala bărbatului, şi născocea vocabule cu strapontină٭ de-ţi stătea mintea-n loc: femeie-poet (1969), femeie-prozator (id.), femeie-regizor (1972), femeie-romancier (1984). Această iarovizare, acest miciurinism lingvistic stupid erau puse la bătaie pentru ca, vorba lui Mircea Iorgulescu, firescul (poetă, prozatoare, regizoare, romancieră) să rămīnă excepţie. E atestat pīnă şi femeie-soţie (1981)! Femeie-marinar, femeie-sudor, femeie-zidar sunt, fireşte, la locul lor, cu izul aferent de sudoare proletcultistă. Lipseşte, totuşi, un termen: femeie-femeie.
       
Să trecem graniţa lui ‘89. Ce vedem? O dată dărīmat "zidul Berlinului", năvălesc mai īntīi cuvintele proscrise, ale străzii sau ale gulerelor albe: adidaşii (de porc), a se băga (s-a băgat unt, du-te şi ţine rīnd), băieţii (cu ochi albaştri), ceauşeii, decreţeii, tacīmurile (de pui) etc. sau culturnic, disident şcl. Şi ele vor fi, īn curīnd, "arhaisme". Vin apoi vocabulele care surprind, holografic٭, crīmpeie sau felii mai largi de epocă: cocktail Molotov, contrademonstraţie, criptocomunism, cuponiadă, decomunizare, democratură, emanat. Lucrurile se mai aşează şi capitalismul romānesc face din nou ochi. Lexicul, slobod acum, surprinde toată plaja. Ascultaţi cum zornăie (sic!) dolarii īn cuvīntul fixing. Ascultaţi cum ghiorăie maţele īn sintagma copii ai străzii. Cīt de europeni ne iţim prin cuvīntul card! Dar şi ce scatoalcă-i arde cuvīntul şmen! Suntem cineva: avem body-guard. Dar ne păzeşte el īndeajuns de ţepuială şi ţepuitor? Cīnd zic brokeraj, Casa Scīnteii devine parcă Wall Street. Numai că īn jurul ei colcăie boschetarii. Īn clădiri marmorate facem briefing-uri şi dăm ţăranilor wauchere. Umplem mahalalele cu buticuri şi Gara de Nord cu aurolaci. Milionarii se īnghesuie la call-girls, intelectualii subţiri se īmbulzesc īn, ah!!!, work-shop-uri. Luaţi cuvīntul TEC şi priviţi-l īn zare: īl vedeţi īn filigranul lui pe micul īntreprinzător romān care vinde suc īndoielnic (şi chiar īndoit), dintr-un "dozator", la geamul blocului? Bref: suntem, prin DCR-2, īn plină alba-neagra Romānie.
        Cīteva observaţii fugare. Existenţa cītorva termeni e absolut dubioasă. Astfel, nu cred că a circulat īntr-adevăr cuvīntul bic cu sensul de pix. Şi ideea că ar fi prins la noi vocabula footing cu īnţelesul de plimbare mi se pare falsă; deşi autoarea oferă o atestare ("O femeie care n-are timp dimineaţa să facă o oră de footing va..." etc.), n-o găsesc, ca să zic aşa, irefutabilă. După cum sunt convins că, īn Romānia, nici un ins dintr-un milion nu va şti că ups īnseamnă hopa! Chairman şi goalkeeper (īn afara purei sclifoseli) sunt simple cuvinte englezeşti īn vizită prelungită la noi, a le da apă la moară īnseamnă a alimenta folclorul de tip Tot romānul plīnsu-mi-s-a / Că nu suntem pe Tamisa! Ventilator ventibur? O denumire comercială de moment, fără nici o priză. Diamantat? Acesta nu e un cuvīnt (sau un sens) recent: apare, cu accepţia din dicţionar, īn Noaptea de mai a lui Macedonski ("...diamantatului abis", 1887). Ciao e definit ca "Bună ziua, salut!", prin exemplul eronat "A zis ciao şi m-a īntrebat ce mai fac", dar īn uzul romānesc, ciao e spus la despărţire, ca un fel de pa! Īn fine (pentru această cronică, mai detaliat īntr-o publicaţie de specialitate), pentru ţol (festiv), autoarea nu dispune de o atestare mai timpurie decīt 1993:  o asigur că eu auzeam sintagma īn mediile şmechereşti ale liceului meu din anii ‘60.
        Acribios, mustind de politic şi social, dicţionarul Floricăi Dimitrescu e, īn felul său, şi un breviar de istorie (sau arheologie) a mentalităţilor.
_____________________________

        1) Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a II-a, Ed. Logos, Bucureşti, 1997, 252 p.

       George PRUTEANU
Dilema, nr. 252, 21 nov. 1997