|
ŞTO DELATI?
Ce
ne facem, domnule, cu Claude Karnoouh ăsta?! Că ne ştie feleşagul ca pe apă. Şi
perseverează. După Romānii. Tipologie şi mentalităţi, īşi adună
cronicile1 din Dilema (scrise la invitaţia lui Andrei Pleşu,
căruia-i şi face un excelent portret īn Prefaţă) şi, dacă mă gīndesc la
cele din secţiunea Romānia, care ne trag īn poză, ca-ntr-un puzzle,
ca-ntr-un mozaic, iarăşi nu ieşim prea grozav.
Din capul locului, acest CANDIDE cu doxă, care se-ntreabă nu pe bază de
impresii spectrale, ritmate de glasul roţilor de tren, ci pe studiu răbduriu "īn
teritoriu", comment peut-on être Roumain, ne spune fără milă că "toate
ţările din Est (au intrat pe) orbita capitalismului de tipul trei"
(p.8). Ce ne facem noi cu acest occidental fără iluzii, care crede că
"Occidentului puţin īi păsa de responsabilităţile personale, de morală, de
drepturile omului... Interesul lui se rezuma la un singur lucru: deschiderea
pieţelor... Īn rest, puţin īi pasă, ştiind că e suficient să dai un os de ros
intelectualilor şi politicienilor pentru ca ei să-şi domolească scrupulele
morale cu cīţiva dolari şi burse «de studii»..." (p.16). Oare?! Arghezi era
necăjit că ne lipsesc nemţii, Claude Karnoouh afirmă că "īn Romānia
lipsesc moravurile" (p.17). Or, tatiţo, e lucru notoriu că unde nu e moral,
acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are. Şi
Candide al nostru īl citează pe Nenea Iancu şi-apoi glăsuieşte: "A schimba
societatea şi a īnvăţa democraţia īnseamnă a arăta că aceasta se īntemeiază,
desigur, pe legi, dar īnaintea legilor ea se sprijină pe moravuri" (id.).
Căci dacă legile rămīn numai pe hīrtie, geaba conferinţe, simpozioane, seminarii
(v.p.22), continuăm să ne bălăcim īn balcanlīc şi fanarioteală, ceea ce nu
s-a-ntīmplat numai īn comunism. Şi, cu un aer frondeur, de Candiduţă-om-sucit,
indomptabilul Claude vine şi ne spune că pentru a avea o societate civilă
zdravănă trebuie să avem, oricīt ar părea de paradoxal, un stat zdravăn
(v.p.25).
Ce ne facem, domnule, cu Karnoouh ăsta care e contra progresului cu
orice preţ?! "Terapia economică de şoc nu poate duce pe termen scurt decīt la
instaurarea dictaturilor..." (p.25). De pe poziţiile sale, care reprezintă
"ceea ce a mai rămas dintr-o stīngă critică, aproape necunoscută īn Romānia"
(p.7), clujeanul adoptiv socoate, vai, că drumul spre conştiinţa mulţimilor
trece prin stomac: "idealul social al maselor nu este cel al libertăţii, ci
cel al bunăstării, oricare ar fi preţul ei" (p.25).
Şi la exhibarea culturii stăm prost. Ori īnţepenim īn soluţii elaborate
īntre cele două războaie mondiale, ori picăm īn "«noul bonjurism» care
nesocoteşte realităţile locale (sau īn) zăngănitul folcloric al
fanaticilor spaţiului mioritic, care nu e de fapt decīt «spaţiul lui Mitică»"
(p.28; teribilă observaţie!).
Ce ne facem, fraţilor, cu apucatul ăsta de
francez-cu-simţire-romānească, uitaţi-vă la el cum n-are pic de milă de
"liberalii divizaţi īn tot atītea fracţiuni cīţi şefuleţi au apărut" (p.31;
ce-şi fac romānii, mai nou? Ce să-şi facă, săracii: PNL-uri!); uitaţi-vă
dumneavoastră cum nu vrea el deloc să creadă că monarhia ar putea salva Romānia
(p.36), ei poftim!
European de viţă bună şi trăitor īn Transilvania, ce ne facem, ioi
iştenem, cu musiu Clod care, bată-l iluminismul să-l bată, nu e de acord cu
autonomia administrativă a judeţelor Covasna şi Harghita?! Nu de altceva, dar
fiindcă, de s-ar īnfăptui aşa ceva, "restul populaţiei maghiare din
Transilvania s-ar găsi īntr-o situaţie instituţională şi culturală extrem de
precară şi... mai puţin avantajoasă decīt cea de care beneficiază īn prezent. De
fapt, īn restul Transilvaniei, această autonomie ar crea un fel de ghetou...
Dincolo de această īngrăditură, maghiarimea din Transilvania ar fi redusă la o
lumpen-maghiarime! Spre asta tinde UDMR!" (p.42). Ce te faci, Pişta, cu
Karnoouh-ul ăsta care, cu mintea lui īmbibată de cīteva secole bune de
raţionalism, nu vrea īn ruptul capului să-l desfacă pe "Bolyai" de "Babeş", nu
vrea sciziparitatea Universităţii clujene, şi nu fiindcă ar vrea el să-i vīre pe
unguri īn patul lui Gheorghe, ci din motive de ordin pedagogic (p.43). Mai
īntīi, că n-ar fi profesori de soi pentru aşa ceva, mai apoi ar costa, băneşte,
cīt nu face (p.46) şi mai pe urmă, că "a-i obliga pe studenţii unguri să se
īnchidă īn ţarcul universităţii maghiare īnseamnă, īn condiţiile actuale, a dori
ghetoizarea lor" (p.44).
Ce te faci, domnule Chirac, cu cetăţeanul acesta care spune că-i e
"ruşine" (p.53) īn faţa şicanelor şi vexaţiunilor la care Comunitatea
Europeană īl supune, adesea, pe romānul absolut onorabil, fie el şi academician,
care cere o biată viză de voiaj, īn secolul drepturilor omului?
Intelectuali de elită de pe toate plaiurile geto-dacice, ce ne facem cu
franţuzul ăsta fără mizericordie, care ne plezneşte īn ce ne doare mai abitir,
īn ideea europeană, beştelindu-ne că ne "hrănim cu vise" (p.59), īntrucīt
"īn ceea ce priveşte integrarea politică şi economică, se ştie că ţinta e
foarte īndepărtată şi nu va putea fi atinsă īn timpul vieţii unui om" (id.).,
iar īn privinţa integrării culturale, ne scoate ochii cu aspectele deplorabile
ale omogenizării "rap" prin acţiunea bestial-imbecilizatoare a televizorului
(v.p.61)?! Dascăli din Alma mater, ce-i de făcut, şto delati cu
lucid-prea-lucidul acesta, care vrea reformă de fond, nu de aliniere la
"comanditari" (p.63) īn Universitate? care taie īn carne vie, că
"studenţii nu sunt capabili să scrie o lucrare conform criteriilor clasice ale
introducerii, dezvoltării şi concluziei, (deoarece) liceul nu-i īnvaţă
decīt să repete ca papagalii cuvintele profesorului" (p.65) şi că (auzi
materialism dialectic la el!) primul pas al reformei academice ar fi să aibă
studenţii din ce trăi (p.67)?!
Ce ne
facem, deci? Hein?
___________________
1) Claude
Karnoouh, Duşmanii noştri cei iubiţi - Mici cronici din Europa Răsăriteană şi
de prin alte părţi, traducere (nu se simte că e traducere, ceea ce e foarte
bine; n.G. P.) de Magdalena Boiangiu, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, 252 p.