Info  Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Viaţa din cărţi"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.  

Vezi și Am vrut noi comunismul? Ne-a fost bine în comunism?

SCHIMBĂTOARELE PLĂSMUIRI ALE ISTORIEI

           Iată o carte1 ideală pentru o cronică în Dilema, scrisă parcă spre a alimenta spiritul de îndoială metodică, de scepticism detabuizant*, de plăcere a privirii adevărului, cît e, și pe o parte și pe cealaltă, fără entuziasme partizanale, nici înverșunări demolatoare.

         Hazardul face că eram pe punctul de a consacra o cronică unei culegeri pregătitoare (dar nu știam acest lucru) a cărții de față, culegere care-mi lăsase o foarte bună impresie: Mituri istorice românești2, 12 studii semnate de 6 studenți și doi cercetători (unul fiind Lucian Boia, coordonatorul volumului).

         Cartea lui Lucian Boia pică la țanc. După 50 de ani de manipulare și după alți 7 în care această manipulare a luat și tonuri isterice (prin libertatea deplină de expresie), istoria e teritoriul pe care orice instanță interesată și, la urma urmei, orice demagog își construiește fără păs ficțiunile mai mult sau mai puțin ideologice, pline de ira et studio° și cît se poate de pro domo°.  Faimoasa vorbă (a lui Daicoviciu, pare-mi-se), că "pe măsură ce îmbătrînesc, constat că istoria e tot mai imprevizibilă", a cunoscut, în anii stalinismului, ai ceaușismului și apoi ai stîngaciului nostru post-comunism, întrupări spectaculoase, năucitoare. Burebista o lua înaintea lui Decebal, Mircea cel Bătrîn devenea "cel Mare", 23 August își schimba numele din 5 în 5 ani, după ‘89 aflam că Antonescu a fost un erou neprihănit, mare protector al evreilor, Ceaușescu un titan al diplomației mondiale șcl.

         Lucian Boia vine să ne arate că mari noutăți nu-s sub soare, că plasarea ancilară a istoriei la cheremul avînturilor politice nu-i de-azi-de ieri și că în ultimele două secole are state serioase. El elaborează astfel o sui generis istorie a istoriologiei românești, din perspectiva (quasi caleidoscopică) a metamorfozelor de viziune pe un mare șir de subiecte. Ca să-i fac o idee cititorului, voi rezuma cîteva din ele, inspirîndu-mă și din admirabila ironie (profund intelectuală, niciodată gratuită) a autorului, adevărat performer al imparțialității sardonice:

nu avem istorie
Mihai Viteazu a fost un geniu al unității naționale
suntem foarte daci, suntem o extraordinară sinteză
de daci cu romani
la greu, românii au fost uniți
noi am fost pavăza Apusului, care și-a putut construi
catedralele

suntem la marginea Evropii
slavii ne-au găsit "formați"
bătălia de la Rovine a salvat Occidentul
Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei
suntem ospitalieri și toleranți

grecul, turcul și rusul sunt răi, anturajul lor ne-a
stricat calitățile primordiale
Parisul e un "mare București"

am fost mereu în Europa
țiganii ne mănîncă zilele / ungurii ne mănîncă zilele /
evreii ne mănîncă zilele / americanii ne mănîncă zilele
evreii ne-au adus comunismul
Vasile Roaită se sacrifica pentru clasa muncitoare
Antonescu a fost antisemit
Occidentul e cinic și pragmatic, își vede doar de
 interesele lui
noi numai ne-am apărat sărăcia și nevoile și neamul,
n-am dat niciodată peste alții, fiind buni de felul nostru
domnitorii noștri aveau și unele cusururi, nu erau
perfecți
boierii au fost pilonii Evului nostru Mediu

Ștefan cel Mare e Sfînt
Țepeș a fost un monstru sîngeros
Brătianu-Lascăr Catargiu
Bălcescu a fost cel mai
regina Maria = zeiță pe pămînt
la 1907 au fost 11.000 de victime
pe vremea lui Ceaușescu s-a înfăptuit
după 1989, istoria se predă cinstit


constrîngerea creează forță, am avut mare literatură

avem o mare istorie;
a fost un aventurier, care habar n-avea de ideea de națiune;
suntem foarte romani / / suntem un ghiveci de daci, romani,
slavi, turci, unguri, evrei și țigani, plus alte condimente;
românii se mănîncă veșnic între ei;
cînd se coagulau stătulețele noastre, Apusul își cam isprăvise
de construit catedralele
; drumul cel mai scurt al turcului spre
Apus nici măcar nu trece pe la noi;
ba dimpotrivă, din Bucegi a izvodit toată civilizația mondială;
am fiert și noi o vreme în oala slavă;
nici nu știm precis ce s-a-ntîmplat la Rovine;
a fost domn al tuturor românilor;
"Nu ne vindem țara!", 13-15 iunie ‘90, "voi n-ați mîncat salam
cu soia!";
Occidentul ne-a adus numai blăstămății;

Caragiale, totuși, crede că cel mai bun București e Berlinul,
unde și fuge, et il court encore;
Bucureștiul e un mic Istanbul;
noi ne mîncăm zilele;

comunismul a scos evreii în față;
era un agent infiltrat al Siguranței;
ba nu, regele Mihai vrea moșiile;
Occidentul are ceva cu noi, ne paște;

dar la Budapesta ce-ați cătat? dar la Cotul Donului?

cel mai ștefan cel mare dintre mircea cei bătrîni e mihai viteazu;

cu cît un domn tăia mai mulți boieri, cu atît era mai bun și mai
iubit de popor;
era muieratic;
"Cum nu vii tu, Țepeș doamne?"
Bălcescu-Magheru-Ana Ipătescu;
a fost un personaj secundar;
rea de muscă, îi plăceau cam mult bărbații;
nici măcar 1.100;
și Danaidele au robotit;
în manualul de a XII-a, 25 de ani interbelici se întind pe 119
pagini, în vreme ce 45 de ani de comunism nu au decît 10 pagini
de "rezumat palid și ambiguu" (p.285);
mapamondul n-a luat-o-n seamă... etc.etc.

         Avem de-a face cu o carte de neocolit,  de o răscolitoare luciditate, panoramă a unei teribile galerii de potemkiniade* ideologice, cu o bătaie asurzitoare în prezent, confirmînd atît în registru pozitiv, cît și în cel ultra-ironic aserțiunea lui Croce, conform căreia ogni vera storia e storia contemporanea°.
_____________________
         
1) Lucian Boia, Istorie și mit în conștiința românească, Ed. Humanitas, seria "Istorie" (coordonată de Sorin Antohi), Buc., 1997, 312 p.
          2)
Universitatea București - Facultatea de Istorie - Centrul de Istorie a Imaginarului, Mituri istorice românești, sub direcția lui Lucian Boia, Ed. Universității București, 256 p., 5500 lei.

        George PRUTEANU       
Dilema, nr. 230, 20 iun. 1997