UN PUZZLE BINE DRĂMUIT

        Sunt sceptic în materie de periodizări literare, şi mai sceptic faţă de cele făcute de aproape, şi cu atît mai mult faţă de cele care merg pe criterii "zecimale", felii de 10 ani calendaristici de literatură. Paginile preambulare pe această temă ale lui Laurenţiu Ulici¹ nici nu m-au convins, nici nu m-au lămurit. Ce e, pînă la urmă, o "promoţie"? În linii mari de tot, pare a fi un grup aleatoriu de scriitori care publică în cadrul aceluiaşi deceniu - dar de aici se lasă echivocul, pentru că, deşi operează cu zeci rotunde (de unde ies şi eponimele "optzecişti", "şaizecişti" etc.), L.Ulici ne spune că totuşi periodizările sale au ca punct iniţial cifra 6 (e.g.: 1966-76)... În fine, nu mai zgîndăr. Iau cartea drept o oglindă critică plimbată răbduriu de-a lungul unei bucăţi, mai mult sau mai puţin întîmplătoare, de drum al literelor româneşti.
        Discursul critic al lui L.Ulici are o mulţime de calităţi care-l fac atrăgător. El are o inteligenţă disociativă acerbă, cu tăiş fin pînă la sfertul de fir. Are o excelentă mobilitate analitică (e ca un arbitru de box care nu stă o clipă locului), îşi adaptează vădit unghiul de abordare de la autor la autor, se acordează pe orice lungimi de undă scripturală (chiar şi pe cele mai firave).
        O nuanţă în plus la acest elogiu: nuanţa benedictină. Critici de genul "Călinescu" n-o au. Cei din seria "Lovinescu", da. Ca limbaj, manieră, poze, stil (în valorizarea literaturii), L.Ulici este un călinescian. Dar prin pasiunea de a căuta "sburători" pe coclaurile ţării sau fărîma de lumină în vraful de maculatură - e un lovinescian.
        Ulici citeşte cu o mare BUNĂ voinţă faţă de literatură, nu faţă de cititor. De aici, dominanta cărţii: pofta de a pune reuşita, sclipirea, pozitivul în evidenţă - nu de a tria, nu de a tăia în carne vie. Materia, cel puţin jumătate din ea, s-ar fi pretat de minune la tratamente ironice, persiflante şi "de succes", pentru că publicul vrea tăvăleală prin catran şi fulgi. Ulici şi le-a reprimat cu eleganţă şi generozitate, uneori pînă dincolo de linia la care noi, ceilalţi, am fi socotit că trebuie să se oprească toleranţa. (Las’că nici aşa nu împacă pe toată lumea, de mine nu mai zic. Nu înţeleg, d.p., de ce, la prozatori, Horomnea, Stoiciu sau Văduva sunt numai la "Note", în timp ce Băileşteanu, Boloş sau L.Petru au parte de comentarii; e fals). Dar buna-credinţă a criticului e mai presus de îndoială, ca şi migala axiologică, manifestată atît explicit, prin calificative, cît şi implicit, prin dispunerea în grupele valorice  1-4. Aici, nu-mi pot reprima cîteva obiecţii. Surprind contradicţii de genul: "M.Cantuniari, unul din cei mai buni  (s.GP) poeţi ai promoţiei" (p.132) - dar M.C. e aşezat în grupa...2! Dacă e din cei mai buni, de ce nu e în prima?! Si alte ierarhizări descumpănesc: cum să fie Emil Brumaru în grupa 2 şi Dinu Flămînd în 1? Brumaru e inventatorul unui ton poetic, al unui micro-univers, al unei linii lirice, nivel la care altminteri rafinatul D.F.  n-a ajuns. La fel, unde i-o fi fost atenţia lui L.Ulici cînd l-a plasat pe M.Mincu în prima grupă, la critici, în timp ce C.Ungureanu e-ntr-a doua? 
        Şi fiindcă tot sunt la jumătatea goală a paharului: ce caută D.Petrovici în promoţia cu pricina, cu o singură carte din 1992? Dimensiunile articolelor, atît de bine dozate, cunosc şi accidenţe: comentariul la G.Alboiu (plasat la locul său în eşalonul 3) e totuşi mai lung decît cel la Cezar Ivănescu (din 1). Analiza pe text, desfăşurată cu apreciabilă fantezie şi varietate metodologică, îşi pierde pe alocuri cerbicia şi funcţionează în gol ("revelaţia scindării e repede scoasă din cuşca individualului şi aruncată...în universal... Vizionarismul la care accede el..." etc. - dar nu e vorba nici de Blaga, nici de Eminescu, ci de P.Balahur, din grupa 3. Dar şi cînd e să plesnească, pe drept ori ba, cnutul lui Ulici lasă dîre ("înclinaţia logoreică" - la Angela Marinescu, "bolboroseală ininteligibilă" - la Doina Uricariu). Mult mai specifice îi sunt însă  aluzia academică, insinuarea clară dar necontondentă (Doru Davidovici: "romane sentimentale şi aviatice"), transferul ingenios de limbaje (la Ş.Foarţă: "impresia tehnică, notabilă cu maximum, se află cu mult mai presus de impresia artistică"), portretul psiho-intelectual sintetic (v.deschiderile articolelor despre M.Iorgulescu sau M.Papahagi) , în care, stilistic, atracţia şi virtuozităţile combinatorii ale autorului se îndreaptă spre paradox, spre chiasm (la Dan Laurenţiu: "un vînt de dragoste mortală ori de moarte îndrăgostită"), spre oximoron (la Ion Mircea: "fragilitatea inexpugnabilă a imaginarului şi soliditatea finalmente fragilă a realităţii").
        Carte compusă din mici respiraţii care dau un suflu coerent, strălucitoare pe detalii şi corectă cu carenţe pe ansamblu (dacă ansamblu e), delicioasă cînd criticul îşi deschide şi supapa temperamentului ludic-muşcător, inteligentă fără sincope, ba chiar cu exces de înţelegere - tomul lui Ulici ne convinge că locul său e în grupa 1, cu fotografie. 

Consideraţii statistic-literare

         În "promoţia '70", Laurenţiu Ulici (LU) include 248 de autori, cărora le consacră 440 de pagini de text, ceea ce dă o medie de 1,77p./autor.
         În cadrul fiecărei secţiuni tradiţionale (poeţi; prozatori; dramaturgi; critici, istorici literari şi eseişti), autorii comentaţi sunt împărţiţi în patru grupe valorice, nume­rotate de la 1 la 4, cu excepţia dramaturgilor, în care grupa valorică "1" lipseşte, în schimb unul şi acelaşi autor ocupă o grupă dublă ("4 + 5"), semn că şi imperturbabila taxi­nomie are inefabilul ei. Mai există o a cincea grupă valo­rică, a autorilor care n-au parte de nici un comentariu, e clar de ce, li se menţionează doar anul naşterii şi titlurile publicate. În cadrul fiecărei grupe, autorii sunt ordonaţi alfabetic. (Un număr de 13 prozatori şi 7 eseişti au fost, "dintr-o regretabilă eroare de ordonare a materiei", omişi, urmînd a fi incluşi în volumul următor).
         Iată numărul de autori şi de pagini al fiecărei secţiuni: POEŢI: 151/252 pp. (medie: 1,67 p./autor). PROZATORI: 56/104 pp. (1,86 p./aut.). DRAMATURGI: 5/11 pp. (+3) (2,2 pp./aut.). CRITICI, IST. LIT., ESEIŞTI: 36/73 pp. (2 pp./aut.).
         Relevantă e şi repartiţia pe grupe valorice:

     Decizia axiologică şi spiritul "matematic" ale lui LU au colaborat cu brio în această foarte echilibrată dispunere. E de remarcat cu cîtă precizie grupa a 4-a valorică a celor patru secţiuni oscilează în jurul valorii de 1,15 p./autor; grupa a 3-a, în jurul lui 1,60; grupa a 2-a, în jurul lui 2,10 (cu o excepţie, la proză) şi doar grupa 1 (cum e şi firesc, sunt "monitorii", fruntaşii, emblematicii) prezintă fluctuaţii mai mari, în sensul unei scăderi continue de la prima spre ultima secţiune (4,15 - 3,83 - 3,0 -2,67), ceea ce ar denota un mai mare interes aI lui LU pentru comentarea poeţilor şi a prozatorilor foarte buni, decît a dramaturgilor şi a eseiştilor de (relativ) acelaşi calibru.
         Dacă ar fi cuprins doar autori din primele două grupe valorice (ah, trenuri fără ultimul vagon!), comentariul n-ar fi avut 440 de pagini, ci doar 196. Dar asta am spus-o numai cu titlu informativ, sunt de acord că descrierea unei epoci literare nu-i poate ignora pe mediocri, ar fi ca o falsifi­care a curbei lui Gauss. Totul e unde plasăm pragul de jos.
________________

            1) Laurenţiu Ulici, Literatura română contemporană (Promoţia ‘70), Ed. Eminescu, Buc., 1995, 552 p.