ANAMORFOZE DE RÎSU’-PLÎNSU’

            Nu-mi place deloc vorba aceea, că în politică numai boul ar fi consecvent; pe aşa o bază doctrinară de chirpici, orice giruetă ar fi îndreptăţită să se creadă busolă şi orice fripturism ar căpăta tresele "adecvării". Dar dacă eu, în mica politică a acestei rubrici, iau decizia să amîn pur şi simplu al doilea articol despre revista Polis, nu cred că pot fi bănuit de pezevenglîcuri oculte. Ce a survenit? În timp ce reflectam asupra altor numere substanţiale din revista făcută de Călin Anastasiu şi Dan Pavel, m-a izbit, în moalele cugetului şi al simţirii mele, următoarea caricatură, profund înrudită (dacă vă gîndiţi bine) cu problematica Polis-ului, în ciuda limbajului crud:
Această caricatură de Ion Barbu este una din cele 80 existente în volumul de tablete publicat recent de Tudor Octavian¹.  Tableta este un gen îngrozitor de inefabil, complet scăpat din mînă de către teoreticieni - aşa încît, ca să vă fac o idee ce e cu această carte, vin mai întîi cu nişte informaţii eminamente obiective. Ea conţine 180 de texte. Fiecare text ocupă o singură pagină  şi are cca 33 de rînduri, cu un conţinut situat între 333 şi 444 de cuvinte în total. Frazele sunt, îndeobşte, mijlocii spre scurte. Subiect, predicat, atribut, complement. Titlurile sunt, de multe ori, stranii, opace, şi pretind lectura tabletei pentru decodare. Exemple: Formaţia hot-strong "Izmenele putrede"; Rugăciune pentru fasole, molan şi varză; Nasul sacru al domnului Gherman; Din istoria găinii; Necrolog cu natură moartă; Lirismul în box; Relaţia dintre Shakespeare şi comuna Ieud ş.a. Nu se poate nega, însă, că autorul recurge  şi la titluri clare, chiar suspect de clare: Cum se bate un cui; Cum şi de ce se îngraşă politicienii; Viol cu perversiuni la deputăţie. Alte titluri sunt inspirate din bogatul tezaur al literaturii universale (nu trebuie să uităm nici o clipă că T.O. este critic de artă); exemple: Tovarăşul Olaru şi umbra sa, Badea (după Brecht), Viaţa în seriale (după Cosaşu), Noaptea unui vis de vară (după Shakespeare), Tramvaiul 3, aripa tînără (după Patriciu), Cele şapte Americi (probabil, după Ralea), Învăţaţi! Învăţaţi! Învăţaţi! (după Lenin), Trei ştiri care au zguduit lumea (după cel cu Zece zile care..., Reed), Arta  de a te descurca în viaţă (după D’ale Carnegiului),  Stima noastră şi mîndria, România şi Mafia! (după Ceauşescu), Rugăciune de dac (după Poetul Impar), Problemă cu trei necunoscute (după cartea de algebră) ş.a.

            În continuare, vă invit să urmăriţi o scurtă cercetare, nu mai puţin obiectivă, asupra tematicii acestor tablete. Tematica este generoasă, aş spune chiar exhaustivă, totuşi unele sfere de interes revin în mod semnificativ. Tabelul de mai jos vă prezintă temele cele mai frecvente, în ordine ierarhică (cifra arată în cîte texte diferite  apare tema cu pricina; în nota de subsol², curioşii sau neîncrezătorii găsesc şi numărul paginilor la care se află textele cu pricina):  

   Mai apar: 13.Străinătăţuri (6); 14.Meserii (6); 15.Înjurături (3); 16."Subiecte" (3); 17.Case  (3); 18.Gunoi (3); 19. Bani (3); 20.Sport (3); 21.Mijloace de transport (2); 22.Poliţie (2).
        Ce ne arată nouă acest tabel? Că autorul este suflet în sufletul neamului său, stomac în stomacul lui. Zece virgulă şase la sută din subiecte dau tîrcoale (cînd nu atacă frontal) spinoasei  probleme a hranei, chestiune care, aşa cum arăta şi G.Liiceanu într-un recent eseu, bîntuie de milenii subconştientul poporului român. Şapte virgulă trei la sută dau seamă, în felurite chipuri, despre acei sănătoşi care ne conduc. Femeile, după cum se vede, nici nu trec pragul de 5% în proza familistului Tudor Octavian (3,88%), lucru care se reflectă, pe plan naţional, în "sporul" demografic negativ; vorba dictonului: cui îi mai arde?!

            E, acum, rîndul cîtorva consideraţii subiective. Dacă sunt în ţara asta 5 oameni care te pot face, cu inteligenţă, să rîzi - unul dintre ei este îngînduratul Tudor Octavian. La 50% din enunţurile sale zîmbeşti mînzeşte,  la 30% te pufneşte un rîs amar, iar la 20% hohoteşti de unul singur, nichitostănescian. Omul are o fantezie combinatorie excepţională, o teribilă iscusinţă a alunecării controlate din zeflemeaua realist-critică şi realist-capitalistă în absurdul bine strunit şi revelator. Este aici, perfect digerată, şi lecţia lui Swift, şi a lui Arghezi, şi a lui Art Buchwald; mai să cred că tabletistul i-a studiat, cu creionul în mînă, şi pe alde Toffler sau McLuhan pentru tehnica racursiurilor fulgerătoare între ce cu mintea nu  gîndeşti; există, apoi, înrudiri de ton şi întorsătură, ici cu Cosaşu, colo cu M.H.Simionescu sau cîte un abur călinescian (cel din Frigmania şi Bovenia). Ca toţi scriitorii buni, Tudor Octavian este cam în egală măsură îmbibat de real³  cît şi de litere; îl trec fără să ezit printre maeştrii pastişării sloganurilor, a sintagmelor zilei, "la modă", cît şi printre cei ai anamorfozării realităţii prin oglinda parabolică a sarcasmului, a deriziunii.  (De aceea mai dau, alături, încă un citat din caricaturistul Ion Barbu; şi Tudor Octavian face adesea, pe principiul "bulgărelui de zăpadă", cu pornirea într-o frază intens-generatoare, caricări cartesiene ale marasmului cotidian).

            Tabletele lui Tudor Octavian sunt, mi se pare, cea mai veselă carte melancolică a ultimilor ani.                                                      

______________________________

            1) Tudor Octavian, Tratat de înjurături (Bogat ilustrat de Ion Barbu), Ed. Oscar Print, Buc., 1996, 284 p., 5500 lei.
          2) 1. (39,69,84,146,154,164,170,178,181,185,191,200,206, 224,230,232, 241,245,262); 2. (29,45,62,108,116,120,126,130,134, 142,157,184,223); 3. (11,23, 38,80,93,95,102,107,139,235,236,263);4. (26,35,36,63,68,96,214, 227,244,253, 265, 269); 5. (93,98,148,175, 179,199,220,242,257); 6. (21,56,104,203,211,221, 256, 260,274);  7. (18,33,161,167,190,197,220,266); 8. (48,50,59,77,101,176,196,206); 9. (32,66,71,117,125,166,215); 10. (9,27,158,160,217,233,242);11. (12,17, 20,89,90,209,218); 12. (105,119,133,152,227,268).
           3) E plin de "românie" (subst.comun, ca "bucurie" sau "ţigănie").