DE LA PLATON LA ADEVĂR

         După părerea mea, cei mai interesanţi, mai demni de citit analişti politici  după 1989  (īnainte, specia nici nu exista!) sunt doi la număr: Ion Cristoiu şi (pe alte coordonate şi cu alte mijloace),  Andrei Cornea. Acesta din urmă şi-a adunat īntre coperte articole pe această direcţie, publicate īn ultimii cinci ani mai cu seamă īn revista "22", sub titlul unuia dintre ele, Maşina de fabricat fantasme¹.
        Principala calitate distinctivă a lui Andrei Cornea este imprevizibilitatea, faptul că nu e programat pe o direcţie anticipabilă. Acesta e defectul multor comentatori de azi, altminteri, oameni  inteligenţi şi de bună credinţă, dar incapabili să iasă dintr-un pattern°, dintr-o schemă (care nu e neapărat o linie) a căru(e)i prelungire o poţi ghici. Adică ştii dinainte ce atitudine vor lua, urmează ca ei să adauge doar stil şi mărunte nuanţe. Andrei Cornea, care alege ca motto culegerii sale reflecţia lui Pascal: "Să ne silim, deci, a gīndi bine; iată īnceputul oricărei morale", formulează, īncă din parabolica prefaţă, principiul independenţei de spirit, al refuzului īnregimentării īn mentalităţi ( fie ele şi rasate, superioare) de natură mitică sau colectivă. De aceea, chiar şi īn grupul īntrucītva omogen al semnatarilor de analize politice īn "22", el ocupă adesea poziţia unui franctiror٭.
        In al doilea rīnd, pe Andrei Cornea īl diferenţiază faptul că vine īn comentariul actualităţii dinspre cultura filologică de adīncime. (Nu īntīmplător, simultan cu cartea de care mă ocup aici, i-a apărut, la Humanitas, un studiu - Platon / Filozofie şi cenzură -, aflat oarecum īn prelungirea celui din 1988, Scriere şi oralitate īn cultura antică). Orice s-ar spune, cīnd l-ai citit temeinic şi l-ai tradus pe Platon, cīnd ai zăbovit īndelung asupra relaţiei dintre tipul de Weltanschauung° grecească şi cea semitic-orientală, altfel priveşti vīnzolelile unui scrutin, ale unui partid, ale unei coaliţii. Andrei Cornea aduce, īn radiografiile sale, calmul scrutător al unei inteligenţe bine hrănite de un underground° antropologic cu bătaie filozofică şi culturală. Fireşte, adaug imediat, că fără buna sa priză la real şi fără capacităţile de disecţie īn concret, de ironie şi expresivitate, "dotările" menţionate mai sus ar fi pură cărturărie de bibliotecă, pentru uzul erudiţilor de fildeş, căutători de nihil novi sub sole°.
        Ilustrez cu două exemple. Andrei Cornea vede īn evenimentele din 13-15 iunie 1990 o "actualizare a unor mituri colective arhaice" (p.43). S-a produs atunci un "transfer" al imaginii Adversarului. "Pentru foarte mulţi romāni, 22 decembrie 1989 n-a fost numai ziua revoluţiei, ci mai cu seamă ziua noii Bune Vestiri, a noii Evanghelii... Iar această Bună Vestire a sosit prin Televiziune " (p.41) şi s-a identificat cu ea. Astfel că atacul din 13 iunie īmpotriva Televiziunii a fost simţit de opinia populară nu doar ca o "lovitură de stat" (cum pretindea guvernul), ci, mai grav, "drept un veritabil deicid٭. Pentru un răstimp, Buna Vestire a fost cuprinsă de tenebre, iar noul Dumnezeu hertzian a murit. Vinovaţii nu puteau fi decīt duşmanii dintotdeauna ai lui Dumnezeu. Atīta doar că evreii de odinioară au devenit golanii de azi, identificabili īn chip mai precis cu studenţii şi intelectualii, pe de o parte, şi cu ţiganii, pe de altă parte" (p.42). Interpretarea e de o impecabilă coerenţă, iar īncărcătura ei mitologic-ancestrală nu e parazitară pe realitate, ci revelatoare.
        Al doilea exemplu de decodare īn cheie mitică a prezentului imediat priveşte imensul entuziasm popular cu care a fost īntīmpinat regele Mihai cu ocazia vizitei de Paşti (1992) īn ţară. Si aici a avut loc un transfer de imagine din subconştientul colectiv. "Regele le-a părut ca fiind «dincolo» şi «altceva» decīt ei... El apare mulţimii decepţionate īn chipul unui Mīntuitor, mai cu seamă cīnd soseşte de Paşti... Un mit arhaic... se revelează astfel brusc, unind pentru moment oamenii cu promisiunea unei ordini şi armonii desăvīrşite" (p.77). Dar, īn spiritul neaderenţei sale la exuberanţele evanescente٭ şi iraţionale, Andrei Cornea scrie, cīteva rīnduri mai jos: "Eu unul nu cred că democraţia se poate edifica şi asigura cu mituri colective, cu entuziasm de masă şi de sărbătoare, cu aşteptări mesianice". Acest mod rece, trouble-fête°, de a trata lucrurile este emblematic pentru demersurile autorului. (Aici īşi are izvorul asprimea cu care tratează, pe drept cuvīnt, picoteala şi reveriile Opoziţiei; v., de ex., p.172).       
        O a doua emblemă (desigur că simplific puţin, dar ce vreţi de la o cronică de nici 3 pagini?!) a scrisului socio-politic al lui Andrei Cornea aş vedea-o īn iscusinţa distinguo°-urilor binare. El ştie să secţioneze fin ideea, separīnd coaja de miez, jumătatea putredă de cea sănătoasă. Lui Paul Everac i se explică, astfel, diferenţa dintre Versailles sau piramide, care īnseamnă grandoare, şi Casa Poporului, care, īn viziunea lui A.C., īnseamnă doar grandomanie (deşi eu nu sunt convins că e doar atīt). Apropo de aceeaşi clădire, A.Cornea mai operează (īn articolul Casa fără cer) trei distincţii utile: cea dintre mărime şi măreţie, cea dintre efort şi creaţie şi, apud Noica, cea dintre bunuri şi valori (p.163); elefantiazicei٭ construcţii īi revine mereu primul termen  al binomurilor. Opoziţiei noastre politice i se arată, sever (p.171), că are scopuri, dar nu are cauză. Īn cadrul "jocului" politic romānesc, analistul deosebeşte (p.197) confruntările antitetice (Putere-Opoziţie) de cele antinomice (conservatori-moderni, e.g., īntre PNŢCD şi PAC). Īncă un exemplu, īn legătură cu scepticismul şi condescendenţa٭ referitoare la "imposibilitatea" de a se scrie  precis şi obiectiv istoria. Andrei Cornea insistă asupra diferenţierii elementare īntre fapt şi interpretare: "istoria rescrie interpretări, īn timp ce ideologia rescrie fapte" (p.175).

        Īn analistica politică romānească de la această oră, Andrei Cornea reprezintă opoziţia activă, energică, eficace (īn plan intelectual) faţă de "īncremenirea īn proiect", faţă de gregaritatea amorfă a bunelor intenţii, faţă de pasionalităţile incompetenţei, faţă de solidarităţile convenţional-"sufletiste", dar sterile, anchilozante. Prieten pīnă foarte departe al lui Platon, Andrei Cornea nu-l "trădează", ci-l foloseşte īn favoarea adevărului.
_______________
          1) Ed.Clavis, Buc., 1995, 224 p.