Info  Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Viaţa din cărţi"). Nu figurează toate numele menţionate în text, ci doar acelea substanţial comentate.   

V. şi LUCA PIȚU

SPIRITUS ERECTOR

 PRESOL

(Paragraful de mai jos a apărut în Expres magazin, 10/1993 și a fost reprodus ca „predoslovie” în volumul de față1, p.5, cu o interpolare pițuliană: cad(av)ru; „av” nu-i al meu).

Dacă aș fi întrebat cine sunt eseiștii (nu criticii! nu cercetătorii!) români de azi demni de a fi luați în seamă, aș răspunde: Alexandru Paleologu, Șerban Foarță, Gabriel Liiceanu Alexandru George, Andrei Pleșu, Octavian Paler. Între aceștia, un loc sigur și neclintit merită Luca Pițu, cadru didactic la Universitatea din Iași, care, prin neconformismul său profund, pre nervii multora dintre autoritățile comuniste ale Universității a călcat fără preget. Bucovinean îndîrjit, de statură și voință napoleoniene, simplu și frust în aparență, la vorbă și la port, Luca Pițu este, la o vîrstă încă tînără, un om de o erudiție, pe domeniul său, zăpăcitoare, care se mișcă slobod în mai toate limbile de importanță europeană, vii sau moarte, și care, prin originalitatea manierei sale, a făcut și face, de ani buni, școală și nu numai în Iași. Reușind să producă aliaje paradoxale între Neculce și Roland Barthes, între Georges Bataille și Socrate sau între Creangă și Heidegger, scriitura lui Luca Pițu are o artificialitate ludică paroxistică, fiind continuu o „joacă" la cel mai înalt nivel cu sensurile, o gaya scienza° de o virilitate care poate atinge priapismul, dar niciodată vulgaritatea, o voluptate perpetuă de macho° al ideilor, drăgăstos, liber și libertin cu ele, care-i răspund așijderea.


    SOL
    (traducerea textului în pițuliana medie)

De ar hi să-mi vie nu noiciană ispitire, ci sanantoniană° tentațiune de a perlocuționa° de cine mi-s încercăreții1 (nu aristărcuțele! nu cerșetătorii!) moldo-vlahi sau k.-k. apți de intromisionare în seamă, aș da glas așa: Alexandros al Gîndului Vechiu, Șerban de Foarță Majoră arhanghelul Gabriel Likeionianul, Alexander Agricultorele, Bărbatul cel Pleș, Al Optulea Paler. Între domniile și președințiile lor, o stravagantă strapontină, nesmintită și de nezgîlțîit, cuvine-se magistrului L.P., „tu... Luca, tu signore e tu maestro” (Inf., II, 140), răs-dascăl la UniverSECUritatea iașiotă, care, prin zavragismul din rărunchii minții sale, noian de scîrbă și pricină2 datu-le-a întîiumblătorilor Almei Mater iasiensis, de care se anfișa° și fix în pix îl durea, că mi ți-i și ancula° dacă voia-și erecta. Cajvanian îndrăcit și îndemonat, mare la pohte și la stat cît bonapartul, poporan și nesclivisit la logos și țoale, dară nu și-n osia feldeinței°, elpiul iaște, la etatea sa încă vernilă, un gagiu dobă de doxă, luător de fețe3 (și degrabă vărsător de sînge vinovet), grăitor de multe idiomuri٭ evropenești, putrefacte au artefacte, stinse au aprinse, și născotocitor al hiperromânei cosmopolitizate4; dînsul, cu glagoria-i neîmperecheabilă, căcălău de discipulăraie isnovește și zămislește, în areal bahluvian dar și nistro-dîmbovo-danubio-tisian. Malaxînd antipozi, în terciuiala-i meta- și pata-fizică, el numa cît ți-l logodește pe Moș Neculce cu Moche Barthes, pe Mai-Mult-Ca-Sula-Bataille cu Mai-Mult-­Ca-Prefectul-Socrate, pe Bădia Creangă cu Boș Haidegherea: slova pițuliană îi jucăușe pîn’ la Dumnezău și pîn’ la Dracu’ și-napoi, și iar, într-o navetă demențială5, făcînd tumbe-n cer și puneri în prăpăstii° cu înțelesurile și nențelesurile, cu ghesurile și eresurile; cuvîntarea pițică îi pythică° și pitică, mitică și miticească, îi gînditură zglobie, bărbătoasă și vîrtoasă pe rupte cît nesătulul Priap° (dară nu porcește), veșnic îi pus discursul său pe tăvălit, titilat٭ și fecundat gîndemele prin paie ori olande, libidinos, liber, libertin și libelulic cu ele, care, ‘tă-vă pustia de gîndeme, că bine vă drăgostiți!, îi răspund așijderea, comme de longs échos qui de loin se confondent avec lui°, parșiv spiritus erector!
 

        DEMI-SOL
        (cambuză
٭ cu notule)

             1 Căci ce alt îi eseul decît încercare a puterilor și a putorilora)?
             2
Nemîntuind a-i da în gît pe sicofanți٭ și cicisbei٭, pe universecuriști,  securiști și guriștib).
             3
Jupuitor de superficii. Lăsător bouche-béec)°
             4
Zisu-i-a prezidentului: „Yoni Liescu” (EDL, 76) au “Ion-Budai Iliescu" (FDI, 169) și-n alte felurite chipuri terfelitoare.
             5
Aluziune la ,,naveta esențială” a chibzuielii; între pleonasm și oximoron٭, între Dada și Banud).
 

        SUB-SOL
        (depănarea și
depanarea aparatului critic)

         a) Cf. „Mirosul celuilalt" în SRUS, 142-151 sau „Fragmente dintr-un discurs naso...l...ogic", în EDL, 17-78.
         b) Luca Pițu, mai puțin ca-n FDI, iar se scoală și prea mulți popește: exempli gratia
° eternii Bostani și Boțîrlani, Porcuța Spîrcului și Ancurcuța Scîrbului, C. Sturzu, Ion Gheorghe, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Eugen Simion u.s.w.°
         c) Un eseu e despre stranietate. Altul despre nas și funcțiile sale. Altul despre „bizutaj”, adicătelea canonul și canoanele la care e supus novicele oriunde și oricînd, urbi et orbi
°. Subiectele, fie și bizare, sunt în bună tradiție galo-saxonă. Swift scria despre o coadă de mătură. Goldsmith despre flăcăi tomnatici și fete batrîne. Ch. Lamb despre ureche sau bețivi, Carlyle despre șorturi, Chesterton despre schelete, Barthes despre discursul amoros, Finkielkraut despre amorul discursiv, de Quincey despre omor, Bataille despre amor etc.
         d) Teza pițuliană a fost luată la refec de Dan Petreseu în Pe urmele înaintașilor (Tentațiile anonimatului), CR, 1990, pp. 260-278, lei 22), dibuindu-i-se antecesori și conotații.
 

       INFRA-SUB-SOL
       (concluzie interimară, catalog, sigle
٭)

        Concluzie interimară. În primul rînd, LP este inventatorul unui limbaj suficient sieși, fermecător pentru știutorii de carte, obscur și manierist pentru ignari sau inamici, amestec cu skepsis de jargoane de toate înălțimile, de la glodul mahalalei sau deșucherea de alcov, pînă la întortocheatele radicale filozoficești ori retoriceșți trecînd printr-o năstrușnică moldo-arhaizare artificială a vorbelor de rînd. Pe planul de deasupra, LP este un violator de tabu-uri, un pătimaș al zonelor escamotate, un explorator, nedus la biserică, al temelor spăimoase și imposibile.
        Catalog de epitete pițulabile. A-moral, babelian, curajos, deșucheat, erudit, falocratic
٭, falocritic, genial, genital, goliardic٭, hiperintertextual٭, hazos, hermeneutic, insolit, insolent, jovial, kakokagathic, libidinos, mănos nebun, nichitian, obsedat, obsolet, obscur, pornografic, pervers, rabelaisian, scandalos, snob, suculent, scatologic٭, teluric٭, țapăn, uimitor, vagant٭, zarifopolian, xenofil٭.
        Sigle: EDL: Eros Doxa & Logos; FDI: Fragmente dintr-un discurs in(?)comod; SRUS: Sentimentul românesc al urii de sine.

___________________________

          1) Eros, Doxa & Logos, Inst. European, Iași, 1994, 228 p., 3800 lei.

       George PRUTEANU
Dilema, nr. 110, 17 feb. 1995