SPIRITUS ERECTOR

 PRESOL

(Paragraful de mai jos a apărut în Expres magazin, 10/1993 şi a fost reprodus ca „predoslovie” în volumul de faţă¹, p.5, cu o interpolare piţuliană: cad(av)ru; „av” nu-i al meu).

Dacă aş fi întrebat cine sunt eseiştii (nu criticii! nu cercetătorii!) români de azi demni de a fi luaţi în seamă, aş răspunde: Alexandru Paleologu, Şerban Foarţă, Gabriel Liiceanu Alexandru George, Andrei Pleşu, Octavian Paler. Între aceştia, un loc sigur şi neclintit merită Luca Piţu, cadru didactic la Universitatea din Iaşi, care, prin neconformismul său profund, pre nervii multora dintre autorităţile comuniste ale Universităţii a călcat fără preget. Bucovinean îndîrjit, de statură şi voinţă napoleoniene, simplu şi frust în aparenţă, la vorbă şi la port, Luca Piţu este, la o vîrstă încă tînără, un om de o erudiţie, pe domeniul său, zăpăcitoare, care se mişcă slobod în mai toate limbile de importanţă europeană, vii sau moarte, şi care, prin originalitatea manierei sale, a făcut şi face, de ani buni, şcoală şi nu numai în Iaşi. Reuşind să producă aliaje paradoxale între Neculce şi Roland Barthes, între Georges Bataille şi Socrate sau între Creangă şi Heidegger, scriitura lui Luca Piţu are o artificialitate ludică paroxistică, fiind continuu o „joacă" la cel mai înalt nivel cu sensurile, o gaya scienza° de o virilitate care poate atinge priapismul, dar niciodată vulgaritatea, o voluptate perpetuă de macho° al ideilor, drăgăstos, liber şi libertin cu ele, care-i răspund aşijderea.

    SOL
    (traducerea textului în piţuliana medie)

De ar hi să-mi vie nu noiciană ispitire, ci sanantoniană° tentaţiune de a perlocuţiona° de cine mi-s încercăreţii¹ (nu aristărcuţele! nu cerşetătorii!) moldo-vlahi sau k.-k. apţi de intromisionare în seamă, aş da glas aşa: Alexandros al Gîndului Vechiu, Şerban de Foarţă Majoră arhanghelul Gabriel Likeionianul, Alexander Agricultorele, Bărbatul cel Pleş, Al Optulea Paler. Între domniile şi preşedinţiile lor, o stravagantă strapontină, nesmintită şi de nezgîlţîit, cuvine-se magistrului L.P., „tu... Luca, tu signore e tu maestro” (Inf., II, 140), răs-dascăl la UniverSECUritatea iaşiotă, care, prin zavragismul din rărunchii minţii sale, noian de scîrbă şi pricină² datu-le-a întîiumblătorilor Almei Mater iasiensis, de care se anfişa° şi fix în pix îl durea, că mi ţi-i şi ancula° dacă voia-şi erecta. Cajvanian îndrăcit şi îndemonat, mare la pohte şi la stat cît bonapartul, poporan şi nesclivisit la logos şi ţoale, dară nu şi-n osia feldeinţei°, elpiul iaşte, la etatea sa încă vernilă, un gagiu dobă de doxă, luător de feţe³ (şi degrabă vărsător de sînge vinovet), grăitor de multe idiomuri٭ evropeneşti, putrefacte au artefacte, stinse au aprinse, şi născotocitor al hiperromânei cosmopolitizate⁴; dînsul, cu glagoria-i neîmperecheabilă, căcălău de discipulăraie isnoveşte şi zămisleşte, în areal bahluvian dar şi nistro-dîmbovo-danubio-tisian. Malaxînd antipozi, în terciuiala-i meta- şi pata-fizică, el numa cît ţi-l logodeşte pe Moş Neculce cu Moche Barthes, pe Mai-Mult-Ca-Sula-Bataille cu Mai-Mult-­Ca-Prefectul-Socrate, pe Bădia Creangă cu Boş Haidegherea: slova piţuliană îi jucăuşe pîn’ la Dumnezău şi pîn’ la Dracu’ şi-napoi, şi iar, într-o navetă demenţială⁵, făcînd tumbe-n cer şi puneri în prăpăstii° cu înţelesurile şi nenţelesurile, cu ghesurile şi eresurile; cuvîntarea piţică îi pythică° şi pitică, mitică şi miticească, îi gînditură zglobie, bărbătoasă şi vîrtoasă pe rupte cît nesătulul Priap° (dară nu porceşte), veşnic îi pus discursul său pe tăvălit, titilat٭ şi fecundat gîndemele prin paie ori olande, libidinos, liber, libertin şi libelulic cu ele, care, ‘tă-vă pustia de gîndeme, că bine vă drăgostiţi!, îi răspund aşijderea, comme de longs échos qui de loin se confondent avec lui°, parşiv spiritus erector!
 

        DEMI-SOL
        (cambuză٭ cu notule)

             ¹ Căci ce alt îi eseul decît încercare a puterilor şi a putorilor^a)?
             ² Nemîntuind a-i da în gît pe sicofanţi٭ şi cicisbei٭, pe universecurişti,  securişti şi gurişti^b).
             ³ Jupuitor de superficii. Lăsător bouche-bée^c)°
             ⁴ Zisu-i-a prezidentului: „Yoni Liescu” (EDL, 76) au “Ion-Budai Iliescu" (FDI, 169) şi-n alte felurite chipuri terfelitoare.
             ⁵ Aluziune la ,,naveta esenţială” a chibzuielii; între pleonasm şi oximoron٭, între Dada şi Banu^d).
 

        SUB-SOL
        (depănarea şi depanarea aparatului critic)

         ^a) Cf. „Mirosul celuilalt" în SRUS, 142-151 sau „Fragmente dintr-un discurs naso...l...ogic", în EDL, 17-78.
         ^b) Luca Piţu, mai puţin ca-n FDI, iar se scoală şi prea mulţi popeşte: exempli gratia° eternii Bostani şi Boţîrlani, Porcuţa Spîrcului şi Ancurcuţa Scîrbului, C. Sturzu, Ion Gheorghe, Dinu Săraru, Adrian Păunescu, Eugen Simion u.s.w.°
         ^c) Un eseu e despre stranietate. Altul despre nas şi funcţiile sale. Altul despre „bizutaj”, adicătelea canonul şi canoanele la care e supus novicele oriunde şi oricînd, urbi et orbi°. Subiectele, fie şi bizare, sunt în bună tradiţie galo-saxonă. Swift scria despre o coadă de mătură. Goldsmith despre flăcăi tomnatici şi fete batrîne. Ch. Lamb despre ureche sau beţivi, Carlyle despre şorturi, Chesterton despre schelete, Barthes despre discursul amoros, Finkielkraut despre amorul discursiv, de Quincey despre omor, Bataille despre amor etc.
         ^d) Teza piţuliană a fost luată la refec de Dan Petreseu în Pe urmele înaintaşilor (Tentaţiile anonimatului), CR, 1990, pp. 260-278, lei 22), dibuindu-i-se antecesori şi conotaţii.
 

       INFRA-SUB-SOL
       (concluzie interimară, catalog, sigle٭)

        Concluzie interimară. În primul rînd, LP este inventatorul unui limbaj suficient sieşi, fermecător pentru ştiutorii de carte, obscur şi manierist pentru ignari sau inamici, amestec cu skepsis de jargoane de toate înălţimile, de la glodul mahalalei sau deşucherea de alcov, pînă la întortocheatele radicale filozoficeşti ori retoriceşţi trecînd printr-o năstruşnică moldo-arhaizare artificială a vorbelor de rînd. Pe planul de deasupra, LP este un violator de tabu-uri, un pătimaş al zonelor escamotate, un explorator, nedus la biserică, al temelor spăimoase şi imposibile.
        Catalog de epitete piţulabile. A-moral, babelian, curajos, deşucheat, erudit, falocratic٭, falocritic, genial, genital, goliardic٭, hiperintertextual٭, hazos, hermeneutic, insolit, insolent, jovial, kakokagathic, libidinos, mănos nebun, nichitian, obsedat, obsolet, obscur, pornografic, pervers, rabelaisian, scandalos, snob, suculent, scatologic٭, teluric٭, ţapăn, uimitor, vagant٭, zarifopolian, xenofil٭.
        Sigle: EDL: Eros Doxa & Logos; FDI: Fragmente dintr-un discurs in(?)comod; SRUS: Sentimentul românesc al urii de sine.

___________________________

          1) Eros, Doxa & Logos, Inst. European, Iaşi, 1994, 228 p., 3800 lei.