Info  Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Viaţa din cărţi"). Nu figurează toate numele menţionate īn text, ci doar acelea substanţial comentate.   

SOLUL ŞI SUBSOLUL UNUI FRONDEUR٭

            Alo, cititor făţarnic, da, da, cu d-ta vorbesc, ce te-ai repezit aşa la cronica asta? ce iluzii ţi-ai făcut? Ai citit, probabil, ştiruţa din Ev. zilei care anunţa că īn memoriile1 sale Ion Negoiţescu īşi descrie timpuriile experienţe homo- şi hetero-sexuale. Ai văzut, probabil, şi emisiunea de la televiziune īn care, cu eleganţă şi comprehensiune, Zigu Ornea pomenea de veniala meteahnă a autorului. Iar dacă eşti mai dedat la umanioare, ai pus mīna, probabil, şi pe revista 22 īn care Dan C. Mihăilescu īşi īncepea pagina īntreagă consacrată acestei cărţi cu nişte citate de spaimă. Aşa că, ce ţi-ai zis? Dacă a semnalat şi pīrdalnicul Ev. Z., dacă  s-a spus şi la sfioasa TVR, dacă şi D.C.M. a umplut o coloniţă cu minuni, apoi Pruteanu, care nu prea e dus la biserică, are s-o facă di granda.
            Te-ai īnşelat, mon semblable°. Eşti pe o pistă falsă, solzoşia ta. Nu e o carte pentru fratele nostru porcul (cum se zicea la Păltiniş). E o carte īnaltă şi luminoasă, cu niţel subsol teluric. Cīt al oricui. Doar că Negoiţescu nu-l pune sub lacăt ci, īn drum spre etajele superioare, dă un spot de lumină şi pe-acolo, la şerpărie. Asta-i tot. Un spirit mare, nutrit din zori şi pīnă la capăt cu carte multă şi bună, īşi propune, simţindu-şi sfirşitul aproape, să se povestească pe sine de viu, cu o sinceritate de dincolo de bine şi de rău, o sinceritate abisală care, pe pămīntul ăsta, şi-a atins punctele titanice cu Montaigne şi cu Baudelaire.
            Asta a vrut Ion Negoiţescu, frondeur şi de această dată (nu degeaba destinul i-a aranjat porecla, īntre amici, "Nego"). Frondeur a fost cīnd, cu tuleie īncă, s-a raliat fugitiv legionarilor. Frondeur, cīnd a īntors pe dos optica asupra poeziei celui mai studiat poet romān, proclamīnd – şi reuşind să īmplīnte ideea – că ceea ce a scris mai bun acela este tocmai ceea ce n-a publicat. Frondeur a fost cīnd a dat la tipar un proiect de istorie a literaturii care făcea harcea-parcea din ierarhiile īncetăţenite, mutīnd nenumărate accente şi stricīnd destule ploi rīncede. (I-am lăudat proiectul, şi mă mīndresc cu asta, tīnăr mucos fiind īncă, īn 1968, īn nr. 3 al revistei orădene Familia). Frondeur, de adīncime, a fost Nego atunci cīnd, din toată scriitorimea şi cărturărimea romānă, doar el şi Ion Vianu au găsit resursele de tărie morală pentru a se ralia pe faţă acţiunii anti-comuniste a lui Paul Goma, īn 1977.
            Aşadar, nu e de mirare că această minte mereu răscolitoare şi-a impus să-şi nareze pruncia şi anii de ucenicie ducīnd francheţea pīnă īn cearşafurile albe ale erotismului primar, sub semnul baudelaireianului "Ah, Seigneur! donnez-moi la force et le courage / De contempIer mon coeur et mon corps sans degoût!" ("O, Doamne, dă-mi curajul şi vlaga minunată / Să-mi pot privi şi gīndul şi trupul, nescīrbit!" – trad. Al. Philippide).
            Şi d-ta, ipocrit lector, te-ai masturbat; dar cum ai să povesteşti aşa ceva?! Şi d-ta ai făcut, cu fetele, cu doamnele năzuroase, ceea ce englezii numesc petting°, dar, macho° cum te ştiu, găseşti inavuabile٭ atari precarităţi sexuale. Nego le relatează senin, scurt, īn treacăt, după cum tot iute şi fără fasoane īşi aminteşte de īnceputurile psihice şi faptice ale īnclinaţiei sale către cei de-acelaşi sex cu el. Nu teoretizare corydon°-iană, nu propagandă, nu idilizare. Mici momente, aşa cum au fost. Son coeur – ca şi son corps – mis à nu°. Citez din jurnalul (cu acest titlu, īmprumutat de la Poe, jurnal presărat şi el cu durităţi erotice) al lui Baudelaire: "sinceritatea absolută, mijloc de originalitate” (trad. L. Ţopa, EPLU, 1968, p. 268.)
            Dar greul Strajei dragonilor e deasupra, īn miraculoasa memorie din care iese mississippic, lin, nesincopat, o lume de panopticum٭. Scrisă febril, dintr-un suflu (pagini īntregi fără alineate), străbătută de orgoliul cuminte al alterităţii٭ ("ceea ce īnsă mă deosebea categoric de ceilalţi, ceea ce căsca o prăpastie de netrecut īntre noi...", p . 137) pe care i-o intuise īncă E. Lovinescu ("tīnărul acesta e altfel decīt toţi cei pe care i-am cunoscut şi, orice va face, va fi altfel decīt cum fac alţii" – Planetă de scriitor tīnăr, 1943, īn Scrieri, t. 3, ed. Minerva, 1970, p. 421), de pofta insaţiabilă de lectură ca viaţă esenţială, de cultul bibliotecii ca spaţiu de īmplinire şi mīntuire, dar şi de condescendenta auto-persiflare a infatuărilor savantoid٭ juvenile, de lucidităţi casante٭ („viaţa politică romānească a fost totdeauna extrem de coruptă şi plină de ticăloşii, ajunge să citeşti Istoria lui Maiorescu... dar barbariile şi abuzurile regimurilor anti-democratice, fie legionari, fie comunişti... au īncălcat limitele“, p. 142) şi auto-flagelări-limită ("clipa cea mai reprobabilă a acestui fanatism a fost satisfacţia sinceră, din adīncul inimii, cu care am primit ştirea asasinării lui N. Iorga”, p. 203), īntr-o limbă virilă, vivace şi mlădioasă, delicios "filologică" şi simplă cu ştaif ("īmi luam avīntul spre orizonturi de gheaţă, mai pure, artistic germinale٭", “toată adolescenţa mea, pīnă la adīnci tinereţe" etc.), cartea, prefaţată excepţional, cu o radială şi radicală īnţelegere, de Ion Vartic, e agasant de sinceră, plenar  īnţeleaptă şi dureros de scurtă.
______________________________

    1)  I. Negoiţescu, Straja dragonilor, ed. īngrijită şi prefaţată de Ion Vartic, Epilog de Ana Mureşanu, Biblioteca  Apostrof, Cluj, 1994, 224 p., 2300 lei, cu două ilustraţii h.-t.

       George PRUTEANU
Dilema, nr. 100, 9 dec. 1994