|
|
|
TEMELE ŞI ESTEMELE
<Ştiam că "Biblioteca pentru toţi"
înseamnă "biblioteca pentru toţi cititorii". Văd că începe să devină
"biblioteca pentru toţi scriitorii">1.
Violeta Zamfirescu a publicat 23
de volume de versuri, cel mai recent fiind Incandescenţe, în BPT, cu o
prefaţă de Paul Georgescu. Se cade să spun că, pentru o prefaţă, paginile
academic constatative ale lui Paul Georgescu vădesc o aproape ireproşabilă
reticenţă, sintagme precum „frenezie a participării”, „voinţa de a «ataca» toate
temele”, „o activitate revărsată” fiind suficient de grăitoare. De altfel,
criticul declară că a găsit 47 de texte care ar putea-o reprezenta pe V.
Zamfirescu. Autoarea, ea, a găsit 315.
Poeta Violeta Zamfirescu cîntă în scrierile sale soarele, belşugul,
stelele, munca, Dunărea, Jiul, cîmpiile, munţii, primăvara, vara, bărbatul,
femeia, copilul şi altele. Poemele au o oarecare asemănare cu acele plăci
lemnoase obţinute prin presare,
<din rumeguşul altora>. Paul Georgescu simţea “abură” de Blaga. Am putea
vorbi de o reală baie de “abure” de diferite provenienţe: Esenin, Bacovia, I.
Barbu, Labiş, Sorescu, Nichita etc. Nu e vorba de influenţe, ci de o anume
pliere la modèle de moment. Materialul propriu al poetei are un caracter mai
apropiat de cel potrivit genului epic. Autoarea nu se fereşte de locurile
comune, cum ar fi “dorul” (,,dorul biciuie”, „dor de stele”,
“vraişte de doruri”, “harapnic de dor”, „dor ancestral”,
“dragostea e dor dement”).
Retorica Violetei Zamfirescu e de o simplitate aurorală,
pre-bolintineană. Ilustrez prin
cîteva din epitetele sale ornante: gîndurile sunt cristaline,
obiceiurile sunt străvechi, imensitatea e
cosmică, răspunderile sunt înnoitoare,
iubirea e dulce, făclia e perpetuă,
tăriile sunt albastre, destinul
e incandescent, neodihna – incandescentă, timpul
– fierbinte, sărutul – fierbinte, cerul e rotund,
culesul – rotund, anotimpurile sunt
luminoase, înălţările – luminoase ş.a.m.d.
Predilecţia poetei pentru unele teme importante este deservită deseori
de insuficienţa mijloacelor. De pildă: <dezarmarea:> „Cine-n marele veac douăzeci / Mai
ucide fetiţe, băieţi?”;
<egalitatea femeii...:> ,,Eu scot tractoarele pe arătură, / Colind pe şantiere, / Sînt jude, / Sînt
chirurg”; <mecanizarea
agriculturii:> ,,În inima mea port mîndriile oamenilor / Ce-nalţă uzini în
livezile lor” (?!) ;
<sporirea
producţiei de combustibil:>
,,E-o-ncăierare surdă între oameni şi cărbuni, / E lupta uriaşă între oameni
şi-ntre munţi” (aş observa aici că „între ... şi între ...” e o construcţie
nerecomandabilă, şi că oamenii nu se încaieră cu cărbunii).
În genere, modul propriu poetei este, dacă nu cel eliptic-prozastic,
atunci cel avîntat-declarativ,
<cu care nimiceşte orice
temă:> : “Prin codrii minei, lîngă somnul firii /
Vibra în noi puterea depăşirii” sau „În cuget cresc armonios / Răspunderi
mari, înnoitoare”.
<NOTĂ.
Mă întreb de ce n-ar încăpea, în ospitaliera BPT, şi poeţi ca Leonid Dimov sau
Mircea Ivănescu, şi cugetători profunzi dar accesibili ca
Mircea Maliţa, Solomon Marcus, Constantin Noica, şi eseişti de speţă
subtil-moralistă şi de amplă audienţă
ca Al.
Paleologu, Eugen Simion, N. Manolescu, Al. George, Lucian Raicu? Să fie aceştia
de o valoare literară-educativă-instructivă inferioară Violetei Zamfirescu? Sau
condiţia e să fi publicat în prealabil 27 de cărţi care să fi stîrnit, atît în
cititori cît şi în critică, nimic mai mult decît o amabilă indiferenţă?>
_______________________
1) Cu
roşu şi între paranteze croşete, aici şi mai jos, pasajele tăiate
de cenzură. V. Info.
|
George PRUTEANU
|
