|
O călătorie
spre marea interioară de Romulus Rusan relatează voiajul pe care l-a
făcut autorul împreună cu Ana Blandiana, într-un automobil "Lada", prin
Austria, Iugoslavia, Bulgaria, și Turcia, deocamdată. Atîta vreme cît urmează
(mutatis mutandis) modelul Eu și Charley traversăm America
a lui Steinbeck, cartea este cît se poate de agreabilă. Adică atunci cînd
Romulus Rusan nu iese din mocasinii de prozator pentru a încălța cipicii de
muzeograf. Cu alte cuvinte, reușite de-a binelea în acest memorial sunt
paginile quasi-epice, în care cuplul (ca să nu zic trio-ul, cu tot cu
capricioasa mașină) nu se abstrage în impersonalitatea baedekeriană, fie ea
chiar erudită și meditativă, ci își exhibă romanesc" peripețiile" deambulării.
Prin acestea, noi, stătătorii acasă, prindem mult mai clar și atmosfera
locului și psihologia locuitorilor și timbrul locutorului, decît atunci cînd
el începe să ne povestească de-a fir a păr istoria cutărei clădiri. Zace în
prozatorul Rusan un reflexiv cogibund, care deodată îți taie sunetul și
imaginea, ca să-ți țină el o conferință.
Pe pielea propriei
urechi, Romului Rusan a simțit nu o dată că ghizii sunt niște mercenari ai
plictiselii, pisălogi impenitenți, pe care-i urmărești fără să-i asculți și-i
urmezi fiindcă n-ai încotro. Cu toate astea, cu indeniabil talent și
dexteritate în alcătuirea unei cărți, Romulus Rusan cade cam des în păcatul
culturalizării cu otusbirul (m-am contaminat, aferim !) a cititorului. Nu știu
alții cum sunt, dar eu, în notele de drum, vreau om, vreau viață, vreau
senzualitatea contactelor cu alte ceruri și pământuri, foșnetul străzii
altora, inefabilul căminelor (home) și al aglomerațiilor - nu
informații de pliant romanțate și nici, cu tot respectul, elemente de istoria
arhitecturii sau civilizației. Sigur că o țară este și monumentele ei, dar
acestea se pot "aprofunda" și în biblioteci, acasă. Ce frumoase sunt, în
cartea lui Romulus Rusan, pasajele despre năbădăiosul vehicul Pif, cele despre
autostrada austriacă sau turcă, despre "apocalipsul murat", despre florarul
din Bulgaria sau afaceristul din Turcia, despre Bazar (excelente !) și altele
de acest gen, în care ochiul lasă zidurile, mintea lasă datele istorice și
amîndouă se focalizează pe vitalitatea specifică locului și clipei. Deosebirea
e ca între un album cu poze și un film de cinema. Nu zice chiar autorul,
într-un titlu de capitol, că "Dacă nu-s întîmplări, nu-s amintiri" (p.
122)? Și dacă nu-s amintiri, sunt teorii, eseism uscat, comentarii fără
suport. Maniera de călătorie interioară, pe hărțile spiritului, în care la noi
a excelat Paler, nu e punctul forte al lui Rusan. Cultivat și fin, nimic de
zis, el nu bate cîmpii, dar nici nu-i rodește, aici. (Ogarul cenușiu
a fost mult mai bun decît "Lada").
Deci : citită cu 10 la
oră în zonele însuflețite și cu 150 la oră în cele docte, cartea poate fi
străbătută cu folos și plăcere.
_________________________
*) Romulus Rusan, Călătorie spre marea interioară (1), Editura Cartea Românească, Buc., 1986.
  George PRUTEANU
|