În 9 ianuarie 1958, cînd i se naşte fiul, Radu Petrescu consemnează că, "o zi înainte, mama lui a citit Ulciorul de aur (Hoffmann)" (p. 91). Cîteva zile după aceea, scriitorul întîlneşte un grup de măturători şi măturătoare, notîndu-şi ulterior că "oamenii aceştia, cînd se mişcă, execută parcă un balet" (p. 95)...

          Emblematice, aceste două însemnări exală spiritul jurnalului lui Radu Petrescu (din care ultima bucată a apărut anul trecut la Cartea Românească sub titlul A treia dimensiune*), şi anume acea devoţiune absolută faţă de artă, ca unic rost al existenţei. Indiferent la presiunea cotidianului - de altfel, A treia dimensiune oferă, din crîmpeie, şi o subtilă "teorie" a abstragerii din timp, a trăirii într-un "prezent etern" (p. 100) - autorului i s-ar potrivi ca deviză, ca motto, o parafrază după vestitele cuvinte ale lui Ferdinand I al Germaniei (apud Seneca) : "Fiat ars, pereat mundus !"

          Lectură şi scris, inspiraţie şi expiraţie, între acestea două nu încape aproape nimic, decît grăuntele de mister al traiului de zi cu zi. Radu Petrescu îşi cizelează nesfîrşit stilul şi pe pe sine prin citiri şi observaţie. "Orice operă se înscrie în textul unui jurnal ideal, nefiind altceva decît o parte anume din ritmul mare al existenţei" (p. 227).

          Toate modurile de lectură sunt ilustrate în paginile acestui jurnal : lectura intensivă, avidă ("mă grăbesc să înghit un volum, pe care mi-am pus în cap să-l duc pînă la sfîrşit" - p. 246), lectura promenadă ("deschid acasă cărţi prin care de mult nu m-am uitat" - p. 200), recitirea ca eternel retour ("pînă la 8 citesc - după cîţi ani din nou ? - primele 235 de pagini din Lucien Leuwen" - p. 195), lectura voluptate fulgurantă ("şi eu pe pat cu Le diable boiteux în mînă din care doream să citesc două-trei fraze pentru a-mi aminti o muzică" - p. 179), lectura studiu ("A se citi, în paralel, Eloi contre Eloi - Renard - şi din Baudelaire, A une heure du matin. Nu e deloc neinteresant să pipăi din ce este făcută o operă" - p. 213) ş.a.

          Radu Petrescu, "cititor vechi şi sensibil, unul dintre aceia a căror viaţă este populată de dulci fantasme" (p. 196) şi care e "bolnav de toate cărţile necitite, de toate cărţile nescrise" (p. 208), scrie jurnalul pe măsură ce-şi citeşte propria viaţă. O lungă meditaţie asupra naturii ca imensă carte şi a existenţei ca lectură profilată - iată ce este A treia dimensiune, piesă ce completează cel mai "artist" jurnal al literaturii române.
_________________________