|
O surpriză este
volumul Desculțe (Trei povestiri) pe care îl publică la Cartea
Românească (1984) Radu Albala. Cunoscut ca rafinat traducător din latină și
franceză, alcătuitor de ediții ("Bucureștii în literatură", Sion, Pann ș.a.)
precum și ca autor al unei monografii despre Antim Ivireanul, Radu Albala
scoate la iveală acum doar o treime din prozele sale ("căci sînt,
farfuzele, nouă de toate, ca muzele" - p. 204), și mă grăbesc să spun că
mi s-au părut delicioase.
Plasate într-un București
imediat postbelic, colcăind de un fast "americano"-levantin și de febrilitatea
unei dolce vita ca defulare a coșmarelor războiului și dictaturii, un
București al Buick-urilor, Horch-urilor și Dodge-urilor negre sau, al
"band"-urilor care cîntă în localuri ca "La pacea universală" la
concurență cu Trixie Checais sau Trude Kressel, al ruletei care se rotește
fără răgaz în ciuda (sau din cauza ?) inflației galopante ("Unde-s banii măi
voinice ? / I-am băut să nu se strice" - p. 100) și al reclamelor gen "A te
cîntări adesea / Și trăind mereu așa / Este-un mare avantagiu / Pentru
sănătatea ta" (p. 33), nuvelele lui Radu Albala au fiecare în centru cîte
o femeie inefabilă și fascinantă, în jurul căreia se țese un conflict mai mult
sau mai puțin convențional, într-un limbaj, care, el, e de tot farmecul, prin
amestecul insolit de Caragiale tată și fiu. Frazarea elegant-mateină a
naratorului este spartă de argoul cazinourilor, în bună tradiție "nenea Iancu"
("În strada Dianei, dădu Gicu adresa, și calc-o pe coadă, șefule, că te
avem în vedere"). Atmosfera are nu doar autenticitate și miticism rasat,
dar și o virilă poezie : a orașului impregnat de eros și tandre mistere, a
unui erudit savoir vivre, a feminității insinuante. Celelalte șase
"desculțe" vor fi oricînd bine venite.
_________________________
*) Radu Albala, Desculțe (Trei povestiri), Ed. Cartea Românească, Buc., 1984.
  George PRUTEANU
|