|
V. şi: |
CONSPECTELE PRINCEPELUI (II)
Şi īn al doilea volum al
Caietelor Princepelui (Ed. Eminescu, MCMMLXXXIII), Eugen Barbu tipăreşte,
pe spaţii largi, rezumate ale unor cărţi pe care domnia-sa le-a citit fie din
pură curiozitate, fie ca documentare la romanul Princepele. Aproximativ
trei sferturi din carte sunt ocupate de transcrierea , pe puncte, a ideilor
principale şi secundare din opuri precum Magie et science secrète de Th.
W. Danzel, Des divinités génératrices ou du culte du phallus°
de J. A. Delaure, o carte despre
vrăjitoare (nu se precizează nici titlul, nici autorul) , La izvoarele
religiei şi ale liberei cugetări de L.P. Franţev, Editura Ştiinţifică, 1958,
Criptografia şi istoria romānească de Em. Grigoraş, Comment jai
déchiffré la langue étrusque°
de M. Guignard şi
altele, de autori romāni sau străini, nu mai puţin interesante, īn traducere sau
īn original.
Īntrebarea este nu la ce folosesc aceste ample conspecte, pentru că
desigur fiece chestiune din sfera umanistică, oricīt de măruntă sau specioasă ar
fi, īşi are pasionaţii săi şi, tangenţial măcar, poate fi profitabilă oricărui
intelectual ci: īn ce măsură şi cum se pot integra respectivele rezumate unei
cărţi semnate Eugen Barbu, ce funcţionalitate literară are această integrare şi
ce aflăm despre spiritul scriitorului din toate acestea.
O explicaţie vagă şi cu năduf pare a oferi pagina 54:
Acesta e un jurnal de lectură, plicticos, doct, cretin,
cu rezumate şcolăreşti ale unor cărţi mai mult sau mai puţin importante. dar
ele, aceste selecţii, rezumă gustul meu literar. Ceea ce contest şi ceea ce
asimilez. Aş putea să comentez pe marginea a ceea ce se spune, dar de ce să
strici totul? A dilata esenţa este o operă de diletant.
Eugen Barbu exagerează spunīnd că acest jurnal de lectură e
plicticos, dar exagerează şi spunīnd că e doct. Ce e doct īn transcrierea,
comprimată sau in extenso, a unor idei şi informaţii extrase din cărţi apărute
īn frumoasa limbă franceză şi tălmăcite ad-hoc de Eugen Barbu īn viguroasa limbă
romānă? Nu e nimic doct aici. E o muncă pe care o poate efectua cu brio orice
negru sau orice student deştept din anul īntīi al oricărei facultăţi. Doct
ar fi putut fi de ce nu? un eventual comentariu săvīrşit de Eugen Barbu,
docte ar fi putut fi nişte de ce nu? interpretări şi analize personale īn
marginea acestor date oferite de-a gata. Dar Eugen Barbu mărturiseşte că s-a
ferit să strice totul. Exegeza pīngăreşte. Aşa că totul a rămas
pur şi nevătămat.
Mai departe, Eugen Barbu declară că ele, aceste selecţii, rezumă
gustul literar al d-sale. Tot ce se poate, deşi cunoscīndu-i opera scrisă şi
tipărită (Groapa, Şoseaua Nordului, Facerea lumii, nuvelele, traducerile)
avem motive să fim uimiţi sau, cel puţin, să constatăm obiectiv unele
nepotriviri. Autorul romanului Facerea lumii e pasionat acum de ghicitul
viitorului īn boabe de porumb, de geomancie, de comportarea păianjenilor cu
picioare lungi, de oracolul broaştei ţestoase, de cultul phallusului la greci,
romani, egipteni, evrei, indieni, de demonografie, de tabernacole
şi altele asemenea. Dacă nu prin stranietate, oricum prin sofisticare aceste
propensiuni spirituale sunt demne de o cuviincioasă temenea din parte-ne. Īnsă e
cu totul īndoielnic cum că rezumatele conştiincioase ale unor lucrări de
istoria religiilor, a miturilor sau a civilizaţiilor pot reprezenta un gust
literar. Aceste rezumate de cărţi ştiinţifice,
rezumate care, după cum apar ele īn Caietele Princepelui, sunt lipsite de
valoare literară, avīnd una pur informativă, pot delimita, cel mult, gusturile
ştiinţifice sau larg culturale ale lui Eugen Barbu, nicidecum pe cele literare.
Cărţile de matematică ale lui Dan Barbilian nu lămuresc
gustul literar al poetului Ion Barbu. Preocupările de istoria diplomaţiei şi de
cibernetică ale lui Mircea Maliţa nu definesc īnclinaţiile literare ale
autorului Reperelor sau Sfinxului. Erudiţia īn materie de sarmale
şi de alivenci a lui Al.O Teodoreanu nu grăieşte decīt despre gusturile
gastronolmice ale celui ce-a alcătuit Hronicul măscăriciului Vălătuc.
Studiile de psihologie animală ale lui Mihai Beniuc nu respiră nimic despre
gusturile estetice ale poetului Mărului de līngă drum.
Dar trecem şi peste asta. Definească aceste note de demonologie şi
alchimie chemările actuale ale lui Eugen Barbu. Dar īl autoriză aceasta să le
copieze pe larg īn cadrul unui jurnal de creaţie (jurnalul unor romane)? Nu
era mai onest să le lase īn maculatoarele, īn fişele de studiu ale domniei-sale?
Sau, cel mult, să traducă (nu să rezume) cărţile īn cauză (fie şi parţial,
antologic) şi să le tipărească independent, sub semmnătura autorilor lor,
romancierului rămīnīndu-i meritul, suficent, de tălmăcitor şi animator al
respectivelor preocupări la noi? Ele rezumă gustul meu literar
Dacă gustul
literar al lui Marin Preda ar fi perfect satisfăcut de scrierile filosofice ale
lui Lucian Blaga să admitem ipoteza , ar avea vreun rost să tipărească
autorul Moromeţilor lungi extrase şi rezumate din Eonul dogmatic?
Şi apoi fără să transformăm aceste īntrebări īn acuză propriu-zisă şi-a
publicat Eminescu zecile de caiete cu īnsemnări şi meditaţii filosofice? şi-a
publicat Flaubert colosala documentaţie pentru romanul Salammbō? şi-a
publicat Mateiu Caragiale studiile heraldice? şi-a publicat Camil Petrescu
investigaţiile istorice pregătitoare ale romanului Un om īntre oameni?
Orice s-ar răspunde, rămīne neclintit principiul că, isprăvită catedrala,
schelele dispar. Valoarea tabloului nu creşte dacă aduci la cunoştinţa
publicului că reţetele culorilor tale sunt bazate pe titanice studii de chimie.
Conspectele īmpricinate, fie şi pasionante (unele), zmulg de sub
paternitatea lui Eugen Barbu trei pătrimi din cartea sa, neconstituind altceva
decīt operă de colportaj cultural-ştiinţific şi sunt efectul unui impuls de
orgoliu. Īn nota ce deschide Caietele
, Eugen Barbu scrie că paginile
jurnalului său de creaţie mai ales vor să fie o dovadă că īnainte de a spune
trebuie să ştii. Cīnd eşti scriitror, şi īncă unul de mare talent, opera ta
originală vorbeşte limpede despre ce ştii, a-ţi face publice fişele de lucru şi
conspectele pentru a-ţi proba erudiţia e van. Complexul culturii, de care
vorbeam exact acum un an, la apariţia
primului tom al Caietelor
, īl īmpinge pe Eugen Barbu la atarui
ostentaţii de largă respiraţie.
O altă notă, de la p.159, sună: Caietele trebuie să fie
faţa nevăzută a lunii, a Princepelui. Dar M. īmi spune că de fapt īnarmez pe
adversarii mei cu ceea ce eu am adunat cu atīta trudă. Nu-i nimic, īi răspund,
vor putea să arate mai citiţi īn scurtele sau lungile lor colocvii bahice. De
cīnd aşteaptă aşa o pleaşcă! De fapt, dezvăluind tot acest fundal, nu fac decīt
să-i anulez!
Cītă naivitate la un om cu atīta experienţă şi atīt de citit!
Că a fost nevoie de trudă spre a a aduna toate aceste lucruri, era
de bănuit, a o spune e a te bate cu pumnul īn piept. (Ele au costat şi foarte
mulţi bani. Numai anticarul S., zice Eugen Barbu la p. 51, mi-a luat 300.000
de lei pīnă acum2. E o sumă frumuşică,
dar cultura, nu mai puţin decīt arta, cere sacrificii). Şi pe urmă, vorba unui
catren al lui Breslaşu: Ai muncit / E bun sau prost / Nu plătim / La preţ de
cost. Dar unde e pleaşca pe care Barbu o oferă beţivilor săi adversari? (Īn
viziunea fixă a lui Eugen Barbu, adversarii săi literari, presupunem scriu
puţin şi beau mult. Dacă posteritatea īi va ignora, ciroza nu). E de sperat oare
că ei īşi vor freca mīinile de bucurie că īşi măresc bagajul de cunoştinţe
graţie rezumatelor generos īntinse de romancier? Sau poate pleaşca va fi
constīnd īn a le revela existenţa acestor opuri de care ei, cu minţile tarate de
ignoranţă congenitală şi ebrietate, n-ar fi avut īn veac habar. Oricum ar fi, de
ce dezvăluirea cultului phallusului la vechii egipteni i-ar anula? Cum
de i-ar şterge de pe faţa pămīntului publicarea acestor harnice conspectări? Īn
ce fel i-ar proiecta īn neant spectacolul lucrativelor lecturi ale lui Eugen
Barbu?
Pare ciudat, dar trebuie să credem că autorul Gropii īşi
imaginează următoarele:
la vederea Caietelor
, stupefiaţi, năuciţi, zdrobiţi de
vastitatea şi precizia cunoştinţelor sale, adversarii, scoţīnd urlete de
admiraţie īngrozită, se vor prăvăli ca īn faţa unei arătări apocaliptice, iar
cei şi mai slabi de īnger se vor spīnzura de tavanul cīrciumii unde bīrfeau
Princepele, operă naţională, capabilă să absoarbă īn ea īntr-o formă
metaforică, toate (sic! gp) problemele romāneşti
(p.302).
___________________
1) Eugen Barbu, Caietele
Princepelui (Jurnalul unor romane), volumul II, Editura
Eminescu, Buc.,
MCMLXXIII,
314 pp.
2) O Dacie costa cca 60 de mii de lei la acea vreme.
(Notă din 2003)
  George
PRUTEANU
|