„Las vouă moştenire prostirea limbii româneşti şi-a publicului uluire”. (...) Avem dovada în fiecare duminică, ori de cîte ori simţim nevoia să ne convingem că Antena 1 suflă în ceafa Pro TV-ului în materie de prost gust. E adevărat. Pro TV are avantajul unei grile care în cea de-a şaptea zi a săptămînii programează în cuplaj două episoade pentru microcefali (Vacanţa Mare şi Stele verzi, pe cînd Antena 1 ripostează cu o singură odioşenie. Una, dar memorabilă: Folclorul contraatacă. Gazdele acestei subproducţii sunt Andreea Bănică, o cîntăreaţă a cărei voce a căzut la vizita medicală şi din care au rămas doar nurii cauciucaţi şi zîmbetul de păpuşă Barbie căreia i s-a pierdut cheiţa şi Ionuţ Dolănescu, versiunea diminutivă a Bălălăului care a împletit ca nimeni altul extremismul, globalizarea şi nunta cu dar. Desenul emisiunii e simplu ca perfectul oltenesc şi frugal ca un mic dejun în tranşee. Exponenţii a două tabere muzicale - unii împachetaţi în costume naţionale călcate cu dungă, alţii promovînd  moda  buricoidală a unor ginşi rupţi şi frecaţi cu cărămida se îngroapă reciproc sub injurii, aluzii spurcate, umor la care nu rîzi nici cu gîdilatorul electric şi critici, vezi Doamne, profesionale. Căci fiecare tabără deplînge diletantismul celeilalte şi se oferă s-o mediteze în chestiuni muzicale şi  nu numai.
       Din cîte module am văzut (căci nici chiar un cronicar TV nu e obligat să accepte supliciul integral, trei mi-au atras atenţia. La primul, comandoul muzicii populare a fost invitat să cînte ceva din repertoriul adversarilor. Dincolo de chixul muzical pe care l-au iscălit neşovăielnic doi bărbaţi fără complexe, alături de Maria Cîrneci şi Nicoleta Voica, aceste surori Kessler ale pseudofolclorului, merită pomenită formula pe care i s-a năzărit s-o folosească lui Ionuţ Dolănescu. Exemplarul a surîs panoramic, şi-a trecut mîna prin briantină în care îi rămăseseră nişte urme de păr şi a răcnit în microfon: „Ia să-i auzim pe populăroşii noştri!" A fost momentul cînd pînă şi Melville, birmanezul placid care mă asistă la vizionări, a tresărit şi s-a retras speriat în tihna unui coş de răchită.
       Andreea Bănică, în schimb, a hăhăit cu poftă si i-a trimis un pupic admirativ coprezentatorului, parcă neştiind ce să aplaude mai întîi la el: ingeniozitatea lexicală, ambitusul de tenor al măscării sau rigoarea cu care respectă clauzele testamentare ale lui Bălălău-père. Probabil că singurul neliniştit în toată afacerea este la ora actuală Dan Negru. Omul era convins că deţinea monopolul vulgarităţii stridente, dar iată ce forme de concurenţă şi de psihopatie se ivesc în sînul aceluiaşi post TV.
     Ce-i drept, strădaniile lui Negru merită la rîndul lor o vorbă bună. Ciao, Darwin este, fără s-o ştie, singurul argument plauzibil în favoarea darwinismului. Asta, însă, cu două condiţii: să crezi în teoria selecţiei negative şi să-ţi ceri scuze faţă de maimuţe.
       Să revenim, totuşi, la Folclorul contraatacă. Al doilea modul demn de prins în insectarul exoflelor a fost scurtul recital al Marianei Deac, o doamnă tencuită peste măsură în cabina de machiaj, motiv pentru care buzele îi răspundeau greu la comenzi,o prcînd un decalaj vizibil între ceea ce se auzea pe banda înregistrată şi jenanta ei gimnastică labială. Şi asta nu e tot. După cum ştim, textele din folclorul nou se remarcă nu doar prin lufturi semantice sau gramaticale, ci şi prin nenumărate contratimpuri prozodice Acestea îl silesc pe cîntăreţ să accentueze cuvintele anapoda, dar rezultatele sunt de cele mai multe ori crîncene.
       La fel s-a petrecut şi cu Mariana Deac. Transilvăneanca a lălăit cu o mînă în şold suavul distih „Frunză verde lămîiţă / Trece badea pe uliţă". Cum însa „uliţă" a primit un accent nefiresc pe a doua silabă, telespectatorii neatenţi sau cu probleme auditive au fost convinşi că badea evocat în cîntecel a trecut prin sat pe oliţă. Călare pe ea, la bordul ei sau pilotînd-o cu mînă de maestru. De-ale tehnicii, ce poţi să spui? În altă ordine de idei, e ceva mai greu de priceput ce căuta o cîntăreaţă de calibrul Sofiei Vicoveanca într-o asemenea salată kitsch, însă probabil că pînă şi oamenilor serioşi li se întîmplă să aibă clipe de rătăcire.
       Al treilea modul pe care simt nevoia să-l încondeiez aici a fost cel în care două apariţii stranii s-au chinuit să-l imite pe Amza Pellea în rolul lui Nea Marin, deşi intonaţia lor le făcea sa semene mai degrabă cu George Becali. Am fixat ecranul cu pupilele dilatate şi am trăit o stupoare instantanee. Mai contează oare că una dintre cele două forme fără fond era femeie (verişoara Nineta, dacă nu mă înşel)? Mai trebuie oare precizat că textele celor doi au fost inimaginabil de stupide si întristător de nesărate? Mai are vreun rost să spun că şi Nineta, şi replica ei masculină (vărul Marin, ce găselniţă!) au arătat jalnic? Mai trebuie dovedit că singurul efect al unei asemenea idei imbecile este umbra aruncată asupra unui personaj simpatizat şi asupra unui actor care nu are cum să se apere? Răspunsurile sunt negative, desigur. Dar ce folos. Folclorul contraatacă nu se poate împiedica de fasoanele cusurgiilor care nu vibrează la poante lubrice şi la ciupituri de fund.
       Emisiunea continuă duminică de duminică, la o oră la care dacă nu umbli atent cu telecomanda rişti să nimereşti pe Pro TV, unde evoluează fratele spiritual al Mariei Cîrneci şi al lui Ionuţ Dolănescu, pedepsitorul nepedepsit Mugur Mihăiescu, alias Garcea, alias Leana Pîrţag. Rostul acestui banchet al decăderii este compromiterea ideii de spectacol, însoţită de acomodarea publicului la un tip de manifestare pe care nu-l poţi frecventa decît dacă ai fost spălat pe creier. Sau pe ceea ce ţine loc de el.
       Din păcate, îndeplinirea obiectivului este teribil de aproape. Atît de aproape, încît îţi vine să încleştezi pumnul ca Marius Tucă, să forezi cu privirea în sufletul telespectatorilor încă nepervertiţi şi să-i implori spre binele lor: Ţineţi departe!