Stīnd, cīndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tīlc tulburător,
Piroteam, uitīnd de toate, cīnd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător gīndit-am şi-a bătut īntīmplător.
Doar
atīt, un trecător."
O, mai pot uita vreodată ? Vīnt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tīrcoale şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale jalea grea pentru Lenore
Fata fără-asemuire īngerii īi spun Lenore
Nume-n lume
trecător.
Īn perdele īnvinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvīcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrīnd să afle-un ajutor
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor
Nu-i decīt un trecător."
Astfel liniştindu-mi gīndul şi de spaime dezlegīndu-l
,,Domnule am spus sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Şi-am rămas īn prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfīrşită, bezna-n sinea-i adīncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: Lenore!
Doar ecou-adīnc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Īntorcīndu-mă-n odaie, tīmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tīlcul lor.
Vreau, de sīnt īn beznă taine, să descopăr tīlcul lor!''
Vīnt şi nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpīnitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas ca un Domn stăpīnitor,
Sus, pe bust, se-opri din
zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zīmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat īn pene, ţanţoş şi īncrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrīn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adīnc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul:
,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntīmplător;
Īnsă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume sus, pe bust, oprită-n zbor
Pasăre, de nu stafie, stīnd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune:
,,Nevermore''.
Dar, īn neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l īmbrăcase c-un cuvīnt sfīşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pīnă-am spus: ,,S-au dus, īn goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor
Va pleca şi el, ca mīine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul:
,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gīndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor
Bocetul Nădejdii-nfrīnte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvīntul: «Nevermore»''.
Corbul răscolindu-mi, īnsă, desnădejdea-n suflet strīnsă,
Jilţul mi l-am tras alături, līngă bustul sclipitor;
Gīnduri rīnduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Līngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor
Vorba Never
Nevermore.
Nemişcat, īnvins de frică, īnsă negrăind nimică,
Īl priveam cum mă fixează, pīnă-n gīnd străbătător,
Şi simţeam iar īndoiala, mīngīiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor
Dar pe care niciodată nu-l va mīngīia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de īnger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sīngeri, īţi trimite Domnul īngeri''
Eu mi-am spus ,,să uiţi de plīngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gīndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
Īn noroasa mea ruină, līngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntīlni-va oare, īn Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare īngerii īi spun Lenore
Fata căreia şi-n ceruri īngeri īi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Fie-ţi blestemat cuvīntul! Piei, cu beznele şi vīntul,
Piei īn beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg īn casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust īn zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt īn mine, pleacă la Satan, īn zbor!''
Spuse Corbul:
,,Nevermore''.
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă īntr-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pīnditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa īşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată Nevermore.
Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)
|