CHESTIUNEA MAGHIARĂ
 

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI

          Stimate domnule președinte Emil Constantinescu,
          Îngăduiți-mi, vă rog, să apelez din nou la calitățile și prerogativele dumneavoastră de mediator. Am mai făcut-o, telefonic, în seara de 25 iunie, în legătură cu aceeași problemă și am găsit, în persoana dumneavoastră, un interlocutor atent și înțelept. Și acum, demersul meu este unul în nume strict personal, dar chestiunea care-l provoacă nu e deloc personală.
          Este vorba de intenția de modificare a Legii Învățămîntului prin ordonanță de urgență. După ce, prietenește, am discutat amănunțit cu domnul Markó Béla (pe care regret că nu l-am putut convinge), mi-am exprimat, în cadrul unei ședințe a grupului parlamentar P.N.Ț.C.D. din Senat, opinia că o asemenea procedură nu este cîtuși de puțin recomandabilă. 20 de senatori din P.N.Ț.C.D. și P.A.R. (dar cifra poate fi mai mare, deoarece încă nu am discutat cu ceilalți) împărtășesc acest punct de vedere. Pe de altă parte, la întrunirea din Palatul Parlamentului, din ziua de 26 iunie, domnul senator Mircea Ionescu-Quintus a afirmat că și grupul parlamentar național-liberal este categoric împotriva soluției "ordonanță de urgență". Din partea mai multor senatori țărăniști și liberali s-a manifestat deplina disponibilitate pentru discutarea, în regim parlamentar normal, fie și într-o sesiune extraordinară prelungită și după data de 10 iulie, a respectivului proiect de lege. Întrucît am propus dintru început această soluție, firește că aș accepta-o din toată inima. Cu toate acestea, varianta la care s-a ajuns în conclavul de joi a fost aceea a rediscutării proiectului, luni 30 iunie, în grupurile parlamentare, pentru a se obține adeziunea acestora la ideea ordonanței de urgență.
          Stimate domnule președinte, mă tem că suntem în preajma unei mari erori. Sincer vorbind, nu văd ce argumente "senzaționale", care să nu fi fost auzite joi, ar putea fi aduse luni, pentru a răsturna, cu 180 de grade, felul de a gîndi al majorității parlamentarilor din P.N.Ț.C.D., P.A.R. și P.N.L. Iar dacă, cine știe cum, această întoarcere s-ar produce, ea ar avea numai efecte negative:
          1. S-ar da apă la moară tezei malițioase a "dictaturii Executivului asupra Legislativului"; opinia publică ar avea motive să creadă că Guvernul acționează după rațiuni care, în mod ciudat, scapă reprezentanților aleși ai națiunii. Iar aceștia ar apărea ca niște caraghioși, care joi spun "neagră", luni "albă".
          2. Parlamentul ar fi "scurt-circuitat" și pus în ridicola postură de "instituție neglijabilă" care, de cum manifestă unele rezerve, poate fi ocolită fără jenă.
          3. S-ar trece cu o vinovată nonșalanță peste argumentul că un subiect de o asemenea finețe și profunzime, cu un enorm impact în sensibilitatea națională, nu poate face obiectul unei ordonanțe de urgență.
          4. Nu e de neglijat, în această ordine de idei, nici argumentul domnului senator Corneliu Turianu, conform căruia modificarea unei legi organice prin ordonanță de urgență este o procedură neconstituțională.
          5. S-ar creea neplăcuta impresie că utilizarea, din toamna lui ’97, a limbii maghiare, în cutare sectoare ale învățămîntului în care încă nu e utilizată, e o urgență mai vitală decît, de pildă, adoptarea legii asigurărilor de sănătate, asupra căreia a insistat, apăsat, domnul ministru Drăgulescu la întrunirea de joi 26 iunie.
          6. În caz că nu se adoptă formula ordonanței de urgență, reprezentanții U.D.M.R. au anunțat că-și vor "reconsidera poziția în cadrul coaliției". Ca de la om la om, i-am spus domnului Markó Béla că nu cred că va găsi în altă parte prieteni mai de bună credință, mai de calitate și mai apropiați ideologic decît noi. În același timp însă, i-am notificat că, prin asemenea aserțiuni, U.D.M.R. riscă să lase impresia că practică o prietenie strict interesată, "contra cost" ("îmi dai, rămîn; nu-mi dai plec!"), și nu una bazată, așa cum se cuvine și cum încă mai cred că este, pe afinități mai adînci. Pe bună dreptate s-a arătat în cursul discuției de joi, că și alte formațiuni din cadrul coaliției au trecut prin neplăcerea de a nu-și vedea realizate integral, deocamdată, anumite puncte din programul electoral, dar asta nu le-a împins la amenințarea cu ruptura.
          7. Varianta rezonabilă a discutării proiectului de lege în cadrul unei sesiuni parlamentare extraordinare (chiar prelungite) a "căzut" din cauza ipotezei că parlamentarii vor lipsi masiv și nu se va întruni cvorumul. Îngăduiți-mi, stimate domnule președinte, să mă îndoiesc că, anunțînd că e o chestiune de importanță națională și sugerînd cu fermitate posibilitatea unor drastice sancțiuni (pe linie de partide) pentru absenții nemotivați, formațiunile politice ale coaliției majoritare nu-și vor putea convinge parlamentarii să-și facă datoria.
          Avînd în vedere, în ultimă instanță, și aspectul de fond al chestiunii, și anume că solicitările U.D.M.R. (cuprinse în proiectul de lege) privesc lucruri foarte serioase, dar nu "de-viață-și-de-moarte", nu într-atît de grave și urgentissime încît să nu suporte procedura parlamentară normală, vă rog, stimate domnule președinte, să faceți uz de înalta dumneavoastră autoritate și deosebita forță de persuasiune spre a împiedica săvîrșirea unei erori politice care ne-ar atrage un binemeritat blam din partea electoratului.
          Cu profundă stimă,
 

George Pruteanu

 

președintele Comisiei pentru învățămînt și cercetare științifică a Senatului

                    Reprodusă după: Cuvîntul liber (Tîrgu Mureș), 10 iulie 1997


O AFIRMAȚIE STUPEFIANTĂ

     (...) “Dacă nu ni se va da satisfacție în privința Legii Învățămîntului, îi vom face ostateci pe toți românii din Harghita”, a declarat Kolumban Gábor, președintele Consiliului Județean Harghita. (...) (Gheorghe GIURGIU, Curierul național, 1 iulie 1997)


ULTIMĂ SCRISOARE DESCHISĂ ÎN PROBLEMA MODIFICĂRII LEGII ÎNVĂȚĂMÎNTULUI, ADRESATĂ D-LUI PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA

          Stimate domnule prim-ministru,
          Vă rog să nu-mi luați în nume de rău această ultimă încercare de a vă convinge să nu luați o decizie care ar atîrna o "tinichea" de coada PNȚCD-ului și a Convenției Democratice în ansamblu: modificarea Legii Învățămîntului prin ordonanță de urgență, cînd în realitate nu e nici o urgență.
          S-a spus că s-a ajuns la această situație fiindcă legea ar fi fost "tărăgănată în Senat". Se poate să fie și așa, dar, în orice caz, această tărăgănare NU la comisia pe care o prezidez s-a întîmplat. Biroul permanent al Senatului a discutat proiectul de lege în ședința din 11 iunie 1997 și a luat decizia (cu 5 voturi pro și 3 contra) să fie înaintat Comisiei pentru învățămînt, în procedură de urgență. Aflînd de această decizie, înainte chiar de a primi înștiințarea oficială (care mi-a sosit, după cum se poate vedea din copia pe care o anexez, abia după 5 zile, în 16 iunie), în aceeași zi, 11 iunie (adică procedură de... maximă urgență!) am încercat să pun în discuția Comisiei proiectul, forțînd Regulamentul de lucru. Senatorii Opoziției s-au împotrivit, argumentînd că nu au existat cele 3 zile de studiu. A trebuit să recunosc că, după pravilă, au dreptate. Următoarea ședință ar fi fost abia miercurea următoare. Pentru a-mi face corect datoria de a mă încadra într-o procedură de urgență, am solicitat, marți 17 iunie, președintelui de ședință în plen, aprobarea de a convoca o ședință extraordinară a Comisiei. Nu am primit încuviințarea. A doua zi, 18 iunie, Opoziția a "boicotat" lucrările Comisiei, prin senatorii Ciurtin și Dumitrașcu, care au părăsit sala cu un pretext lipsit de consistență. Din cauza absenței (motivate) a doi senatori din arcul guvernamental, au rămas, astfel, doar 6 persoane. Pentru ca lucrările Comisiei să fie valide, era necesar un cvorum de cel puțin 7. Asta a fost tot. Pe 21 iunie, Guvernul a hotărît să retragă proiectul. Sper că relatarea de mai sus dovedește fără putință de dubiu că, nu numai că nu am "tras de timp", ci dimpotrivă, am încercat chiar să "forțez" urgența discutării în Comisie, pentru că numai în aceasta vedeam soluția decentă și corectă, nu în pitirea pe după deget.
          Astea fiind zise, vă mai rog, în acest ultim ceas, stimate domnule prim-ministru: măsurați de 10 ori și tăiați o dată. Nu vă stricați imaginea, așezîndu-vă în postura unui om care cedează unor presiuni neprincipiale, bazate pe calcule politicianiste, care nu merg deloc la inima cetățeanului de rînd. Nu lăsați să fie zgîriat prestigiul PNȚCD, de partid al dreptății și intransigenței, printr-o cedare care mîhnește profund milioane de oameni din această țară. Mai există încă soluția de a se propune o sesiune extraordinară prelungită. Dacă nu se va reuși, vina să fie a celor care nu vor accepta. În ceea ce mă privește, sunt dispus să "negociez" și 12 ore pe zi, dacă va fi cazul. Dar, vă rog, nu șocați electoratul, lăsîndu-l să gîndească amar că de dragul combinațiilor politice, sacrificăm ceva din semnul vertebral al ființei noastre: limba, care ne unește, nu ne desparte. Între politică și morală nu e identitate, dar să nu fim tocmai noi cei care să alimentăm teza că e incompatibilitate. Cum vom explica românilor din Ardeal că noi dăm peste cap învățămîntul de acolo, de teamă că UDMR se va "supăra" și-și va "reconsidera" poziția? La nivelul omului de bun-simț de jos, "soliditatea", bazată pe troc, a unei coaliții nu scuză măsuri care-i rănesc lui sufletul. Elvede în limba română temeiul de împreunătate al celor dintre Nistru și Dunăre, dintre Mare și Tisa - și are dreptate pînă la Dumnezeu. Orice altă limbă dintre aceste granițe își are dreptul la albia ei, lină și netulburată de nimic, dar nu să se reverse peste cea fundamentală, tulburînd totul. Coaliție?! Dar esențiala coaliție e cea cu electoratul! O coaliție care-și e de folos doar sie-înseși, și nu celor care prin votul lor o girează, devine o oligarhie și nimic mai mult, și nu durează mai mult decît un curmei de tei. Vă rog, chibzuiți bine, domnule prim-ministru, că e mai bine să fie supărare SUS și liniște JOS, decît invers.
          Cu adevărat urgență, azi, e să nu călcăm în picioare încrederea electoratului. Urgență e să-i arătăm în fiecare zi că pentru el lucrăm, nu pentru noi. Urgență e să nu sloboziți acea nefericită ordonanță, care ar transforma limba română în limbă străină chiar în miezul României.
          În așteptarea deciziei dumneavoastră, cu strîngere de inimă,
 

George Pruteanu

 

președintele Comisiei pentru învățămînt și cercetare științifică a Senatului

          București, 4 iulie 1997
          Curierul național, 5 iulie 1997


CUM A DECURS DlSCUȚIA CU DL MAX VAN DER STOEL

          Dacă-mi permiteți să-ncep cu o glumă, aș spune că dl înalt comisar Max van der Stoel își confirmă doar pe jumătate titlul: este înalt (și ca statură fizică, și ca statură intelectuală), dar nu este "comisar", în sensul care nouă, românilor, ne displace.
          Discuția a fost densă și la obiect. Mai întîi, dl Max van der Stoel (care a precizat că nu se află în postura unui "avocat" al minorităților) a vrut să știe dacă, prin formula pe care a adoptat-o (cu o largă și grăitoare majoritate de voturi, i-am notificat eu), Senatul intenționează să interzică și înființarea de universități private în limbile minorităților. Iată ce-nseamnă deficitul de informare, mi-am spus eu, și i-am răspuns d-lui înalt comisar, cu plăcere și bucurie, că NU. Nu există nici o interdicție privind înființarea unor instituții de învățămînt private. Am adăugat doar că, indiferent de limba, inclusiv româna, în care s-ar desfășura activitatea într-o astfel de instituție privată, ea trebuie să treacă printr-un sever proces de evaluare, întrucît statul român își angajează responsabilitatea - lucru cu care oaspetele a fost perfect de acord. Apoi, dl Max van der Stoel a sugerat că am putea să ne gîndim, în materie de învățămînt universitar pentru minorități, la soluția bilingvismului. Am fost din nou fericit să-i arăt că, în spiritul românesc de toleranță, noi am făcut mult mai mult: de la grădiniță pînă la doctorat, cetățeanul aparținînd unei minorități poate studia NUMAI în limba sa, și că pentru orice specializare, se pot înființa grupe, secții, colegii (i-am și prezentat ampla listă a secțiilor în maghiară deja existente). Am adăugat că Senatul a mai operat o apropiere a textului Legii din 1995 de solicitările UDMR, chiar în direcția sugestiei formulate de dl Max van der Stoel în declarația sa de acum 3 ani (în care aprecia favorabil Legea), și anume statuarea posibilității învățămîntului profesional în limbile minorităților.
          Cu textul Legii în mînă (varianta Senatului), dl Max van der Stoel m-a întrebat ce vrea să spună sintagma "la cerere" (din pasajul "în limbile minorităților, se pot înființa, la cerere, grupe, secții, colegii"). I-am răspuns, senin, că această sintagmă nu ascunde nici un dram de intenție obstrucționistă, ci pretinde numai să existe un număr minim rezonabil de solicitanți - nuanță la care, iarăși, musafirul nostru a consimțit din plin, apreciind, textual, că "acel articol este în conformitate cu standardele internaționale". A fost rîndul meu să-l întreb, frontal, cum mi-e felul, pe distinsul oaspete, dacă agreează ideea unei universități de stat în limba maghiară. Răspunsul d-sale a fost că standardele internaționale prevăd doar posibilitatea înființării de universități private în limbile minoritare - prilej de a constata că suntem din nou în consens.
          Următoarea clarificare pe care dl Max van der Stoel m-a rugat să i-o ofer a fost asupra chestiunii: de ce a apreciat Senatul că e bine ca, în gimnaziu, istoria și geografia României să fie studiate în românește. Răspunsul meu a fost că: 1) în zonele unde populația minoritară este majoritară, limba română are, fatalmente, în școală, statutul unei "limbi străine"; 2) apare, deci, necesitatea unor ore în care ea să fie și practicată, exersată; 3) care alte materii ar fi mai adecvate acestui scop decît cele referitoare la spațiul și timpul românesc? 4) cu atît mai mult cu cît aceste două materii sunt apte de a inculca (discret și cu bun-simț didactic) în mintea tînărului elemente ale spiritului de solidaritate națională, indiferent de etnie.
          Referitor la disciplina "lstorie”, dl Max van der Stoel m-a întrebat de ce am optat pentru sintagma "Istoria românilor" și nu "lstoria României"'? I-am răspuns că, personal, mi-am făcut multe scrupule în această privință, întrucît găsesc că ambele formule prezintă inconveniente, dar că, oricum - și aceasta este esențialul - îl asigur că prin formula "istoria românilor” se înțelege istoria oamenilor care au trăit de-a lungul timpului în spațiul statal tradițional românesc, indiferent de originea lor etnică și că, în plus, găsim cu totul firesc și util (este prevăzut și în lege) ca atunci cînd e cazul, manualele să conțină paragrafe sau capitole referitoare la elemente specifice de istorie a populațiilor minoritare.
          Spre final, dl înalt comisar Max van der Stoel a cerut un pronostic asupra deciziei viitoare a Camerei Deputaților. Am spus că, atît cît îmi pot permite să profețesc, nu cred că opțiunile Camerei vor diferi, în punctele esențiale, de cele ale Senatului, din următoarele motive: a) soluția Senatului este corectă principial și ideatic și în spiritul tradiției legislative românești în domeniu (cu excepția perioadei staliniste); b) soluția Senatului este pe deplin conformă cu principiile și recomandările internaționale, pe care, în multe puncte, le și excede; c) un sondaj substanțial, efectuat de C.U.R.S. La solicitarea Fundației Soros a relevat că, în proporție de 83 la sută, opinia publică estimează că drepturile conferite de lege sunt suficiente cu asupră de măsură și, în proporție de 68 a sută, că înființarea de universități de stat pe criterii etnice este neavenită. În concluzie, am spus, nu-mi pot imagina Camera Deputaților votînd împotriva voinței poporului. Ca o subliniere în plus a acestei aserțiuni, dl Max van der Stoel a adăugat că: "nu numai că nimic din preceptele europene și internaționale nu OBLlGĂ România să înființeze astfel de universități, dar nici măcar nu-i RECOMANDĂ".
          Pe această notă, de limpede concordie intelectuală, m-am despărțit de dl Max van der Stoel, cu părerea de rău că întrevederea de o oră a fost prea scurtă.
 

George Pruteanu

 

președintele Comisiei pentru învățămînt și cercetare științifică a Senatului

          5 februarie 1998
          Adevărul, 6 februarie 1998


Pagina va fi completată, în zilele ce urmează, și cu alte texte.