Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate īn text, ci doar acelea substanţial comentate.


Vezi şi (1), (2)  (3), (4), (5), (6)

Cuvīntare īn Senat:
MARASMUL BIBLIOTECII NAŢIONALE
1 martie 2004
 

           (Īnaintea alocuţiunii mele, avusese cuvīntul senatorul Frunda. Acesta adusese un  adevărat elogiu criminalului de război Albert Vass. Īn consecinţă, am socotit necesar să-mi īncep discursul cu cīteva precizări polemice referitoare la spusele senatorului UDMR. Le reproduc īn subsol.)
 

          Onorat Senat,

         O problemă care merită, se cuvine să ne preocupe acut este cea a Bibliotecii Naţionale.
         M-am implicat īn nefericirile acestei instituţii şi acum mai mult de un an, cīnd Guvernul intenţionase să-i răpească, pur şi simplu, sediul din Splaiul Unirii, aflat, la 14 ani de la schimbarea din ’89, tot īn construcţie. !Adică: un comunist, Ceauşescu, construieşte o clădire monumentală pentru cultură, iar noi, īntr-o lume liberă, o confiscăm ca s-o transformăm īn locaş al puterii politice! O masivă mobilizare de forţe (din societatea civilă, din intelectualitate, din Parlament, universităţi, sindicate, ambasade, ONU, UNESCO) l-a determinat atunci pe prim-ministrul Năstase să facă pasul īnapoi. Tot atunci, d-sa pasa, chipurile,  problema Bibliotecii īn responsabilitatea Parlamentului. Ar fi fost, poate, bine să fie aşa. De fapt, construcţia a fost dată pe mīna RA-APPS-ului (prin HG 578/13 iunie 2002 - 13 iunie e mereu nefast!), a cărui primă victorie īmpotriva cărţii a fost că a īmpiedicat mutarea īn noul sediu a primelor departamente ale Bibliotecii care erau pe pragul de a se instala acolo, la locul lor: Laboratorul de Restaurare şi Depozitul legal.

         Stimate colege şi stimaţi colegi: suntem contemporani cu o năruire, cu prăbuşirea unui simbol spiritual de primă importanţă. E o crimă de lès-cultură ceea ce se īntīmplă. Chestiunea nu mă preocupă de azi-de ieri, ci de ani de zile - pentru că ceea ce se petrece acum nu e vreo izbucnire, vreo inspiraţie de moment, ci e continuarea, pe o linie ticălos de dreaptă, a unui proces lung de nesocotire, de neglijare, de părăginire şi de distrugere a bibliotecilor. Pentru īnceput, daţi-mi voie să readuc īn atenţia dv. primele fraze, pline de o amară ironie, ale unei scrisori deschise pe care o adresam, īn 1996, ministrului Culturii (textul a apărut īn presă, de pildă īn Dilema din 5 apr. 1996):

         "Domnule ministru, După cum, probabil, aţi  aflat, presa ultimelor zile a difuzat informaţia că bibliotecarii din īntreaga ţară sunt īn grevă. Īn cuprinsul aceleiaşi ştiri, s-a făcut cunoscut că, sub īnţeleapta dumneavoastră conducere, s-au īnchis, īn anii din urmă, nu mai puţin de 150 de biblioteci Sunt convins că măsura a avut , īn ultimă instanţă, un caracter de milostenie eutanasică, pentru că fiecare din aceste biblioteci, īnainte de a fi oblonită, fusese nimicită lent prin inaniţie. Nu aş fi departe de adevăr dacă aş spune acelaşi lucru şi despre bibliotecari, ale căror salarii de o sută de mii şi cīţiva lei sunt numai bune pentru o alimentaţie raţională īntemeiată pe o formulă de compromis «Auschwitz-Canal»".

            Īn toamna lui 2002, am ridicat vehement glasul, īn toate demersurile publice care au avut loc atunci, īmpotriva intenţiei de văduvire a Bibliotecii Naţionale de propriul ei sediu, īn favoarea Guvernului, care ar fi vrut să se mute acolo. A fost oprit, n-a īnşfăcat clădirea, dar comportamentul ulterior a fost, parcă, īn spiritul unui resentiment veninos, de genul: "Nu ne mutăm noi, dar nici a voastră n-o să fie!" Aşa că, recent, īn februarie acest an, s-a dispus măsura eminamente nesăbuită de a se mai smulge din spaţiul Bibliotecii 10.000 de mp, care ar urma să fie… depozite pentru Teatrul Naţional şi Operă. (Ar fi un marasm ca-n apartamentele ocupate īn comun, de mai multe familii, īn anii ’50).

         Ajuns īn acest punct al expunerii mele, e util să reamintesc ce īnseamnă Biblioteca Naţională. A fost īnfiinţată īn 1836 (cu numele de Biblioteca Statului). Din 1948, funcţionează īn sediul din Ion Ghica (vizavi de Banca Naţională). Este a doua bibliotecă naţională din Europa, ca număr de unităţi bibliografice, după Franţa - şi ultima, ca număr de salariaţi. Iată cīteva cifre. Număr de u.b.: Franţa - 40 mil.; Romānia - 13,5 mil.; Cehia - 10 mil.; Ungaria - 7 mil. Număr de angajaţi: Franţa - 3000; Ungaria - 550; Lituania - 522; Estonia - 495; Cehia - 444; Romānia - 300 (īn 1997 erau 400!). Bugete pe 2002 (cifre rotunjite): Franţa - 132 mil. euro; Ungaria - 10 mil.; Cehia - 8 mil.; Lituania - 4 mil.; Estonia - 4 mil.; Romānia - 2 mil.

         Activităţile Bibliotecii şi fondul ei de carte sunt răspīndite (pulverizate!) la ora actuală īn nu mai puţin de 14 locuri! Cărţile şi publicaţiile ei se află: 3 mil. īn clădirea din Unirii, unde nu mai are acces; 1 mil. īn subsolul clădirii īn care ne aflăm acum, a Senatului; 800.000 īn sediul central; 360.000 īn Amzei; 1,5 mil. īn !satul Galeş din jud. Sibiu (!), iar alte cantităţi, prin diverse depozite mai mult sau mai puţin improvizate, aflate prin Calea Moşilor, B-dul Elisabeta, Sfinţii Voievozi ş.a., după ce trecuseră şi prin, imaginaţi-vă… !subsolul complexului alimentar din Piaţa Crīngaşi sau !garajul Casei Poporului! Şi toată această batjocură i se īntīmplă unei instituţii de importanţă naţională (o importanţă crescută īn aceste vremuri de imbecilizare prin televiziune, īn care cartea accesibilă ar rămīne singura sursă de spirit!), unei instituţii care, culmea, are (teoretic! cel puţin după inscripţia gravată pe frontispiciu: "Biblioteca Naţională") propriul ei sediu, cel din Unirii, care a costat pīnă acum 60 de mil. de dolari şi, cu o investiţie de īncă numai 2 mil. de dolari, ar putea fi  dat parţial īn folosinţă! Ceea ce este, de altfel, un deziderat imperativ, īntrucīt īn sediul vechi, din Ghica, curge apa pe pereţii depozitelor.

         Īn spirit, parcă, premonitoriu, "profet" īn propria ţară, Caragiale scria, īn 1896: "Statul nostru avea odată, pe cīt īşi poate aminti oricine, o mare magazie de cărţi , pe care o numea Biblioteca Naţională…". Consider că rezolvarea pozitivă a situaţiei Bibliotecii Naţionale, prin punerea deplină la punct a noului sediu, este una din primele mari priorităţi de urgenţă ale Guvernului, alături de pensionari, şomaj, spitale. (Din toţi Ludovicii Franţei, unul singur e cunoscut īn cercuri largi: al XIV-lea, pentru că a iubit şi a finanţat cultura, cartea, spiritul.) Să fie limpede, īnsă: a face, acum, īn ceasul al 12-lea, ceea ce trebuie făcut n-ar fi nici o filotimie din partea Guvernului, ci un gest de onoare elementară, fiindcă īn 2001, īn Programul de Guvernare, figura un punct clar care promitea "finalizarea sediului Bibliotecii Naţionale". Pīnă acum, Guvernul nu s-a ţinut de cuvīnt, dimpotrivă, s-a īntīmplat ca īn bancul cu Radio Erevan: "nu i s-a dat, ci i s-a luat!"
         Am să īnchei cu cīteva lucruri pe care le ştiu… de unde din altă parte? decīt din cărţi:
       
       Acum 650 de ani, Richard de Bury, cancelar al Angliei, scria īntr-unul din cele 20 de capitole ale opusculului său Philobiblon ("iubirea de cărţi") că

"nici un sacrificiu nu e prea mare pentru achiziţionarea cărţilor şi nici o grijă nu trebuie neglijată pentru a le păstra".

Noi suntem acum īntr-o epocă de tranziţie, adică un ev de mijloc. Şi pe atunci, tot Ev Mediu era, dar mentalităţile erau, parcă, mai puţin jegoase:

"Carol cel Mare nu dispune oare, īn testamentul său, de cărţile pe care le avea,  īn favoarea sărmanilor, recomandīnd distribuirea lor...?"

Geoffroy de Beaulieu povesteşte că Ludovic cel Sfīnt, primul rege al Franţei care "citeşte şi scrie curent" (o, tempora! o, mores!),

"auzind vorbindu-se de un mare sultan al sarazinilor care īndemna stăruitor pe cheltuiala lui la căutarea, transcrierea şi aşezarea īntr-o bibliotecă a cărţilor de orice fel ce puteau fi de folos - a hotărīt ca imediat să se facă īn Franţa ceva similar" (Albert Flocon, L’Univers des livres).  

Dar asta se-ntīmpla acum 700 de ani, īn vremuri obscure, de dragul cărora clama un  īnfocat ca G. Călinescu:

"ah, īntunecat ev-mediu, plin de măreţe catedrale, de superbe mīnăstiri, de sublime clopotniţe, de impunătoare ceremonii, de aurite manuscrise, de gălăgioase universităţi, de blīnde depravări goliardice, de mari linişti cetăţeneşti, cīt regret că nu m-am născut īn bezna ta!"

Cărturarul scria aceste rīnduri īn 1939. Acum, īn 2004, armele nu zăngăne la fel de tare, īn schimb aerul e tot mai  irespirabil, atmosfera tot mai năclăită, mai īncinsă de răutate. Sper să nu ajungă la temperatura de 451 de grade Fahrenheit, temperatura la care cărţile ard şi scăpăm definitiv de ele…

George PRUTEANU  
          


ELOGII UNUI CRIMINAL?!

Dl senator Frunda a făcut, aici, o adevărată apologie ("...unul din marii scriitori ai sec. XX...", "...un om nevinovat...") a lui Albert Vass, criminal de război. Fără să intru īn detalii (pentru că altul e scopul prezenţei mele la microfon), am de făcut cel puţin trei remarci polemice:

1) Pentru culpe infinit mai mici - nu avea mīinile pătate de sīnge ca Vass, ci colaborase doar pe plan literar-cultural cu ocupantul nazist - un mare scriitor francez ca Robert Brasillach a fost condamnat, după Eliberare, la moarte. Deşi au intervenit la De Gaulle nume sonore ca Mauriac sau Maurois, pentru comutarea pedepsei īn detenţie pe viaţă, generalul a fost inflexibil şi scriitorul a fost executat.
                2) Israelul a solicitat extrădarea lui Albert Vass pentru a fi judecat, sub acuzaţia responsabilităţii pentru moartea multor evrei. Avocatul senator Frunda a escamotat ca un prestidigitator faptul că scriitorul s-a sustras judecăţii. Dacă era nevinovat, s-ar fi prezentat cu fruntea sus īn faţa unui tribunal liber, democratic şi corect. Faptul că s-a ascuns şi a fugit de dreapta judecată e īncă o dovadă că se ştia vinovat, deci "pledoaria" d-lui Frunda e incorectă.
               3) Sub aspect axiologic, adică īn planul valorilor literare, e cu totul deplasat a-l numi pe Vass "un mare scriitor al secolului douăzeci". Vass e un scriitor onorabil, cam de nivelul lui Cezar Petrescu , dar nicidecum un mare nume al veacului.

                                                                                          G.P.

.