Cuvīntare īn Senat:
TICHETELE DE MASĂ ALE PROFESORILOR • BASARABIA...
25 februarie 2002
          Domnule aprig preşedinte de şedinţă¹, stimate colege, stimaţi colegi.
        De la o vreme parcă e un făcut, am mereu şansa (sau neşansa) să vorbesc tot la urmă, dar sper să mă īncadrez, să mă īnscriu īn semnificaţia dictonului englezesc ,,last but not least” (cel din urmă, dar poate nu ultimul ca īnsemnătate).
        După ce aţi ascultat senzaţionale dezvăluiri de culise din PRM, venite chiar din partea PRM, după ce aţi ascultat o stranie luare de poziţie a unui senator liberal īmpotriva intenţiei Guvernului de a face un recensămīnt, ca şi cum a dori să fii bine informat ar fi o culpă (atitudinea e cu atīt mai bizară venind din partea unui liberal), după ce aţi ascultat un substanţial schimb de idei – o adevărată dezbatere intelectual㠖 pe tema separării puterilor īn stat, dusă de doi fruntaşi – unul al  PNL-ului, celălalt al PSD-ului, vă rog să aveţi bunăvoinţa de a asculta, condensate, punctele mele de vedere.

        Īn primul rīnd, sunt dator să fac o clarificare. A apărut prin mass-media, din cauza deformării unui reporter provincial dornic de senzaţional, ideea că eu aş fi cerut demisia ministrului Īnvăţămīntului. Nu am cerut demisia nimănui. La Bistriţa, īntr-o conferinţă de presă, am fost īntrebat despre tichetele de masă ale profesorilor. Am spus că īn calitatea mea de membru al partidului de guvernămīnt – partid de care nu mă dezic, guvern de care nu mă dezic – mă simt jenat, crispat īn faţa acestei situaţii care constă īn aceea că nu ne ţinem cuvīntul. Reporterul m-a īntrebat: “Dacă aţi fi ministrul Īnvăţămīntului aţi demisiona?”. M-am hazardat şi am răspuns : ,,Nu ştiu. Poate că da!” Vorbeam, īn orice caz, despre mine īnsumi şi nu mă erijam nicicum īntr-un fel de Brucan, dătător naţional de sfaturi, sau un fel de, vezi Doamne, instanţă morală care lansează indicaţii miniştrilor ce să facă. Cu atīt mai mult cu cīt ministrul Educaţiei şi al Cercetării este un om pe care īl preţuiesc, e un om harnic, un om de treabă, nu e o boieroaică, e o femeie care pune umărul, care chiar se implică sufleteşte şi trage cīt poate. Īn fond, lucrurile, de la un punct īncolo, nu mai depind de ea, ci de Finanţe şi nici prin cap nu mi-a trecut să-i cer demisia.
        Pe de altă parte, īnsă, rămīn cu această stīnjeneală, că nu ne ţinem cuvīntul. Oricīt am majora cu 5%, oricīt ar avea  dreptate  domnul Dan Mircea Popescu că, īn fond, profesorii ar primi mai mult prin faptul că acest 5% se dă şi vara, adică īn concediu, īn vacanţ㠖 ceea ce nu era cazul bonurilor de mas㠖 , cu toate acestea, era mai bine şi este mai bine să ne ţinem cuvīntul aşa cum l-am dat – promettre c’est noble, tenir c’est... PSD! (c’est bourgeois). Trebuia să ni-l ţinem aşa cum l-am dat şi basta.
        Am luat legătura ieri cu toţi cei patru lideri ai sindicatelor din īnvăţămīnt. Cu domnul Chilom de la Spiru Haret, cu domnul Cătălin Croitoru de la FEN, cu domnul Bobulescu de la Alma Mater  şi cu domnul Cornea de la FSLI. Şi, cam la unison, deşi am vorbit separat cu fiecare, mi-au confirmat fermitatea lor pe aceste poziţii. Şi numai de aruncat şcoala īn aer nu mai avem nevoie acum, cīnd, şi aşa, ea este atīt de zdrenţuită şi de lipsită de autoritate morală şi intelectuală. Cred că soluţia bună era, totuşi, să ne respectăm promisiunea făcută numai dascălilor, aşa īncīt argumentul că şi alte categorii sociale ar putea avansa solicitări, deschizīndu-se o cutie a Pandorei, nu e just, īntrucīt, deşi e clar că n-o duc mai bine (funcţionari, personal medical etc.), nu se pot prevala de existenţa unei făgăduieli ferme.
        Mai am ceva de adăugat. Eu, īntr-o emisiune televizată, am īnaintat şi o soluţie, cu toată modestia şi – dacă vreţi – cu umorul cuvenit, pentru că īmi declin competenţa īn materie de finanţe şi nu ştiu de unde să iau marile sume de zeci, sute, mii de miliarde. Cu toate acestea, fiind la curent cu o intenţie care există, am spus că dacă tot trebuie nişte sute de miliarde pentru a da profesorilor exact ce le-am promis  īn decembrie, adică 10 tichete de masă, totalizīnd circa 440.000 lei la ora actuală, am putea lua aceşti bani din cei afectaţi mutării Senatului īn Casa Poporului, acţiune care nu este deloc urgentă. Ministerul de Interne īşi duce bine activitatea, deocamdată, īn sediul său şi noi ne-o ducem bine, aici. Poporul priveşte ponciş, īn mod limpede, această mutare, ca pe un lux nelalocul lui: ţara arde şi senatorii se mută! Costă 260 de miliarde lei. Putem face această mutare ceva mai tīrziu peste 3-4-5 ani, cīnd se vor mai aşeza lucrurile, şi banii ăştia să-i consumăm acum pentru a ne respecta onoarea şi cuvīntul dat. Aceasta e īncheierea la punctul 1 şi trec la punctul 2 al scurtei mele intervenţii, care este īn legătură cu Basarabia.

         Cred că sunt īn asentimentul, bănuiesc, al marii majorităţi că, fără ezitare, cu toţii consimţeam şi vibram īmpreună la strigătele celor din Chişinău īn privinţa respectării ideii de istorie a romānilor şi īmpotriva ideii de īnlocuire a ei cu istoria moldovenilor, ca şi cum ei ar fi fost vreodată o entitate separată, ceea ce nu este adevărat. Cred că acelaşi asentiment  există īn privinţa protestului faţă de introducerea unei a doua limbi, ca limbă oficială, cīnd e limpede că limba oficială īn acel stat numit Republica Moldova este limba romānă, numită acolo de nişte autorităţi, caraghios şi complet neştiinţific, limbă moldovenească. Oricare ar fi aceasta a doua limbă introdusă cu otuzbirul – ca să folosesc un arhaism – oricare ar fi această limbă, că ar fi turca, chineza, franceza, engleza, ar fi la fel de revoltător. Īnvăţarea unei limbi străine este chestiune de opţiune şi elevii şi părinţii au dreptul să decidă care este această limbă. Cu atīt mai mult cu cīt rusa ar tinde să devină un fel de a doua limbă a statului şi această schizofrenie lingvistică nu e bună nicăieri. Nicăieri nu e bună existenţa a două limbi oficiale sau a putinţei de a exista o limbă oficială şi una un pic oficială.
        Aici, īnsă, īncetează consimţirea mea. Vorbesc, cred că e limpede, numai īn nume propriu, nu īn cel al al partidului. Aici este graniţa consimţirii mele la ceea ce se īntīmplă acolo. Vărs īmpreună cu ei lacrimi pentru această chestiune moral-intelectual–naţională: limbă romānă şi istoria romānilor!
        Cīnd, īnsă, văd că, sub conducerea unui anume partid manifestanţii aceia, candizi, sinceri, naivi, calzi, īncep să strige lucruri nelalocul lor la adresa unui stat vecin, fac un pas īnapoi şi spun: NU. Asta nu intră īn vederile mele. Īn vederile mele ca romān nu intră vrajba cu Rusia. Nici un folos nu-mi aduce nici mie ca persoană, nici mie ca senator, nici mie ca neam, īn aceste momente, īn această perioadă a istoriei noastre, vrajba cu  marele stat de la Răsărit, cu Rusia.
        Īn al doilea rīnd. Cīnd văd că participanţii la acea, iniţial, frumoasă manifestare declară prin vocea liderului lor că ,,vor continua protestele pīnă la dărīmarea, pīnă la īnlocuirea puterii comuniste”, rămīn de-a dreptul stupefiat. Ca să nu spun că şi īngheţat. Cum adică? Asta este, iertaţi-mi vorba mare, un fel de tentativă de lovitură de stat. Puterea comunistă s-a instalat la Chişinău prin alegeri libere, democratice, supravegheate de toate instanţele internaţionale cuvenite. Nu există nici o prezumţie de fraudă īn această privinţă. Aşa īncīt un partid minoritar, care are foarte puţine procente, să strige īn stradă că vrea să īnlocuiască partidul care a cīştigat cinstit alegerile, mi se pare ceva cu totul deplasat şi, īn orice caz, o deraiere, o glisare murdară a flăcării iniţiale a acelor manifestaţii. Niciodată nu voi fi de acord cu aşa ceva. Că ne place sau nu ne place, basarabenii au ales Partidul Comunist şi pīnă la viitoarele alegeri, anticipate sau nu, acesta este la putere şi ar fi cu totul scandalos ca el să fie īnlocuit prin zaveră, prin mişcări de stradă. Şi ce ne-am face – cum am spus şi la şedinţa de grup – dacă īn faţa celor 70-100.000 de manifestanţi, ar ieşi ceilalţi, sutele de mii care i-au votat pe comunişti şi care īi simpatizează. Ar fi – bat īn lemn – un fel de război civil, ceea ce nu e de dorit, e oribil.
        Aşa īncīt, fără să recomand  aceasta ca pe o poziţie oficială, am simţit nevoia să v-o comunic dumneavoastră, ca limită a participării mele sufleteşti la  ceea ce se īntīmplă īn Basarabia.
        Chiar dacă erau de spus lucruri dureroase şi despre cīt costă căldura īn ziua de astăzi..., mă opresc aici. Vă mulţumesc pentru atenţie.
     (transcriere după stenograma şedinţei)
________________________