Cuvīntare īn Senat:
CONDIŢIA DE ROMĀN
14 mai 2001
 
        Ceea ce vreau să vă spun poate purta un motto.
        Există īn opera unui poet romān din Iaşi, foarte valoros, foarte interesant, Mihai Ursachi, o poezie mai burlescă, mai fantezistă, foarte scurt㠖 ciudat de scurt㠖 dar care a făcut vogă tocmai prin caracterul ei neobişnuit.
        Poezia aceea, toată, este aşa: “Un om din Tecuci avea un motor / Dar nu i-a folosit la nimic.” Acest īnceput poate părea vesel… Din păcate, ceea ce vreau eu să vă spun nu este vesel.
        Plec de la un caz particular pentru c㠖 īngăduiţi-mi să fiu şi eu puţin poet – īn cazurile acestea particulare se vede, se răsfrīnge realitatea romānească exact ca īntr-o boabă de rouă, tot ce e īn jur, tot orizontul.
        Un om, nu din Tecuci, ci din Bistriţa, şi-a cumpărat o maşină… un “motor”. Şi-a cumpărat omul, din economiile de multă vreme (īntīmplător īl cunosc, e un om serios, e un profesor, un om foarte aşezat şi  la locul lui) o maşină destul de scumpă, de 20 000 de mărci, un Fiat Ducato.
        A cumpărat-o cu perfectă bună credinţ㠖 cum se spune īn justiţie – cu toate formele īndeplinite, cu notariat, cu verificarea la RAR, cu tot ce trebuie. El era al patrulea cumpărător īn Romānia al acestei maşini aduse cu cīţiva ani īn urmă de un basarabean pe baza “repatrierii” sau aşa ceva, pe principiul acela al repatrierii care īi dădea voie să aducă maşini.
        Ei bine, cetăţeanul nostru din Bistriţa se duce īn străinătate, īntr-o vizită de familie, īn Germania şi, la īntoarcerea īn ţară, maşina īi este oprită de un subofiţer austriac de la vamă. I se dă īn schimb un petic de hīrtie – am o copie a lui, iat-o, această fiţuic㠖 scris de mīnă pe un biet formular şi nimic mai mult, pentru un automobil īn toată puterea cuvīntului, o maşină destul de scumpă, chiar pentru un austriac. Maşina a fost “confiscată”, sechestrată, īncă nu ştiu cīt de corect, procedural vorbind, pe motivul că ar fi figurat īn evidenţele Vamei austriece ca fiind furată.
        Concetăţeanul nostru este tratat apoi ca un fel de infractor. Omul este luat, “īmpachetat” – ca să spun aşa –, tratat ca un nimeni, deşi este un om profund cinstit (documentele pe care le avea probau asta) şi trimis acasă per pedes, fără să i se dea nici o altă posibilitate (nici să stea de vorbă cu un şef, nici să se adreseze ambasadei, nimic). Īn ţară, omul s-a adresat Poliţiei Romāne care, deocamdată, a cam ridicat din umeri. Dar eu cred că dumneavoastră aţi şi intuit că, dacă funcţionarul acela, dac㠓tablagiul” acela austriac are dreptate şi maşina este furată, atunci frauda se află undeva la vamă. Īnseamnă că ori din neglijenţă, ori din motive de corupţie, un vameş a dat drumul unei maşini care figura īn compiuter ca furată să intre īn ţară şi apoi, cu ştampile īn regulă, să fie vīndută de bună credinţă şi cumpărată de bună credinţă.
        Cazul acesta particular, stimaţi colegi, īmi prilejuieşte din nou īntrebarea foarte mīhnită, īndurerată chiar, īn legătură cu condiţia cetăţeanului romān peste hotare. Este un fel de picătură care umple paharul. Aproape că nu e săptămīnă să nu-mi ajungă la urechi situaţii din acestea care dovedesc că, deşi avem īn fruntea Guvernului un om care a fost un foarte bun ministru de externe, Adrian Năstase, deşi avem ca ministru de externe un om (era să spun un “băiat”!) tīnăr, mobil, deştept şi cu bune relaţii, cu toate acestea, condiţia noastră īn străinătate este aceea de paria. Suntem pur şi simplu umiliţi, suntem trataţi ca ultima populaţie, nu zic mai rău decīt cine, dar suntem trataţi ca un fel de cantităţi neglijabile. Mereu se fac acele asemănări cu aşa-zişii “rromi” (cuvīnt bizar şi inexistent), adică cu ţiganii, chiar acestei cunoştinţe a mele din Bistriţa i s-au aruncat asemenea vorbe şi despre el ca reprezentant al etniei, al neamului romānesc, şi despre Poliţia Romānă care ar fi aşa şi pe dincolo, numai hoţi şi bandiţi. Şi īn Germania şi īn Anglia şi īn Franţa am primit semne că, adesea, mulţi concetăţeni oneşti ai noştri sunt trataţi īn batjocură pur şi simplu.
        E cazul ca Ministerul de Externe şi alte organe abilitate īn chestiunea aceasta să pună ferm şi elegant piciorul īn prag, pentru că totuşi are un conţinut statutul acesta, iertaţi-mi patetismul, de “fii ai unei patrii”. Cetăţeanul trebuie să ştie că are un protector, care este STATUL ROMĀN, care n-are dreptul să fie īn halul acesta de bicisnic, de bleg, de molatec şi de neputincios īn faţa jignirilor aduse cetăţenilor săi. Mă simt ca un tată căruia īi este bruftuit, căruia īi este ofensat, căruia īi este lovit copilul. Păi, nu mă duc şi fac gălăgie, nu bat cu pumnul īn masă cīnd copilul meu este molestat, este nedreptăţit? Cam aşa ar trebui (mutatis mutandis) să procedeze statul īn asemenea situaţii, cum sunt şi  cele - prea frecvente! - ale marinarilor părăsiţi, fără apă, fără curent electric, fără căldură, fără o grămadă de lucruri necesare vieţii, şi hrăniţi cu chiftele aruncate pe punte de miloşi, sau īn situaţii precum cea pe care v-am istorisit-o, īn care quasi-orfanii fii ai patriei romāne sunt nedreptăţiţi şi materialmente, ca să nu mai spun cīt sunt de umiliţi.
        Acestea am vrut să vi le īmpărtăşesc şi sper că am īntr-o anumită măsură asentimentul dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru atenţie.
(Aplauze)