Indice de nume (exclusiv pentru secţiunea "Atitudini politice"). Nu figurează toate numele menţionate īn text, ci doar acelea substanţial comentate.

  Cuvīntare īn Senat:
OBRAZUL MAI GROS DECĪT CEAFA
7 mai 2001

       
Onorat Senat, prezenţa lui Ilie Ilaşcu, care ne-a īnseninat puţin şi ne-a unit īntr-adevăr frumos, este umbrită de subiectul pe care vreau să vi-l prezint astăzi, īn preajma frumoasei Zile a Europei.
        Chestiunea, care mi-a trezit indignarea, aminteşte de o īntīmplare povestită de George Călinescu īntr-una din tabletele sale, din cronicile sale, din vremea “mizantropului”, nu a “optimistului”: i se aduce cuiva la cunoştinţă că, uite, cutare face lucruri admirabile, la care individul răspunde veninos: -Fugi, dom’le, de-aici, īl cunosc, īi pute gura īngrozitor! V-aş aminti, de asemenea, tot ca un fel de motto, un text bine cunoscut al lui Ralea, īn care două colege stau de vorbă şi una īi arată celeilalte nişte greşeli dintr-o lucrare a ei. Şi aceea, neputīnd suporta o banală şi biată critică, īi aruncă: -Păi, rău fac eu că stau de vorbă cu tine, tīmpito, tuberculoaso!
        De altfel, īn acelaşi registru se īnscrie şi povestirea aceea a lui Marin Preda, cu ipochimenul care, īn luptă de idei, sau īn luptă cu muşchii, cu adversarii săi, nemaiavīnd nici argumente şi nici vlagă, recurgea, ca o ultimă soluţie disperată, la a īntoarce spatele şi a emite de acolo, mă rog, produsele gazoase ale stomacului său. Cu aceasta seamănă situaţia din incidentul mediatic pe  care vreau să vi-l relatez.
        Īntr-un articol dintr-un ziar important din Bulgaria, este vorba de ziarul “Monitor”, nu cu vreme multă īn urmă, īn 21 martie, a apărut un articol al cărui fond era o polemică pe teme nuclearo-energetice, apropo de un studiu publicat de un romān, de un concetăţean al nostru, domnul Marian Chiriac, īntr-o publicaţie a Institutului pentru Război şi Pace. Plecīnd īnsă de la acest subiect, de la polemica pe tema nocivităţii sau nu a Centralei de la Kozlodui, autoarea articolului din ziarul bulgar se lansează īn nişte afirmaţii care exced cu mult subiectul strict tehnic, energetic-nuclear, ajungīnd la obrăznicii uluitoare, incredibile şi inadmisibile īn legătură cu noi, ca popor.
        De aceea, intervenţia mea de la acest microfon se constituie şi īntr-un fel de – dacă īmi īngăduiţi – interpelare, īn orice caz, o atenţionare a Ministerului de Externe care, pe căile sale catifelate, diplomatice, trebuie totuşi să aducă lucrurile īn normal.

          Despre ce este vorba ?
        Ascultaţi, rogu-vă,  doar cīteva extrase, cīteva spicuiri din textul acestui articol care, īn prima sa parte, vorbeşte despre Centrala Nucleară şi trebuia să rămīnă  acolo, la dreptatea sau ne-dreptatea pe care ar avea-o autorul romān al articolului.
        Ieşind īnsă cu mult īn afara subiectului propriu-zis, autoarea – este vorba despre o femeie, dar asta n-are nici o importanţ㠖 spune la un moment dat c㠓prostia războinică a lui M. Chiriac – concetăţeanul nostru – este un efect oarecare, am putea crede, al mămăligii asupra producţiei de serotonină a creierului”.
       
Să zicem că pīnă aici suntem īncă īn domeniul ironiei năroade, dar suportabile, deşi insinuarea că am fi, vezi dumneata, “mămăligari” īn sensul acela penibil, adică neghiobi, este deja un semnal de alarmă īn privinţa articolului.
        Dar merg mai departe şi vă citesc un alt pasaj care sună aşa, textual: “Se pare că dincolo de Dunăre – adică aici, īn Romānia – iar au uitat că pentru a se motiva numele Romānia trebuie, măcar din cīnd īn cīnd, ei, romānii, să se comporte ca romanii, o concepţie impusă īn doctrina naţională care īl face pe fiecare ungur să simtă cum i se urcă sīngele la cap”, am īncheiat citatul şi spun că eu cred că  o asemenea doctrin㠓urcă sīngele la cap” numai celor care sunt deja mahalageşte isterizaţi pe un fond de proastă creştere şi de proastă educaţie. Iar ideea că această concepţie, cum că noi, romānii, ne tragem din romani, ar fi, azi, īn anul 2001, “impus㔠(adică băgată cu sila pe gītul unor băieţi altminteri lucizi, ehehei!, care nu pot īnghiţi aşa o balivernă!) este īn egală măsură o insolenţă şi o imbecilitate, măcar pentru faptul că vădeşte ignorarea unor lucruri pe care le ştia īncă Miron Costin, cu secole īn urmă.
        Şi merg şi mai departe şi vă citesc alt pasaj care zice aşa: ”Nu există date precise, dar există temei să se considere că populaţia Romāniei de azi a fost creştinată īn timpul lui Boris sau Simeon al bulgarilor”. Doamne, iart-o, că nu ştie ce spune! L-am aşteptat noi pe Boris?! L-am aşteptat noi pe Simeon?! Cīnd e de ajuns, stimate colege şi stimaţi colegi, fără a şti neapărat d-a-fir-a-păr destinul Sfīntului Andrei din Dobrogea, e de ajuns să privim vocabularul religios romānesc, cu cuvintele sale fundamentale: cruce, Dumnezeu, creştin, īnger, cuminecare, părinte, marile sărbători Paşte, Bobotează, Crăciun, toate de origine latină, toate venind din urmă cu 2000 de ani, pentru a vădi vīrsta creştinismului romānesc şi pentru a contracara o asemenea aberaţie şi o asemenea scurmare īn mocirla teoriilor romānofobe.
        Cīteva rīnduri mai jos, autoarea articolului din ziarul bulgar afirmă că ipoteza conform căreia “romānii ar fi urmaşi ai lui Octavian Augustus şi Seneca nu poate fi analizată īn mediile academice”. Īţi vine să dai cu cuşma de pămīnt, să īnfigi “cuţītul īn chiatră”, cum zice ardeleanul, şi să te īntrebi, retoric şi dezgustat: poate cineva, īn mai 2001, să pună la-ndoială c㠓de la Rīm ne tragem”, cīnd e suficient să citim lucrarea lui Graur, “Īncercare asupra fondului principal lexical al limbii romāne” (scoasă, atenţie!, īn plin stalinism), cea cu lista aceea cu o mie de cuvinte cele mai intens utilizate, statistic selectate, cele mai frecvente pe teritoriul romānesc, din care nu mai puţin de 700 sunt de sorginte latină.
        Şi vine o doamnă sau o domnişoară, cu ceafa desigur īngustă, nu īncape īndoială, şi ne loveşte la chiar temeliile originii noastre pentru a īncheia apoi cu un fel de ironie, conform căreia “opiniile lui Jirinovski despre romāni sunt īn esenţă teoria reală”... Vă reamintesc că acest domn, īntr-un fel coleg al nostru, Jirinovski, e un tip foarte burlesc, foarte săltăreţ şi foarte guraliv şi, printre multele spuse ale sale, era şi stupizenia că noi ne-am trage din ţigani.
        Stimate colege şi stimaţi colegi, efectiv  “scos din sărite” de măgăriile ideologice ale jurnalistei din josul Dunării, īmi vine să-l contrazic pe Eminescu (şi el furios īn acele versuri la care ştiţi că mă gīndesc), observīnd că nu ceafa, ci obrazul e gros īn situaţia de faţă, şi am să īnchei, tocmai pentru că ţin la bună pace īntr-o Europă a concordiei, cu o vorbă pe care o ştiu de la cineva apropiat: “Prietenii, ca şi ciorapii, trebuie cīrpiţi la timp”.
        Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Declaraţie politică rostită īn plenul Senatului, luni, 7 mai 2001. Cititorul e rugat să accepte doza de oralitate pe care textul de mai jos o păstrează).

www.pruteanu.ro